Articolul 1
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 29 din 22 august 1997 privind Codul aerian, emisă în temeiul art. 1 lit. h) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 26 august 1997, cu următoarele modificări și completări:
1. Articolul 1 alineatul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Prevederile prezentului cod aerian se aplică tuturor activităților aeronautice civile, precum și tuturor persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activitățile aeronautice civile respective în spațiul aerian național și pe teritoriul României."
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - În sensul prezentului cod aerian, termenii și definițiile utilizate au următorul înțeles:
3.1. accident: - eveniment legat de operarea unei aeronave, care se produce între momentul în care o persoană se imbarca la bordul acesteia cu intenția de a efectua un zbor și momentul în care toate persoanele aflate la bord sunt debarcate și în cursul căruia:
a) o persoană este ranita grav sau mortal datorită faptului ca se găsește:
- în aeronava;
- în contact direct cu aceasta sau cu un obiect care este fixat în aeronava;
- în contact direct cu o parte oarecare a aeronavei, inclusiv cu părțile care se detaseaza din aceasta;
- expusă direct aspiratiei sau suflului motoarelor ori elicelor;
b) aeronava suferă deteriorări, avarii sau cedari structurale, care altereaza caracteristicile de rezistenta structurală sau performanțele de zbor, necesita o reparatie importanța care nu poate fi facuta în mod normal cu mijloacele existente la bord sau necesita înlocuirea elementelor deteriorate;
c) aeronava a fost distrusa;
d) aeronava a dispărut sau este total inaccesibila. Aeronava este considerată disparuta atunci când cautarile s-au încheiat oficial și epava nu a fost localizata.
Se exclud din categoria accidentelor următoarele situații:
- la lit. a), decesul la bordul aeronavelor, provenit dintr-o cauza naturala; ranirea grava sau decesul oricărei persoane aflate la bord, ca urmare a unei tentative de sinucidere sau a neglijentei proprii; ranirile cauzate pasagerilor clandestini care se ascund în afară zonelor care sunt în mod normal accesibile pasagerilor și echipajului;
- la lit. b), când deteriorarea este limitată la accesoriile motorului sau când este vorba despre deteriorări limitate la elice, la extremitatile aripii, la antene, pneuri, frane, carenaje sau mici perforatii în invelis și care nu periclitează siguranța în zbor sau la sol a aeronavei;
3.2. act de intervenție ilicită - act produs în mod ilicit, cu intenție, constând în:
a) violenta împotriva uneia sau mai multor persoane la bordul unei aeronave la sol și în zbor, dacă acel act poate să pericliteze siguranța aeronavei respective;
b) distrugere a unei aeronave în serviciu sau provocare de avarii unei astfel de aeronave, care o fac indisponibilă pentru zbor sau care îi pot periclita siguranța în zbor;
c) amplasare sau favorizare a amplasarii prin orice mijloace a unui dispozitiv sau a unei substanțe care poate distruge o aeronava aflată în serviciu sau îi poate provoca avarii care să o facă indisponibilă pentru zbor ori care îi poate periclita siguranța în zbor;
d) distrugere sau avariere a mijloacelor de navigație aeriană sau de intervenție în funcționarea lor, dacă un asemenea act poate periclita siguranța aeronavelor în zbor;
e) comunicare intenționată a unor informații false, punând astfel în pericol siguranța unei aeronave în zbor;
f) folosirea ilegala a oricărui dispozitiv, substanța sau arma pentru:
- producerea unui act de violenta împotriva uneia sau mai multor persoane, care provoacă ranirea grava sau moartea acestora, pe un aeroport care deservește aviația civilă;
- distrugerea sau avarierea grava a facilităților care aparțin aviației civile sau a aeronavelor care nu sunt în serviciu, dar se afla pe acel aeroport, ori pentru întreruperea serviciilor aeroportului, dacă un asemenea act pune în pericol sau poate periclita siguranța aeroportului;
3.3. activități aeronautice civile - totalitatea activităților legate de proiectarea, construcția, atestarea, reparația, întreținerea și operarea aeronavelor civile, a aerodromurilor și a altor obiective de infrastructura aeronauticii civile, de dirijarea și controlul traficului aerian, de informarea aeronautica și meteorologica a operatorilor aerieni, de pregătirea și perfecționarea personalului aeronautic civil, precum și a activităților aeronautice civile conexe acestora;
3.4. activități aeronautice civile conexe - totalitatea serviciilor care contribuie direct la asigurarea desfășurării activităților aeronautice civile;
3.5. administrator al aerodromului - persoana fizica sau juridică care conduce și gestionează un aerodrom aflat în proprietatea publică sau în proprietatea privată a unor persoane fizice ori juridice;
3.6. aerodrom - suprafața delimitata pe pământ sau pe apa, care cuprinde, eventual, clădiri, instalații și materiale, destinată să fie utilizata, în totalitate sau în parte, pentru sosirea, plecarea și manevrarea la sol a aeronavelor. Aerodromul utilizat exclusiv pentru elicoptere se numește heliport;
3.7. aeronava - aparatul care se poate menține în atmosfera cu ajutorul altor reactii ale aerului decât cele asupra suprafeței pământului;
3.8. aeronave de stat - aeronavele folosite pentru servicii militare, vamale sau de poliție;
3.9. aeroport - aerodromul deschis pentru operațiuni comerciale de transport aerian;
3.10. aeroport internațional - aeroportul nominalizat ca aeroport de intrare și de plecare, destinat traficului internațional al aeronavelor, și în care sunt asigurate facilitățile de control pentru trecerea frontierei de stat, pentru controlul vamal, de sănătate publică, pentru controlul veterinar și fitosanitar, precum și pentru alte facilități similare;
3.11. agent aeronautic civil - orice persoană fizica sau juridică autorizata sa desfășoare activități aeronautice civile;
3.12. ancheta administrativă - activitatea concretă de identificare, de strangere și de analiza a informațiilor pentru determinarea cauzelor, emiterea concluziilor și, pe baza lor, stabilirea unor recomandări privind siguranța zborurilor, precum și formularea unor propuneri și recomandări de imbunatatire a activităților în vederea prevenirii accidentelor și incidentelor de aviatie;
3.13. autorizare - confirmare oficială data printr-un document eliberat în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice române prin care se atesta capacitatea deținătorului de a desfășura activitățile aeronautice civile menționate în acest document;
3.14. autorizație de operator aerian - documentul care atesta autorizarea unui operator aerian să efectueze activități de lucru aerian sau de aviatie generală;
3.15. certificat de operator aerian - documentul care atesta capacitatea unui operator aerian de a efectua activități de transport aerian civil;
3.16. certificat de navigabilitate - documentul individual, aflat obligatoriu la bordul fiecărei aeronave, prin care se atesta navigabilitatea acesteia;
3.17. drept de trafic - dreptul unui operator aerian autorizat de a transporta pasageri, bagaje, mărfuri și/sau posta pe o ruta aeriană care deservește doua sau mai multe aeroporturi interne ori internaționale;
3.18. facilități - totalitatea serviciilor și baza materială asociata acestora, asigurate pe un aerodrom în legătură cu intrarea și ieșirea aeronavelor, persoanelor, bagajelor, mărfurilor și altele asemenea, în traficul aerian intern și internațional;
3.19. incident - un eveniment, altul decât un accident, asociat cu utilizarea unei aeronave, care afectează sau ar putea afecta siguranța exploatării;
3.20. licentiere - confirmarea oficială data printr-un document eliberat de Ministerul Transporturilor, prin care se acordă deținătorului dreptul de a exercita activitățile aeronautice civile menționate în acest document;
3.21. licenta de lucru în perimetrul infrastructurii aeroportuare document individual prin care se acordă unui agent economic dreptul de a desfășura activități în perimetrul infrastructurii aeroportuare;
3.22. licenta de transport aerian - document individual prin care unui operator aerian autorizat i se acordă dreptul de a efectua operațiuni de transport aerian public, în condițiile prevăzute în licenta;
3.23. misiune - activitatea unui membru al echipajului din momentul în care acesta intră în serviciu, după o perioadă de odihnă corespunzătoare, dar înaintea începerii unui zbor sau a unei serii de zboruri, până în momentul în care acel membru al echipajului iese din serviciu după încheierea acelui zbor sau a seriei de zboruri;
3.24. navigabilitate - caracteristica aeronavei pregătite pentru zbor, constând în conformarea acesteia la reglementările de admisibilitate la zbor;
3.25. operarea aeronavei - folosirea aeronavei pentru scopuri de navigație aeriană, care include navigarea aeronavei. Orice persoană fizica sau juridică care efectuează operațiuni cu aeronave, inclusiv în calitate de proprietar sau deținător, cu sau fără drept legal de comanda asupra aeronavei, va fi considerată angajata în operarea aeronavei în înțelesul prezentului cod aerian;
3.26. operator aerian - persoana fizica sau juridică autorizata și/sau licentiata, angajata în operarea aeronavelor;
3.27. pilot comandant - pilotul responsabil cu comanda și siguranța aeronavei pe durata zborului;
3.28. plan de zbor - ansamblu de informații specifice unui zbor planificat sau unei porțiuni din acesta, transmise organelor care asigura serviciile de navigație aeriană;
3.29. reglementări aeronautice - norme, proceduri sau standarde specifice activităților aeronautice civile;
3.30. securitatea aeronautica - ansamblu de măsuri, resurse materiale și forte umane, coordonate, mobilizate și utilizate în scopul protecției aeronauticii civile împotriva actelor de intervenție ilicite;
3.31. serviciu de navigație aeriană - termen generic ce include serviciile de trafic aerian, serviciul de telecomunicații aeronautice, serviciile pentru asigurarea asistenței meteorologice a navigației aeriene, serviciile de căutare și salvare, precum și serviciile de informare aeronautica. Aceste servicii sunt asigurate în timpul tuturor fazelor de operare: apropiere, aerodrom și ruta;
3.32. servitute aeronautica - condiții, restrictii, obligații, impuse sau recomandate de prevederile reglementărilor aeronautice naționale și/sau internaționale în interesul siguranței zborului aeronautic;
3.33. siguranța zborului - capacitate a activității aeronautice constând în evitarea afectării sănătății sau pierderii de vieți omenești, precum și a producerii de pagube materiale;
3.34. tehnica aeronautica - tehnica folosită în aeronautica, care intra sub incidența normelor privind siguranța zborului;
3.35. trafic aerian - ansamblu de aeronave aflate în zbor la un moment dat, într-un spațiu aerian determinat, și, respectiv, de aeronave care se afla în suprafața de manevra a unui aerodrom;
3.36. transportator aerian - operator aerian autorizat, deținător al unei licențe de transport aerian în termen de valabilitate;
3.37. zona de siguranță - zona adiacenta a unui aerodrom, indiferent de proprietar, definită cu scopul de a limita înălțimea obstacolelor și de a preveni efectele negative de orice natura, directe și/sau indirecte, asupra operarii aeronavelor și ansamblului activităților aeronautice - în interesul siguranței zborurilor aeronavelor și securității aeronautice;
3.38. zona de protecție - zona adiacenta amplasamentelor mijloacelor de navigație aeriană și meteorologice, indiferent de proprietar, delimitata cu scopul de a preveni interferentele negative de orice natura, directe și/sau indirecte, asupra performantelor operationale ale acestor echipamente - în interesul siguranței zborului aeronavelor;
3.39. Zbor V.F.R. - zbor efectuat după regulile zborului la vedere."
3. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale și de autoritate de stat în domeniul aviației civile, are următoarele atribuții specifice:
a) elaborează strategia de dezvoltare a aviației civile, în conformitate cu politica economică a Guvernului și cu planurile de dezvoltare a transporturilor;
b) emite, în conformitate cu strategia de dezvoltare, precum și cu reglementările și recomandările organizațiilor internaționale de aviatie civilă la care România este parte contractantă, reglementări specifice care stau la baza desfășurării serviciilor de transport aerian și a exploatării infrastructurii aferente, precum și a celorlalte activități aeronautice civile;
c) reprezintă Guvernul, în domeniul aviației civile, în organismele internaționale specifice și în relațiile bilaterale cu alte state;
d) asigura administrarea proprietății publice a statului din domeniul aviației civile;
e) emite reglementări obligatorii de autorizare și/sau de licentiere a agenților aeronautici și a operatorilor civili pentru efectuarea activităților aeronautice civile, eliberează, prelungește valabilitatea, validează, echivaleaza, suspenda și retrage documentele de autorizare și/sau de licentiere a agenților aeronautici și a operatorilor civili;
f) emite reglementări aeronautice obligatorii privind siguranța traficului în transporturile aeriene și supraveghează respectarea acestora;
g) emite reglementări aeronautice obligatorii pentru efectuarea transporturilor aeriene de mărfuri periculoase;
h) asigura reglementarea și organizarea circulației aeronavelor civile în spațiul aerian național, în colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naționale;
i) coordonează sistemul de securitate în domeniul aviației civile;
j) ancheteaza incidentele și accidentele din domeniul aviației civile;
k) organizează și exercită activitățile de registru, de inspecție și de control în aviația civilă;
l) asigura certificarea tehnicii de aviatie civilă;
m) emite reglementări aeronautice obligatorii privind atestarea, certificarea, licentierea și brevetarea personalului aeronautic civil, organizează examene și emite atestate, certificate, licențe și brevete pentru această categorie de personal;
n) gestionează frecventele de telecomunicații alocate aviației civile;
o) asigura organizarea și funcționarea serviciilor civile de navigație aeriană în spațiul aerian al României, aproba survolarea teritoriului național al României, organizat potrivit art. 10, precum și decolarea și aterizarea aeronavelor civile de pe și pe aeroporturile situate pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice specifice;
p) autorizeaza efectuarea de lucrări în zonele de siguranță și de protecție a infrastructurilor de transport aerian civil;
r) asigura, împreună cu organele specializate ale ministerelor abilitate prin lege, asistența operațiunilor de căutare și de salvare a aeronavelor civile implicate în accidente;
s) emite reglementări pentru uniformizarea definitiilor și a abrevierilor utilizate în aviația civilă, în conformitate cu legislația internationala;
t) autorizeaza funcționarea aerodromurilor civile;
u) organizează activitatea pentru constituirea fondului propriu de date statistice din domeniul aviației civile;
v) aproba tarifele de utilizare a infrastructurilor de transport aerian de interes public național;
x) asigura cadrul legislativ și reglementările necesare pentru dezvoltarea unui mediu concurential normal în domeniul transporturilor aeriene;
y) aproba tarifele de examinare a personalului aeronautic civil în vederea obținerii atestatelor, certificatelor, brevetelor și licențelor;
z) aproba tarifele percepute de către societățile comerciale, instituțiile publice și organismele tehnice specializate, ca urmare a prestării activităților pentru care le-au fost delegate competente în conformitate cu prevederile prezentei legi."
4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Ministerul Transporturilor asigura, direct sau prin delegare de competența unor organisme tehnice specializate, instituții publice sau, după caz, societăți comerciale autorizate, elaborarea și punerea în aplicare a reglementărilor aeronautice corespunzătoare, pregătirea și perfecționarea profesională, precum și atestarea personalului aeronautic civil, certificarea tehnicii de aviatie civilă, înmatricularea aeronavelor civile, inspecția și controlul acestora, controlul acestora, controlul, inspecția, supravegherea și autorizarea agenților aeronautici civili, dirijarea și controlul traficului aerian în spațiul aerian național, protecția navigației aeriene, anchetarea incidentelor și a accidentelor de aviatie civilă, precum și controlul tehnic și inspecția de siguranță a zborului și de securitate aeronautica pentru transportul aerian.
Organismele tehnice specializate, instituțiile publice și societățile comerciale prevăzute la alin. 1 se vor finanta integral din tarife și comisioane obținute din prestațiile respective.
Delegarea de competente organismelor tehnice specializate sau societăților comerciale autorizate, menționate la alin. 1, precum și autorizarea sau licentierea agenților aeronautici civili în conformitate cu prevederile prezentului cod aerian se fac cu perceperea unor taxe sau tarife.
Delegarea de competente se poate realiza în domenii de stricta specialitate, pentru care Ministerul Transporturilor trebuie să aibă compartimente de specialitate."
5. La articolul 7, litera a) va avea următorul cuprins:
"a) spațiul de trafic aerian ce reprezintă porțiunea din spațiul aerian național unde se permite activitatea aeronautica, precum și pe terenurile destinate decolarilor și aterizarilor, indiferent de apartenența și de natura activității de zbor;"
6. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - Clasificarea spațiului aerian național din punct de vedere al asigurării serviciilor de trafic aerian se stabilește în conformitate cu standardele elaborate de organizațiile internaționale de aviatie civilă la care România este parte contractantă."
7. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - În timp de pace Ministerul Transporturilor, împreună cu Ministerul Apărării Naționale, organizează spațiul aerian național și stabilește principiile și regulile de folosire a acestuia pentru activitățile aeronautice civile sau militare, după caz."
8. Titlul secțiunii a II-a din capitolul III va avea următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a II-a
Traficul aerian"
9. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - Reglementările în domeniul traficului aerian în spațiul aerian național se aplică zborurilor tuturor aeronavelor, indiferent de categoria și de naționalitatea acestora.
Aeronavele de stat sunt supuse prevederilor alin. 1 atunci când zborul lor se efectuează în spațiul aerian național repartizat aviației civile."
10. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - În spațiul aerian național repartizat aviației civile traficul aerian este permis după cum urmează:
a) aeronavelor civile, în baza unei aprobări corespunzătoare acordate în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice specifice;
b) aeronavelor de stat românești, în conformitate cu reglementările specifice;
c) aeronavelor militare străine, inclusiv celor care transporta trupe, armament, tehnica de lupta, materiale militare, materiale periculoase și orice alte tipuri de incarcatura, care, prin natura lor, pot afecta siguranța naționala, conform aprobării de survol acordate de Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Apărării Naționale."
11. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
"Art. 13. - Toate aeronavele civile care survoleaza teritoriul României au obligația achitării unor tarife pentru utilizarea instalațiilor și serviciilor de navigație aeriană.
Tarifele prevăzute la 0alin. 1 sunt nediscriminatorii pentru aceleași categorii de zboruri, indiferent de naționalitatea operatorilor aerieni și a statului de înmatriculare.
Sunt scutite de la plata tarifelor prevăzute la alin. 1 următoarele categorii de zboruri:
a) zborurile V.F.R.;
b) zborurile militare efectuate de aeronave militare românești, iar în cazul aeronavelor militare străine, pe bază de reciprocitate;
c) zborurile efectuate exclusiv pentru transportul în misiune oficială al monarhilor domnitori și al familiilor lor apropiate, al sefilor de stat, al sefilor de guvern și al ministrilor. În toate cazurile misiunile oficiale vor fi confirmate prin indicatorul de statut corespunzător pe planul de zbor;
d) zborurile de căutare și salvare autorizate de un organ competent SAR;
e) zborurile terminate la aerodromul de la care aeronava a decolat și în timpul cărora nu s-a efectuat nici o aterizare intermediara;
f) zborurile efectuate de aeronave a căror masă maxima certificată la decolare este strict mai mica de doua tone;
g) zborurile-școala executate exclusiv în cadrul examinarilor în vederea obținerii licenței sau a unei calificări pentru echipajul de comanda și, pentru aceasta, este confirmată prin mențiunea corespunzătoare pe planul de zbor;
h) zborurile efectuate exclusiv în scopul verificării sau testarii echipamentelor folosite sau care se intenționează să fie folosite ca mijloace de sol pentru navigația aeriană, precum și pentru zborurile de verificare a aeronavelor ce urmează să execute zboruri conform lit. c) din prezentul articol;
i) alte categorii de aeronave prevăzute de lege.
Pot fi scutite, total sau parțial, de plată tarifelor prevăzute la alin. 1 și alte categorii de aeronave sau de zboruri, cu aprobarea Ministerului Transporturilor."
12. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - Decolarea și aterizarea aeronavelor civile se efectuează numai pe aerodromurile autorizate."
13. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
"Art. 15. - Este interzis ca aeronavele civile sa decoleze sau sa aterizeze pe alte aerodromuri civile decât cele autorizate, cu excepția cazurilor de forta majoră, precum și aeronavelor folosite pentru practicarea unor sporturi aeronautice, a aeronavelor care aterizeaza din dispoziția Ministerului Transporturilor și/sau a Ministerului Apărării Naționale, ca și a altor aeronave pentru care se stabilesc derogări de la prevederile acestui articol prin reglementări specifice emise de Ministerul Transporturilor."
14. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - Faptele și actele juridice petrecute la bordul aeronavelor civile înmatriculate în România, precum și statutul juridic al încărcăturii aflate la bordul acestora, în timpul unui zbor internațional, dincolo de granitele României, sunt reglementate de legislația română, dacă prin acordurile și convențiile internaționale la care România este parte contractantă nu s-a stabilit altfel."
15. La articolul 18, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - O aeronava civilă poate fi înmatriculată în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, numai dacă:
a) poseda un certificat de tip valid, emis sau echivalat de Ministerul Transporturilor;
b) poseda un certificat de navigabilitate valid, emis sau echivalat de Ministerul Transporturilor;
c) satisface cerințele reglementărilor naționale privind nivelul de zgomot și de emisii toxice;
d) nu este înregistrată în alt stat și satisface una dintre următoarele situații:
- aparține unei persoane fizice sau juridice române ori unui cetățean străin cu domiciliul sau reședința în România sau unei persoane juridice străine, constituită în mod legal, care desfășoară activități economice în conformitate cu legislația română, iar aeronava civilă respectiva își are baza și este utilizata, în principal, în România;
- aparține unei persoane fizice sau juridice a unui stat străin cu care România a încheiat o convenție prin care cele doua state își acorda reciproc tratamentul național în ceea ce privește regimul de înmatriculare a aeronavelor civile;
- aparține Guvernului sau statului român."
16. La articolul 21, litera d) va avea următorul cuprins:
"d) dreptul de a ipoteca ori de a greva aeronava civilă sau componente ale acesteia cu orice drept real asemănător, constituit ca garanție a plății unei datorii, cu condiția ca un asemenea drept să fie constituit conform legii statului de înmatriculare și transcris în registrul de sarcini al statului de înmatriculare a aeronavei civile."
17. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
"Art. 23. - Aerodromurile civile pot fi proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice, după caz, iar din punct de vedere operational pot fi deschise sau închise circulației aeriene publice."
18. Articolul 24 va avea următorul cuprins:
"Art. 24. - Înființarea, funcționarea și dezafectarea aerodromurilor civile sunt supuse reglementărilor aeronautice specifice, emise de Ministerul Transporturilor cu avizul ministerelor abilitate, prin care se stabilesc cerințele tehnice, operationale și procedurale."
19. Articolul 26 va avea următorul cuprins:
"Art. 26. - Toate aerodromurile deschise pentru operarea aeronavelor civile trebuie să fie autorizate de către Ministerul Transporturilor din punct de vedere al îndeplinirii cerințelor tehnice, operationale, de siguranță a zborului, de securitate aeronautica și de protecție a mediului, potrivit reglementărilor aeronautice interne în vigoare și acordurilor sau convențiilor internaționale la care România este parte.
Ministerul Transporturilor va tine un registru de evidenta a tuturor aerodromurilor civile autorizate din România."
20. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"Art. 29. - Agenții economici și, după caz, organele specifice ale autorității de stat, care desfășoară activități pe aerodromuri civile, au obligația de a respecta normele stabilite, în temeiul prezentului cod aerian și al reglementărilor aeronautice, de către administratorii acestora în interesul public și al dezvoltării transporturilor aeriene.
Toate activitățile care se derulează în perimetrul unui aerodrom civil se desfășoară sub unica și directa coordonare a administratorului aerodromului.
Agenții economici care desfășoară activități în perimetrul infrastructurii aeroportuare trebuie să dețină o licenta de lucru în acest perimetru, eliberata de Ministerul Transporturilor."
21. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
"Art. 30. - Instalațiile și echipamentele aeroportuare, inclusiv cele radioelectrice și meteorologice, precum și serviciile de navigație aeriană sunt accesibile, fără discriminare, tuturor aeronavelor civile."
22. La articolul 31, după alineatul 1 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:
"Ministerul Transporturilor emite reglementări specifice privind principiile generale de stabilire și aplicare a tarifelor menționate în alineatul precedent."
23. La articolul 31, alineatul 2 litera h) și alineatul 3 vor avea următorul cuprins:
"h) aeronavele care aterizeaza din dispoziția Ministerului Transporturilor și/sau a Ministerului Apărării Naționale;
............................................................................
Pot fi scutite, total sau parțial, de la plata tarifelor prevăzute la alin. 1 și alte categorii de aeronave sau zboruri, cu aprobarea Ministerului Transporturilor."
24. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
"Art. 32. - În aeronautica civilă funcționează personal aeronautic civil, precum și alte categorii de personal."
25. La articolul 33, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
"Personalul aeronautic civil trebuie să fie titularul unui atestat, brevet sau certificat corespunzător."
26. La articolul 34, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 34. - Personalul aeronautic civil navigant cuprinde:
a) personalul care constituie echipajul de conducere de la bordul aeronavelor civile: piloti, navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord și operatori radionaviganti;
b) personalul tehnic sau auxiliar de la bordul aeronavelor civile, calificat pentru tipul sau categoria respectiva de aeronava civilă, care, neparticipand la conducerea acestora, exercita la bord servicii cu privire la pasageri, mărfuri sau aparatura specială a aeronavelor în zbor, activități de control tehnic, la sol și în zbor, în vederea constatării stării de navigabilitate, precum și activități de verificare în zbor a funcționarii echipamentelor de protecție a navigației aeriene."
27. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
"Art. 35. - Personalul aeronautic civil nenavigant cuprinde personalul tehnic calificat, care lucrează direct la planificarea și pregătirea operationala a zborurilor, la proiectarea, construirea, controlul, omologarea, certificarea, pregătirea, exploatarea, întreținerea și repararea tehnicii aeronautice, precum și personalul care desfășoară activități de control și dirijare a zborurilor."
28. La articolul 36, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
"Echipajul se afla în subordinea comandantului de aeronava civilă, care este desemnat, de către operatorul aerian, pentru fiecare zbor."
29. La articolul 38, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 38. - Comandantul de aeronava civilă răspunde de pregătirea și executarea în siguranța a fiecărui zbor și, în acest scop, el este obligat să respecte reglementările aeronautice și documentele tehnice, în vigoare."
30. La articolul 39, alineatul 2 se abroga, iar alineatul 3 va avea următorul cuprins:
"În timpul zborului comandantul de aeronava civilă nu poate să își delege responsabilitățile. Dacă însă comandantul de aeronava civilă este împiedicat, din orice cauza, în cursul zborului sau la sol, să își îndeplinească funcția și, în lipsa desemnării prealabile a unei alte persoane pentru a-l înlocui, funcția de comandant de aeronava civilă va fi exercitată de ceilalți membri ai echipajului de conducere, în ordinea stabilită de reglementările specifice în vigoare."
31. La articolul 40, alineatele 2 și 3 vor avea următorul cuprins:
"Dispozițiile date de comandantul de aeronava civilă în timpul zborului, în scopul asigurării siguranței zborului, sunt obligatorii pentru toate persoanele aflate la bord.
Comandantul de aeronava civilă poate debarca orice membru al echipajului și orice pasager la o escala intermediara, pentru motive determinate de siguranță zborului și de păstrarea ordinii în aeronava civilă."
32. Articolul 41 va avea următorul cuprins:
"Art. 41. - La sol comandantul de aeronava civilă are obligația sa întreprindă demersurile necesare, în cazul unei rețineri a aeronavei sale sau în cazul unor măsuri similare luate cu privire la echipaj, pasageri sau incarcatura."
33. La articolul 43, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 43. - Prin derogare de la prevederile art. 37 se poate desemna în funcția de comandant de aeronava civilă și o altă persoană autorizata decât pilotul comandant."
34. Titlul capitolului VII va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL VII
Operațiuni aeriene civile"
35. Articolul 44 va avea următorul cuprins:
"Art. 44. - Operațiunile aeriene civile care pot fi efectuate pe teritoriul României se clasifica astfel:
a) operațiuni de transport aerian public;
b) operațiuni de aviatie generală;
c) operațiuni de lucru aerian."
36. Titlul secțiunii a II-a din capitolul VII va avea următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a II-a
Operațiuni de transport aerian public"
37. Articolul 45 va avea următorul cuprins:
"Art. 45. - Operațiunile de transport aerian public sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri și posta, executate pe baze comerciale de către operatori aerieni care poseda certificat de operator aerian și licenta de transport aerian, prin curse regulate sau neregulate. Transporturile aeriene internaționale de pasageri, bagaje, mărfuri și posta sunt supuse acordurilor și convențiilor înternationale în domeniul transporturilor aeriene la care România este parte."
38. Articolul 50 va avea următorul cuprins:
"Art. 50. - Operatorii aerieni români, deținători ai unui certificat de operator aerian în termen de valabilitate, pot efectua transporturi aeriene publice interne și internaționale, prin curse regulate sau neregulate, numai în urma obținerii unei licențe de transport aerian, eliberata de Ministerul Transporturilor.
Excepțiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc de Ministerul Transporturilor prin reglementări specifice.
Operatorii aerieni străini pot efectua transporturi aeriene publice, prin curse regulate sau neregulate, spre sau dinspre România, pe baza drepturilor de trafic acordate de Ministerul Transporturilor, în conformitate cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Ministerul Transporturilor emite reglementări aeronautice privind desfășurarea activităților de transport aerian public."
39. Titlul secțiunii a III-a a capitolului VII va avea următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a III-a
Operațiuni de lucru aerian și aviatie generală"
40. Articolul 51 va avea următorul cuprins:
"Art. 51. - Operațiunile de aviatie generală cuprind transporturile aeriene în interes propriu și alte zboruri, precum:
- zboruri în interes propriu;
- zboruri particulare;
- zboruri-școala;
- zboruri sportive.
Transporturile aeriene în folos propriu cuprind transporturile în interes propriu și transporturile în interes personal, ca operațiuni de aviatie generală.
Transporturile aeriene în folos propriu sunt operațiunile de aviatie generală executate de o persoană fizica sau juridică, fără perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în bunuri ori servicii, utilizându-se aeronave civile proprii sau închiriate, care constituie accesoriul unei alte activități economice executate de persoana respectiva, beneficiarul transportului.
Transporturile aeriene în interes personal sunt activități de aviatie generală executate de persoane fizice cu aeronave proprii sau închiriate pentru transportul de bunuri proprii și/sau de persoane, pentru nevoile proprii, exclusiv în scop necomercial.
Zborurile în interes propriu reprezintă operațiunile aeriene civile, altele decât transporturile în folos propriu, efectuate de deținătorii de aeronave civile, persoane fizice sau juridice, pentru și în susținerea nevoilor activităților proprii.
Zborurile particulare reprezintă operațiunile aeriene, altele decât cele de transport în interes personal, efectuate de deținătorii de aeronave civile, persoane fizice, exclusiv în scop necomercial.
Zborurile sportive reprezintă operațiunile aeriene civile efectuate de persoane fizice sau juridice, utilizându-se aeronave civile proprii sau închiriate, exclusiv în scop sportiv.
Zborurile-școala reprezintă operațiunile aeriene civile organizate de persoane juridice în scopul inițierii, pregătirii, instruirii și perfecționării personalului aeronautic navigant.
Operatorii aerieni români care efectuează operațiuni de lucru aerian sau de aviatie generală pe teritoriul României sunt obligați sa încheie contracte de asigurare pentru pagube produse terților. Plafonul minim al politelor de asigurare încheiate în acest caz se stabilește prin hotărâre a Guvernului."
41. Titlul capitolului VIII se abroga.
42. Articolul 52 va avea următorul cuprins:
"Art. 52. - Operațiunile de lucru aerian sunt activitățile efectuate de operatori aerieni pentru nevoile industriei, agriculturii, silviculturii, sănătății publice și protecției mediului, de căutare și salvare, cercetare științifică, fotografiere, monitorizare, publicitate, precum și în alte scopuri, pe baza autorizației și/sau a licenței eliberate de Ministerul Transporturilor.
Ministerul Transporturilor va emite reglementările privind autorizarea și/sau licentierea operatorilor aerieni pentru desfășurarea operațiunilor de lucru aerian pe teritoriul României.
Operatorii aerieni români autorizați pot desfășura operațiuni de lucru aerian pe teritoriul României cu aeronave înmatriculate în alt stat, numai în urma obținerii unei licențe corespunzătoare, eliberata de Ministerul Transporturilor."
43. Articolul 53 va avea următorul cuprins:
"Art. 53. - Ministerul Transporturilor va emite reglementările aeronautice privind desfășurarea operațiunilor de aviatie generală."
44. Capitolul IX devine capitolul VIII.
45. Articolul 55 va avea următorul cuprins:
"Art. 55. - Ministerul Transporturilor va statua principiile directoare, limitarile și măsurile corespunzătoare privind protecția mediului, specifice acestui domeniu.
Ministerul Transporturilor adopta politici de stimulare a implementarii tehnologiilor moderne nepoluante în aviația civilă."
46. La articolul 58 alineatul 1, literele b) și c) vor avea următorul cuprins:
"b) să asigure o corelatie între nivelul de zgomot și efectul acestuia asupra populației și mediului;
c) să fie în conformitate cu reglementările, standardele, practicile, recomandările și procedeele elaborate de Organizația Aviației Civile Internaționale, Conferința Europeană a Aviației Civile și de alte organizații internaționale de aviatie civilă la care România este parte și, de asemenea, să asigure controlul respectării acestor reglementări;"
47. Articolul 59 va avea următorul cuprins:
"Art. 59. - Ministerul Transporturilor, la solicitarea administratorului aeroportului, poate aproba măsuri temporare și derogări ce permit operarea aeronavelor civile, care au impact semnificativ asupra mediului."
48. La articolul 60, litera g) va avea următorul cuprins:
"g) aeronavele care aterizeaza din dispoziția Ministerului Transporturilor și/sau a Ministerului Apărării Naționale."
49. Capitolul X devine capitolul IX.
50. Articolul 61 va avea următorul cuprins:
"Art. 61. - Reglementările legale din România referitoare la siguranța zborului în spațiul aerian național se aplică oricărei aeronave civile, indiferent de statul de înmatriculare, precum și echipajului și călătorilor aflați la bord."
51. Articolul 62 va avea următorul cuprins:
"Art. 62. - În scopul asigurării siguranței zborului Ministerul Transporturilor emite și revizuieste ori de câte ori este cazul reglementări aeronautice specifice, conforme cu reglementările, standardele, practicile recomandate și procedurile elaborate de Organizația Aviației Civile Internaționale și de alte organisme internaționale de aviatie civilă la care România este parte, și asigura controlul respectării acestora."
52. Titlul secțiunii a II-a a capitolului X va avea următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a II-a
Autorizarea agenților aeronautici civili"
53. Articolul 63 va avea următorul cuprins:
"Art. 63. - În scopul realizării siguranței zborurilor următoarele categorii de agenți aeronautici civili sunt supuși controlului, evaluării și autorizării, precum și supravegherii permanente de către Ministerul Transporturilor, direct sau prin organisme tehnice specializate, instituții publice sau societăți comerciale autorizate, cărora li se deleagă competente în acest sens:
a) operatori aerieni, în funcție de operațiunile aeriene civile pe care le desfășoară;
b) agenți aeronautici civili care au ca obiect de activitate proiectarea, încercările de tip și specializate, fabricatia, depozitarea, distribuția, întreținerea și reparațiile curente și generale ale aeronavelor civile, motoarelor și elicelor acestora, precum și a componentelor, furnizarea de materiale și piese de schimb avionabile;
c) agenți aeronautici civili care desfășoară activități de proiectare, construcții, montaj, reparații pentru obiective care aparțin aviației civile;
d) agenți aeronautici civili care au ca obiect de activitate dirijarea și controlul traficului aerian, informarea aeronautica și serviciile meteorologice pentru aeronautica, protecția navigației aeriene, precum și activitățile aeroportuare;
e) agenți aeronautici civili care se ocupa cu formarea și perfecționarea personalului aeronautic civil;
f) alte categorii de agenți aeronautici civili care au ca obiect de activitate orice alt domeniu aeronautic conex."
54. Articolul 64 va avea următorul cuprins:
"Art. 64. - Ministerul Transporturilor emite reglementările, standardele și procedurile privind autorizarea agenților aeronautici civili."
55. Articolul 66 va avea următorul cuprins:
"Art. 66. - Activitățile aeronautice civile se efectuează de către personalul atestat în acest scop.
Ministerul Transporturilor emite reglementări specifice privind categoriile de personal aeronautic civil supus atestării, precum și planurile tematice de pregătire, examinare teoretică și practica.
Orice persoană care face dovada absolvirii unui curs sau a unui program corespunzător de pregătire de specialitate aeronautica poate solicita atestarea ca personal aeronautic civil pentru acea specialitate."
56. Articolul 69 va avea următorul cuprins:
"Art. 69. - Brevetele și licentele emise de alte state pot fi recunoscute sau validate în România numai dacă criteriile în baza cărora au fost eliberate se situeaza cel puțin la nivelul standardelor minime recomandate de Organizația Aviației Civile Internaționale sau de alte organizații internaționale de profil și dacă sunt acceptate în reglementările specifice române."
57. Articolul 70 va avea următorul cuprins:
"Art. 70. - Examenele medicale ale candidaților care solicită atestarea ca personal aeronautic civil pot fi efectuate numai de către o instituție medicală autorizata în acest sens."
58. La articolul 74 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:
"Ministerul Transporturilor poate stabili categorii de aeronave și parasute care, prin excepție de la prevederile art. 73, pot efectua zboruri fără a deține certificat de tip și/sau de navigabilitate."
59. Articolul 76 va avea următorul cuprins:
"Art. 76. - În scopul asigurării siguranței zborului Ministerul Transporturilor împreună cu autoritățile administrației publice locale și cu avizul ministerelor interesate stabilesc zonele supuse servituților de aeronautica civilă aferente aerodromurilor și amplasarii echipamentelor de protecție a navigației aeriene."
60. Capitolul XI devine capitolul X.
61. Articolul 80 va avea următorul cuprins:
"Art. 80. - Ministerul Transporturilor este autoritatea de stat responsabilă pentru dezvoltarea, implementarea și aplicarea acestui program."
62. Capitolul XII devine capitolul XI.
63. La articolul 82 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:
"Ministerul Transporturilor este, de asemenea, autoritatea de stat responsabilă pentru stabilirea reglementărilor privind facilitățile aeronautice minime obligatorii."
64. Capitolul XIII devine capitolul XII.
65. Articolul 83 va avea următorul cuprins:
"Art. 83. - În spațiul aerian național, precum și pe teritoriul
României operațiunile de căutare și salvare a aeronavelor civile aflate în primejdie și a supravietuitorilor unui accident de aviatie se realizează prin sistemul național de căutare și salvare."
66. Articolul 86 va avea următorul cuprins:
"Art. 86. - Toate autoritățile publice, precum și persoanele fizice și juridice solicitate au obligația de a acorda asistența în cazul operațiunilor de căutare și de salvare, urmărindu-se prioritar salvarea vietilor omenești, precum și prevenirea amplificarii daunelor și conservarea dovezilor esențiale pentru anchetarea adecvată a accidentelor."
67. Capitolul XIV devine capitolul XIII.
68. La articolul 88, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
"Scopul anchetei administrative îl reprezintă determinarea reală a cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea incidentului sau accidentului de aviatie civilă, precum și identificarea măsurilor preventive corespunzătoare."
69. Capitolul XV devine capitolul XIV.
70. La articolul 93, literele a), c), d) și e) vor avea următorul cuprins:
"a) lipsa documentelor obligatorii individuale sau de bord, prevăzute de reglementările în vigoare;
............................................................................
c) delestarea neautorizata a combustibilului sau delestarea acestuia în zone ori în situații neautorizate de la bordul unei aeronave civile aflate în evoluție, precum și scurgerile de combustibil la sol;
d) refuzul operatorului unei aeronave civile de a prezenta persoanelor împuternicite prin lege documentele aeronavei și echipajului și de a permite efectuarea inspecției acestora;
e) neinformarea Ministerului Transporturilor cu privire la producerea incidentelor și accidentelor de aviatie civilă, de către cei care au aceasta obligație și în condițiile stabilite de lege."
71. Articolul 94 va avea următorul cuprins:
"Art. 94. - Contravențiile prevăzute la art. 93 se sancționează cu amendă."
72. Articolul 96 va avea următorul cuprins:
"Art. 96. - Contravențiile privind încălcarea prevederilor referitoare la servituțile aeronautice civile în interesul circulației aeriene vor fi sancționate cu amendă."
73. Articolul 97 va avea următorul cuprins:
"Art. 97. - Constatarea faptelor contravenționale, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de organele abilitate de Ministerul Transporturilor.
Cuantumul amenzilor se stabilește și se reactualizează prin hotărâre a Guvernului.
Dispozițiile prezentului capitol se completează cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind constatarea și sancționarea contravențiilor."
74. După articolul 97 se introduc articolele 97^1-97^15 cu următorul cuprins:
"Art. 97^1. - Încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
"Art. 97^2. - Încredințarea comenzilor aeronavei civile de către pilotul comandant unei persoane neautorizate se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Părăsirea fără aprobare a postului de către orice membru al echipajului de conducere sau de către personalul ce asigura direct informarea, dirijarea și controlul traficului aerian, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Art. 97^3. - Efectuarea serviciului sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută la alin. 1 este săvârșită de către personalul aeronautic civil navigant, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
Este considerat sub influența băuturilor alcoolice personalul având o îmbibație alcoolică în sânge între 0,5 la mie și 1 la mie.
Art. 97^4. - Efectuarea serviciului în stare de ebrietate se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă fapta prevăzută la alin. 1 este săvârșită de personalul aeronautic navigant pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Este considerat în stare de ebrietate personalul având o îmbibație alcoolică în sânge mai mare de 1 la mie.
Art. 97^5. - Exercitarea fără drept de către orice persoană a atribuțiilor care revin echipajului unei aeronave civile se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 97^6. - Se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
a) exploatarea unei aeronave fără a poseda certificat de înmatriculare și certificat de navigabilitate;
b) exploatarea unei aeronave cu nerespectarea condițiilor, limitarilor sau a altor cerințe prevăzute în certificatul de navigabilitate ori în celelalte documente privind aeronava;
c) inscriptionarea neconforma cu certificatul de înmatriculare sau suprimarea marcilor de inscriptionare;
d) distrugerea sau sustragerea oricărui document de bord impus de regulile sau reglementările aeriene în vigoare;
e) încălcarea regulilor privind survolul. Fapta prevăzută la lit. a), săvârșită după refuzul eliberării certificatului de înmatriculare sau a certificatului de navigabilitate, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani.
Art. 97^7. - În înțelesul prevederilor prezentului articol:
a) o aeronava se considera a fi în serviciu din momentul în care personalul de la sol sau echipajul începe sa o pregătească în vederea unui anumit zbor până la expirarea unui termen de 24 de ore după orice aterizare; perioada de serviciu cuprinde în orice caz întregul timp în care aeronava se afla în zbor, în sensul prevederilor lit. b);
b) o aeronava se considera a fi în zbor din momentul în care, imbarcarea fiind terminată, toate ușile exterioare au fost închise și până în momentul în care una dintre aceste uși a fost deschisă în vederea debarcarii; în caz de aterizare forțată se considera ca zborul se continua până când autoritatea competentă preia în sarcina aeronava, persoanele și bunurile de la bord.
Art. 97^8. - Se pedepsesc cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte:
a) efectuarea de operațiuni aeriene civile fără autorizație sau licenta prevăzută de lege, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranța zborului, sănătatea publică sau protecția mediului;
b) desfășurarea de activități în perimetrul infrastructurii aeroportuare, fără autorizație sau licenta legală, de către persoane juridice, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranța zborului.
Art. 97^9. - Comunicarea de informații, știind ca acestea sunt false, dacă prin acest fapt se periclitează siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani. Dacă fapta se săvârșește în scopul devierii itinerariului de zbor, pedeapsa este de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 97^10. - Folosirea fără drept a oricărui dispozitiv, arma sau substanța, în scopul producerii unui act de violenta împotriva unei persoane aflate pe un aeroport care deservește aviația civilă se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Săvârșirea oricărui act de violenta fizica sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 97^11. - Plasarea sau folosirea ilegala a oricărui dispozitiv, substanța sau arma pentru distrugerea sau avarierea grava a dotărilor care aparțin unui aeroport sau unei aeronave, care nu este în serviciu, dar se afla pe un aeroport, precum și pentru întreruperea serviciilor aeroportului, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranța aeroportului, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Distrugerea sau deteriorarea grava a instalațiilor și echipamentelor pentru protecția navigației aeriene ori tulburarea în orice mod a funcționarii serviciilor de navigație aeriană, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. 2 se sancționează și distrugerea unei aeronave în serviciu sau deteriorarea acesteia, în asa fel încât sa o facă inapta de zbor ori sa îi pună în pericol securitatea în zbor. Plasarea sau înlesnirea plasarii pe o aeronava civilă, prin orice mijloace, a unui dispozitiv, a unei arme sau substanțe apte sa distruga sau sa îi producă deteriorări care o fac inapta de zbor sau care sunt de natura sa pericliteze siguranța zborului se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 97^12. - Preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum și exercitarea fără drept a controlului asupra aeronavei se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 97^13. - Dacă faptele prevăzute în prezentul capitol au avut ca urmare decesul uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detențiunea pe viața sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 97^14. - Tentativa la infracțiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepsește.
Se considera tentativa și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în prezentul capitol.
Art. 97^15 . - Acțiunea penală pentru faptele prevăzute la art. 97^1-97^14 se pune în mișcare numai la sesizarea organului de specialitate al administrației publice centrale în domeniul aviației civile.
Cercetarea faptelor care fac obiectul prezentului capitol, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt de competența procurorului de pe lângă curtea de apel în a carei raza acestea au fost săvârșite."
75. Capitolul XVI devine capitolul XV.
76. Articolul 98 va avea următorul cuprins:
"Art. 98. - Reglementările emise de Ministerul Transporturilor în aplicarea prevederilor prezentului cod aerian sunt obligatorii pentru toți agenții aeronautici civili."
77. După articolul 98 se introduce articolul 98^1 cu următorul cuprins:
"Art. 98^1. - La instituirea de către Președintele României a stării de asediu sau a stării de urgenta, precum și la declararea mobilizării parțiale sau generale a Forțelor Armate ori în caz de agresiune armata îndreptată împotriva tarii aplicarea prevederilor prezentului cod aerian se suspenda în parte sau în întregime, activitatea aeronautica în spațiul aerian național urmând să se desfășoare conform normelor stabilite de autoritățile militare competente, potrivit legii."
78. Articolul 100 va avea următorul cuprins:
"Art. 100. - Se abroga integral Codul aerian aprobat prin Decretul nr. 516/1953, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare."