Pentru a se asigura respectarea exigențelor de performanță referitoare la siguranța barajelor și digurilor pentru acumulari de apa, a barajelor și digurilor care realizează depozite de deșeuri industriale, a centralelor hidroelectrice și a ecluzelor din frontul barat, a derivatiilor cu nivel liber realizate în rambleu, a rezervoarelor subterane cu volume mai mari de 5.000 mc și a conductelor forțate, denumite în continuare lucrări, pe lângă Ministerul Apelor și Protecției Mediului funcționează, ca organism cu caracter consultativ, Comisia Naționala pentru Siguranța Barajelor și a Altor Lucrări Hidrotehnice.
Comisia Naționala pentru Siguranța Barajelor și a Altor Lucrări Hidrotehnice, denumita în continuare comisia naționala, are un număr de până la 30 de membri și este constituită din reprezentanți ai ministerelor, regiilor autonome, societăților comerciale de profil și ai instituțiilor publice interesate. Comisia naționala este condusă de un președinte și de 2 vicepreședinți, secretarul comisiei naționale fiind membru de drept al acesteia. Pentru rezolvarea problemelor curente și pentru luarea deciziilor operative comisia naționala desemnează un birou operativ compus din 9 membri și condus de un președinte executiv propus de aceasta.
Președintele comisiei naționale este ministrul apelor și protecției mediului, unul dintre vicepreședinți este directorul general care coordonează activitatea de gospodărire a apelor, iar cel de-al doilea vicepreședinte este reprezentantul Comitetului Național Roman al Marilor Baraje.
Membrii comisiei naționale sunt reprezentanți cu drept de decizie, propuși de ministerele, regiile autonome, societățile comerciale de profil și instituțiile publice interesate, specialiști din institutele de învățământ superior, de cercetare și proiectare pentru construcții hidrotehnice, precum și specialiști din unitățile de exploatare a construcțiilor hidrotehnice, desemnați de conducerile unităților respective. Lista cuprinzând unitățile care sunt reprezentate în comisia naționala se propune de Departamentul apelor și se aproba prin ordin al ministrului apelor și protecției mediului. Membrii biroului operativ sunt propuși dintre membrii comisiei naționale. Componenta nominală a comisiei naționale și a biroului operativ se aproba prin ordin al ministrului apelor și protecției mediului.
Comisia naționala se întrunește într-o ședința ordinară anuală de analiza, precum și în ședințe extraordinare, convocate, ori de câte ori este necesar, de către președinte sau de biroul operativ al comisiei naționale atunci când președintele lipsește. Hotărârile comisiei naționale se iau în prezenta a cel puțin două treimi din numărul total al membrilor săi și se aproba cu majoritatea simpla a celor prezenți.
Deciziile operative luate între ședințele comisiei naționale se aproba de biroul operativ al acesteia și se validează de comisia naționala.
La ședințele comisiei naționale pot fi invitați și reprezentanți ai Comisiei Guvernamentale de Apărare împotriva Dezastrelor, ai Comisiei Centrale pentru Apărarea împotriva Inundatiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase și Accidentelor la Construcțiile Hidrotehnice, ai comisiilor centrale pentru alte tipuri de dezastre, ai Ministerului Apărării Naționale, ai Inspectoratului de stat în construcții din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, ai conducerii unităților de exploatare interesate în analiza funcționarii în siguranța a lucrărilor pe care le au în administrare, precum și alți invitați, cu avizul biroului operativ al comisiei naționale.
În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 4 comisia naționala exercita următoarele atribuții:
a) analizează, împreună cu deținătorii de lucrări, modul de organizare a activității de urmărire a comportării în timp și de exploatare în siguranța a lucrărilor hidrotehnice propuse de deținătorii/administratorii acestora, precum și perioadele în care se efectuează expertizele tehnice privind starea de siguranță în exploatare; avizează regulamentele de organizare și funcționare și componenta nominală ale comisiilor proprii, organizate la nivel central de către principalii deținători de lucrări;
b) analizează și avizează actele normative referitoare la siguranța lucrărilor hidrotehnice care sunt incluse în sfera sa de activitate;
c) întocmește și actualizează lista cuprinzând lucrările hidrotehnice de mare importanța care prezintă elemente de risc crescut, ținând seama de efectele negative asupra oamenilor și obiectivelor social-economice în caz de avarii;
d) elaborează, împreună cu Inspectoratul de stat în construcții din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței metodologia privind stabilirea categoriilor de importanța a lucrărilor hidrotehnice cuprinse în sfera ei de activitate, precum și metodologia privind evaluarea stării de siguranță a lucrărilor hidrotehnice, care se aproba prin ordine comune ale celor două organisme;
e) aproba competentele referitoare la elaborarea documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare pentru toate tipurile de lucrări hidrotehnice;
f) analizează și avizează rapoartele anuale de activitate ale comisiilor deținătorilor/administratorilor de lucrări hidrotehnice, constituite conform art. 14, alte informări și propuneri prezentate de aceste comisii, precum și de ministerele, regiile autonome sau unitățile interesate;
g) analizează, corelează și aproba programele anuale propuse de deținătorii/administratorii de lucrări hidrotehnice pentru evaluarea stării de siguranță a acestora; efectuează analize asupra măsurilor și lucrărilor de punere în siguranța propuse de aceștia și urmărește modul de realizare a acestora;
h) colaborează cu Inspectoratul de stat în construcții din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, precum și cu alte organisme abilitate de lege pentru controlul calității lucrărilor și construcțiilor hidrotehnice;
i) dispune expertizarea lucrărilor hidrotehnice evidentiate cu risc crescut de avariere și stabilește, împreună cu Inspectoratul de stat în construcții din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, măsurile operative imediate și de perspectiva pentru evitarea accidentelor;
j) avizează documentațiile de expertiza tehnica a stării de siguranță în exploatare a lucrărilor hidrotehnice din sfera ei de activitate și dispune, dacă este cazul, efectuarea de contraexpertize ca urmare a contestațiilor formulate de beneficiar sau de organele abilitate cu controlul siguranței construcțiilor;
k) participa la schimbul de experienta și la manifestări științifice organizate la deținătorii/administratorii de lucrări hidrotehnice din țara și din străinătate și stabilește legături de colaborare cu organisme similare din alte tari.