HOTĂRÂRE nr. 44 din 28 decembrie 2000

HOTĂRÂRE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 30 decembrie 2000
Intrat în vigoare
30.12.2000
Forma consolidată din
30.12.2000
Cuprins

privind aprobarea componentei nominale a Comitetului director al Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare

Parlamentul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Se aprobă componenta nominală a Comitetului director al Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Aceasta hotărâre a fost adoptată în ședința comuna a Camerei Deputaților și Senatului din 28 decembrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VACAROIU

Anexă

COMITETUL DIRECTOR al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare 1.Ion Solcanu, senator- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 2.Liviu-Doru Bindea, senator- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 3.Traian Rece, senator- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 4.Ion Gogoi, senator- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 5.Cornel Bădoiu, deputat- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 6.Constantin Niculescu, deputat- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 7.Alexandru-Octavi Stănescu, deputat- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 8.Nicolae Grădinaru, deputat- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 9.Valeriu Ștefan Zgonea, deputat- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 10.Iulian Țocu, deputat- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 11.Florin Iordache, deputat- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 12.Rodica Nassar, deputat- Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist) 13.Dumitru Badea, senator- Grupul parlamentar al P.R.M. 14.Nicolae Pătru, senator- Grupul parlamentar al P.R.M. 15.Anghel Stanciu, deputat- Grupul parlamentar al P.R.M. 16.Ioan Sonea, deputat- Grupul parlamentar al P.R.M. 17.Smaranda Ionescu, deputat- Grupul parlamentar al P.R.M. 18.Luca Ștefănoiu, deputat- Grupul parlamentar al P.R.M. 19.Paula Maria Ivănescu, deputat- Grupul parlamentar al P.D. 20.Sorin Adrian Vornicu, senator- Grupul parlamentar al P.D. 21.Liviu Dragoș, deputat- Grupul parlamentar al P.N.L. 22.Ion Sârbulescu, senator- Grupul parlamentar al P.N.L. 23.Francisc Pecsi, deputat- Grupul parlamentar al U.D.M.R. 24.Csaba-Tiberiu Kovacs, deputat- Grupul parlamentar al U.D.M.R. 25.Slavomir Gvozdenovici, deputat- Grupul parlamentar al minorităților naționale.

-------