NORMA din 29 noiembrie 2000

(1) indiferent de locul în care a fost produs accidentul de autovehicul (pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în oricare alte locuri) atât în timpul deplasarii, cat și în timpul stationarii autovehiculului asigurat;

(2) pentru pagubele produse de dispozitivele sau instalațiile montate pe autovehicule, dar numai atâta timp cat acestea sunt montate pe autovehicul, precum și pentru pagubele cauzate de remorci, semiremorci ori atase, dar numai în timpul cat acestea sunt atașate unui autovehicul asigurat, inclusiv pentru pagubele produse din cauza desprinderii accidentale a acestora de autovehicule;

(3) dacă paguba a fost cauzată: din culpa conducătorului autovehiculului; prin fapta lucrului; prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea autovehiculului; prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentala a substanțelor sau produselor transportate.

(2) În cazul în care din acte nu rezultă contribuția cauzala a fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident.

(1) cazurile în care deținătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

a) dintr-un caz de forta majoră;

b) din culpa exclusiva a persoanei pagubite;

c) din culpa exclusiva a unei terțe persoane;

(2) pagubele cauzate bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice asigurate, dacă au fost produse de un alt autovehicul aparținând aceleiași persoane fizice sau juridice, condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizica sau persoana juridică asigurata;

(3) pagubele cauzate în cazul în care deținătorul autovehiculului nu face dovada valabilității asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, la data accidentului;

(4) pagubele situate sub limita minima a despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului, pentru avarierea ori distrugerea bunurilor în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor pagubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei;

(5) partea din prejudiciu care depășește limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor pagubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei;

(6) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat deținătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat răspunzător de producerea pagubei, precum și cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor;

(7) cheltuielile făcute în procesul penal de deținătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă;

(8) sumele pe care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea pagubei, este obligat să le plătească deținătorului care i-a încredințat autovehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui autovehicul;

(9) pagubele produse persoanelor sau bunurilor transportate, dacă între deținătorul autovehiculului care a cauzat accidentul sau conducătorul auto răspunzător și persoanele pagubite a existat un raport contractual (civil, comercial, de muncă etc., cu titlu oneros sau gratuit);

(10) pagubele produse la locul de muncă de dispozitivele sau instalațiile montate pe autovehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje sau instalații de lucru;

(11) pagubele cauzate prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;

(12) pagubele cauzate ca urmare a transportului de produse periculoase (radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corosive, combustibile), cu ocazia căruia aceste produse au determinat sau au agravat producerea pagubei;

(13) pretențiile referitoare la reducerea valorii bunurilor după reparatie.

(2) În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, dacă autoritățile publice nu au reținut elemente determinante cu privire la cauzele și la împrejurările producerii accidentului de autovehicul ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc legal de proba.

(3) La primirea despăgubirii pe baza convenției persoana pagubita își ia un angajament scris, prin care se obliga sa restituie de îndată despăgubirea primită, în cazul în care actele încheiate de organele de poliție, de unitățile de pompieri sau de alte autorități competente sa cerceteze accidentele de autovehicule sunt anulate.

(2) Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din autovehicul neavariate, fără a se putea depăși 25% din valoarea stabilită conform prevederilor pct. 10 alin. (1).

(3) Cuantumul pagubei la autovehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și inlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse prin accidentul de autovehicul respectiv, din care se scade valoarea eventualelor deșeuri stabilită la prețurile practicate de unitățile de achiziție.

(4) La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părților componente sau a pieselor care au fost avariate.

(5) Prin părți componente sau piese care necesita înlocuirea se înțelege numai cele a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibila din punct de vedere tehnic datorită gradului de avariere a acestora ori cu toate ca repararea este posibila, costul reparatiei, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente, depășește valoarea de nou a părții componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente.

(6) Se considera ca a fost necesară revopsirea integrală a autovehiculului atunci când părțile avariate din cauza accidentului reprezintă cel puțin 50% din suprafața totală exterioară a autovehiculului respectiv.

(7) Prețurile părților componente, ale pieselor inlocuitoare noi și ale materialelor sunt cele practicate de unitățile de specialitate la data producerii accidentului. Prin unitățile de specialitate se înțelege persoanele juridice (cu excepția celor în regim de consignație) care au în obiectul lor de activitate comercializarea de autovehicule, părți componente, piese inlocuitoare și materiale pentru autovehicule și/sau executarea lucrărilor de întreținere și reparații la autovehicule.

(8) În cazurile în care pentru repararea autovehiculelor a fost necesară procurarea unor părți componente, piese sau materiale, cu plata în valută, costul acestora este cel prevăzut în documentele justificative prezentate (inclusiv cheltuieli de transport și taxe vamale, exclusiv T.V.A. aferentă), transformat în lei la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României în vigoare la data efectuării plății facturii de către pagubit, fără a se putea depăși 90 de zile de la data accidentului. În aceste cazuri costul părților componente, al pieselor sau materialelor nu va depăși prețurile de vânzare practicate de unitățile de specialitate din România dacă acestea sunt comercializate și în România.

(9) Cheltuielile cu manopera, inclusiv de demontare și montare, sunt cele prevăzute în tarifele practicate de unitățile de specialitate la data producerii accidentului.

(10) Costul reparațiilor efectuate la autovehicule, inclusiv costul de înlocuire a părților componente și a pieselor avariate, se stabilește pe baza actelor unităților de specialitate, dacă reparația se executa în cel mult 60 de zile de la data producerii accidentului.

(11) În cazul în care reparațiile autovehiculului s-au efectuat în regie proprie sau se solicita plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, costul acestora se stabilește pe baza evaluării asiguratorului și a documentelor justificative privind plățile efectiv făcute. În astfel de cazuri costul reparațiilor nu poate depăși însă, pentru părți componente, piese sau materiale, prețurile de vânzare practicate de unitățile de specialitate, iar pentru cheltuielile de manopera care nu se justifica cu acte, potrivit prevederilor alin. (10), tarifele practicate de aceste unități.

(12) Dacă pentru unele părți componente sau piese ale autovehiculului nu exista prețuri practicate de unitățile de specialitate, valoarea de nou a acestora se poate stabili prin asimilare cu prețurile de vânzare practicate de unitățile de specialitate pentru părți componente sau piese ale unor autovehicule similare ori pe baza prețurilor din cataloagele pentru piese de schimb. În cazul în care prețurile din cataloage sunt exprimate în valută, acestea se vor transforma în lei la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României în vigoare la data efectuării plății sumei cu titlu de despăgubire.

(13) În situațiile aplicării prevederilor alin. (11), dacă se prezintă acte justificative de la unitățile de specialitate pentru cheltuielile efectiv făcute într-un termen de 60 de zile de la data plății despăgubirii, la cererea persoanei pagubite se va putea acorda diferența dintre sumele efectiv plătite și prețurile avute în vedere la calculul despăgubirii pe baza evaluării asiguratorului (pentru fiecare element).

(2) Modalitatea de stabilire a valorii de nou și a uzurii corespunzătoare prevăzute de prezentele norme se aplică inclusiv în cazul despăgubirii stabilite prin hotărâre judecătorească.

a) pentru autovehiculele înmatriculate în România, aparținând persoanelor fizice și persoanelor juridice, române sau străine, precum și pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparținând persoanelor fizice (cu excepția cetățenilor români cu reședința în străinătate) și persoanelor juridice române, care se comercializează în România, prețurile practicate de unitățile de specialitate la data producerii accidentului;

b) pentru autovehiculele înmatriculate în România, aparținând persoanelor fizice și persoanelor juridice, române sau străine, precum și pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparținând persoanelor fizice (cu excepția cetățenilor români cu reședința în străinătate) și persoanelor juridice române, care nu se comercializează în România, prețurile de vânzare practicate la data accidentului în țara în care s-a fabricat autovehiculul respectiv*1), transformate în lei la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României în vigoare la data producerii accidentului;

c) pentru autovehiculele de tipuri la care nu exista prețuri stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabrica, valorile stabilite prin asimilare cu prețurile de vânzare, practicate la data accidentului, ale unor autovehicule care au caracteristici tehnice similare, din producție interna sau externa*1).

(2) Criteriile de stabilire a uzurii în cazul pagubelor produse la autovehicule sunt prevăzute în anexa la prezentele norme.

(1) acoperirea cheltuielilor făcute în vederea limitării pagubelor, dacă sunt necesare în urma accidentului, justificate cu acte;

(2) acoperirea cheltuielilor de transport al autovehiculului (justificate cu acte) la atelierul de reparații din România care poate face reparația și care este cel mai apropiat de locul accidentului sau până la adresa menționată în certificatul de înmatriculare a autovehiculului.

(2) În cazul în care persoanele pagubite prezintă documentații tehnice (devize de reparații sau alte evaluări), acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă facuta de asigurator.

(1) în cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate despăgubirile acordate de asiguratori nu pot depăși diferența dintre valoarea acestora la data producerii accidentului și valoarea rămasă;

(2) în cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate valoarea acestora la data producerii accidentului se stabilește în baza prețurilor practicate în țara în care este înmatriculat autovehiculul ori în țara unde a fost fabricat autovehiculul în cauza. În lipsa acestor prețuri se vor avea în vedere valorile reale conform cataloagelor de specialitate;

(3) prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din autovehicul neavariate, fără a se putea depăși 25% din valoarea stabilită conform celor prevăzute la alin. (2);

(4) în cazul în care reparația se efectuează în străinătate, despăgubirile urmând să fie plătite în valută, costul reparatiei este cel prevăzut în documentația de reparatie, avându-se în vedere avariile constatate, precum și eventualele avarii suplimentare stabilite cu ocazia efectuării reparatiei, dacă producerea acestora se justifica prin dinamica accidentului;

(5) în cazul în care reparațiile nu s-au efectuat în România și se solicita plata în valută a despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor în străinătate, costul pagubelor se stabilește pe baza evaluării efectuate de către asiguratori, avându-se în vedere: constatările reținute de autoritățile publice competente, cercetările efectuate de asiguratori în legătură cu dinamica accidentului și întinderea prejudiciului, precum și documentele justificative privind plățile efectiv făcute de cel pagubit;

(6) în cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate și avariate, care nu se pot deplasa prin forta proprie, se plătesc despăgubiri și pentru:

a) 75% din cheltuielile de transport al persoanelor care au efectuat voiajul în autovehiculul avariat, fără a se putea depăși 75% din tariful prevăzut pentru transportul cu avionul clasa "Economic";

b) transportul autovehiculului respectiv, inclusiv al remorcii tractate de acesta, de la locul accidentului până la, cel mult, atelierul de reparații din țara de domiciliu, cu excepția cazurilor de dăuna totală;

c) 75% din cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în autovehicul, inclusiv în remorca tractata de acesta, până la locul de destinație;

(7) cheltuielile prevăzute la alin. (6) trebuie justificate cu acte de la societățile de transport specializate;

(8) calcularea în valută a limitelor privind cuantumul despăgubirilor se face la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României în vigoare la data producerii accidentului.

a) despăgubirea stabilită în lei, dacă reparația a fost efectuată total sau parțial în România;

b) despăgubirea plătită în valută transformata în lei la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României în vigoare la data efectuării plății externe, dacă reparația a fost efectuată în străinătate.

(1) în caz de vătămare corporală:

a) diferența dintre veniturile salariale nete ale persoanei vătămate și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizarii și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, dovedit cu documente de evidenta fiscală, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de baza minim lunar pe țara în cazul persoanelor pagubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli ocazionate de transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale), justificate cu acte și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de lege;

e) cheltuieli cu ingrijitorii pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificat medical se recomanda acest lucru, însă nu mai mult de salariul de baza minim lunar pe țara;

(2) în caz de deces:

a) cheltuielile de inmormantare, inclusiv piatra funerara, precum și cele efectuate cu ocazia îndeplinirii ritualurilor religioase, pe baza înscrisurilor doveditoare;

b) cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de imbalsamare, justificate cu acte, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face inmormantarea;

c) veniturile nete nerealizate și eventuale alte cheltuieli făcute în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la alin. (1) lit. a)-e), dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului.

(2) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vatamarilor corporale sau a decesului mai multor persoane, în unul și același accident de autovehicul, depășește limita maxima prevăzută în hotărârea Guvernului, în vigoare la data producerii accidentului (în care se cuprind și cheltuielile făcute în procesul civil), indiferent de numărul persoanelor pagubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare persoana pagubita, fără însă a se depăși pentru fiecare persoana vătămată limita/persoana, prevăzută în hotărârea Guvernului, în vigoare la data producerii accidentului.

a) pe actele eliberate de autoritățile publice competente să constate și sa cerceteze accidentele de autovehicule, pe înștiințare sau pe procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurator, de deținătorul autovehiculului, iar în cazul în care despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, și de conducătorul auto răspunzător de producerea pagubei;

b) pe procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurator, de către persoana pagubita (în cazul persoanelor juridice, de reprezentantul acestora).

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), în cazul persoanelor fizice încuviințarea poate fi data de sotia (soțul) asiguratului, respectiv a (al) persoanei pagubite, ori, în caz de imposibilitate a ambilor soți (spitalizare, deces, detenție, lipsa îndelungată din localitate etc.), de oricare dintre următoarele persoane majore: copii, părinți, surori sau frați ai asiguratului, respectiv ai persoanei pagubite ori ai sotiei (soțului) acestora.

(2) Eventualele obiecții ale părților cu privire la pagubele constatate vor fi menționate în procesul-verbal sau într-o anexa la acesta.

(3) Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnatura acelorași persoane care l-au semnat.

(4) Dacă, cu ocazia demontarii sau repararii bunului avariat, au rezultat și alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate inițial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea acelorași persoane care au luat parte la constatarea inițială.

(2) În situația efectuării plății de către asigurator direct în contul bancar al persoanei pagubite, aceasta se considera a fi integral despagubita dacă, în termen de 30 de zile de la data plății nu a notificat asiguratorului eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii.

(2) În cazul obligării la prestații bănești periodice sumele stabilite potrivit alin. (1) se vor plati până la reducerea sau încetarea stării de nevoie sau a incapacității de muncă, ținându-se seama de deciziile de pensionare, certificatele medicale și alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu respectarea limitelor maxime de indemnizare prevăzute de reglementările în vigoare la data producerii prejudiciului.