LEGE nr. 134 din 21 iulie 2000

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 25 iulie 2000
Intrat în vigoare
23.09.2000
Forma consolidată din
23.09.2000

privind regimul parcurilor industriale

Parlamentul României adopta prezenta lege:

Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

(1) Prezenta lege reglementează regimul de înființare și de funcționare a parcurilor industriale.

(2) Parcurile industriale reprezintă arii strict delimitate teritorial, în perimetrul cărora se desfășoară activități investitionale, de producție industriala și de servicii conexe, într-un regim de facilități specifice.

Articolul 2

(1) Parcurile industriale se constituie pentru stimularea dezvoltării economico-sociale, realizarea transferului tehnologic, atragerea de investiții și valorificarea resurselor umane ale zonei.

(2) Prin instituirea regimului de parc industrial se asigura societăților comerciale care își desfășoară activitatea în perimetrul acestuia accesul la infrastructura necesară desfășurării activităților economice.

Capitolul 2 — Cadrul instituțional ↑ Cuprins

Articolul 3

Agenția Naționala pentru Dezvoltare Regionala este organul de specialitate al administrației publice centrale, care, în scopul promovării și instituirii regimului de parc industrial și al gestionării resurselor necesare dezvoltării acestuia, are următoarele atribuții:

a) analizează și aproba propunerile de constituire a parcurilor industriale;

b) gestionează toate fondurile bugetare și extrabugetare destinate dezvoltării parcurilor industriale;

c) stabilește, în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei legi, criteriile specifice de acordare a fondurilor menționate la lit. b);

d) organizează periodic concursuri de selecție pentru acordarea fondurilor financiare;

e) monitorizează modul de utilizare a fondurilor acordate în vederea dezvoltării parcurilor industriale;

f) analizează și evalueaza rapoartele elaborate de către deținătorii titlului de parc industrial și, dacă este cazul, poate hotărî retragerea acestuia, în situațiile prevăzute la art. 16;

g) colaborează cu ministerele, cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu camerele de comerț și industrie, cu organizațiile care au drept scop sprijinirea dezvoltării regionale și a întreprinderilor mici și mijlocii, precum și cu experți independenți pentru analizarea propunerilor de creare a parcurilor industriale și pentru identificarea oportunitatilor de creare a unor noi parcuri industriale;

h) supune Guvernului, spre aprobare, proiecte de acte normative privind dezvoltarea parcurilor industriale.

Articolul 4

În vederea dezvoltării parcurilor industriale, Agenția Naționala pentru Dezvoltare Regionala gestionează fondurile provenite din următoarele surse:

a) suma aprobată anual prin legea bugetului de stat, ca poziție distinctă, alocata din fondurile speciale aflate la dispoziția Guvernului;

b) fonduri alocate în cadrul Programului PHARE și fondurile de tip structural, care vor fi asigurate României de către Uniunea Europeană;

c) asistența financiară nerambursabilă;

d) alte surse de finanțare.

Capitolul 3 — Constituirea și funcționarea parcurilor industriale ↑ Cuprins

Articolul 5

(1) Inițiativa constituirii unui parc industrial poate aparține autorităților administrației publice locale, camerelor de comerț și industrie, asociațiilor patronale și profesionale, precum și societăților comerciale pe acțiuni, cu sediul în România, având ca unic obiect de activitate administrarea parcurilor industriale.

(2) Propunerea fundamentată de constituire a unui parc industrial se transmite de către initiatori spre analiza Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala.

(3) Cheltuielile legate de analiza și evaluarea propunerilor vor fi suportate de initiator. Nivelul maxim al acestor cheltuieli va fi stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala, până la data de 30 noiembrie a anului financiar anterior. Sumele încasate în conformitate cu prezentul alineat, neutilizate în execuția curenta, se reportează pentru anul următor.

(4) Acordarea titlului de parc industrial se face prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala pentru toate initiativele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 și 7, în termen de 90 de zile de la înregistrarea propunerii de fundamentare transmise în conformitate cu prevederile alin. (2).

(5) Titlul de parc industrial este valabil pe durata, în perimetrul și în condițiile specificate în ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala.

(6) Durata de existenta a parcului industrial va fi de minimum 25 de ani și se va stabili în funcție de obiectivele urmărite prin programul național de dezvoltare economică.

Articolul 6

Titlul de parc industrial se acordă oricărei societăți comerciale pe acțiuni, cu sediul în România, având ca obiect unic de activitate administrarea parcurilor industriale, care îndeplinește cumulativ următoarele condiții minimale:

a) să dețină titlul de proprietate sau de folosință, pe o perioadă de cel puțin 25 de ani, asupra terenurilor aferente parcului industrial;

b) să prezinte un studiu de fezabilitate și un plan de afaceri pe cel puțin 3 ani, privind exploatarea parcului industrial;

c) numărul persoanelor juridice care își vor desfășura activitatea în parcul industrial, conform documentațiilor legale de intenție sau angajament, să fie de cel puțin 5, iar în urma dezvoltării activităților specifice să se creeze, într-o perioadă de cel mult 3 ani, un număr total de minimum 300 noi locuri de muncă;

d) să prezinte un bilanț de mediu cuprinzând obligațiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru desfășurarea activităților în parcul industrial, în deplina conformitate cu cerințele legale în vigoare privind protecția mediului;

e) să prezinte acordul, valabil pe durata de funcționare a parcului industrial, al consiliului local, al consiliului județean, al Consiliului General al Municipiului București, după caz, precum și acordul de principiu al Consiliului pentru dezvoltare regionala privind programul de dezvoltare economico-socială propus pentru obținerea titlului de parc industrial, pentru desfășurarea activităților specifice, respectiv de implementare a obiectivelor regionale.

Articolul 7

Titlul de parc industrial nu poate fi obținut de acele societăți comerciale care se afla în una dintre următoarele situații:

a) sunt în procedura de dizolvare voluntara sau de drept, de lichidare, de reorganizare judiciară sau de faliment;

b) nu au îndeplinit obligațiile, asumate anterior, în exploatarea altui parc industrial;

c) au restante la plata impozitelor, taxelor și a celorlalte sume datorate, după caz, bugetului de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale.

Articolul 8

(1) Deținătorul titlului de parc industrial are următoarele obligații:

a) sa realizeze și sa exploateze parcul industrial în conformitate cu studiul de fezabilitate și cu planul de afaceri, prezentate în documentația de oferta, și cu respectarea condițiilor specificate prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala, emis în conformitate cu art. 5 alin. (4);

b) sa înainteze, până la data de 31 martie a anului următor, un raport anual privind activitatea parcului industrial;

c) sa înainteze, în cazul în care beneficiază de finanțări din fondurile bugetare și extrabugetare destinate dezvoltării parcurilor industriale gestionate de Agenția Naționala pentru Dezvoltare Regionala, trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare, rapoarte financiare și, anual, până la data de 31 martie a anului următor, un raport auditat privind modul de utilizare a acestora.

(2) Deținătorul titlului de parc industrial are dreptul sa reprezinte agentul economic care își desfășoară activitatea în parcul industrial pentru obținerea avizelor necesare desfășurării activităților specifice.

Articolul 9

(1) Prin derogare de la prevederile legale, bunurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, incluse în amplasamentul parcului industrial, se concesioneaza, respectiv se subconcesioneaza sau se închiriază, respectiv se subinchiriaza, prin încredințare directa.

(2) În cazul subconcesionarii sau subinchirierii, potrivit alin. (1), ca excepție de la prevederile legale, nu este necesar acordul proprietarului.

Articolul 10

(1) Exploatarea parcului industrial se realizează prin contracte comerciale, încheiate între deținătorul titlului și beneficiarii activităților specifice ce se pot dezvolta, persoane juridice române sau străine, selectați, dacă este cazul, prin licitație publică.

(2) Deținătorul titlului de parc industrial poate asigura antreprenoriatul lucrărilor de construcții-montaj și de punere în funcțiune, reparații și întreținere de obiective, poate furniza serviciile și utilitatile publice, precum și serviciile aferente desfășurării activităților parcurilor.

(3) În scopul promovării, la solicitarea Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala, deținătorul titlului de parc industrial are obligația, fără a leza interesele beneficiarilor, să prezinte parcul industrial ca referința pentru posibilii investitori.

Capitolul 4 — Facilități ↑ Cuprins

Articolul 11

Agenții economici care își desfășoară activitatea în parcul industrial beneficiază de următoarele facilități:

a) scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată a importului pentru mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport, uneltele și utilajele agricole, alte bunuri amortizabile necesare efectuării și derulării de investiții;

b) scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată a importului de materii prime și materiale, piese de schimb și componente care se utilizează pentru construcția, reparația și întreținerea de obiective în teritoriul parcului;

c) scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit în modernizarea tehnologiilor, dezvoltarea infrastructurii industriale, susținerea obiectivelor de investiții din cadrul parcului industrial, pe o perioadă de 5 ani de la înființare;

d) cofinantarea, cu sau fără obligație de rambursare, din fondurile destinate dezvoltării parcurilor industriale, până la limita a 25% din valoarea investiției necesare continuării lucrărilor de infrastructura și asigurării utilităților din parcul industrial respectiv, cu excepția finantarilor externe, caz în care limita cofinanțării este stabilită de finantatorul extern;

e) înlesniri de la plata impozitelor și taxelor locale, pe baza hotărârilor consiliilor locale și județene pe a căror rază administrativ-teritorială se afla parcul industrial respectiv, pentru o perioadă de cel mult 5 ani;

f) camerele de comerț și industrie vor asigura, în colaborare cu instituțiile publice abilitate, obținerea avizelor, autorizațiilor și licențelor de funcționare, necesare desfășurării activității în parcurile industriale.

Articolul 12

Deținătorul titlului de parc industrial beneficiază de toate facilitățile prevăzute la art. 11, precum și de scutirea de la plata taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, în alte scopuri decât pentru agricultura sau silvicultura, și de scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinației sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizării investiției.

Capitolul 5 — Dispoziții tranzitorii și finale ↑ Cuprins

Articolul 13

Prin derogare de la prevederile art. 1 din Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, în parcurile industriale, prin hotărâre a Guvernului, se poate institui regimul de zona libera, în cazul în care societățile comerciale care își desfășoară activitatea în perimetrul acestora realizează producție și/sau servicii destinate exclusiv exportului.

Articolul 14

(1) Utilizarea totală sau parțială a sumelor alocate de către Agenția Naționala pentru Dezvoltare Regionala deținătorului titlului de parc industrial, fără respectarea destinației și a termenelor pentru care au fost acordate, se constata de către organele de control abilitate, potrivit legii.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie în cuantum dublu, în termen de 60 de zile de la constatarea de către organele de control a schimbării destinației fondurilor, respectiv de la retragerea titlului de parc industrial, în conformitate cu prevederile art. 16, timp în care se instituie sechestrul asigurator, în regim de urgenta, în favoarea Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala.

Articolul 15

(1) În situația în care beneficiarii facilităților din parcul industrial lichidează voluntar investițiile sau încetează activitățile specifice, într-o perioadă mai mica decât dublul perioadei în care au beneficiat de acestea, vor achită cu prioritate sumele aferente facilităților acordate, în conformitate cu prevederile prezentei legi către bugetele respective, la care se adauga dobânzile și majorările de întârziere prevăzute de lege.

(2) Impozitele și taxele datorate se plătesc din rezultatele lichidării investițiilor sau din celelalte drepturi cuvenite acționarilor.

Articolul 16

(1) Agenția Naționala pentru Dezvoltare Regionala poate să retragă titlul de parc industrial, dacă deținătorul acestuia se afla în una dintre următoarele situații:

a) nu realizează obiectivele și condițiile stabilite prin ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala, emis în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5);

b) nu îndeplinește condițiile minimale prevăzute la art. 6;

c) nu respecta destinația și termenele de utilizare totală sau parțială a sumelor alocate din fondurile destinate dezvoltării parcurilor industriale.

(2) Facilitățile acordate beneficiarilor încetează la data retragerii titlului, cu excepția cazului în care acesta a fost retras din motive independente de unul sau mai mulți beneficiari. În acest ultim caz, beneficiarii respectivi se vor bucura în continuare de facilitățile acordate în conformitate cu prevederile prezentei legi, pe toată durata menționată în ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala, prin care s-a aprobat constituirea parcului industrial.

Articolul 17

Prevederile prezentei legi se aplică și parcurilor de dezvoltare a tehnologiei informatice.

Articolul 18

Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Articolul 19

În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Agenția Naționala pentru Dezvoltare Regionala va elabora normele metodologice de aplicare a legii și le va supune spre aprobare Guvernului.

Articolul 20

Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. La aceeași dată se abroga orice dispoziție contrară.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 19 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

NICOLAE VACAROIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 20 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

VASILE LUPU

──────────

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.