HOTĂRÎREA nr. 2506 din 31 decembrie 1969

HOTĂRÂRE Consiliul de Mini?tri
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 156 din 31 decembrie 1969
Intrat în vigoare
31.12.1969
Forma consolidată din
31.12.1969
Cuprins

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igiena și de prevenire și combatere a bolilor transmisibile

Capitolul 1 — CONTRAVENȚII LA NORMELE SANITARE PRIVIND PROIECTAREA ȘI EXECUTAREA CONSTRUCȚIILOR, PRECUM ȘI ÎNFIINȚAREA ȘI FUNCȚIONAREA OBIECTIVELOR ECONOMICE ȘI SOCIAL-CULTURALE DE ORICE FEL ↑ Cuprins

Articolul 1

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei nesolicitarea, de la organele teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat, a autorizației sanitare de funcționare pentru obiectivele economice și social-culturale, cu 15 zile înainte de intrarea în funcțiune a acestora, ori funcționarea fără autorizație sanitară sau în alte condiții decît cele prevăzute în aceasta.

Articolul 2

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 1500 lei neîndeplinirea de către conducătorii sau angajații răspunzători ai unităților socialiste și ai atelierelor meșteșugărești, a măsurilor speciale prescrise de organele Inspectoratului sanitar de stat, care au drept scop prevenirea ori combaterea bolilor transmisibile, a intoxicatiilor accidentale de masa, a bolilor profesionale și a intoxicatiilor acute profesionale.

Articolul 3

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 la 3000 lei:

a) nesolicitarea avizului sanitar al organelor Inspectoratului sanitar de stat pentru proiectele privind amplasarea construcțiilor destinate unei activități economice sau social-culturale, cît și pentru proiectele privind executarea, transformarea sau extinderea de construcții și instalații, pentru care sînt stabilite norme de igiena sau normative de proiectare;

b) nerespectarea normelor de igiena privind proiectarea construcțiilor și instalațiilor sau nerespectarea prevederilor cu caracter sanitar cuprinse în normativele de proiectare ori a avizelor sanitare date de organele Inspectoratului sanitar de stat, la proiectarea sau executarea construcțiilor și instalațiilor de orice fel;

c) nefolosirea sau nerespectarea avizului organelor Inspectoratului sanitar de stat referitor la folosirea în procesele tehnologice de orice fel a unor substanțe sau tehnologii care pot fi vătămătoare sănătății omului;

d) nerespectarea prevederilor cu caracter sanitar stabilite în standardele de stat și în normele interne departamentale privind produsele alimentare și obiectele, materialele ori substantele care pot fi vătămătoare sănătății omului, prin natura sau prin modul lor de utilizare;

e) neaplicarea măsurilor corespunzătoare de prevenire a intoxicatiilor accidentale, a contaminarii produselor agro-alimentare consumabile, a bazinelor naturale de apa sau a atmosferei din zonele populate, prin substanțe chimice folosite în combaterea dăunătorilor.

Capitolul 2 — CONTRAVENȚII LA NORMELE DE IGIENA PRIVIND ALIMENTAREA CU APA POTABILĂ A POPULAȚIEI ↑ Cuprins

Articolul 4

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 la 500 lei neremedierea deficiențelor tehnice sau neintretinerea salubritatii hidrantilor, cismelelor, fîntînilor, puțurilor, captarilor de izvoare, precum și a vecinatatilor acestora, de către cei ce le folosesc și le exploatează.

Articolul 5

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei:

a) neintocmirea regulamentului de exploatare și întreținere a fiecărei instalații centrale de alimentare cu apa potabilă, avizat de organele teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat sau nerespectarea prevederilor cu caracter sanitar stabilite prin acest regulament;

b) clorizarea defectuoasă a apei ce se distribuie printr-o rețea publică de apa potabilă - acolo unde sistemul de alimentare este prevăzut cu instalații de dezinfecție cu clor - exprimată printr-un deficit de clor - (sub 0,05 mg/1), determinat la ultima ramificatie a rețelei de distribuție;

c) neasigurarea, în mod permanent, a apei potabile pînă la ultimul nivel al clădirilor înzestrate cu hidrofoare, de către organizația socialistă care administrează clădirea.

Articolul 6

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 1500 lei:

a) neasigurarea de către conducătorii colectivităților de orice fel (de muncă, școlare, tabere, nave, și altele asemenea) a apei potabile pentru nevoile persoanelor din aceste colectivități sau transportul, ori distribuirea apei de baut în condiții neigienice;

b) neefectuarea controlului potabilitatii apei în condițiile stabilite de organele Inspectoratului sanitar de stat, de către organizațiile care exploatează instalații centrale de alimentare cu apa potabilă și care dispun de laboratoare proprii de control.

Articolul 7

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 la 3000 lei:

a) darea în consum public, drept apa de baut, a apei care nu corespunde condițiilor de potabilitate prevăzute în standardul de stat în vigoare;

b) neasigurarea măsurilor de protecție sanitară a surselor de apa potabilă, a instalațiilor de captare și de tratare a apei, a aductiunilor și rezervoarelor, precum și a rețelelor de distribuție, stabilite prin dispozițiile legale;

c) efectuarea de racorduri între rețeaua de apa potabilă și orice alte rețele de distribuție a apei cu caracter nepotabil.

Capitolul 3 — CONTRAVENȚII LA NORMELE DE IGIENA PRIVIND ÎNDEPĂRTAREA REZIDUURILOR LICHIDE ȘI SOLIDE ↑ Cuprins

Articolul 8

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei:

a) îndepărtarea de către organizații economice, întreprinderi și instituții, alte colectivități de orice fel, cît și de către persoane fizice, a apelor uzate fecaloid-menajere sau industriale a vidanjului, a reziduurilor solide menajere, industriale, de grajd, de strada, ori a cadavrelor de animale, pe alte locuri decît cele anume stabilite și amenajate de organele în drept ale consiliilor populare;

b) neinzestrarea unităților în care se desfășoară o activitate economică sau social-culturală, precum și a clădirilor folosite ca locuinta, de către organizațiile socialiste care le dețin, cu closete de tipul celor stabilite prin normele de proiectare în vigoare, precum și cu recipiente pentru colectarea gunoiului menajer, în număr corespunzător, confectionate și folosite astfel încît sa nu permită accesul rozatoarelor și mustelor în interior și sa nu insalubrizeze locul unde sînt plasate;

c) nerealizarea de către serviciile sau întreprinderile de salubritate a măsurilor permanente de întreținere igienica și dezinfecție a vehiculelor și utilajelor de salubritate, ori a măsurilor de prelucrare sanitară a gunoaielor depozitate, stabilite de organele teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat.

Articolul 9

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 1500 lei:

a) utilizarea reziduurilor fecaloide, la fertilizarea terenurilor agricole, atunci cînd pe aceste terenuri se cultiva fructe sau legume care se consuma în stare cruda;

b) neîndeplinirea de către serviciile sau întreprinderile de salubritate, a programului și regimului stabilite de comitetul executiv al consiliului popular și avizate de organele teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat, pentru întreținerea salubritatii strazilor, parcurilor, piețelor și pentru ridicarea cu regularitate a gunoaielor menajere și de strada.

Articolul 10

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 la 3000 lei:

a) funcționarea necorespunzătoare a instalațiilor de epurare și neutralizare a apelor uzate fecaloid-menajere sau industriale, astfel încît sa provoace impurificarea atmosferei ori a solului din localități, a surselor sau a instalațiilor de alimentare cu apa potabilă;

b) nesolicitarea avizului sanitar al organelor teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat la stabilirea amplasamentului și la amenajarea de rampe, locuri sau instalații de depozitare, prelucrare sau neutralizare a reziduurilor solide menajere, industriale, de strada ori a vidanjului și a cadavrelor de animale;

c) nesolicitarea avizului sanitar al organelor teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat la înființarea sau extinderea de cimitire umane ori schimbarea destinației terenurilor folosite în acest scop.

Capitolul 4 — CONTRAVENȚII LA NORMELE DE IGIENA PRIVIND PROTECȚIA ATMOSFEREI CENTRELOR POPULATE ↑ Cuprins

Articolul 11

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 1500 lei:

a) impurificarea cu funingine, fum sau gaze toxice a atmosferei zonelor protejate - ca urmare a utilizării de instalații defecte pentru arderea combustibililor sau a exploatării nerationale a instalațiilor de incinerare;

b) neaplicarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea emanarii de mirosuri respingatoare în zonele protejate, rezultate din depozitarea sau prelucrarea de materiale care produc asemenea mirosuri;

c) producerea în mod repetat, de către unități industriale, a zgomotelor care depășesc limitele maxime stabilite prin dispozițiile legale pentru zonele protejate.

Articolul 12

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 la 3000 lei scoaterea din funcțiune a instalațiilor de reținere ori neutralizare a pulberilor, aerosolilor sau a gazelor toxice rezultate din activitatea unităților industriale, sau folosirea acestor instalații la un grad de eficienta necorespunzător caracteristicilor lor tehnice, în cazul cînd concentrația nocivitatilor eliminate depășește limitele maxime stabilite prin dispozițiile legale pentru atmosfera zonelor protejate.

Capitolul 5 — CONTRAVENȚII LA NORMELE DE IGIENA PRIVIND ÎNTREȚINEREA LOCALURILOR ORGANIZAȚIILOR ECONOMICE, INSTITUȚIILOR ȘI ÎNTREPRINDERILOR ȘI A ALTOR LOCALURI DE FOLOSINTA PUBLICA, A BAZELOR SPORTIVE ȘI TURISTICE, A COLECTIVITĂȚILOR SEZONIERE, A SANTIERELOR ȘI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT ÎN COMUN ↑ Cuprins

Articolul 13

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 la 500 lei:

a) neintretinerea în stare de funcționare a anexelor sanitare (spalatoare, dușuri, closete, băi, vestiare și altele asemenea), prevăzute prin construcție, nefunctionarea normală a instalațiilor acestor anexe (apa curenta, canalizare, încălzire, ventilație, obiecte sanitare și altele asemenea), nedotarea lor cu materiale de igiena necesare (sapun, stergare, hirtie igienica, dezinfectante, dezodorizante și altele asemenea) sau neintretinerea curățeniei permanente în aceste anexe;

b) admiterea în dormitoarele din santiere, întreprinderi, exploatări agricole și forestiere, cămine, cantonamente, internate, crese și colectivități de copii și adolescenti, a unui număr mai mare de persoane decît permite capacitatea fixată prin proiectul de construcție - dacă este cazul - sau declarata de către conducătorul unității;

c) amenajarea de dormitoare comune cu paturi suprapuse, fără avizul sanitar al organelor teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat;

d) neasigurarea lenjeriei complete pentru fiecare pat din dormitoarele comune, hoteluri, cabane și alte unități de gazduire publică, sau neprimirea lenjeriei de pat pentru fiecare persoana nou gazduita;

e) neafisarea, la loc vizibil, a măsurilor de igiena ce trebuie respectate de cei ce folosesc bazinele de inot sau lipsa de supraveghere a respectării acestor măsuri de către responsabilul bazinului de inot.

Articolul 14

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei:

a) neintretinerea stării de curățenie în incinta unităților, în clădirile sau construcțiile anexe ale acestora, precum și a mijloacelor de transport în comun;

b) neaplicarea măsurilor curente de dezinfecție, dezinsecție sau deratizare, după caz, în incintele clădirilor și anexelor sanitare ale unităților de orice fel, în closete publice, la instalațiile tehnologice utilizate în sectorul alimentar, la instalațiile centrale de aprovizionare cu apa potabilă, în unități balneare și de servire a populației, precum și la mijloacele de transport în comun;

c) nefolosirea instalațiilor de dezinfecție a apei din dotarea bazinelor de inot, neprimenirea integrală a apei din acestea la un interval de cel mult 5 zile sau neefectuarea curățeniei totale și a dezinfectiei bazinelor de inot la intervale de cel mult 30 zile.

Articolul 15

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 1500 lei utilizarea apei nepotabile la alimentarea bazinelor de inot, precum și bailor, dusurilor, chiuvetelor, spalatoarelor, din unitățile de orice fel și din mijloacele de transport în comun.

Capitolul 6 — CONTRAVENȚII LA NORMELE DE IGIENA PRIVIND PRODUCȚIA, PRELUCRAREA, DEPOZITAREA, TRANSPORTUL ȘI DESFACEREA PRODUSELOR ALIMENTARE ↑ Cuprins

Articolul 16

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 la 500 lei:

a) manipularea, depozitarea, transportul, expunerea sau vînzarea materiilor prime alimentare, a semipreparatelor sau a produselor alimentare, în condiții neigienice, care să creeze posibilitatea alterarii, impurificarii sau degradării produselor;

b) neefectuarea în unitățile din sectorul alimentar a curățeniei permanente a utilajelor, mobilierului și a locurilor de muncă sau neaplicarea măsurilor de întreținere igienica a instalațiilor și utilajelor, stabilite pentru locurile de muncă respective;

c) încărcarea sau descărcarea alimentelor neambalate sau conținute în ambalaje descoperite, de către persoane care nu întrunesc condițiile de sănătate prevăzute la art. 33, lit. a, din prezenta hotărîre;

d) așezarea, chiar și provizorie, direct pe trotuar, în curți sau pe pardoseala încăperilor, a ghetii artificiale, precum a navetelor și tavilor folosite la transportul produselor de panificatie și de cofetarie, a carnii, preparatelor din carne și a semipreparatelor culinare;

e) păstrarea alimentelor, cu excepția peștelui, în contact direct cu gheața naturala ori artificiala, sau cu apa rezultată din topirea ghetii, ori servirea băuturilor, fructelor și legumelor racite prin contact direct cu gheața naturala sau artificiala, cu excepția cuburilor de gheața preparate în congelatoare, din apa potabilă;

f) nerespectarea de către conducătorul cantinei sau al bucatariei de colectivitate, a obligației de a păstra timp de 36 ore, la rece, în recipiente curate, acoperite și etichetate, cîte o proba din fiecare fel de mincare servit;

g) nerespectarea de către conducerile cantinelor sau ale bucătăriilor de colectivități, a normelor de igiena referitoare la întocmirea meniurilor și prepararea hranei, în limitele alocațiilor acordate;

h) neaplicarea regulilor de igiena la servirea consumatorilor, în unitățile de alimentație publică și colectivă sau de vînzare a alimentelor.

Articolul 17

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei:

a) efectuarea transportului de alimente în vehicule sau ambalaje de transport care nu pot asigura alimentelor următoarele condiții:

- menținerea nemodificata a calității lor;

- protecția contra prafului, ploii, insectelor, precum și împotriva oricărei posibilități de murdarire sau contaminare, atît în timpul transportului, cît și la încărcarea și descărcarea produselor;

- protecția contra caldurii, în cazul alimentelor alterabile sau al produselor congelate;

b) expunerea spre vînzare sau vînzarea în ambalaje degradate a produselor alimentare preambalate, a conservelor sterilizate și a preparatelor conservate prin frig;

c) neinstruirea angajaților oricărei unități din sectorul alimentar cu privire la obligațiile ce le revin în respectarea regimului de întreținere igienica a instalațiilor și utilajelor folosite la prelucrarea alimentelor și în aplicarea măsurilor de igiena la locurile de muncă respective;

d) neintretinerea în permanenta stare de funcționare a instalațiilor frigorifice, a instalațiilor de apa potabilă, apa calda, de canalizare, de ventilație și iluminat din încăperile de producție, din depozitele și anexele unităților din sectorul alimentar;

e) folosirea, în laboratoarele și unitățile de alimentație publică sau colectivă, a oualor de rata la prepararea prajiturilor, cremelor, inghetatei și a oricăror ale mîncăruri;

f) transportul laptelui pasteurizat cu autocisterne sau repasteurizarea laptelui fără avizul Ministerului Sănătății;

g) nesolicitarea avizului organelor teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat la stabilirea locului de recoltare a ghetii naturale, precum și a condițiilor de depozitare a acesteia, sau recoltarea ori depozitarea ghetii în alte condiții decît cele prevăzute în aviz.

Articolul 18

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 1500 lei:

a) punerea în consum public a produselor alimentare care prezintă semne de:

- alterare, mucegaire sau falsificare;

- infestare prin larve sau oua de paraziti, ori urme de rozatoare;

- impurificarea cu corpi străini sau substanțe chimice;

b) folosirea și prepararea produselor alimentare a unor adjuvanti (coloranti, aromatizanti, conservanti și alte asemenea) sau a altor substanțe chimice neavizate ori interzise de Ministerul Sănătății;

c) reconditionarea, fără avizul organelor teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat, a produselor alimentare retrase din consum public ca necorespunzătoare condițiilor stabilite prin standarde de stat sau norme interne departamentale;

d) neefectuarea de către întreprinderile de industrie alimentara, dotate cu laboratoare proprii, a controlului respectării normelor de igiena privind materiile prime, produsele finite, procesele tehnologice de prelucrare și regimul sanitar de întreținere a utilajelor;

e) neasigurarea de către conducătorul unității de industrie alimentara a funcționarii corecte a aparatajului de control și înregistrare automată a parametrilor tehnologici, care condiționeaza salubritatea prelucrării produselor (sterilizare, pasteurizare, congelare și altele asemenea);

f) desfacerea sarii neiodate, pentru consumul uman, la populația din zona gusogena a tarii.

Articolul 19

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 la 3000 lei neasigurarea în unitățile din sectorul alimentar (producție, prelucrare, depozitare, vînzare și consum) a apei potabile, distribuite în condiții igienice și în cantități corespunzătoare pentru acoperirea nevoilor tehnologice și pentru întreținerea curățeniei utilajelor, mobilierului și dotărilor.

Capitolul 7 — CONTRAVENȚII LA NORMELE DE IGIENA PRIVIND CONDIȚIILE ȘI PROCESELE DE MUNCĂ ↑ Cuprins

Articolul 20

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 la 500 lei:

a) neanuntarea la organele teritoriale al Inspectoratului sanitar de stat, în primele 24 ore de la producere, a cazurilor de intoxicatii acute profesionale, colective sau mortale, de către personalul medico-sanitar al unităților de orice fel;

b) neanuntarea la organele teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat a cazurilor de boli profesionale depistate de către orice medic.

Articolul 21

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei, în afară de cazul cînd sînt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni:

a) depășirea în zona de muncă a limitelor admisibile, stabilite prin normele de protecție a muncii, pentru temperatura aerului, viteza curentilor de aer, umiditate, temperatura medie a suprafețelor incalzite și radiatiile calorice, cu excepția cazurilor cînd cerințele sau natura procesului tehnologic impun condiții climatice speciale;

b) neluarea măsurilor prevăzute în normele de protecție a muncii pentru protejarea angajaților care lucrează în aer liber, în condiții meteorologice nefavorabile;

c) nerespectarea normelor de protecție a muncii privind condițiile de iluminare a zonelor de muncă;

d) neacordarea materialelor igienico-sanitare stabilite prin normele de protecție a muncii, pentru locurile de muncă ce necesita folosirea de astfel de materiale.

Articolul 22

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 la 3000 lei, în afară de cazul cînd sînt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni:

a) depășirea concentratiilor maxime admisibile pentru gaze, vapori și pulberi în atmosfera zonei de muncă, stabilite prin normele de protecție a muncii, neluarea măsurilor necesare pentru prevenirea răspîndirii, în atmosfera zonelor de muncă, a gazelor, vaporilor sau pulberilor ce constituie riscuri de imbolnavire profesională, ori utilizarea unor substanțe sau procedee tehnologice interzise prin dispoziții legale;

b) neefectuarea controlului permanent al condițiilor de mediu din unitățile sau sectoarele de producție cu condiții deosebite de muncă, de către organizațiile socialiste care exploatează unități dotate cu laboratoare proprii sau alte mijloace tehnice de control, ori neaplicarea măsurilor prevăzute de normele de protecție a muncii pentru prevenirea imbolnavirilor profesionale și a intoxicatiilor acute, la astfel de locuri de muncă.

Capitolul 8 — CONTRAVENȚII LA NORMELE DE IGIENA PRIVIND PROTECȚIA FAȚA DE RADIATIILE IONIZANTE ↑ Cuprins

Articolul 23

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la l500 lei, în afară de cazul cînd sînt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni:

a) depășirea limitelor maxime admisibile de contaminare radioactiva a locurilor de muncă, stabilite prin normele de protecție a muncii;

b) neluarea măsurilor de decontaminare radioactiva a locurilor de muncă, a utilajelor de lucru și a echipamentului de protecție, în unitățile care utilizează surse de radiatii ionizante;

c) neefectuarea, prin mijloace proprii, a controlului radiometric și radiodozimetric al locurilor de muncă cu expuneri profesionale la radiatii, precum și a radioactivitatii efluentilor și a reziduurilor radioactive pe care le elimina unitățile ce dețin sau folosesc surse de radiatii ionizante;

d) neluarea măsurilor de protejare a angajarilor care au suferit o suprairadiere sau o contaminare radioactiva interna, prin diminuarea ori suprimarea expunerii ulterioare, după caz.

Articolul 24

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de 1500 la 3000 lei, în afară de cazul cînd sînt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni:

a) neasigurarea unităților de orice fel, care utilizează surse se radiatii ionizante, cu amenajările, dispozitivele, materialele și echipamentele necesare pentru protecția față de radiatii a muncitorilor, a populației și a mediului, precum și cu mijloacele necesare controlului iradierii și contaminarii radioactive, sau neutilizarea acestor mijloace, potrivit destinației lor;

b) nerespectarea dispozițiilor legale privind colectarea și îndepărtarea reziduurilor lichide și solide cu conținut de substanța radioactiva, sau depozitarea de minereuri radioactive și a sterilului provenit din minele uranifere, în locuri neavizate de organele teritoriale ale Inspectoratului sanitar de stat;

c) iradierea sau introducerea de substanțe radioactive în produse alimentare, îngrășăminte pentru agricultura, produse cosmetice, produse farmaceutice sau jucarii, fără avizul Ministerului Sănătății.

Capitolul 9 — CONTRAVENȚII LA NORMELE PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA BOLILOR PROFESIONALE ↑ Cuprins

Articolul 25

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 300 lei refuzul de a se supune la următoarele măsuri stabilite de Ministerul Sănătății, în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile:

- vaccinarile sau nevaccinarile obligatorii;

- examenele clinice și de laborator necesare depistarii bolnavilor de boli transmisibile sau a purtatorilor de germeni patogeni;

- controlul periodic al purtatorilor de germeni patogeni;

- testarea stării de imunitate;

- tratamentele profilactice instituite în colectivități.

Articolul 26

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 la 500 lei:

a) neanuntarea la organele teritoriale sanitare, prin orice mijloace, în 24 ore de la aflare, a oricărui caz, sigur sau banuit, de boala transmisibila (inclusiv bolile venerice), de către conducerile colectivităților de orice fel sau de către orice personal medico-sanitar;

b) refuzul sau sustragerea de la internarea în spital, izolator, sau de la izolarea la domiciliu, de către bolnavii suferinzi de boli transmisibile (inclusiv bolile venerice) și pentru care organele sanitare indica astfel de măsuri;

c) nerespectarea sau neaplicarea de către personalul unităților medico-sanitare și de asistența socială a măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, stabilite prin instrucțiunile Ministerului Sănătății;

d) eliberarea de către spitale a cadavrelor celor decedati din cauza unor boli transmisibile, sau eliberarea avizului sanitar de transport al acestor cadavre, de către spitalul sau de către circumscripția sanitară teritorială, în cazul cînd decesul s-a produs la domiciliu, fără aplicarea măsurilor de prevenire a răspîndirii infectiei;

e) transportul, în afară localității în care s-a produs decesul, al cadavrelor neimbalsamate și nedepuse în sicriu impermeabilizat și închis;

f) exhumarea cadavrelor înăuntrul termenului de 1 an de la data inhumarii, iar în următorii 6 ani înăuntrul perioadei de la 1 aprilie - 1 noiembrie, afară de cazul cînd exhumarea s-a încuviințat de procuror ori s-a dispus de instanța de judecată în vederea constatării cauzelor morții;

g) transportarea în afară cimitirului a cadavrelor exhumate înaintea implinirii perioadei de 7 ani de la deces, fără a se fi asigurat depunerea cadavrului în sicriu impermeabilizat și închis ermetic.

Articolul 27

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei neinstituirea sau neaplicarea de către personalul medico-sanitar al unității medicale - cu paturi sau ambulatorii - a măsurilor care să prevină producerea sau raspindirea de infectii la persoanele care beneficiază de asistența medicală în aceste unități.

Articolul 28

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 1500 lei neaplicarea măsurilor de neutralizare a reziduurilor sau a măsurilor curente de dezinfecție, dezinsecție, deratizare, care au drept scop prevenirea răspîndirii infectiilor în exterior, de către instituțiile și laboratoarele care lucrează cu produse patologice, serviciile de anatomie patologica a unităților spitalicești umane sau veterinare, spitale și secții de boli contagioase, sanatoriile, spitalele și dispensarele antituberculoase, unitățile de ecarisaj și de colectare, prelucrare și depozitare a deșeurilor de origine animala și vegetala.

Capitolul 10 — CONTRAVENȚII LA NORMELE PRIVIND CONTROLUL MEDICAL PROFILACTIC AL ANGAJAȚILOR ↑ Cuprins

Articolul 29

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 la 500 lei:

a) angajarea oricărei persoane, în orice loc de muncă, fără ca în prealabil sa fi fost supusă controlului medical din care să rezulte ca persoana examinata este apta pentru a fi angajata la locul de muncă respectiv;

b) neprezentarea angajaților la controlul medical periodic, stabilit prin instrucțiunile Ministerului Sănătății și programat de organele sanitare;

c) nesolicitarea avizului medical prealabil la schimbarea locului de muncă al angajatului, în aceeași organizație socialistă, dacă prin aceasta schimbare se creează un risc pentru sănătatea angajatului.

Articolul 30

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei nerespectarea de către organizațiile socialiste a recomandărilor medicale referitoare la locul și regimul de muncă al angajaților, rezultate în urma controlului medical la angajare și al celui periodic.

Capitolul 11 — CONTRAVENȚII LA NORMELE DE IGIENA PRIVIND PERSOANELE CARE LUCREAZĂ ÎN SECTORUL ALIMENTAR, LA EXPLOATAREA SURSELOR ȘI INSTALAȚIILOR DE PREPARARE ȘI INMAGAZINARE A APEI POTABILE, ÎN CRESE, GRĂDINIȚE, ȘCOLI ȘI ALTE INSTITUȚII DE COPII ↑ Cuprins

Articolul 31

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 300 lei:

a) neefectuarea de către persoanele din locurile de muncă prevăzute în acest capitol a controalelor medicale periodice stabilite prin instrucțiunile Ministerului Sănătății pentru aceste categorii de persoane și programate de organele sanitare teritoriale;

b) neprezentarea sau absentarea repetată a angajaților din locurile de muncă prevăzute în acest capitol, la cursurile de instruire sanitară programate de organele sanitare teritoriale, potrivit instrucțiunilor Ministerului Sănătății.

Articolul 32

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 la 500 lei:

a) nerespectarea de către angajații din locurile de muncă prevăzute în acest capitol a obligației de a îmbracă - la intrarea în lucru - echipamentul de protecție sanitară complet și curat, de a nu folosi acest echipament la alte munci ori în alte locuri în afară celor pentru care a fost acordat, sau de a aplica în permanenta regulile de igiena individuală;

b) nerespectarea de către persoanele particulare care prepara sau pun în consum public alimente, a obligației de a purta boneta, halat și sort de culoare alba și în stare curata, de a respecta regulile de igiena individuală și de a purta asupra lor dovada examinarilor medicale profilactice, efectuate la zi, stabilite prin instrucțiunile Ministerului Sănătății.

Articolul 33

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei:

a) angajarea oricărei persoane în locurile de muncă prevăzute la acest capitol, fără efectuarea controlului medical prealabil, stabilit pentru aceste locuri de muncă prin instrucțiunile Ministerului Sănătății, care să ateste ca cel examinat nu reprezintă un risc de imbolnavire a populației;

b) menținerea unei persoane într-unul dintre locurile de muncă prevăzute în acest capitol, pentru care organele sanitare teritoriale au stabilit o contraindicatie epidemiologica, temporară sau permanenta, potrivit instrucțiunilor Ministerului Sănătății;

c) neasigurarea pentru persoanele care lucrează în locurile de muncă prevăzute în acest capitol a echipamentului de protecție sanitară stabilită pentru locul de muncă respectiv de către Ministerul Sănătății sau a uniformelor speciale aprobate de ministerul sau organul central căruia îi este subordonata unitatea, precum și admiterea la locul de muncă a acestor persoane fără echipament acordat sau cu echipament murdar ori degradat;

d) utilizarea personalului de întreținere a curățeniei din anexe sanitare și din curți, la manipularea alimentelor ori la întreținerea curățeniei utilajelor sau încăperilor de prelucrare sau depozitare a alimentelor;

e) utilizarea la întreținerea curățeniei din afară salilor de producție, din anexele sanitare, din curți și altele asemenea, a angajaților care lucrează în procesele tehnologice de producție alimentara, la prelucrarea sau manipularea alimentelor.

Capitolul 12 — CONSTATAREA CONTRAVENȚIILOR ↑ Cuprins

Articolul 34

Contravențiile stabilite prin prezenta hotărîre se constata de:

- inspectorii sanitari de stat;

- medicii igienisti și epidemiologi;

- medicii dispensarelor de circumscripție, de întreprindere și de instituție;

- asistenții medicali de igiena și felcerii igienisti din inspectoratele sanitare de stat, policlinicile teritoriale și din dispensarele de circumscripție, de întreprindere și de instituție.

Articolul 35

Contravențiile stabilite la art. 25 și art. 26 lit. b se constata de către medicii fiziologi, sanatoriile și dispensarele antituberculoase, iar contravențiile stabilite la art. 25 și art. 26 lit. a și b se constata și de către medicii venerologi din spitalele, secțiile și serviciile ambulatorii antiveneriene.

Articolul 36

Personalul medico-sanitar încadrat în funcții asimilate cu cele stabilite la art. 34 și 35, din direcțiile, serviciile și unitățile medicale ale ministerelor și altor organe centrale cu rețea medicală proprie, constata contravențiile stabilite prin prezenta hotărîre, numai în cadrul unităților subordonate acestor ministere sau organe centrale.

Articolul 39

Contravențiile stabilite prin prezenta hotărîre, săvîrșite la locul de muncă de angajatîi sau membrii organizațiilor cooperatiste, se constata și de șefii de servicii sau secții ori asimilații acestora, anume împuterniciți de conducătorul organizației respective, dacă ele au fost săvîrșite de personalul în subordine.

Capitolul 13 — APLICAREA SANCȚIUNII ↑ Cuprins

Articolul 42

Aplicarea sancțiunii se face după cum urmează:

a) pentru faptele constatate de către inspectorii sanitari de stat și de către medicii igienisti și epidemiologi, sancțiunea se aplică de cel care a făcut constatarea contravenției, odată cu întocmirea procesului-verbal de constatare;

b) pentru faptele constatate de către medicii dispensarelor de circumscripție, de întreprindere și de instituție, medicii ftiziologi și venerologi, asistenți medicali de igiena și felceri igienisti din inspectoratele sanitare de stat, policlinicile teritoriale, dispensarele de circumscripție, de întreprindere și de instituție, sancțiunea se aplică de către inspectorii sanitari de stat sau medicii igienisti și epidemiologi în a căror rază teritorială și domeniu de activitate acționează agentul constatator, prin rezoluție pe procesul-verbal de constatare.

Pentru faptele prevăzute la art. 4, 13, 16, 25, 26 lit. a și b, 29, 31 și 32, agenții constatatori prevăzuți în alineatul precedent aplica și sancțiunea.

Articolul 43

Agenții constatatori, stabiliți la art. 36, 37, 38 și 39, aplica sancțiunea odată cu întocmirea procesului-verbal de constatare.

Articolul 44

Inspectorii de stat pentru protecția muncii și inspectorii comerciali de stat aplica sancțiunile la contravențiile menționate în art. 40 și respectiv 41, potrivit actelor normative de stabilire și sancționare a contravențiilor emise în domeniile de activitate ale organelor de care aparțin.

Capitolul 14 — CĂILE DE ATAC ↑ Cuprins

Articolul 45

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.

Plîngerea se depune la organul din care face parte agentul constatator și va fi însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției.

Articolul 46

În cazul contravențiilor pentru care prezenta hotărîre prevede o amenda de peste 1000 lei, plîngerea împreună cu dosarul cauzei se trimite de îndată, spre soluționare, la judecătoria în a carei raza teritorială a fost săvîrșită contravenția.

Articolul 47

Dacă potrivit dispozițiilor din prezenta hotărîre, sancțiunea pentru fapta săvîrșită este amendata pînă la 1000 lei, plîngerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se soluționează după cum urmează:

a) de medicul responsabil al laboratorului de epidemiologie din policlinica teritorială, în cazul proceselor-verbale încheiate de agenții constatatori din raza teritorială a policlinicii;

b) de inspectorul sanitar de stat, șef județean, în cazul proceselor-verbale încheiate de inspectorii sanitari de stat și medicii igienisti și epidemiologi din inspectoratul sanitar de stat județean, precum și de medicul responsabil al laboratorului de epidemiologie din policlinica teritorială;

c) de directorul direcției sanitare județene, în cazul proceselor-verbale încheiate de inspectorul sanitar de stat, șef județean, sau de conducătorii celorlalte unități medicale subordonate direcției sanitare județene;

d) de conducătorul organului din care face parte agentul constatator, în cazul proceselor-verbale încheiate de personalul medico-sanitar prevăzut la articolul 36 din prezenta hotărîre, precum și de ofițerii și subofiterii de militie;

e) de comitetul executiv al consiliului popular, în cazul în care procesul-verbal a fost încheiat de primar;

f) de conducătorul organizației socialiste în care s-a savirsit contravenția, în cazul proceselor-verbale încheiate de șefii de servicii sau secții, ori asimilații lor din organizația respectiva;

g) de conducătorul organului ierarhic superior aceluia din care face parte agentul constatator, în cazul proceselor-verbale încheiate de conducătorii organelor de militie sau ai direcțiilor, serviciilor și unităților medicale prevăzute în art. 36.

Articolul 48

Soluționarea plîngerilor împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenției, încheiate de inspectorii de stat pentru protecția muncii și de inspectorii comerciali de stat, se face potrivit actelor normative de stabilire și sancționare a contravențiilor emise în domeniile de activitate ale organelor de care aparțin.

Capitolul 15 — ALTE DISPOZIȚII ↑ Cuprins

Articolul 49

Sînt supuse confiscării produsele alimentare care fac obiectul contravențiilor prevăzute la art. 18, lit. a.

Articolul 50

În măsura în care prezenta hotărîre nu dispune, contravențiilor prevăzute în cuprinsul ei le sînt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.