Se ratifica Acordul de împrumut pentru sprijinirea fermierilor și întreprinderilor private dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 100 milioane dolari S.U.A., încheiat la Washington la 15 iunie 1992.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 8 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 10 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
(Proiect pentru fermieri și întreprinderi private)
între România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Acord, din data de 15 iunie 1992, între România (Împrumutat) și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca)
(A) Împrumutatul, fiind satisfăcut de necesitatea și prioritatea proiectului descris în anexa nr. 2 la acest acord, a solicitat Băncii asistența în finanțarea proiectului;
(B) proiectul va fi realizat de Banca Agricolă (B.A.) și Banca Română de Dezvoltare (B.R.D.) cu asistența Împrumutatului și, ca parte a acestei asistente, Împrumutatul va pune la dispoziția B.A. și B.R.D. sumele provenite din împrumut, asa cum sînt prevăzute în acest acord; și
întrucît Banca a hotărît, pe baza, între altele, a celor mai sus menționate, sa acorde asistența Împrumutatului printr-un împrumut potrivit termenilor și condițiilor prezentate în acest acord și în Proiectele de acord, încheiate la aceeași dată, între Banca și, respectiv, B.A. și B.R.D.;
prin urmare, luînd în considerare cele de mai sus, părțile convin după cum urmează:
Condiții generale; definiții
Secțiunea 1.01. - "Condițiile generale aplicabile acordurilor de împrumut și garanție" ale Băncii din data de 1 ianuarie 1985, cu modificările prezentate în anexa nr. 5 la acest acord (Condițiile generale), constituie parte integrantă a acestui acord.
Secțiunea 1.02. - Dacă în context nu se prevede altfel, termenii definiți în Condițiile generale au sensul prezentat în acesta, iar următorii termeni aditionali au următoarele înțelesuri:
a) Proiectul de acord al B.A. reprezintă acordul dintre Banca și B.A., prezentat alăturat, asa cum acesta poate fi modificat la anumite intervale de timp, și acest termen include toate anexele și acordurile suplimentare la proiectul de acord al B.A.
b) Proiectul de acord al B.R.D. reprezintă acordul dintre Banca și B.R.D., prezentat alăturat, asa cum acesta poate fi modificat la anumite intervale de timp, iar acest termen include anexele și acordurile suplimentare la proiectul de acord al B.R.D.
c) Prin Proiect de acord se înțelege proiectul de acord al B.A. și proiectul de acord al B.R.D.
d) Acordul de împrumut subsidiar al B.A. reprezintă acordul ce se va încheia între Împrumutat și B.A., potrivit secțiunii 3.01. b) la acest acord, după cum acesta poate fi modificat la anumite intervale de timp, iar acest termen include toate anexele la Acordul de împrumut subsidiar al B.A., și termenul împrumut subsidiar al B.A. reprezintă împrumutul care se va efectua ca urmare a Acordului de împrumut subsidiar al B.A.
e) Acordul de împrumut subsidiar al B.R.D. reprezintă acordul ce se va încheia între Împrumutat și B.R.D., potrivit secțiunii 3.01. b) la acest acord, după cum acesta poate fi modificat la anumite intervale de timp, iar acest termen include toate anexele la Acordul de împrumut subsidiar al B.R.D. și termenul împrumut subsidiar al B.R.D. reprezintă împrumutul care se va efectua ca urmare a Acordului de împrumut subsidiar al B.R.D.
f) Acordul de împrumut subsidiar reprezintă Acordul de împrumut subsidiar al B.A. și Acordul de împrumut subsidiar al B.R.D.
g) Statutul B.A. reprezintă Hotărîrea nr. 1196 a Guvernului Împrumutatului, din 12 noiembrie 1990, referitoare la înființarea și funcționarea B.A.
h) Statutul B.R.D. reprezintă Hotărîrea nr. 1178 a Guvernului Împrumutatului, din 2 noiembrie 1990, referitoare la înființarea și funcționarea B.R.D.
i) Normele de funcționare a B.A. reprezintă declarația politicii de împrumut și investiții la care se face referire în secțiunea 2.01. b) a Proiectului de acord al B.A.
j) Normele de funcționare a B.R.D. reprezintă declarația politicii de împrumut și investiții și procedurile la care se face referire în secțiunea 2.01. b) a Proiectului de acord al B.R.D.
k) Planul strategic al B.A. reprezintă planul de acțiune al B.A. pentru întărirea organizării și funcționarii sale la care se face referire în secțiunea 2.01. c) a Proiectului de acord al B.A.
l) Planul strategic al B.R.D. reprezintă planul de acțiune al B.R.D. pentru întărirea organizării și funcționarii sale, la care se face referire în secțiunea 2.01. c) a Proiectului de acord al B.R.D.
m) Prin subimprumut se înțelege un împrumut efectuat sau propus a fi efectuat de către B.A. sau B.R.D., ca parte din sumele împrumutului către un beneficiar pentru un subproiect.
n) Beneficiar înseamnă un fermier privat sau o asociație de fermieri, sau un sector privat de producție agricolă, marketing sau întreprindere prestatoare de servicii, cărora B.A. sau B.R.D. le propune să le acorde sau le-a acordat un subimprumut.
o) Subproiect înseamnă un anumit proiect de dezvoltare care urmează a se îndeplini de către beneficiar prin utilizarea sumelor unui subimprumut.
p) Prin cont special se înțelege contul la care se face referire în secțiunea 2.02. b) a acestui acord, și q) Lei înseamnă lei în valută Împrumutatului.
Secțiunea 2.01. - Banca este de acord sa imprumute Împrumutatului, în termenii și condițiile stabilite sau la care se face referire în acord, diferite valute care vor avea o valoare cumulată echivalenta sumei de o suta milioane dolari S.U.A. (100.000.000 $), reprezentind suma totală a tragerilor sumelor împrumutului, cu fiecare tragere evaluată de către Banca la data efectuării sale.
Secțiunea 2.02. - a) Suma împrumutului poate fi trasa din contul de împrumut, în concordanta cu prevederile anexei nr. 1 la acest acord, pentru sumele plătite (sau care urmează a fi plătite, dacă Banca va accepta astfel) de către B.A. sau B.R.D. în contul tragerilor efectuate de către un beneficiar al unui subimprumut pentru costul rezonabil al bunurilor și serviciilor solicitate pentru subproiectul pentru care este solicitată tragerea din contul de împrumut.
b) Pentru scopurile proiectului, Împrumutatul va deschide și va păstra în dolari un cont de depozit special la B.A. în termeni și condiții acceptabile Băncii, incluzind o protecție adecvată împotriva operațiunilor de compensare, confiscare și sechestrare. Depunerile în și plățile din contul special se vor efectua în concordanta cu prevederile anexei nr. 4 a acestui acord.
Secțiunea 2.03. - Data de încheiere va fi 31 decembrie 1997 sau o dată ulterioară pe care o va stabili Banca. Banca va notifica prompt pe Împrumutat asupra unei astfel de date ulterioare.
Secțiunea 2.04. - Împrumutatul va plati Băncii o taxa de neutilizare la o rata de 0,75 % (3/4 din 1 %) pe an din suma împrumutului, netrasa la data respectiva.
Secțiunea 2.05. - a) Împrumutatul va plati, periodic, dobinda la capitalul împrumutului pentru sumele trase și nerambursate, la o rata egala, pentru fiecare perioada de dobinda, cu costul împrumuturilor calificate determinat în semestrul precedent, plus o jumătate dintr-un procent (1/2 din 1%). La fiecare din datele specificate în secțiunea 2.06. a acestui acord, Împrumutatul va plati dobinda aferentă capitalului nerambursat în perioada de dobinda precedenta, calculată la rata aplicabilă în timpul acelei perioade de dobinda.
b) Îndată ce va fi posibil, după încheierea fiecărui trimestru, Banca va comunică Împrumutatului costul împrumuturilor calificate determinat pentru acel semestru.
c) Pentru scopurile acestei secțiuni:
(i) Perioada de dobinda reprezintă o perioadă de 6 luni, care se încheie la data imediat precedenta fiecărei date specificate în secțiunea 2.06. a acestui acord, începînd cu perioada de dobinda în care se semnează prezentul acord.
(îi) Costul împrumuturilor calificate reprezintă costul, asa cum este determinat în mod rezonabil de către Banca și exprimat ca un procent pe an al împrumuturilor neachitate ale Băncii, angajate după 30 iunie 1982, excluzînd acele împrumuturi sau părți din acestea aplicate de Banca pentru a finanta: (A) investițiile Băncii; și (B) împrumuturile care vor fi fost făcute de Banca după 1 iulie 1989, cu dobinzi determinate altfel decît potrivit paragrafului a) al acestei secțiuni.
(iii) Semestru reprezintă primele 6 luni sau următoarele 6 luni ale unui an calendaristic.
d) La acea data, care poate fi specificată de Banca prin preavizarea Împrumutatului cu nu mai puțin de 6 luni înainte, paragrafele a), b) și c) (iii) ale acestei secțiuni vor fi modificate după cum urmează:
"a) Împrumutatul va plati dobinda pentru partea de împrumut trasa și nerambursata periodic, la o rata pentru fiecare trimestru egala cu costul împrumuturilor calificate determinat pentru trimestrul precedent, plus o jumătate dintr-un procent (1/2 din 1%). La fiecare din datele specificate în secțiunea 2.06. a acestui acord, Împrumutatul va plati dobinda aferentă părții nerambursate, corespunzător perioadei de dobinda precedente, calculată la ratele aplicabile în cursul acestei perioade de dobinda."
"b) Cît mai curînd posibil după sfîrșitul fiecărui trimestru, Banca va comunică Împrumutatului costul împrumuturilor calificate determinat pentru acel trimestru."
"c) (iii) Trimestru reprezintă o perioadă de 3 luni începînd cu 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie sau 1 octombrie într-un an calendaristic."
Secțiunea 2.06. - Dobinda și alte comisioane vor fi plătibile semianual, la 15 februarie și 15 august în fiecare an.
Secțiunea 2.07. - Împrumutatul va rambursa suma împrumutului potrivit graficului de amortizare prezentat în anexa nr. 3 la acest acord.
Execuția proiectului; utilizarea sumelor împrumutului
Secțiunea 3.01. - a) Împrumutatul își declara angajamentul față de obiectivele proiectului, după cum se prevede în anexa nr. 2 la acest acord, și, în acest scop, fără nici un fel de limitare sau restrictie a vreuneia din celelalte obligații din Acordul de împrumut, va determina B.A. și B.R.D. sa acționeze în concordanta cu prevederile proiectului de acord B.A. și proiectului de acord B.R.D. respectiv, toate obligațiile B.A. și B.R.D., expuse în acestea, vor lua sau vor determina luarea tuturor măsurilor, inclusiv furnizarea de fonduri, facilități, servicii și alte resurse necesare sau adecvate pentru a abilita B.A. și B.R.D. să-și îndeplinească acele obligații, inclusiv realizarea de către B.A. a planului strategic al B.A. și de către B.R.D. a planului strategic al B.R.D., și nu va lua sau nu va permite luarea nici unui fel de măsuri care ar împiedica sau interveni în realizarea acestora.
b) Împrumutatul va reimprumuta sumele din împrumut către B.A. și B.R.D., potrivit acordurilor de împrumut subsidiar care vor fi încheiate între Împrumutat și B.A., respectiv B.R.D., în concordanta cu termenii și condițiile care vor fi fost aprobate de Banca și care vor include cele expuse în anexa nr. 5 la acest acord.
c) Împrumutatul își va exercita drepturile prin acordurile subsidiare de împrumut în asa fel încît sa protejeze interesele Împrumutatului și ale Băncii și sa îndeplinească scopurile împrumutului și, dacă Banca nu admite altfel, Împrumutatul nu va transfera, modifica, abroga sau nu va renunța la oricare din acordurile de împrumut subsidiar sau la oricare din prevederile prezente.
d) Împrumutatul: (i) va coordona și supraveghea execuția proiectului și va urmări îndeplinirea de către B.A. și B.R.D. a obligațiilor lor potrivit Acordului de împrumut subsidiar al B.A. și, respectiv B.R.D., în concordanta cu procedurile satisfăcătoare pentru Banca; și (îi) se va asigura ca (A) subimprumuturile nu vor avea loc pentru finanțarea unor astfel de categorii de ferme de producție și dezvoltării unor întreprinderi, după cum se va specifică de către Banca prin notificarea Împrumutatului ca urmare a unui schimb de păreri asupra problemei între Împrumutat și Banca, ce va avea loc semestrial; (B) finanțarea din sumele împrumutului a capitalului circulant nu va depăși în total echivalentul a 10 milioane dolari S.U.A. și se va limita la finanțarea cerințelor beneficiarilor pentru creșterea capitalului circulant suplimentar pe baza producției crescute prin realizarea subproiectelor; și (C) suma totală a tuturor subimprumuturilor, ori suma fiecărui subimprumut efectuat de B.A. sau B.R.D. sau de fiecare dintre ele a unui singur beneficiar sa nu depășească echivalentul a 5 milioane dolari S.U.A.
e) Împrumutatul și Banca sînt de acord ca, pentru scopurile paragrafelor 3 și 4 ale Proiectului de acord al B.A. și Proiectului de acord al B.R.D., un subimprumut nelimitat, după cum se face referire în paragrafele menționate, va constitui un subimprumut pentru un subproiect, altul decît oricare din primele șase subimprumuturi de efectuat de către fiecare dintre cele doua bănci, respectiv B.A. și B.R.D., într-o sumă ce va fi finanțată din sumele împrumutului, ce nu va depăși suma în echivalent a: (i) 200.000 dolari S.U.A., atunci cînd este adăugată la orice alte sume nerambursate, finanțate sau propuse pentru finanțare din sumele împrumutului, care s-au folosit sau se folosesc pentru finanțarea bunurilor și serviciilor în mod direct și care se referă din punct de vedere material la un astfel de subproiect; (îi) 70 milioane dolari S.U.A., atunci cînd este adăugată la toate celelalte subimprumuturi nelimitate, finanțate sau propuse pentru finanțare din sumele împrumutului, sumele menționate anterior putind fi modificate periodic, asa cum Banca va considera necesar.
Secțiunea 3.02. - Banca și Împrumutatul convin prin aceasta ca obligațiile stabilite în secțiunile 9.04., 9.05., 9.06., 9.07., 9.08. și 9.09. din Condițiile generale (referitoare la asigurare, folosirea bunurilor și serviciilor, planuri și anexe, evidente și rapoarte, întreținerea și, respectiv, achiziționarea terenurilor) vor fi îndeplinite de B.A. potrivit secțiunii 2.03. din Proiectul de acord al B.A. și de B.R.D. potrivit secțiunii 2.03. a Proiectului de acord al B.R.D.
Secțiunea 3.03. - Împrumutatul:
a) va pregati, în termeni de referința satisfacatori pentru Banca, și va furniza Băncii, pînă la 30 septembrie 1994, un raport cu datele disponibile privind progresele realizate în îndeplinirea proiectului în perioada precedenta datei raportului menționat și cu precizarea măsurilor recomandate pentru a asigura îndeplinirea corecta a proiectului în perioada următoare acelei date;
b) va oferi Băncii posibilitatea rezonabila de a analiza împreună cu Împrumutatul concluziile și recomandările din raportul menționat; și
c) ca urmare, va lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aducerii la îndeplinire a proiectului în această perioadă, pe baza concluziilor și recomandărilor raportului menționat și a comentariilor Băncii asupra acestora.
Secțiunea 4.01. - a) Pentru toate cheltuielile în legătură cu care tragerile din contul de împrumut s-au făcut pe baza declarațiilor de cheltuieli, Împrumutatul:
(i) va tine sau va determina ținerea evidentei în concordanta cu practicile contabile, a înregistrărilor și conturilor care reflecta asemenea cheltuieli;
(îi) va asigura ca toate înregistrările (contracte, comenzi, facturi, polițe, note de plată, chitanțe și alte documente), care evidențiază cheltuielile, sînt reținute cel puțin un an după ce Banca a primit raportul de control pentru anul fiscal în care s-a făcut ultima tragere din contul de împrumut; și
(iii) va permite reprezentanților Băncii sa examineze asemenea documente.
(i) va avea toate documentele și conturile la care se referă paragraful a) (i) din aceasta secțiune, inclusiv acelea pentru contul special pentru fiecare an fiscal controlat, în conformitate cu principiile de control adecvate, ce se aplică în mod curent de către experți contabili independenți, acceptabili pentru Banca;
(îi) va furniza Băncii, îndată ce acesta va fi disponibil, dar în orice caz nu mai tirziu de 6 luni după sfîrșitul fiecărui an, raportul acestei expertize, efectuat de experții menționați, avînd sfera de cuprindere și detaliile solicitate în mod rezonabil de Banca, inclusiv o opinie separată a experților menționați în legătură cu faptul dacă extrasele de cheltuieli propuse în timpul anului fiscal, împreună cu procedeele și controalele interne implicate în pregătirea lor pot justifica tragerile respective; și
(iii) va furniza Băncii alte astfel de informații cu privire la evidentele și conturile menționate, precum și controlul acestora, asa cum vor fi solicitate periodic, în mod rezonabil, de către Banca.
Secțiunea 5.01. - Potrivit secțiunii 6.02. 1) din Condițiile generale, următoarele condiții suplimentare sînt specificate:
a) B.A. sau B.R.D. nu își îndeplinește vreuna din obligațiile lor decurgind din Proiectul de acord al B.A. sau, respectiv, al B.R.D.
b) Ca urmare a unor evenimente care au avut loc după data Acordului de împrumut, dacă o situație excepționala va fi apărut și care va face improbabil ca B.A. sau B.R.D. să fie în măsura să-și îndeplinească obligațiile decurgind din Proiectul de acord al B.A. sau, respectiv, al B.R.D.
c) Statutul B.A., Statutul B.R.D., Declarația de strategie a B.A. sau Declarația de strategie a B.R.D. se vor fi modificat, suspendat, abrogat, anulat sau se va fi renunțat astfel încît sa afecteze material și nefavorabil operațiunile sau condițiile financiare ale B.A. sau B.R.D., sau capacitatea lor de îndeplinire a activităților decurgind din proiect sau realizarea oricăror obligații din Proiectul de acord al B.A., respectiv, B.R.D.
d) Împrumutatul sau oricare autoritate competentă va fi acționat pentru dizolvarea sau desființarea B.A. sau B.R.D. sau suspendarea operațiunilor lor.
Secțiunea 5.02. - Conform secțiunii 7.01. h) a Condițiilor generale, sînt specificate următoarele evenimente suplimentare:
a) evenimentul specificat în paragraful a) al secțiunii 5.01. a acestui acord va surveni și va continua pe o perioadă de 60 de zile, după ce avizarea sa va fi fost data de Banca Împrumutatului;
b) oricare eveniment specificat în paragrafele c) și d) ale secțiunii 5.01. a acestui acord, care survine.
Intrarea în vigoare; încheierea
Secțiunea 6.01. - Următoarele evenimente sînt specificate ca și condiții ale Acordului de împrumut, în sensul secțiunii 12.01. c) din Condițiile generale:
a) acordurile de împrumut subsidiar au fost încheiate în numele părților; și
b) ghidul operational al B.A. a fost adoptat de B.A. și ghidul operational al B.R.D. a fost adoptat de B.R.D.
Secțiunea 6.02. - Sînt menționate următoarele probleme anexe, în sensul secțiunii 12.02. c) a Condițiilor generale, pentru a fi incluse în avizul sau avizele furnizate Băncii:
a) ca Proiectul de acord al B.A. și Proiectul de acord al B.R.D. au fost autorizate în mod competent sau ratificate de B.A. și B.R.D. și sînt legal obligatorii pentru B.A. și B.R.D., în conformitate cu respectivele condiții; și
b) ca acordurile de împrumut subsidiar au fost autorizate sau ratificate în mod legal și obliga în mod corespunzător părțile în conformitate cu prevederile legii.
Secțiunea 6.03. - Perioada de nouăzeci (90) de zile de la data acestui acord este specificată aici pentru scopurile secțiunii 12.04. din Condițiile generale.
Pentru Împrumutat: Ministerul Economiei și Finanțelor str. Apolodor nr. 17 sector 5, București RomâniaTelex: 11239 Pentru Bancă: Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare 1818 H. Street, N.W. Washington D.C. 20433 S.U.A. Adresă telegrafică:Telex: 248423 (RCA) INTBAFRAD82987 (FTCC) Washington D.C.64145 (WUI) 197688 (TRT)
Reprezentantul Împrumutatului; adrese
Secțiunea 7.01. - Ministerul Economiei și Finanțelor al Împrumutatului este desemnat ca reprezentant al Împrumutatului, în sensul arătat în secțiunea 11.03. a Condițiilor generale.
Secțiunea 7.02. - Sînt specificate următoarele adrese, în sensul arătat de secțiunea 11.01. a Condițiilor generale:
Luînd în considerare cele de mai sus, părțile aici de fața, actionind prin reprezentanții lor competent autorizați, au întocmit acest acord, pentru a fi semnat în numele lor în Districtul Columbia, S.U.A., în ziua și anul scris mai jos.
Anexa 1
CategoriaSumele din împrumut alocate (exprimate în echivalent dolari S.U.A.)% din cheltuielile ce vor fi finanțate 1.Subîmprumuturi pentru ferme de producție20.000.000 2.Alte subîmprumuturi80.000.00080% TOTAL:100.000.000
TRAGERILE SUMELOR ÎMPRUMUTULUI
1. Tabelul de mai jos prezintă categoriile de articole ce vor fi finanțate din sumele împrumutului, alocarea sumelor împrumutului pentru fiecare categorie și procentajul de cheltuieli pentru produsele astfel finanțate din fiecare categorie:
2. Fără prevederile paragrafului 1 de mai sus, nici o tragere nu se va face pentru: a) un subimprumut în afară de cazul cînd subimprumutul s-a făcut în concordanta cu procedurile și în termenii și condițiile specificate, sau la care se face referire în anexa Proiectului de acord al B.A. sau anexa Proiectului de acord al B.R.D.; și b) plățile făcute pentru cheltuieli înainte de data acestui acord, cu excepția tragerilor, în suma totală mai mica de 10.000.000 dolari S.U.A., care se pot face în contul plăților pentru cheltuieli înaintea acestei date, dar după 1 mai 1992.
Anexa 3
Data rambursăriiRambursarea capitalului (exprimată în dolari S.U.A.)*) La fiecare 15 februarie și 15 august începînd cu 15 februarie 1998 pînă la 15 februarie 20094.165.000 La 15 august 20094.205.000 Timpul de plată în avansPrima Rata dobînzii (exprimată în procente anuale) aplicabilă împrumutului la data plății în avans, înmulțită cu: Nu mai mult de 3 ani înainte de scadență0,18 Mai mult de 3 ani, dar nu mai mult de 6 ani înainte de scadență0,35 Mai mult de 6 ani, dar nu mai mult de 11 ani înainte de scadență0,65 Mai mult de 11 ani, dar nu mai mult de 15 ani înainte de scadență0,88 Mai mult de 15 ani înainte de scadență1,00
Notă *) Cifrele din aceasta coloana reprezintă echivalentul în dolari S.U.A. stabilit la datele respective ale tragerii. (Vezi Condițiile generale, secțiunile 3.04 și 4.03.)
PRIME PENTRU PLATA ÎN AVANS
Conform secțiunii 3.04. b) din Condițiile generale, prima plătită pentru suma inițială a fiecărei scadente a împrumutului, plătită în avans, va fi un procentaj specificat care se aplică pentru timpul de plată în avans după cum urmează:
Anexa 4
1. Scopurile acestei anexe:
a) termenul cheltuieli eligibile înseamnă cheltuieli realizate pe baza unor costuri rezonabile de bunuri și servicii solicitate pentru subproiecte și care să fie finanțate din sumele împrumutului, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 din acord; și
b) termenul alocație autorizata înseamnă o sumă totală echivalenta cu 8.000.000 dolari S.U.A., ce poate fi trasa din contul de împrumut și depusa în contul special, în conformitate cu paragraful 3 a) al acestei anexe.
2. Plățile din contul special se vor face exclusiv pentru cheltuieli eligibile, în conformitate cu prevederile acestei anexe.
3. După ce Banca a primit o dovadă acceptabilă ca acest cont special a fost deschis în mod legal, tragerile alocației autorizate și tragerile ulterioare pentru a realimenta contul special se vor face după cum urmează:
a) pentru tragerile alocației autorizate, Împrumutatul va furniza Băncii o cerere sau cereri pentru un depozit sau depozite, care să nu depășească suma totală a alocației autorizate. Pe baza unei asemenea cereri, Banca, în numele Împrumutatului, va trage din contul de împrumut și va depozita în contul special suma sau sumele pe care le-a solicitat Împrumutatul;
b) (i) Pentru realimentarea contului special, Împrumutatul va furniza Băncii cereri de depozite în contul special la acele intervale pe care le va specifică Banca.
(îi) Înainte sau în același timp cu fiecare din aceste cereri, Împrumutatul va furniza Băncii documentele și alte evidente cerute, în conformitate cu paragraful 4 al acestei anexe, pentru plata sau plățile cu privire la cererea de realimentare. Pe baza fiecărei cereri, Banca, în numele Împrumutatului, va trage din contul de împrumut și va depozita în contul special suma pe care Împrumutatul a solicitat-o și, asa cum s-a arătat, din documentele amintite sau alte evidente, pentru a fi plătită din contul special pentru cheltuieli eligibile.
Toate aceste depozite vor fi trase de Banca din contul de împrumut în sumele echivalente respective, asa cum au fost justificate prin documentele amintite și alte evidente.
4. Pentru fiecare plata facuta de Împrumutat din contul special, oricînd Banca va solicita, în mod rezonabil, Împrumutatul va furniza Băncii documentele și alte evidente, aratind ca aceasta plata s-a făcut exclusiv pentru cheltuieli eligibile.
5. Fără a tine seama de prevederile paragrafului 3 al acestei anexe, Băncii nu i se va cere să facă depozite ulterioare în contul special:
a) dacă, oricînd, Banca va fi stabilit ca toate tragerile ulterioare să fie făcute de Împrumutat direct din contul de împrumut în conformitate cu prevederile art. V al Condițiilor generale și ale paragrafului a) din secțiunea 2.02. a acestui acord; sau
b) o dată ce suma totală netrasa din împrumut, mai puțin suma oricărui angajament special nerambursat intrat, devenit efectiv în Banca, în conformitate cu secțiunea 5.02. a Condițiilor generale cu privire la proiect, va fi egala cu echivalentul a de doua ori suma din alocația autorizata.
După aceea, tragerea din contul de împrumut a sumei rămase netrase va urma procedurile pe care Banca le va specifică prin aviz către Împrumutat. Asemenea trageri viitoare se vor face numai după și în măsura în care Banca va fi satisfacuta ca toate aceste sume rămase în depozit în contul special pentru data la care avizul va fi utilizat pentru efectuarea plăților pentru cheltuieli eligibile.
6. a) Dacă Banca va hotărî oricînd ca orice plata din contul special: (i) s-a făcut pentru cheltuieli sau la o sumă neeligibila, conform paragrafului 2 al acestei anexe; sau (îi) nu s-a justificat prin evidentele furnizate Băncii, Împrumutatul, la avizul Băncii: (A) va furniza prompt evidentele suplimentare pe care le va solicita Banca, sau (B) va depune prompt în contul special (sau, dacă Banca o cere, îi va returna Băncii) o sumă egala cu valoarea acestei plati sau o parte din ea, care nu este eligibilă sau justificată. Dacă Banca nu va hotărî altfel, nu se vor mai face depuneri în contul special pînă cînd Împrumutatul nu va furniza evidente sau nu va face un asemenea depozit sau nu va rambursa, după caz.
b) Dacă Banca va fi hotărît, oricînd, ca orice suma restanta din contul special nu va fi solicitată pentru a acoperi plățile viitoare pentru cheltuieli eligibile, Împrumutatul va rambursa prompt, la avizul Băncii, suma restanta.
c) Împrumutatul poate, după avizarea Băncii, sa returneze Băncii toate fondurile sau o parte din ele, care sînt în depozit în contul special.
d) Returnarea către Banca, conform paragrafelor 6 a), b) și c) din aceasta anexa, va fi creditata din contul de împrumut pentru tragerile următoare sau pentru anularea, în conformitate cu prevederile corespunzătoare din acest acord, inclusiv ale Condițiilor generale.
Anexa 5
CONDIȚII ȘI TERMENE ALE ACORDURILOR DE ÎMPRUMUT SUBSIDIAR
Termenele și condițiile principale expuse sau la care se face referire în aceasta anexa sînt cele care se aplică în lumina prevederilor secțiunii 3.01. b) a acestui acord.
1. Suma inițială pentru fiecare împrumut subsidiar al Băncii Agricole și împrumutul subsidiar al Băncii Române de Dezvoltare va fi:
a) echivalentul valorii totale a capitalului tuturor subimprumuturilor făcute din sumele acestuia; și
b) specificată în dolari S.U.A. și în lei, cu partea din valoarea exprimată în dolari, fiind suma totală a subimprumuturilor făcute din capitalul împrumutului și exprimat în dolari S.U.A. și cu partea exprimată în lei, fiind suma totală din subimprumuturile făcute din capitalul împrumutului și exprimat în lei.
2. Partea din împrumutul subsidiar al B.A. și din împrumutul subsidiar al B.R.D., exprimată în: a) dolari S.U.A., va fi supusă unei dobinzi asupra sumei trase și nerambursate, la acea data, la fiecare 6 luni începînd cu 1 ianuarie și 1 iulie ale fiecărui an calendaristic, la o rata egala cu LIBOR plus o marja, asa cum va fi calculată de Împrumutat pe baza unor condiții generale acceptabile pentru Banca; și b) lei, care vor fi supuși unei dobinzi asupra sumei inițiale trase și nerambursate, la acea data, la fiecare 6 luni începînd cu 1 ianuarie și 1 iulie ale fiecărui an calendaristic, egala cu rata de rescont a Băncii Naționale a României.
3. Fiecare din împrumuturile subsidiare al B.A. și, respectiv, al B.R.D. se va încheia pentru o perioadă ce nu va depăși 17 ani, inclusiv perioada de grație, ce nu va depăși 5 ani.
Anexa 6
MODIFICĂRI ALE CONDIȚIILOR GENERALE
Pentru scopurile acestui acord, prevederile Condițiilor generale se modifica după cum urmează:
1). Ultima propozitie a secțiunii 3.02. se elimina.
2). În secțiunea 6.02., subparagraful k) este rescris ca paragraf l), și un nou paragraf k) se adauga după cum urmează:
"k) O situație extraordinară va fi apărut în care orice tragere ulterioară din împrumut va fi în contradictie cu prevederile art. III, secțiunea 3 din Acordul pe articole al Băncii."
3. Cuvintele "Banca poate, prin avizarea Împrumutatului și a Garantului, anula dreptul Împrumutatului de a face trageri cu privire la această sumă. Dind acest aviz, această sumă din împrumut va fi anulată", menționate la sfîrșitul secțiunii 6.03., sînt eliminate și sînt înlocuite cu următoarele:
"sau f) pînă la data specificată în subparagraful c) din paragraful 4 al anexei la Proiectul de acord al B.A. și al anexei la Proiectul de acord al B.R.D. (asa cum aceste acorduri sînt definite în secțiunea 1.02. a) și b) din Acordul de împrumut), Banca, cu privire la fiecare parte din împrumut: (i) a primit cereri sub incidența subparagrafelor a) sau b) a paragrafului menționat; sau (îi) va nega orice cerere. Banca poate, prin avizarea Împrumutatului, ridica dreptul Împrumutatului de a prezenta cereri sau de a face trageri din contul de împrumut, după caz, cu privire la această sumă sau parte din împrumut. După ce a dat acest aviz, această sumă sau parte din împrumut va fi anulată."