Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 103 din 30 iunie 1999 pentru ratificarea Scrisorii de acord dintre România, reprezentată de Ministerul Finanțelor, și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind acordarea unui avans în valoare de 500.000 dolari S.U.A. din viitorul împrumut pentru Proiectul de închidere a minelor și de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 30 iunie 1999, cu următoarea completare:
- La articolul 3 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:
"Personalului angajat la unitățile de implementare a proiectului (UIP) îi sunt aplicate prevederile art. 4, 5 și 6 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor români care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect, din momentul constituirii acestora. Nivelul salariilor se stabilește prin ordin al coordonatorului de proiect, ministrul industriei și comerțului."
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 februarie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ULM NICOLAE SPINEANU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputatior în ședința din 6 noiembrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VASILE LUPU
-----