În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 5 alin. (1), art. 9 alin (8), al art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 71/2018 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 1C, subsecțiunea Ogra-Târgu Mureș pe teritoriul localităților Cristești, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni și Târgu Mureș din județul Mureș“ din cadrul obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“, aflate pe raza localităților Gheorghe Doja și Ungheni din județul Mureș, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 9 martie 2018, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Numărul curent 21 se modifică, în sensul actualizării, în condițiile legii, a elementelor de identificare și a sumei individuale aferente despăgubirii, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre.
2. După numărul curent 22 se introduc două noi numere curente, numerele curente 23 și 24, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată, prevăzute la art. I pct. 2, situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 1C, subsecțiunea Ogra-Târgu Mureș pe teritoriul localităților Cristești, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni și Târgu Mureș din județul Mureș“ din cadrul obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“, aflate pe raza localității Gheorghe Doja din județul Mureș, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 71/2018, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
(2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localității Gheorghe Doja, din județul Mureș, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
(1) Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor, în condițiile legii, pentru imobilele prevăzute la art. I pct. 2, se încadrează în sumele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 71/2018.
(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 71/2018, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
(3) Diferența dintre suma devenită disponibilă ca urmare a modificării imobilului prevăzut la art. I pct. 1 și sumele necesare justelor despăgubiri pentru imobilele prevăzute la art. I pct. 2 se restituie la bugetul de stat în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor din anexa la prezenta hotărâre, de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, precum și de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acesteia.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 30 decembrie 2021.
ANEXĂ
MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI la lista cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 1C, subsecțiunea Ogra-Târgu Mureș pe teritoriul localităților Cristești, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni și Târgu Mureș din județul Mureș“ din cadrul obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor
Numele și prenumele proprietarului
Suprafața de expropriat (mp)
Valoarea de despăgubire, conform Legii nr. 255/2010 (lei)
Rosca Ioan, Rosca Marioara Rodica