ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 266 din 7 decembrie 2000

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 15 decembrie 2000
Intrat în vigoare
15.12.2000
Forma consolidată din
15.12.2000

pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Ordonanța Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, cu modificările și completările ulterioare, se completează, după articolul 14, cu articolele 14^1 și 14^2 cu următorul cuprins:

"Art. 14^1. - (1) Organizațiile nonprofit, asociațiile profesionale, cultele religioase și lacasurile de cult religios, legal înființate, pot înființa și organiza în structura lor, pe baza hotărârii organelor de conducere, cabinete medicale, furnizoare de servicii medicale în regim ambulatoriu.

(2) Cabinetele medicale înființate în condițiile alin. (1) sunt supuse înregistrării în Registrul unic al cabinetelor medicale, pe baza unei documentații stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

(3) Dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) și ale art. 7 și 12 se aplică în mod corespunzător cabinetelor medicale înființate în condițiile alin. (1).

Art. 14^2. - Cabinetul medical organizat în condițiile art. 14^1 poate realiza venituri din:

a) finanțarea organizației sau asociației în structura căreia funcționează;

b) servicii medicale cu plata directa din partea beneficiarilor;

c) donații sau sponzorizari;

d) servicii medicale prestate în baza contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate judeteana, respectiv a municipiului București, ori cu alte persoane fizice sau juridice;

e) alte surse obținute conform dispozițiilor legale în vigoare."

PRIM-MINISTRU

MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemnează:

---------------

Ministru de stat,

ministrul sănătății,

Hajdu Gabor

p. Ministrul muncii și protecției

sociale,

Alexandru Gheorghe Man,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor,

Valentin Lazea,

secretar de stat

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.