LEGE nr. 126 din 28 iunie 1923

Dreptul de proprietate literară și artistică, adică proprietatea creatiunilor intelectuale, este respectat și garantat în România, fără îndeplinirea nici unei formalități sau înregistrări și fără efectuarea nici unui depozit, atît românilor cat și străinilor, în mod egal.

Proprietatea industriala rămîne în afară de dispozițiunile acestei legi. Ea urmează a fi guvernata și garantată de legea ei specială.

Autorii de tot felul de scrieri literare sau științifice, compozitorii de muzica, pictorii, desenatorii, sculptorii, arhitecții, gravorii, în fine toți creatorii de opere intelectuale, sub orice formă și alcătuire s-ar manifesta ele, se vor bucura în tot timpul vieții, ca de o proprietate a lor, de dreptul exclusiv de a publică, reprezenta sau executa, a autoriza traducerile, adaptarile și reproducerile în orice mod, a exploata singuri sau a vinde operele lor, în total sau în parte, a le darui sau a le transmite altora prin testament.

În caz de cesiune sau vânzare, autorii sau moștenitorii lor păstrează dreptul de control asupra operei publicate, a traducerilor, reproducerilor sau a adaptarilor făcute după ea, avînd facultatea de a retrage cesiunea sau autorizația data, pe cale de somație judiciară, cu dreptul ca editorul să se adreseze justiției, în cazul cînd editorul sau reproducătorul modifica opera cedata, o denatureaza, o publică sau o reproduce contrar condițiunilor din contract sau într-un mod prejudiciabil reputației autorului, putând cere și daune.

Dreptul moral de control nu se poate cesiona. El nu poate forma obiectul nici unei tranzacții. Orice clauze contrare sînt nule de drept.

După moartea autorului, moștenitorii săi în gradul prevăzut de prezenta lege, precum și cesionarii lor, se vor bucura timp de 30 de ani de aceleași drepturi de cari s-a bucurat autorul.

Dispozițiunile art. 650 și următorii din codul civil, relative la succesiuni, sînt aplicabile și în aceasta materie cu următoarele derogări:

1. Soțul supraviețuitor se va bucura de aceleași drepturi ca și copiii legitimi;

2. În linie ascendenta și descendenta, nu pot veni la succesiune decât numai tatăl și mama, copiii autorului și nepoții de fii ai acestuia;

3. În linie colaterală, nu au drept la succesiune decât numai frații și surorile autorului.

Cesionarii și moștenitorii se vor bucura de aceleași drepturi ca și moștenitorii autorilor români, dar sub condiția reciprocității, durata acestor drepturi neputând depăși durata fixată de legea română.

Totuși, dacă ele expira mai curând în țara lor, ele vor inceta în același timp și în România.

În cazul cînd după moartea autorului, moștenitorii sau cesionarii lor nu editează operele acestora timp de 3 ani, ministerul artelor are facultatea să facă aceasta, beneficiile impartindu-se după scoaterea cheltuielilor, în mod egal, între moștenitori sau cesionari deoparte și ministerul artelor de alta.

După trecerea celor 30 ani dela moartea autorului, opera sa cade în domeniul public, oricine fiind liber a o reproduce și exploata. Cînd nu exista moștenitori, legatari, cesionari, sau creditori ai autorului, opera sa cade în domeniul public imediat după moarte.

După moartea autorului, nici moștenitorii, nici editorii nu pot face operei vreo modificare, fără ca aceasta să fie adusă în mod aparent la cunoștința publicului.

Ministerul artelor va putea cere tribunalelor sa ordone distrugerea exemplarelor reproduse fără respectarea obligațiunii de mai sus, pe lîngă amenda prevăzută la art. 48.

Dreptul de control prevăzut de art. 3 îl va avea în acest caz numai Academia română. Acest drept este perpetuu. Oricine poate aduce la cunoștința Academiei asemenea cazuri.

Dreptul de proprietate al autorilor este mobiliar, cesibil, cu titlu gratuit sau oneros și transmisibil prin succesiune ab intestat sau testamentară, în total sau în parte, pe tot timpul duratei lui sau numai pe un anume timp, dispozițiunile din codul civil asupra succesiunilor, fiindu-i aplicabile întocmai, cu restrictia stabilită la art. 4 din prezenta lege. Regulile absentei din codul civil sînt de asemenea aplicabile dreptului de proprietate al autorilor.

În ceea ce privește operele cari nu au fost publicate în timpul vieții autorului, acesta poate, prin testament, sa interzică ca ele să fie publicate un anume timp care totuși nu poate fi mai mare de 30 ani dela moartea sa, putând indica și persoana sau instituția însărcinată cu executarea voinței sale.

Dispozițiunile art. 4 relative la drepturile moștenitorilor și cesionarilor se aplică și în acest caz. Ele nu vor putea începe însă decât după expirarea timpului în care opera a fost interzisă de a fi publicată.

Dispozițiunile art. 3 și 6, alin. II, sînt aplicabile și în acest caz.

Cat timp opera unui autor se afla în stare de manuscris, în forma de note, schita, planuri, opere plastice neexpuse în public, etc., ea este insesisabila, asa ca nici creditorii autorului, nici acei ai moștenitorilor, nu pot obține prin o acțiune judiciară dreptul de sechestrare, urmărire sau dreptul de a o publică, traduce, reprezenta, executa, reproduce și expune în public.

De asemenea creditorii autorului nu vor putea în timpul vieții acestuia sa dobândească dreptul de a tipari sau reproduce o noua editiune a unei opere deja publicată. Acest drept aparține exclusiv numai autorului.

După moarte, însă, drepturile de proprietate asupra operelor deja publicate, lăsate în urma sa, intră în massa succesorală, putându-se urmări de creditori împreună cu celelalte valori rămase în succesiune, garantandu-se sotiei și minorilor o jumătate din aceasta valoare, care devine astfel insesizabila.

În materie de lucrări dramatice, muzicale și coregrafice, dreptul de publicare este independent de dreptul de prezentare sau executare. Fiecare din aceste doua drepturi pot forma obiectul unui contract separat de cesiune în condițiunile speciale fiecărui drept.

În materie artistică: pictura, sculptura, desen, gravura, litografie, medalii, harti geografice, topografice, opere de arhitectura, etc., dreptul de reproducere este de asemenea independent de dreptul de proprietate asupra operei vândute sau comandate. El rămîne artistului dacă nu l-a cedat și pe acesta în mod expres. Aceste doua drepturi: de proprietate asupra operei originale și de reproducerea ei prin mijloace manuale, mecanice sau chimice, formând drepturi absolut distincte, cesiunea unuia nu presupune și cesiunea celuilalt. În caz de tăcere a contractului dreptul de reproducere se presupune a fi rezervat autorului.

Cesionarul sau editorul unei opere litere, științifice, muzicale sau artistice, punând opera în vânzare, nu poate sub nici un motiv sa schimbe titlul lucrării nici a-i modifica sau completa conținutul sau forma, fără învoirea autorului sau a celor în drept.

Cesionarul sau editorul, primind spre publicare opera unui autor, este obligat a o tipari conform condițiunilor din contract. El nu o poate ceda altui editor fără învoirea autorului, afară de cazul cînd aceasta cesiune e cuprinsă în vînzarea întregului fond de comerț al unei case de editura.

Dacă cesionarul sau editorul unei lucrări întrucât nu s-a stipulat un termen, nu o publică în timp de 3 ani dela data contractului și predarea manuscrisului, autorul are dreptul de a cere rezilierea contractului precum și daune interese pentru prejudiciul moral și material cauzat prin aceasta întîrziere.

Dreptul de proprietate al autorului unei compozitiuni muzicale cuprinde în mod implicit și dreptul de a face sau autoriza alcătuirea de aranjamente, prelucrari, transcripțiuni, etc., după opera originala.

Cînd autorul unei opere de arta autoriza reproducerea ei prin mijlocirea unei arte deosebite de aceea a originalului, reproducătorul se bucura asupra acestui nou produs artistic de toate drepturile de proprietate prevăzute de această lege.

O opera literară sau științifică este considerată ca publicată din momentul ce ea a fost tiparita și pusă în vânzare.

În ceea ce privește operele dramatice, muzicale și coreografice, din momentul în care ele au fost tipărite și puse la dispoziția publicului, iar dacă sînt în stare de manuscris, din ziua primei lor reprezentatiuni sau executiuni publice făcute cu învoirea autorului sau a celor în drept.

De asemenea operele artistice, din momentul expunerii lor în public sau a reproducerii lor prin mijloacele arătate la art. 12 și 16.

Dreptul de proprietate literară asupra operelor de literatura, și de știința, (poezii, nuvele, române, studii critice, de drept, sociologie, filozofie etc.), cuprinde dreptul exclusiv de publicare, de reproducere, de vânzare și exploatarea operei, precum și dreptul de a autoriza traducerea ei în orice alte limbi.

Constituie o atingere a dreptului de proprietate literară:

1. Publicarea prin orice mijloace de reproducere a lucrărilor arătate în art. 18, fără învoirea expresă a autorului, tot astfel și traducerea lor;

2. Publicarea unei lucrări aflate în stare de manuscris, în contra voinței autorului;

3. Retiparirea unei lucrări sau a unei noi editii pe care autorul sau editorul o publică contra condițiunilor contractului încheiat între dânșii și înainte de epuizarea primei editii.

Aceste dispozițiuni nu se aplică editorului în cazul unei cesiuni totale;

4. Punerea în vânzare, fără stirea și încuviințarea autorului, a unui număr mai mare de exemplare decât cel stabilit în contract;

5. Publicarea unei colecții de scrisori, corespondente literare sau particulare, fără consimțămîntul autorilor, scriitorilor sau a celor în drept.

6. Reproducerea totală sau parțială a unei lucrări literare din mijlocirea filmelor cinematografice sau prin orice alte mijloace mecanice de reproducere optica sau fonetica.

Din contra, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate:

1. Citatiunile textuale a unor pasaje izolate din o scriere deja publicată, în dările de seama sau studiile critice și polemice ce se fac asupra acestei lucrări;

2. Indicarea și rezumatul cuprinsului unei scrieri apărute, a unui discurs sau conferințe ținute în public;

3. Reproducerea articolelor nesemnate din ziare și reviste, a informațiilor și telegramelor în condițiunile arătate în art. 46 și 47;

4. Reproducerea în cărțile didactice: antologii, crestomatii, publicații pentru cultura scolarilor, cărți de citire, compozitii, gramatici, dictionare, etc., de pasaje izolate, poezii și mici bucăți literare sau științifice, în întregime sau rezumate, cu obligația aratarii numelui autorului și titlului lucrării din cari s-a făcut reproducerea sau rezumarea;

5. Recitarea în public de poezii sau bucăți literare, la serbari școlare, reprezentații oficiale sau lecturi publice, alcătuite de societăți de cultura populara sau în scopuri de binefacere, cu sau fără plata.

Dreptul de proprietate asupra unei opere dramatice, muzicale și coregrafice (balet, pantomime, etc.), cuprinde dreptul de a exploata prin tipărire, punerea ei în vânzare, precum și reprezentarea sau executarea ei în public.

Constituie o atingere a acestui drept de proprietate:

1. Editarea, reprezentarea sau executarea în public a unei opere dramatice, muzicale sau coregrafice, fără autorizarea autorului;

2. Tipărirea sau reprezentarea în public, în mod parțial de acte sau scene separate după operele dramatice, sau tipărirea sau executarea în public de aranjamente, transcripțiuni sau extrase de pe operele muzicale sau coregrafice;

3. Reproducerea neautorizata a operelor muzicale pe plăci de gramofoane, suluri și orice alte piese destinate instrumentelor de reproducere mecanică a sunetelor;

4. Reproducerea în total sau în rezumat a unei opere dramatice sau a libretului unei opere muzicale sau coregrafice prin mijlocirea filmelor de cinematograf sau prin orice alte procedee și mijloace mecanice de reproducere.

Din contra, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate artistică:

1. Citarea de pasaje izolate, de scena sau mici extrase luate din operele dramatice sau muzicale, făcute în dările de seama, sau criticele dramatice sau muzicale, precum și publicarea de culegeri destinate special școlilor, în mici bucăți sau compozitii dramatice sau muzicale deja publicate, cu obligațiunea de a se indica numele autorului și titlul lucrării din cari au fost extrase;

2. Reproducerea în mod izolat a scenelor, rolurilor sau a partitiunilor muzicale, pentru uzul exclusiv al artiștilor sau al executanților orali sau instrumentali, reproduceri cari însă nu sînt destinate de a fi puse în comerț;

3. Reprezentarea sau executarea în public de acte separate, bucăți de muzica sau scene coregrafice la serbari școlare sau reprezentații oficiale, organizate de societăți populare, corale sau instrumentale, sau în scopuri de binefacere, cu sau fără plata.

Dreptul de proprietate artistică asupra operelor de arta: pictura, desen, litografie, gravura, medalii, sculptura, harti geografie și topografice, terestre sau marine, lucrări de arhitectura, etc., cuprinde dreptul exclusiv pentru autorul lor de a publică, vinde sau expune opera respectiva, de a autoriza reproducerea ei prin orice procedeu plastic, mecanic sau chimic și de a ceda sau a pune în vânzare aceste reproduceri.

Reproducătorul unei opere de arta prin mijlocirea unui procedeu deosebit de acela al originalului, cînd reproducerea este facuta cu autorizațiunea autorului, se va bucura și el la randu-i de dreptul de proprietate și derivatele lui asupra noii sale creatiuni artistice.

Constituie o atingere a dreptului de proprietate artistică:

1. Orice reproducere neautorizata de autor a operei sale artistice prin orice mijloace s-ar realiza ea;

2. Punerea în vânzare de opere de pictura, sculptura sau orice alte productiuni artistice, semnate în mod fraudulos cu numele vreunui artist reputat, imitandu-i semnatura sau semnul special adoptat de el, în scopul de a insela pe cumpărător.

Din contra, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate artistică:

1. Reproducerea picturilor, sculpturilor și oricărui alt obiect de arta, aflate în muzeele și pinacotecele publice sau ale Statului, precum și a statuelor și monumentelor așezate în grădinile, piețele sau drumurile publice, afară de cazul cînd artiștii-autori și-au rezervat în mod expres și exclusiv dreptul de reproducere asupra acestor opere publice de arta;

2. Reproducerile izolate de opere deja publicate sau expuse, precum și grupe sau porțiuni din acele opere făcute în scopul explicarii textului unei lucrări de critica sau analiza artistică, a unei istorii sau dictionar al artelor, în cărțile didactice sau publicațiuni pentru cultura scolarilor, atunci cînd aceste din urma lucrări constitue partea principala a publicației, iar reproducerile partea accesorie, cu obligațiunea indicarii numelui autorului și a operei după care se face reproducerea;

3. Reproducerea prin ziare, reviste, anuare, almanahuri sau calendare, a operelor artistice expuse în public, în dările de seama sau criticile de arta ce se fac în aceste publicații periodice, cu obligația pentru reproducator de a indica numele autorului artist;

4. Reproducerile prin orice mijloace tehnice a serbarilor naționale, oficiale sau populare, cortegii, etc.

Cînd e vorba de portrete, busturi sau statui, făcute după comenzi particulare, în cazul acesta, nici artistul pictor sau desenator, sculptor sau gravor, nici chiar proprietarul tabloului bustului sau statuiei nu au dreptul de a-l reproduce sau expune în public fără autorizațiunea persoanei reprezentate sau al celor ce l-au comandat.

Dreptul de proprietate asupra operelor literare sau artistice anonime sau pseudonime, aparține persoanei care a contractat cu editorul și a autorizat publicarea, sau a editorului care a imprimat lucrarea.

Cînd e vorba de opere artistice, proprietatea aparține expunatorului sau reproducatorului.

Durata acestui drept este aceea arătată la art. 2 și 4, în condițiunile prevăzute de aceste articole.

În cazul cînd autorul adevărat se face cunoscut, acest drept trece implicit asupra sa, afară de cazul unei cesiuni parțiale sau totale făcute editorului, în care situație se vor respecta termenele prevăzute în contract. În acest caz, dacă autorul o cere, anonimatul sau pseudonimul întrebuințat poate fi înlocuit cu numele sau.

Cînd e vorba de opere postume, proprietarul lor sau acela care prin mijloace licite le va fi descoperit și dat la lumina mai întîi, se bucura de același drept exclusiv de proprietate ca și autorul lor, în condițiunile prevăzute de art. 2 și 4 din prezenta lege.

Traducătorul unei opere literare, sau reproducătorul prin orice mijloace a unei opere de arta, cînd aceste traduceri sau reproduceri sînt făcute cu autorizația autorilor, se bucura de aceleași drepturi de proprietate asupra lor ca și autorul operei originale.

Autorii însă pot condiționa acest drept ce acorda traducatorilor sau reproducatorilor operelor lor. Contractul încheiat între dânșii va preciza dacă autorizarea este data unei singure persoane sau la mai multe, dacă este data pentru o singura editiune sau pentru mai multe și în cari anume limbi autoriza aceste traduceri. Cînd e vorba de reproducerea operelor de arta se vor preciza mijloacele mecanice sau chimice și natura materialului din care autorul încuviințează a se face reproducerea.

Pentru lucrările cari apar în mai multe volume sau în mai multe părți, autorizația data de autor trebuie să precizeze dacă privește opera întreaga sau numai un singur volum sau parte.

Traducerile operelor clasice, precum și a celor moderne căzute în domeniul public, sînt proprietatea acelora cari le-au tradus. Acest drept însă nu poate constitui un obstacol pentru alții de a face alte traduceri după aceleași opere.

Colaboratorii unei opere literare sau artistice au drepturi egale asupra operei comune care este indivizibilă, afară de convenții contrare.

Dacă lucrarea se compune din muzica și cuvinte (libret), ea nu este considerată ca indivizibilă. Compozitorul muzical sau autorul libretului au dreptul de a exploata lucrarea lor în comun sau separat, fiecare în felul sau, după natura productiunii fiecăruia, prin publicații, traduceri sau executiuni publice. Nu au dreptul însă în caz de neînțelegere să-și aleagă un alt colaborator pentru partea respectiva fiecăruia.

Cînd o lucrare este alcătuită de mai mulți autori, fără ca colaborarea fiecăruia sa constituie o parte distinctă, pentru a putea fi publicată sau cesionata, este necesară autorizația tuturor.

Tot astfel și în cazul cînd dreptul de proprietate al unei asemenea lucrări este transmis prin succesiune în mod egal la mai mulți moștenitori sau sînt în concurenta o parte din colaboratori cu parte din moștenitorii celorlalți.

În caz de neînțelegere între dânșii, tribunalul va decide, ajutat de va fi nevoe de luminile unor experți speciali fiecărei lucrări, avînd ca criteriu interesul general al culturii.

Cînd e vorba de o enciclopedie, de un dictionar, sau de o alta lucrare de acest gen, care este alcătuită de diferiți autori, pe temeiul specialitatii lor literare, științifice, artistice, filozofice etc., și al căror nume figurează în fruntea lucrării, fără însă a se putea determina partea de lucrare a fiecăruia, proprietatea le aparține în comun și în mod egal.

Regulele cuprinse în articolul precedent le sînt aplicabile și acestora.

În cazul cînd articolele sau partea de lucru a fiecărui din colaboratorii unor astfel de lucrări este semnată sau este notoriu cunoscută ca fiind scrisă de anume autori fiecare din aceștia se bucura în mod exclusiv de dreptul de proprietate prevăzut de prezenta lege asupra articolelor semnate sau a părții speciale din lucrarea ce-i aparține personal.

El are dreptul de a publică aceasta parte și separat.

Colaboratorul unei lucrări literare, dramatice, muzicale sau artistice, care nu voește sa participe la exploatarea ei, poate cere ca numele sau sa nu figureze pe lucrare și sa refuze de a fi partas, la cheltuielile de exploatare, renunțând și la beneficiile ce eventual ar produce lucrarea respectiva. În orice caz, refuzul sau nu poate împiedica publicarea sau exploatarea operei.

Renunțările nu se presupun, ele trebuiesc expres manifestate.

Dreptul de proprietate, în caz de colaborare durează în mod egal în folosul tuturor colaboratorilor tot timpul vieții lor. Moștenitorii, legatarii sau cesionarii fiecărui colaborator se vor bucura de acest drept pînă la trecerea a 30 ani dela moartea colaboratorului supraviețuitor.

În lipsa de moștenitori sau cesionari ai unuia din colaboratori, partea sa trece în folosul celorlalți colaboratori sau succesorilor acestora.

În caz de colaborare, cesiunea unei lucrări nu poate fi acordată decât unui singur editor. Excepțiune se face numai în cazul prevăzut de art. 35, relativ la operele muzicale, însoțit de cuvinte (libret), cînd colaboratorul sau colaboratorii muzicei sau ai libretului pot, în caz de neînțelegere, să-și cesioneze lucrarea lor la diferiți editori.

Nu pot alcătui un drept exclusiv de proprietate literară: actele și publicațiunile oficiale (afară de cele declarate secrete), proiectele de legi, legile votate de Parlamente, decretele, deciziunile sau circularile ministeriale sau ale altor autorități, precum și jurisprudentele instanțelor judecătorești; de asemenea pledoariile orale și concluziile scrise sau orice alte acte depuse la tribunale și Curți; discursurile parlamentare și politice, conferințele publice și orice alte productiuni orale care cad în domeniul public imediat ce au fost publicate în Monitorul Oficial sau au fost pronunțate în public.

Ziarele, revistele și orice alte publicațiuni periodice au absolută libertate de a le reproduce și publică în rezumat sau în întregime.

Pentru colectionarea lor însă, în broșuri sau volume trebuiesc observate următoarele reguli și condițiuni:

1. Pentru colectionarea legilor sau a jurisprudentelor, este obligator ca acel care le publică să fie doctor sau licențiat în drept sau în științele economice, financiare, comerciale, sociologice, etc., și să aibă cel puțin 3 ani de practica sau stagiu ca: magistrat, advocat, profesor sau funcționar într-un minister sau orice alta instituție publică;

2. Pentru colectionarea discursurilor parlamentare, politice, juridice, a conferințelor sau a altor lucrări pronunțate în public, trebuieste obținută autorizarea în scris a autorilor lor.

Academia Română, Arhivele Statului, Societatea Regala de Geografie și orice alte societăți sau instituțiuni asemănătoare: literare, științifice sau artistice, recunoscute ca persoane morale, de asemenea Statul, județele sau comunele, au dreptul exclusiv de proprietate și deci de exploatare și de reproducere a operelor comandate și publicate prin îngrijirea, conducerea și cheltuiala lor.

Durata acestui drept însă nu este mai mare de 20 ani, care începe a curge din anul publicării.

După trecerea acestei durate de timp opera cade în domeniul public, cu rezerva prevăzută în art. 6, alin. II al prezentei legi.

Dispozițiunile art. 20 și 27 sînt aplicabile în cazurile cuprinse în prezentul articol.

Ziarele, revistele și orice alte publicațiuni periodice sînt proprietatea exclusiva a persoanelor sau societăților cari le publică.

Titlul lor de asemenea constituie un drept de proprietate care este garantat aceluia care l-a creat sau întrebuințat cel dintâi.

Un titlu de ziar sau revista încetează de a mai forma un drept exclusiv de proprietate, în înțelesul alineatului precedent, dacă au trecut 10 ani consecutivi din ziua cînd ziarul sau revista a încetat de a mai apare.

Aceasta prescripție poate fi însă întreruptă prin reaparitiunea chiar neregulata a ziarului sau revistei în intervalul acestor zece ani.

Articolele sau notele cu caracter literar, științific, artistic sau juridic, ce se publică în ziare, reviste sau alte publicații periodice, sînt proprietatea acelora cari le-au scris, dacă ele sînt semnate de autorii lor. Ele nu se pot reproduce fără autorizația acestora. În cazul cînd nu sînt semnate, ele se pot reproduce în rezumat sau în întregime, fără să fie nevoie de nici o autorizațiune, însă cu obligațiunea de a cita locul și unde sînt reproduse.

Articolele precum și polemicele cu caracter politic sau interes obștesc, chiar cînd sînt semnate, faptele diverse, informațiunile, telegramele sau corespondentele, nu constituesc un drept de proprietate în înțelesul prezentei legi.

Ele se pot reproduce fără autorizare, cu obligația de a se indica ziarul sau revista din care au fost reproduse.

Orice atingere a dreptului de proprietate literară și artistică constituie delictul de contrafacere pedepsit de art. 339 și următorii din codul penal. Pedepsele edictate în art. 341 din codul penal se modifica precum urmează:

Pedeapsa contrafacatorului sau a introducatorului va fi amenda dela 2.000-10.000 lei, iar pentru vînzător amenda dela 1.000-5.000 lei. În cazuri deosebit de grave, tribunalul va putea pronunța și pedeapsa cu închisoare pînă la o luna.

În afară de delictele de contrafacere, orice calcare a dispozițiunilor edictate prin prezenta lege constitue o contraventiune și se pedepsește cu o amenda de 100 lei, pînă la 2.000 lei.

Amenzile în caz de insolvabilitate a condamnatului se transforma în închisoare.

Durata închisorii se va determina de justiție, socotindu-se drept 50 lei amenda o zi de închisoare; durata închisorii nu va putea fi în asemenea cazuri mai mare de șase luni.

În caz de recidiva, tribunalul are dreptul de a dubla amenzile atît cînd e vorba de delictele de contrafacere cat și atunci cînd e vorba de contraventiuni.

Sînt de asemenea culpabili pentru delicte de contrafacere și pedepsiți conform art. 341 și 342 din codul penal:

1. Acei cari, în scop de a induce în eroare și a insela pe cumpărători, publică o lucrare a unui autor reputat, pe propriul sau nume, ori pe un nume împrumutat, sau publică o lucrare a sa personală pe numele unui autor reputat, precum și acei cari cu buna știința o pun în vânzare, o reproduc sau o reprezintă; tot astfel și acei cari comit faptele prevăzute în art. 26, alin. II din prezenta lege.

În cazul cînd opera este căzută în domeniul public, reprezentanții autorului sau Academia Română, conform art. 6, alin. II, au dreptul de a intenta acțiune în daune interese, conform art. 998 din codul civil, în contra autorului acestor contrafaceri.

2. Introducatorii în țara a oricărei lucrări contrafăcute în străinătate, precum și punerea ei în vânzare, cu buna știința asupra provenientei delictoase a acestei lucrări.

Delictele de contrafaceri, ca și contraventiunile prevăzute de această lege, se vor judeca în prima instanța, de tribunalele de județ, cu drept de apel la Curtea respectiva, în termen de 15 zile dela pronunțarea sentinței cînd este pronunțată contradictor sau 15 zile dela comunicare cînd este pronunțată în lipsa, și fără drept de opoziție la nici o instanța.

Partea civilă are și ea drept de apel în același termen, însă numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate.

Pronunțând condamnarea, tribunalul, după cererea părții lezate, va declara confiscate toate reproducerile sau exemplarele puse sau destinate a fi puse în vânzare, ordonand în același timp distrugerea formelor de tipar cliseelor, planșelor, pietrelor, mulajelor sau a compozitiunilor ce au servit la contrafacere.

Aceleași măsuri se vor lua de tribunal și în cazul prevăzut de art. 26 alin. II și art. 51 alin. I din prezenta lege.

În caz de reprezentare ilicită a operelor dramatice, muzicale, coregrafice, etc., tribunalul poate ordonă confiscarea manuscriselor, libretelor, notelor muzicale, partitiunile sau rolurile împărțite artiștilor.

În caz de flagrant delict de reprezentare sau de execuție a unor asemenea opere, procurorul sau delegatul sau, care face ancheta, va confisca toți banii proveniți din încasările făcute, spre a servi pentru despăgubiri.

Autorul, moștenitorii sau cesionarii lor, au dreptul de a cere tribunalului, chiar înainte de a se pronunța condamnarea, de a ordonă pe cale de ordonanțe președințiale, conform art. 66 bis din procedura civilă, măsuri conservatorii, urmărind sau sechestrand obiectele enumarate la art. 53 și de a lua în același timp măsurile necesare de a împiedica continuarea sau reinceperea faptului delictos.

Tribunalul este dator a se pronunța imediat asupra acestor cereri, avînd facultatea de a condiționa admiterea lor prin depunerea unei cauțiuni din partea acelora cari pretind asemenea măsuri.

La necesitate, tribunalul poate recurge la luminile unor experți de specialitate, pentru a se lămuri asupra chestiunilor în legătură cu prejudiciile cauzate autorilor, sau celor în drept, cu ocazia comiterii delictelor de contrafacere sau a contraventiunilor.

Tribunalul competent de a judeca este acela al domiciliului autorului lezat, al moștenitorului sau al cesionarului. Cînd sînt mai mulți autori, moștenitori sau cesionari cu domicilii deosebite, atunci tribunalul competent este cel din București.

Acțiunea penală, ca și acțiunea civilă în despăgubiri, rezultă din delictul de contrafacere sau din contraventiunea comisă, se prescrie după trecere de 3 ani din ziua publicării, reprezentării, reproducerii, executării sau punerii în vânzare a lucrării contrafăcute sau a contraventiunii faptuite. Pedeapsa se prescrie prin trecerea a 5 ani dela pronunțarea ei în mod definitiv. Deciziunea condamnatoare rămasă definitivă se va publică în doua ziare din cele mai răspândite, pe spesele celui condamnat.

Prezenta lege va intră în vigoare în tot cuprinsul tarii dela data promulgării și publicării ei prin Monitorul Oficial.

Cînd opera unui autor a fost cesionata unui editor de însuși autorul sau de moștenitorii lui, înaintea promulgării acestei legi, cesionarul nu va putea beneficia decât de termenul de 10 ani după moartea autorului, conform art. 2 din legea presei dela 1862, întrucât convenția părților dintre autor și editor, sau dintre moștenitori și editor, a avut de baza acest număr de ani prevăzut de vechea lege.

Prezenta lege prelungind însă dreptul moștenitorilor la 30 ani, pentru restul de timp ce mai rămîne pînă la completarea acestui număr de ani, dreptul de exploatare al operei revine moștenitorilor, afară de o noua convenție ce ar interveni între moștenitori și editori pentru restul de timp pînă la completarea celor 30 ani.

Pentru operele deja căzute în domeniul public, prezenta lege nu are efect retroactiv, drepturile moștenitorilor ca și ale cesionarilor fiind definitiv stinse prin expirarea celor 10 ani dela moartea autorului, prevăzuți de legea dela 1862.

Prezenta lege nu modifica raporturile juridice stabilite deja în virtutea vechei legi.

Sotia-autor, sub orice regim matrimonial ar fi căsătorită, este dispensata de orice autorizațiune maritala sau judecătorească pentru toate actele ce le va face în exercitarea drepturilor sale de proprietate literara și artistică.

Legea presei din 1 Aprilie 1862, în partea ei referitoare la "proprietatea literară și artistică" (art. 1 - 11), precum și toate legile asupra proprietății literare în vigoare pînă azi în teritoriile desrobite, sînt abrogate. Legea din 24 Martie 1904, modificată prin legea din 19 Decemvrie 1922, rămîne în vigoare și se va aplica în tot cuprinsul tarii.

------------