LEGE nr. 244 din 8 octombrie 2021

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 8 octombrie 2021
Intrat în vigoare
11.10.2021
Forma consolidată din
11.10.2021

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

j) sprijinirea ocupării persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate sau care au fost condamnate la executarea unei pedepse, a unei măsuri educative ori a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

2. La articolul 5 punctul IV^3, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:

g) se află în executarea unei pedepse, a unei măsuri educative sau a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

3. La articolul 16, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:

f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție, respectiv în timpul sau după executarea unei pedepse ori a unei măsuri educative sau a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

4. La articolul 53, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

d) stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate sau care au fost condamnate la executarea unei pedepse, a unei măsuri educative ori a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN-CLAUDIU ROMAN PREȘEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU

București, 8 octombrie 2021.

Nr. 244.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.