privind consolidarea conturilor
1. Prezentele norme se aplică grupurilor a căror societate consolidanta este persoana juridică română.
2. În înțelesul prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:
a) grup - ansamblu de societăți*1) format din societatea care consolideaza - persoana juridică română (consolidanta) - și filialele acesteia - societăți române și străine;
────────────
*1) Cadrul juridic de organizare și funcționare îl reprezintă Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, și legile speciale.
b) societate-mama - societate care are una sau mai multe filiale;
c) filiala - societate aflată sub controlul altei societăți (cunoscute ca societate-mama);
d) control - puterea de a conduce politicile financiare și operationale ale unei întreprinderi pentru a obține beneficii din activitatea ei. În sensul prezentelor norme, controlul are semnificatia controlului exclusiv;
e) control comun - înțelegere contractuală de împărțire a puterii de decizie la o asociere în participație, între un număr limitat de acționari sau asociați, în virtutea unui acord între aceștia;
f) influența semnificativă - dreptul de a participa direct sau indirect la politica financiară și operationala a unei societăți, dar fără a exercita control exclusiv sau comun asupra acesteia;
g) combinare de întreprinderi - gruparea unor întreprinderi separate într-o singura entitate economică prin fuzionare sau prin obținerea controlului asupra activelor nete și exploatarilor altei întreprinderi;
h) achiziție - combinare de întreprinderi în care una dintre ele, cea care achiziționează, obține controlul asupra activelor nete și activității unei alte întreprinderi, cea care este achizitionata, în schimbul transferării activelor, asumării datoriilor sau emisiunii de acțiuni;
i) data achiziției - data la care se transfera cumpărătorului controlul activelor nete și al operațiunilor;
j) consolidare - tehnica ce permite realizarea conturilor unice pentru un grup de societăți independente cu personalitate juridică și care depind, din punct de vedere financiar, de un centru de decizie comun;
k) conturi consolidate - conturi ce prezintă activele, datoriile, poziția financiară și rezultatele unui grup, ca și cum acesta ar forma o singura entitate;
l) perimetru de consolidare - ansamblu de consolidat format din societatea consolidanta și societățile consolidabile, respectiv societățile asupra cărora societatea consolidanta deține în mod direct sau indirect un control exclusiv, un control comun sau o influența semnificativă;
m) întreprindere asociata - societate în care investitorul are o influența semnificativă și care nu este nici filiala, nici asociere în participație a investitorului. În mod normal, aceasta este evidențiată prin deținerea de către investitor a 20% până la 50% din acțiunile cu drept de vot ale întreprinderii asociate;
n) metoda punerii în echivalenta - metoda de contabilizare și raportare prin care investiția (un interes într-o întreprindere asociata) este înregistrată inițial la cost și ajustata ulterior cu variatiile postachizitie ale părții investitorului din activele nete ale întreprinderii asociate. Contul de profit și pierderi reflecta partea investitorului din rezultatul operațiunilor societății în care deține o influența semnificativă;
o) consolidare proporțională - metoda de contabilizare și raportare prin care partea unui asociat în fiecare dintre activele, datoriile, veniturile și cheltuielile unei entități controlate în comun este combinata linie cu linie cu elemente similare din situațiile financiare ale asociatului sau raportată ca elemente separate în situațiile financiare ale acestuia;
p) interes minoritar - partea din rezultatele nete ale activităților și activelor nete ale unei filiale, atribuibila participatiilor care nu sunt deținute, direct sau indirect, prin filiale de către societatea-mama;
q) interese de participare - drepturi în capitalul altor întreprinderi, reprezentate sau nereprezentate de titluri care, creând o legătură durabila cu acestea, sunt destinate să contribuie la activitatea societății.
Interesele de participare cuprind investițiile în întreprinderile asociate și investițiile strategice. O participare de 10% sau mai mare, dar nu mai mult de 20%, se presupune ca este o investiție strategica, dacă nu se demonstreaza contrariul;
r) valoarea justa - suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între părți aflate în cunoștința de cauza, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv.
3. Obligația de a elabora conturi consolidate revine unei societăți, indiferent de forma de proprietate, din momentul în care exercită, direct sau indirect, un control exclusiv, un control comun sau o influența semnificativă asupra uneia sau mai multor societăți.
Data intrării unei societăți în perimetrul de consolidare este:
a) data achiziției titlurilor; sau
b) data preluării controlului sau a influentei semnificative, dacă achiziția a avut loc în mai multe etape; sau
c) data prevăzută în contract, dacă acesta prevede transferul controlului la o dată diferita de cea a transferului titlurilor.
4.* Consolidarea se poate realiza în cazul în care un grup depășește, în toate exercițiile financiare, nivelurile de mai jos la doua dintre următoarele trei criterii:
a) cifra de afaceri agregata x lei (9,6 milioane euro);
b) total active x lei (4,8 milioane euro);
c) număr mediu de salariați 250.
În cazul în care un grup încetează sa mai îndeplinească criteriile de mărime, este necesar ca acest fenomen să se înregistreze timp de doua exercitii financiare consecutive pentru ca respectiva societate să poată renunța la elaborarea conturilor consolidate.
În cazul în care perioada contabila este mai mare sau mai mica de un an, valoarea cifrei de afaceri stabilită mai sus va fi ajustata în mod proporțional.
Totalul activelor presupune agregarea valorilor prezentate în bilanț.
Numărul mediu de salariați înseamnă numărul mediu de persoane angajate ale grupului în cursul anului (determinat pe baza lunară).
5. Grupurile trebuie să elaboreze conturi consolidate, indiferent de mărimea lor, în cazul în care una sau mai multe societăți ale grupului sunt:
a) o societate ale carei valori mobiliare au fost admise la cota oficială a Bursei de valori din România sau dintr-un stat membru al Uniunii Europene;
b) o instituție autorizata prin legea bancară;
c) o societate care desfășoară activitate de asigurare.
6. Dacă la sfârșitul exercițiului financiar o societate aparține categoriei "societate-mama" și îndeplinește criteriile prevăzute la pct. 4, administratorii acesteia trebuie să elaboreze, pe lângă situații financiare anuale individuale, și conturi consolidate.
7. O societate care deține investiții strategice în capitalul altei societăți poate proceda la elaborarea conturilor consolidate, dacă:
a) exercita o influența dominantă asupra acesteia; sau
b) societatea-mama și filiala sa sunt conduse/administrate pe o baza comuna de societatea-mama.
8. O societate are statut de filiala a unei alte societăți, și anume societatea-mama, în condițiile în care acea societate-mama:
a) deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților filialei; sau
b) este acționar sau asociat și are dreptul de a numi ori revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, de conducere sau de control; sau
c) este acționar sau asociat și are dreptul de a exercita o influența dominantă asupra societății în virtutea unui contract ori a unei clauze statutare, în cazul în care legea permite astfel de contracte sau prevederi; sau
d) este acționar sau asociat și majoritatea membrilor organelor de administrație, de conducere ori de control ale societății au fost numiți numai ca rezultat al exercitării drepturilor de vot ale societății-mama. De asemenea, acești membri trebuie să fi fost în aceste funcții pe parcursul exercițiului financiar curent, al exercițiului financiar precedent; sau
e) este acționar sau asociat și deține singur controlul asupra majorității drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților societății ca urmare a unui contract cu alți acționari sau asociați; sau
f) are dreptul de a exercita o influența dominantă asupra societății în virtutea unui contract ori a unei clauze statutare, în cazul în care legea permite astfel de contracte sau prevederi.
De asemenea, o societate mai are statut de filiala dacă este o filiala a unei alte filiale a societății-mama.
9. În cazul în care o alta filiala sau o altă persoană acționează în numele unei societăți-mama, drepturile de vot și dreptul de a numi sau de a revoca ale acesteia trebuie adăugate la cele ale societății-mama în momentul calculării procentului de control.
10. În scopul determinării procentului de control al societatiimama, drepturile sale vor fi reduse cu:
a) drepturile aferente acțiunilor deținute în numele unei persoane care nu este nici societatea-mama, nici filiala sa; sau
b) drepturile aferente acțiunilor deținute drept garanție de persoana care acorda garanția, cu condiția ca drepturile respective să fie exercitate în conformitate cu instrucțiunile primite, sau deținute în legătură cu acordarea unor credite ca parte a activităților curente, cu condiția ca drepturile de vot să fie exercitate în interesul persoanei care acorda garanția.
11. În cazul în care societatea-mama are o filiala la care majoritatea membrilor echipei de conducere au fost numiți ca rezultat al exercitării drepturilor de vot sau are controlul deplin asupra acesteia, numărul total al drepturilor de vot trebuie redus cu numărul drepturilor de vot deținute de filiala însăși, de o filiala a acestei filiale sau de o persoană care acționează în numele acestor părți.
12. Consolidarea conturilor este impusa indiferent de locul în care este înregistrat sediul filialelor, fără prejudicierea prevederilor pct. 17, 18 și 19.
13. O societate este scutită de a elabora conturi consolidate atunci când ea însăși este o filiala și societatea de care aparține este înființată în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene, în următoarele cazuri:
a) societatea este filiala deținută în totalitate de societatea-mamă; sau
b) societatea-mama deține 90% sau mai mult din acțiunile societății scutite, iar restul acționarilor sau asociaților au fost de acord cu scutirea; sau
c) societatea-mama deține 50% sau mai mult din acțiunile societății și nu s-a solicitat acesteia elaborarea de conturi consolidate, de un grup de acționari care dețin pe total:
(i) 10% în cazul societăților pe acțiuni, al societăților în comandită pe acțiuni și al societăților cu răspundere limitată;
(îi) 20% în cazul altor tipuri de societăți.
O asemenea solicitare trebuie formulată cu minimum 6 luni înainte de încheierea exercițiului financiar.
14. Scutirea, sub incidența prevederilor pct. 13, este condiționată de îndeplinirea următoarelor condiții:
a) societatea scutită este inclusă în conturile consolidate ale unui grup mai mare, întocmite la aceeași dată sau la o dată anterioară, în același exercițiu financiar, de către o societate-mama constituită în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene;
b) conturile consolidate și raportul de gestiune consolidat sunt întocmite și auditate în conformitate cu prevederile legale;
c) conturile consolidate la care se referă lit. a), raportul de gestiune consolidat la care se referă lit. b), precum și raportul de audit trebuie publicate conform prevederilor legale;
d) societatea scutită prezintă în notele la situațiile sale financiare anuale numele și sediul societății-mama care elaborează conturile consolidate la care s-a făcut referire anterior;
e) societatea prezintă în notele la situațiile sale financiare anuale faptul ca este scutită de a elabora și de a prezenta conturi consolidate și raport de gestiune consolidat.
15. Scutirea, sub incidența prevederilor pct. 13, nu se aplică societăților ale căror valori mobiliare sunt cotate la Bursa de valori din România sau dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
În cazul instituțiilor autorizate prin legea bancară, prevederile pct. 13 și 14 se vor aplica doar dacă:
a) societatea-mama a declarat ca garantează angajamentele asumate de societățile excluse. Existenta acestei declarații trebuie să fie prezentată în conturile societății excluse;
b) societatea-mama este o instituție autorizata prin legea bancară, în temeiul prevederilor pct. 5.
16. În cazul în care elaborarea de conturi consolidate este impusa de o reglementare legală:
a) în scopul informării angajaților sau a reprezentanților acestora; sau
b) datorită solicitării unei autorități administrative sau juridice (ce va utiliza aceste informații pentru scopurile sale), nu se va aplica scutirea de la elaborarea conturilor consolidate.
17. O filiala poate fi exclusa de la consolidare în cazul în care includerea sa nu este semnificativă pentru scopul oferirii unei imagini fidele și corecte; însă, în ceea ce privește excluderea a doua sau mai multe societăți, aceasta se poate realiza numai dacă, luate împreună, importanța acestora nu este semnificativă.
18. Nu este necesar ca o societate să fie inclusă în conturile consolidate în situația în care: a) restrictii severe pe termen lung împiedica exercitarea drepturilor societății-mama asupra activelor sau conducerii societății de consolidat; sau
b)* informațiile necesare în vederea elaborării conturilor consolidate se pot obține numai cu costuri sau întârzieri nejustificate; sau
c) acțiunile deținute la acea societate sunt păstrate numai în scopul revânzării.
19.* În cazul în care activitățile uneia sau mai multor societăți sunt atât de diferite de cele ale altor societăți care trebuie incluse în procesul de consolidare, încât includerea lor ar fi incompatibilă cu obligația de a furniza o imagine fidela și corecta, respectivele societăți vor fi excluse de la consolidare.
Prevederile de mai sus nu se vor aplica dacă societățile care trebuie consolidate:
a) desfășoară activități în sectoare diferite (industrie, comerț, servicii); sau
b) desfășoară activități industriale ori comerciale cu produse diferite sau furnizează servicii diferite.
În aceste cazuri, în notele la conturile consolidate se prezintă informații despre activitatea sectoriala.
Motivul pentru care aceste societăți sunt excluse de la consolidare trebuie menționat în notele la situațiile financiare anuale ale societății-mama.
20. Atunci când o societate-mama este o instituție autorizata prin legea bancară și una sau mai multe filiale ce urmează să fie consolidate nu au acest statut, respectivele filiale vor fi incluse în procesul de consolidare dacă activitățile lor reprezintă o extensie directa a respectivelor instituții sau a serviciilor subordonate activității bancare, cum ar fi leasingul, factoringul, managementul serviciilor de procesare a datelor și orice alte activități similare.
În cazul unei instituții autorizate prin legea bancară, care are filiale nebancare consolidate prin integrare globală sau proporțională, posturile constitutive ale activității integrate sunt prezentate la posturile de aceeași natura din bilanțul consolidat, o împărțire fiind prezentată în notele la conturile consolidate.
Totuși, dacă o asemenea prezentare nu mai permite evidentierea caracteristicilor proprii activității bancare sau dacă posturile din bilanțul consolidat întocmit de aceasta instituție nu reflecta caracteristicile activității integrate, posturile constitutive ale activității integrate sunt prezentate la o rubrica specifică acestei activități.
De asemenea, în contul de profit și pierderi consolidat rezultatele acestor activități integrate sunt înscrise distinct de veniturile și cheltuielile generate de activitatea bancară.
Același principiu se va aplica și în cazul în care societatea-mamă desfășoară activitate de asigurare și consolideaza prin integrare societăți din alt domeniu de activitate.
21. Situațiile financiare ale societății excluse trebuie atașate la conturile consolidate sau trebuie puse la dispoziție, la cerere, acționarilor la un preț care să nu depășească costurile administrative aferente.
22.* Conturile consolidate cuprind bilanțul consolidat, contul de profit și pierderi consolidat, precum și notele la acestea. Ele vor fi elaborate în mod clar și în conformitate cu prevederile prezentelor norme.
Conturile consolidate trebuie să furnizeze o imagine fidela și corecta a activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii aferente societăților incluse în consolidare, luate ca un tot unitar. Ele trebuie să precizeze politicile contabile adoptate în procesul de determinare a sumelor corespunzătoare posturilor din bilanț și a profitului sau pierderii grupului.
23. În cazul în care aplicarea prevederilor acestor norme, referitoare la elementele care trebuie incluse în conturile consolidate, inclusiv în notele la aceste conturi, nu este suficienta pentru a furniza o imagine fidela și corecta, în conturile consolidate trebuie furnizate informațiile suplimentare necesare.
24. Dacă, în cazuri excepționale, aplicarea uneia dintre prevederile la care se face referire anterior nu corespunde cerinței de furnizare a unei imagini fidele și corecte, se va face abatere de la aceste prevederi atât cat este necesar în vederea furnizarii unei imagini fidele și corecte. Printr-o nota la conturile consolidate se vor da detalii cu privire la neaplicarea respectivei prevederi, la motivele pentru care nu se aplică, precum și la efectele acesteia asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și profitului sau pierderii.
Valorile care, în contextul special al oricărei prevederi a prezentelor norme, nu sunt semnificative pot fi ignorate în scopul respectivei prevederi.
25. Etapele procesului de consolidare se prezintă astfel:
a) determinarea perimetrului de consolidare;
b) stabilirea metodelor de consolidare;
c) retratarea conturilor individuale anuale ale societăților de consolidat, prealabil consolidării lor, pentru a le face conforme cu metodele de evaluare reținute în conturile consolidate;
d) omogenizarea prezentării conturilor individuale ale societăților de consolidat;
e) ajustarea conturilor reciproce;
f) conversia conturilor societăților străine ce vor fi consolidate;
g) cumulul conturilor individuale retratate convertite;
h) eliminarea efectelor tranzacțiilor dintre societățile din cadrul grupului, a dividendelor intragrup, a provizioanelor pentru depreciere și a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli legate de societățile consolidate;
i) eliminarea incidentei înregistrărilor efectuate pentru aplicarea legislației fiscale, legate de amortizari derogatorii, provizioane reglementate, subvenții pentru investiții;
j) eliminarea titlurilor de participare și a capitalurilor proprii ale societăților consolidate;
k) elaborarea conturilor consolidate.
26. În ceea ce privește formatul conturilor consolidate, se vor aplica prevederile secțiunii 4 din cap. I al vol. I din Reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele internaționale de contabilitate, fără a încalcă prevederile acestor norme și luând în considerare ajustarile esențiale rezultate din caracteristicile specifice conturilor consolidate, în raport cu situațiile financiare anuale ale societăților individuale.
27. În formatul conturilor consolidate este necesar să fie realizate următoarele ajustari esențiale referitoare la valorile aferente acțiunilor din filialele incluse în consolidare, titluri deținute de sau în numele unor persoane, altele decât societatea-mama și filialele sale:
a) adăugarea unui post în bilanț, după "Capital și rezerve", denumit "Participatii minoritare", care va evidenția activele nete aferente minoritarilor. Interesele minoritare în activele nete constau din partea corespunzătoare acestora la data achiziției și partea minorității din miscarile activelor nete de la data achiziției;
b) evidentierea în bilanț a "Rezultatului aferent participatiilor minoritare", distinct de "Rezultatul grupului";
c) adăugarea unui element în cadrul contului de profit și pierderi, după "Rezultatul ansamblului consolidat", denumit "Rezultat aferent participatiilor minoritare", care va evidenția rezultatul aferent minoritarilor.
28. Participatiile care asigura exercitarea unei influente semnificative trebuie reflectate în bilanț ca un element separat, denumit "Titluri puse în echivalenta".
Partea din profitul sau din pierderea întreprinderilor asociate, aferentă unor astfel de participatii, trebuie reflectată în contul de profit și pierderi ca un element distinct, denumit "Rezultatul întreprinderilor asociate", după "Rezultatul societăților integrate".
29. Participația unei societăți într-o întreprindere asociata, precum și valoarea profitului sau pierderii aferente unei asemenea participatii (inclusiv fondul comercial, dacă exista, tratat în concordanta cu prevederile paragrafului 5.22 a), b) și c) al secțiunii 1 din cap. I al vol. I din Reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele internaționale de contabilitate) trebuie reflectate prin metoda punerii în echivalenta.
30. Bilanțul consolidat și contul de profit și pierderi consolidat trebuie să cuprindă toate informațiile reflectate de situațiile financiare anuale ale societăților incluse în procesul de consolidare.
31. Conturile consolidate trebuie elaborate la aceeași dată cu cea a conturilor anuale ale societății-mama.
Dacă exercițiul financiar al unei societăți de consolidat nu se încheie la aceeași dată cu cea a exercițiului financiar al societatiimama, conturile consolidate vor fi elaborate pe baza:
a) conturilor societății de consolidat pentru exercițiul sau financiar anterior, încheiat înaintea exercițiului financiar al societatiimama, cu condiția sa nu existe o diferența mai mare de 3 luni între cele doua date de închidere și să se ia în considerare operațiunile semnificative apărute între cele doua date; sau
b) conturilor interimare elaborate de societatea de consolidat la data de închidere a bilanțului consolidat, atunci când între cele doua date de închidere exista o diferența mai mare de 3 luni.
32. În elaborarea conturilor consolidate se vor utiliza metode uniforme și procesul va fi în concordanta cu prevederile cap. I din vol. I din Reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele internaționale de contabilitate.
Toate diferențele existente între normele contabile utilizate pentru situațiile financiare anuale ale societății-mama, aferente unui exercițiu financiar, și conturile consolidate vor fi prezentate într-o nota la conturile consolidate, împreună cu motivele existenței respectivei diferențe.
Dacă o societate din grup a procedat la reevaluari reflectate în conturile sale individuale, fie se elimina aceste reevaluari din conturile consolidate, fie se efectuează reevaluarea pentru ansamblul grupului. În acest caz reevaluarea trebuie efectuată după metode uniforme.
În caz de reevaluare a ansamblului societăților consolidate, cheltuielile cu amortizarea și rezultatul eventualelor cesiuni de active se determina pe baza valorilor reevaluate. În notele la conturile consolidate se prezintă informații despre metodele de reevaluare, diferența rezultată, influența asupra fondului comercial, cheltuielii cu amortizarea și provizioanelor aferente bunurilor reevaluate.
33. În cazul în care activele și datoriile ce vor fi incluse în conturile consolidate au fost evaluate sau determinate de către societăți în concordanta cu norme contabile diferite de cele utilizate pentru conturile consolidate, valorile sau sumele respective trebuie ajustate astfel încât sa corespundă normelor utilizate pentru conturile consolidate.
* În cazurile excepționale în care administratorii societatiimama considera ca exista motive pentru neutilizarea procedurii de mai sus, ei pot acționa în consecința, dar trebuie să prezinte într-o nota la conturile consolidate particularitățile unei astfel de acțiuni, motivul și efectele induse.
Nu este necesar să se realizeze respectivele ajustari în cazul în care acestea nu sunt semnificative pentru furnizarea unei imagini fidele și corecte.
34. În elaborarea bilanțului consolidat și a contului de profit și pierderi consolidat trebuie luate în considerare toate diferențele, apărute în procesul de consolidare, între cheltuiala cu impozitul pe profit pentru exercițiul financiar curent și pentru cele anterioare și valoarea impozitului plătit sau de plată aferent acelor exercitii, în cazul în care exista posibilitatea apariției unei modificări a cheltuielii cu impozitul, în viitorul previzibil, pentru una dintre societățile incluse în procesul de consolidare.
35. În cazul în care activele care vor fi incluse în procesul de consolidare au constituit obiectul unor ajustari valorice cu caracter excepțional numai în scop fiscal, ele vor putea fi încorporate în conturile consolidate numai după eliminarea respectivelor ajustari.
În măsura în care rezultatul consolidat al exercițiului financiar a fost afectat de o evaluare efectuată în timpul exercițiului financiar în cauza sau într-un exercițiu anterior în vederea obținerii de reduceri fiscale trebuie furnizate detalii despre influența unei asemenea evaluări asupra cheltuielii viitoare cu impozitul pe profit.
36. Fondul comercial trebuie contabilizat conform prevederilor stabilite în paragraful 5.22 a), b) și c) al secțiunii 1 din cap. I al vol. I din Reglementări contabile armonizate cu Directiva IV-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele internaționale de contabilitate.
37.* Când participația este achizitionata la o valoare mai mica decât valoarea sa justa, diferența este înregistrată ca fond comercial negativ. El trebuie recunoscut ca venit pe o baza sistematica, fiind reluat în contul de profit și pierderi:
a) când rezultate nefavorabile ce au fost prevăzute în momentul achiziției se realizează; sau
b) când exista un câștig realizat corespondent fondului comercial negativ.
38. În situația în care o societate inclusă în procesul de consolidare deține o participație la o alta societate, asupra căreia exercita o influența semnificativă și nu este o filiala sau o asociere în participație, atunci aceasta societate în care se deține participația este o întreprindere asociata.
Se apreciază ca o societate exercita o influența semnificativă asupra unei alte societăți în cazul în care deține 20% sau mai mult din drepturile de vot ale acționarilor sau ale asociaților din acea societate, dacă nu se dovedește contrariul.
39. Când prevederile punctului de mai sus se aplică pentru prima data la participația la care se face referire în paragraful 1 al punctului de mai sus, respectiva participație va fi contabilizata în bilanțul consolidat:
a) conform metodei punerii în echivalenta (incluzând și eventualul fond comercial, tratat în conformitate cu prevederile paragrafului 5.22 al secțiunii 1 a cap. I din vol. I din Reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele internaționale de contabilitate); sau
b)* la valoarea sa contabila, calculată în concordanta cu regulile de evaluare prevăzute în vol. I din Reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele internaționale de contabilitate. Diferența dintre valoarea contabila și valoarea corespunzătoare proportiei reprezentate de participație în capitalurile proprii va fi prezentată separat în bilanțul consolidat sau în notele la conturile consolidate. Respectiva diferența va fi calculată la data la care acea metoda este utilizata pentru prima data.
40. Valoarea de contabilizare determinata conform pct. 39 va fi majorată sau redusă cu suma oricărei variatii care a avut loc în timpul exercițiului financiar, corespunzătoare fracțiunii din capitalurile proprii ale întreprinderii asociate, reprezentate de acea participație. De asemenea, ea va fi redusă cu suma dividendelor corespunzătoare acelei participatii.
41. În cazul în care întreprinderea asociata este ea însăși societate-mama, activele nete, precum și profiturile sau pierderile care trebuie luate în considerare sunt cele ale acestei societăți-mamă și ale filialelor sale (după efectuarea ajustarilor impuse de consolidare).
42. Nu este necesar să fie aplicată metoda punerii în echivalenta în situația în care valorile respective nu sunt semnificative în scopul furnizarii unei imagini fidele și corecte.
43. Conturile consolidate vor reflecta activele, datoriile, poziția financiară, profitul sau pierderea societăților incluse în consolidare, ca și când acestea ar forma o singura entitate. În mod special, datoriile și creanțele dintre societățile incluse în consolidare, precum și veniturile și cheltuielile aferente tranzacțiilor realizate între societățile consolidate vor fi eliminate în procesul de elaborare a conturilor consolidate.
44. În cazul în care profitul și pierderea rezultate din tranzacții derulate între societățile cuprinse în consolidare sunt incluse în valoarea contabila a activelor, în procesul de elaborare a conturilor consolidate aceste rezultate se vor elimina în măsura în care sunt cunoscute.
Exceptând societățile integrate global, eliminarile menționate la pct. 43 și la paragraful anterior pot fi efectuate proporțional cu participația grupului la societățile respective. Eliminarile nu trebuie efectuate dacă sumele aferente nu sunt semnificative în scopul furnizarii unei imagini fidele și corecte.
45. Următoarele informații referitoare la achiziții care au avut loc pe parcursul exercițiului financiar vor fi furnizate prin notele la conturile consolidate:
a) numele societății achiziționate sau, în cazul în care a fost achiziționat un grup, numele societății-mama a acelui grup;
b) modul de reflectare în contabilitate a achiziției;
c) componenta și valoarea justa a mijloacelor/instrumentelor (de plată și/sau de plasament) utilizate pentru achiziție.
46. Vor fi aplicate aceleași metode de consolidare de la un exercițiu financiar la altul.
În situația în care se înregistrează abateri de la principiul de mai sus, în notele la conturile consolidate vor fi prezentate particularitățile respectivelor abateri, motivele care au stat la baza acestora, precum și efectele induse asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și profitului sau pierderii societăților incluse în consolidare, luate ca un tot.
47. În cazul preluării prin achiziție a unei societăți, activele și datoriile identificabile ale societății achiziționate vor fi incluse în bilanțul consolidat la valorile lor juste de la data achiziției.
Participația societății-mama și a filialelor sale în valoarea justa a capitalurilor proprii ale societății achiziționate va fi comparata cu costul de achiziție al participatiei respective.
Prin cost de achiziție se înțelege suma de numerar sau echivalente ale numerarului plătită ori valoarea justa, la data achiziției, a altor mijloace de plată și/sau de plasament date de cumpărător în schimbul controlului asupra activelor nete ale acelei societăți, împreună cu orice alte costuri atribuibile direct achiziției.
Prin valoarea justa a capitalurilor proprii ale societății achiziționate se înțelege capitalurile proprii ale acesteia la data achiziției, după ajustarea activelor și datoriilor identificabile ale societății la acea data.
În cazul în care diferența dintre costul de achiziție al participatiei și valoarea justa a acesteia este pozitiva, ea va fi considerată fond comercial, iar în cazul în care este negativa, va fi considerată fond comercial negativ. Diferența din achiziție - fond comercial și fond comercial negativ - va fi amortizata/reluată în rezultate.
48. Consolidarea conturilor se realizează, în principal, prin compensarea costului de achiziție al titlurilor de participare, deținute de o societate consolidanta, cu partea corespunzătoare acestor titluri din valoarea capitalurilor proprii ale societăților consolidate.
49. Dacă titlurile de participare sunt cumpărate în mod succesiv, în vederea stabilirii fondului comercial va fi luată în considerare data de achiziție a primului lot care conferă controlul sau o influența semnificativă. Achizițiile ulterioare de titluri generează, de regula, noi fonduri comerciale.
Când grupul subscrie la o creștere de capital într-o societate consolidata deja, fondul comercial se determina pe baza variației participatiei grupului în capitalurile proprii ale acesteia, după creșterea capitalului.
Dacă o societate este deja integrată global, iar societatea consolidanta își majorează procentul de control exclusiv prin achiziții complementare de titluri care generează fond comercial negativ, după imputarea acestuia asupra activelor societății consolidate, diferența rămasă este suportată din eventualul fond comercial degajat la prima consolidare prin integrare globală. Ca urmare, în bilanț este prezentat doar soldul care rămâne în urma acestei operațiuni.
50. Valoarea cumulativa a fondului comercial rezultat în urma achiziției în exercițiul financiar curent și în cele anterioare trebuie corectată cu orice fond comercial atribuibil filialelor înstrăinate înainte de data bilanțului.
51. În situația în care societatea-mama deține propriile acțiuni sau o filiala deține acțiuni ale societății-mama, în procesul de consolidare a conturilor respectivele acțiuni vor fi considerate acțiuni proprii, în conformitate cu prevederile vol. I din Reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele internaționale de contabilitate.
52. În cazul în care achiziția are un efect semnificativ asupra conturilor consolidate, vor fi furnizate următoarele informații: valoarea contabila și valoarea justa la data achiziției, pentru fiecare clasa de active și datorii, situația valorii fondului comercial sau a fondului comercial negativ, precum și o explicație a tuturor ajustarilor semnificative efectuate.
53. În cazul în care a avut loc vânzarea unei societăți sau a unui subgrup, cu efecte semnificative asupra situației conturilor consolidate, în notele la conturile consolidate vor fi prezentate următoarele informații:
a) numele respectivei societăți sau, dacă este cazul, al societății-mama a subgrupului;
b) măsura în care profitul sau pierderea reflectată în conturile consolidate este aferentă profitului sau pierderii respectivei societăți sau respectivului subgrup.
54.* Ieșirea din perimetrul de consolidare a unei societăți, ca urmare a cedarii titlurilor, se efectuează fie la data transferului controlului sau a influentei semnificative către societatea care a achiziționat titlurile, fie în vederea simplificarii, la începutul exercițiului în cursul căruia s-a produs cedarea.
Valoarea corespunzătoare titlurilor cedate, reprezentată de cota-parte din capitalurile proprii, va fi diminuată sau majorată cu fondul comercial sau fondul comercial negativ rămas neamortizat.
Diferența dintre suma obținută din înstrăinarea filialei și valoarea contabila a activelor nete ale acesteia de la data vânzării este recunoscută în contul de profit și pierderi consolidat, ca profit sau pierdere din înstrăinarea filialei.
Dacă cheltuielile și veniturile aferente societății ale carei titluri au fost cedate sunt semnificative față de rezultatul consolidat, acestea trebuie incluse în rezultatul consolidat înregistrat până la data cedarii titlurilor.
În caz de deconsolidare a unei societăți, antrenata de o pierdere a controlului sau a influentei semnificative, fără cesiune a participatiei, de exemplu ca urmare a restrictiilor severe și durabile care pun sub semnul intrebarii controlul exercitat asupra acestei societăți sau coborârea sub pragul care asigura o influența semnificativă, titlurile sunt repuse în bilanț, pentru cotaparte pe care o reprezintă, la data deconsolidarii, din capitalurile proprii ale societății deconsolidate, majorată cu fondul comercial rezidual.
Dacă a avut loc o modificare a procentajului de deținere a titlurilor la societățile de consolidat, notele la conturile consolidate trebuie să menționeze achizițiile și cesiunile care au determinat modificarea perimetrului de consolidat. Informațiile astfel prezentate trebuie să permită compararea, de la un exercițiu la altul, a bilanțului consolidat și a contului de profit și pierderi consolidat.
De asemenea, sunt furnizate informații referitoare la achizițiile și cesiunile efectuate între data de închidere a exercițiului și data prezentării conturilor consolidate.
În notele la conturile consolidate vor fi prezentate metodele de evaluare utilizate pentru diferitele elemente ale conturilor consolidate, precum și metodele utilizate la calcularea ajustarilor de valoare. Pentru elementele incluse în conturile consolidate, care sunt sau au fost inițial exprimate în valută, trebuie indicat cursul de schimb utilizat pentru exprimarea lor în moneda în care sunt elaborate conturile consolidate.
55. Conturile societăților nerezidente sunt convertite după metoda cursului de închidere. Aceasta metoda presupune:
a) în bilanț:
(i) exprimarea posturilor din bilanț, cu excepția capitalurilor proprii, la cursul de închidere;
(îi) exprimarea capitalurilor proprii la cursul istoric;
(iii) înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei diferențe din conversie, ce reprezintă diferența dintre capitalurile proprii la cursul de închidere și capitalurile proprii la cursul istoric;
(iv) înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei diferențe din conversie, ce reprezintă diferența dintre rezultatul convertit la cursul mediu și rezultatul la cursul de închidere.
Diferența din conversie înscrisă în bilanț este repartizata între grup și interesele minoritare;
b) în contul de profit și pierderi - exprimarea veniturilor și a cheltuielilor la cursul mediu.
În caz de lichidare sau de cesiune totală sau parțială a participatiei deținute în societatea străină, diferența din conversie care figurează în capitalurile proprii este integrată în rezultat pentru partea aferentă participatiei cedate.
56. Consolidarea conturilor se efectuează prin integrare globală, prin integrare proporțională sau prin punere în echivalenta, după eventuale retratari pentru a le armoniza cu principiile și regulile de consolidare.
Metoda de consolidare se alege în funcție de procentul de control, acesta condiționand tipul de control.
Procentul de control se determina pornindu-se de la drepturile de vot și este egal cu raportul dintre drepturile de vot deținute într-o societate și numărul total al drepturilor de vot ale acesteia.
Când o societate este deținută direct sau indirect de societatea-mama și de alte societăți din cadrul grupului, procentul de control al societății-mama în aceasta societate se obține adunand procentele de control corespunzătoare fiecărui deținător de titluri ale acesteia. Adunarea se referă doar la procentele de control relative la societățile deținătoare care sunt controlate exclusiv de societatea-mama. În caz contrar are loc o ruptura a lantului de control.
57. Integrarea globală, folosită pentru consolidarea societăților controlate exclusiv de societatea-mama, consta în:
a) integrarea în conturile societății consolidante a elementelor bilanțului și ale contului de profit și pierderi ale societății consolidate, după eventuale retratari pentru a le armoniza cu principiile contabile ale grupului. Elementele bilanțului și ale contului de profit și pierderi ale societății consolidate sunt adunate linie cu linie la cele ale societății-mama.
În integrarea globală bilanțul consolidat reia elementele bilanțului societății consolidate, cu excepția titlurilor de participare deținute de societatea-mama, care sunt înlocuite de capitalurile proprii ale societății consolidate;
b) eliminarea operațiunilor reciproce, precum și a titlurilor societății consolidate, deținute de societățile din grup;
c) repartizarea capitalurilor proprii și a rezultatului între societatea consolidanta și minoritari.
În integrarea globală apar doua rubrici specifice conturilor consolidate:
a) rezerve consolidate - reprezintă cota-parte a societatiimama în rezervele acumulate de la crearea sau de la achiziția societății consolidate;
b) interese minoritare - corespund cotei-părți din capitalurile proprii ale societății consolidate care se cuvine acționarilor, alții decât societatea-mama.
Când partea care revine intereselor minoritare din pierderile unei societăți consolidate prin integrare globală este superioară părții acestora din capitalurile proprii ale acesteia, excedentul din pierderile imputabile intereselor minoritare se deduce din interesele majoritare, cu excepția situației în care actionarii minoritari au o obligație expresă de a acoperi aceste pierderi. Dacă ulterior societatea consolidata realizează beneficii, interesele majoritare sunt creditate cu aceste profituri, până la acoperirea pierderilor absorbite anterior de majoritari și imputabile intereselor minoritare.
58. Integrarea proporțională, folosită pentru consolidarea societăților controlate în comun, consta în:
a) integrarea în conturile societății consolidante a cotei-părți corespunzătoare participării sale din valoarea elementelor bilanțului și ale contului de profit și pierderi ale societății consolidate.
Fracțiunea acestora, reprezentată de drepturile de vot deținute în capitalurile proprii ale societății consolidate, este adunata linie cu linie la elementele bilanțului și ale contului de profit și pierderi ale societății consolidante;
b) eliminarea, proporțional cotei-părți integrate, a operațiunilor reciproce, a rezultatelor interne și a titlurilor deținute de societatea consolidanta. În schimb, provizioanele pentru deprecierea titlurilor de participare, constituite de societatea deținătoare de titluri în capitalul societăților integrate proporțional, în funcție de pierderile suferite de acestea, sunt eliminate în totalitate;
c) punerea în evidenta a drepturilor grupului în cadrul rezervelor și rezultatelor înregistrate de societatea consolidata.
În urma compensării titlurilor de participare deținute de societatea consolidanta cu fracțiunea corespunzătoare acestora din capitalurile proprii ale societății consolidate apar rezerve consolidate.
59. Punerea în echivalenta, folosită pentru consolidarea societăților în care societatea consolidanta exercita o influența semnificativă sau deține investiții strategice, consta în substituirea costului de achiziție al titlurilor deținute de societatea consolidanta cu cota-parte a capitalurilor proprii ale societății consolidate și evidentierea drepturilor grupului în rezervele și rezultatele înregistrate de societatea consolidata.
Dacă capitalurile proprii ale societății consolidate sunt negative, titlurile puse în echivalenta sunt înscrise cu valoarea zero.
Dacă întreprinderea asociata raportează ulterior profit, investitorul înregistrează partea care i se cuvine din acel profit numai după ce acesta acoperă partea din pierderile nete nerecunoscute anterior.
Deoarece valoarea titlurilor puse în echivalenta este egala, la fiecare sfârșit de exercițiu, cu cota-parte a capitalurilor proprii ale societății de consolidat, variatia în cursul exercițiului curent a capitalurilor proprii ale acestei societăți consolidate prin punere în echivalenta majorează sau reduce valoarea atribuită titlurilor puse în echivalenta, la sfârșitul exercițiului precedent.
Fracțiunea rezultatului societăților consolidate prin punere în echivalenta se înscrie distinct în contul de profit și pierderi consolidat.
La o operațiune de cesiune de titluri în urma căreia nu se mai asigura exercitarea unei influente semnificative, în contul de profit și pierderi se înscriu, pe de o parte, prețul de cesiune și, pe de altă parte, fracțiunea cedata a capitalurilor proprii, corespunzătoare titlurilor puse în echivalenta, majorată, dacă este cazul, cu fracțiunea corespunzătoare a soldului neamortizat al fondului comercial și a diferenței din conversie.
60. Societatea care trebuie să elaboreze conturi consolidate poate utiliza, ca procedee de consolidare, consolidarea directa sau consolidarea pe paliere. Astfel:
a) consolidarea directa consta în determinarea, pentru fiecare societate inclusă în perimetrul de consolidare, a drepturilor grupului în capitalurile proprii ale acesteia. Aceasta tehnica permite calculul contribuției fiecărei societăți consolidate la rezervele și rezultatele grupului;
b) consolidarea pe paliere consta în efectuarea consolidării ținându-se seama de subgrupurile consolidate care, la rândul lor, vor fi integrate în ansamblul grupului. Aceasta tehnica de consolidare conduce la efectuarea consolidării subgrupurilor, apoi la introducerea în consolidarea principala a conturilor consolidate ale acestor subgrupuri și ale altor filiale ale societății-mama.
Ca urmare, se consolideaza succesiv subgrupuri în ansambluri mai mari. Subconsolidarile trebuie efectuate după aceleași reguli ca și consolidarea principala. Rezervele consolidate, rezultatul consolidat, diferențele de achiziție și interesele minoritare, determinate în cadrul unei consolidări directe, trebuie să fie aceleași cu cele care ar fi obținute dacă consolidarea s-ar realiza pe paliere.
61. Pentru filialele sau întreprinderile asociate ale societatiimama la sfârșitul exercițiului financiar vor fi furnizate următoarele informații:
a) numele și adresa fiecărei filiale sau întreprinderi asociate;
b) adresa sediului principal sau țara în care este înregistrată (în cazul în care societatea este înregistrată în afară României);
c) condiții în virtutea cărora o societate are statut de filiala. În cazul în care condiția relevanta o constituie deținerea de către societatea-mama a majorității drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților, iar ponderea deținută în acțiunile societății respective coincide cu ponderea în drepturile de vot, nu mai este necesar ca informația să fie prezentată;
d) natura fiecărei categorii de acțiuni deținute într-o filiala sau întreprindere asociata și ponderea valorii nominale a acțiunilor deținute din clasa respectiva în totalul acțiunilor emise de acea societate.
Informațiile menționate mai sus trebuie furnizate și în cazul societăților excluse de la consolidare în virtutea prevederilor pct. 17 și 19, prezentându-se o motivatie pentru aplicarea excluderii.
62. În cazul în care o societate intră în componenta unei asocieri în participație, vor fi furnizate următoarele informații:
a) numele societății;
b) sediul principal al activității;
c) factorii pe baza cărora este creata asocierea în participație;
d) ponderea din capitalul societății, deținută de societățile incluse în consolidare.
63. În situația în care societatea-mama deține o parte semnificativă dintr-o societate care nu este nici filiala a sa, nici asociere în participație, nici întreprindere asociata, vor fi furnizate următoarele informații:
a) numele și sediul fiecărei societăți - adresa sediului principal sau țara în care este înregistrată (în cazul în care este înregistrată în afară României);
b) natura fiecărei categorii de acțiuni deținute și ponderea valorii nominale a acțiunilor din categoria respectiva în totalul acțiunilor emise.
Un plasament în acțiunile unei societăți este semnificativ în acest scop, dacă valoreaza 20% sau mai mult din capitalul social al acelei societăți.
În cazul în care aceasta informație este nesemnificativa pentru furnizarea unei imagini fidele și corecte, se poate omite prezentarea ei.
64. Referitor la fiecare element care se regaseste la capitolul "Datorii" din cadrul bilanțului vor fi evidentiate sumele agregate ale următoarelor elemente:
a) în cazul datoriilor care se plătesc în rate, valoarea ratelor scadente după 5 ani, determinata față de sfârșitul exercițiului financiar;
b) datoriile care trebuie plătite altfel decât prin rate și care au scadenta mai mare de 5 ani, determinata față de sfârșitul exercițiului financiar, cu indicarea naturii și formei garanțiilor oferite.
65. Se vor da detalii asupra tuturor angajamentelor financiare care nu sunt incluse în bilanțul consolidat.
66. Vor fi furnizate următoarele informații referitoare la oricare alta datorie contingenta:
a) valoarea datoriei respective;
b) natura sa legală;
c) dacă au fost acordate garanții în legătură cu datoria în cauza și natura acestora.
67. Se vor da detalii referitoare la:
a) toate angajamentele financiare pentru care nu au fost constituite provizioane și care sunt relevante pentru evaluarea activității;
b) angajamentele legate de pensii incluse prin provizioane în bilanț și orice alte angajamente pentru care nu s-au constituit provizioane. În cazul în care astfel de angajamente se referă parțial sau integral la pensii datorate foștilor directori, se vor furniza detalii, în mod distinct, asupra angajamentelor respective;
c) suma remunerațiilor acordate pe parcursul exercițiului financiar membrilor organelor de administrație, de conducere și control ale societății-mama în virtutea responsabilităților lor în societatea-mamă și în societățile consolidate;
d) suma avansurilor și creditelor acordate membrilor organelor de administrație, de conducere și control ale societății-mama de către acea societate sau de una dintre societățile consolidate, cu indicarea ratelor de dobânda, a principalelor condiții și a oricăror sume rambursate, ca și a angajamentelor luate în numele lor sub forma unei garanții de orice fel, cu o indicare a totalului pentru fiecare categorie.
68. Se vor evidenția valorile agregate sau estimate ale contractelor pentru cheltuieli de capital pentru care nu s-au constituit provizioane.
69. Este de datoria oricărui director și a persoanelor care dețin sau au deținut funcții în ultimii 5 ani sa informeze societatea-mama asupra unor aspecte care îi privesc, ce ar putea fi necesare în scopul respectării prevederilor pct. 67. Persoana care nu îndeplinește aceasta cerința comite o abatere și este pasibila de sancționare.
70. Dacă pe parcursul exercițiului financiar activitățile desfășurate se încadrează în domenii care, în opinia directorilor, diferă substanțial unul de altul, în notele la conturile consolidate se va evidenția cifra de afaceri aferentă fiecărui domeniu de activitate.
Dacă pe parcursul exercițiului financiar produsele au fost vândute pe piețe care, în opinia directorilor, diferă substanțial una de alta din punct de vedere geografic, se va evidenția separat cifra de afaceri aferentă fiecărei piețe.
71. Se vor furniza următoarele informații referitoare la personal:
a) numărul mediu de personal în exercițiul financiar curent, pe total și pe fiecare categorie, cu prezentarea separată a numărului mediu corespunzător societăților integrate;
b) salariile plătite sau datorate în respectivul exercițiu financiar;
c) costurile realizate cu asigurările sociale pentru persoanele în cauza;
d) alte costuri înregistrate cu pensiile.
72. Pentru fiecare exercițiu financiar administratorii unei societăți-mama vor elabora un raport de gestiune consolidat care să prezinte o fidela trecere în revista a evoluției activității grupului pe parcursul exercițiului financiar, precum și poziția financiară a acestuia la sfârșitul exercițiului financiar.
73. Raportul trebuie să cuprindă:
a) detalii ale tuturor evenimentelor importante apărute după încheierea exercițiului financiar la care se referă conturile consolidate și care au afectat societatea-mama sau filialele sale;
b) o estimare a evoluției previzibile a grupului;
c) o prezentare a activităților grupului în domeniul cercetării și dezvoltării (dacă exista o astfel de preocupare);
d) numărul și valoarea nominală ale tuturor acțiunilor societatiimama, deținute de acea societate, de filialele acesteia sau de o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul acelor societăți.
74. O societate care elaborează conturi consolidate trebuie să procedeze la auditarea acestora, conform reglementărilor referitoare la audit, de către persoane autorizate să efectueze aceasta procedura. Eligibilitatea numirii acestora este stabilită în cap. V al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar.
75. În cazul conturilor consolidate, în raportul lor auditorii trebuie să se pronunțe asupra elaborării corespunzătoare, în opinia acestora, a respectivelor conturi, în concordanta cu prezentele norme și, în mod special, asupra furnizarii unei imagini fidele și corecte a activității grupului la sfârșitul exercițiului financiar.
Auditorii vor aprecia dacă informațiile furnizate prin raportul de gestiune consolidat, pentru exercițiul financiar la care se referă conturile consolidate, corespund cu aceste conturi; dacă în opinia lor informațiile nu corespund, acest fapt va fi precizat în raport.
76. Conturile consolidate, precum și raportul de gestiune consolidat și raportul auditorilor, referitor la conturile consolidate, vor fi publicate de societatea care elaborează respectivele conturi consolidate.
77. O societate care trebuie să elaboreze conturi consolidate pentru un exercițiu financiar nu își va publică situațiile financiare individuale pentru respectivul exercițiu fără a publică, totodată, și conturile consolidate.
78. Directorii unei societăți-mama trebuie să depună la registrul comerțului, pentru fiecare exercițiu financiar, o copie de pe conturile consolidate, împreună cu o copie de pe raportul de gestiune consolidat și o copie de pe raportul auditorilor asupra acelor conturi consolidate. De asemenea, câte o copie de pe aceleași documente va fi depusa la organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor, la solicitarea acestora.
Trebuie create posibilitățile ca o copie de pe oricare dintre aceste documente să poată fi obținută, pe bază de cerere scrisă, la un preț care să nu depășească costurile administrative aferente.
79. În cazul în care conturile consolidate și rapoartele sunt publicate în întregime, acestea trebuie realizate într-un format sugerat de auditori. Dacă s-au făcut obiecții în cadrul raportului auditorilor sau dacă auditorii au refuzat sa întocmească raportul asupra conturilor consolidate, acest fapt trebuie prezentat împreună cu motivele aferente.
80. Situațiile financiare anuale individuale ale instituțiilor bancare și conturile consolidate întocmite de acestea trebuie să fie publicate în fiecare stat membru al Uniunii Europene, în care acele instituții au sucursale. Aceste state membre pot solicita ca acele documente să fie publicate în limba lor oficială.
81. Cu excepția bilanțului consolidat și a contului de profit și pierderi consolidat, al căror format este prezentat mai jos, pentru celelalte informații furnizate de conturile consolidate se vor avea în vedere și prevederile conținute în vol. I din Reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene (CEE) și cu Standardele internaționale de contabilitate.
Datele rezultate din analiza posturilor agregate din bilanț nu trebuie folosite la calculul și completarea declarațiilor privind impozitul pe profit.
Bilanț consolidat A. Active imobilizate I. Imobilizari necorporale II. Imobilizari corporale III. Imobilizari financiare IV. Titluri puse în echivalenta B. Active circulante I. Stocuri II. Creanțe III. Investiții financiare IV. Casa și conturi la bănci C. Conturi de regularizare D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an E. Active circulante, respectiv obligații curente nete F. Total active minus obligații curente G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an H. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli I. Conturi de regularizare J. Fond comercial negativ K. Capital și rezerve I. Capital II. Prime legate de capital III. Rezerve din reevaluare IV. Rezerve V. Diferențe din conversie VI. Rezultatul reportat VII. Rezultatul exercițiului 1. Rezultatul grupului 2. Rezultatul aferent participatiilor minoritare L. Participatii minoritare Contul de profit și pierderi consolidat Venituri din exploatare Cheltuieli de exploatare Venituri financiare Cheltuieli financiare Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare Impozitul pe profit Rezultatul societăților integrate Rezultatul întreprinderilor asociate Rezultatul ansamblului consolidat Rezultatul aferent participatiilor minoritare Rezultatul grupului
──────────
*2) Pentru instituțiile autorizate prin legea bancară, precum și pentru societățile care desfășoară activitate de asigurare formatul conturilor consolidate se aproba prin reglementări distincte.
NOTĂ:
Paragrafele marcate cu asterix (*) evidențiază prevederi din Directiva a VII-a a CEE care sunt în contradictie cu Standardele internaționale de contabilitate.
────────────
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.