Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
1. distribuirea și utilizarea balantelor electronice și a aparatelor de marcat electronice în alte condiții decît cele prevăzute în normele metodologice din anexa nr. 3.
2. neintroducerea în termenele prevăzute de prezenta hotărâre a aparatelor de marcat electronice sau a balantelor cu afisaj electronic;
3. încasarea oricărei sume de la client, fără a-i preda acestuia bonul emis de aparatul de marcat electronic;
4. defectarea intenționată de către utilizatori, ori prepușii acestora, a aparatelor de marcat electronice, a balantelor cu afisaj electronic, în scopul eludarii dispozițiilor art. 1 și art. 3 din prezenta hotărâre;
5. nesesizarea în scris, în orice mod, a societății de service în termen de 24 de ore, indiferent de cauza defectării, pentru repunerea în stare de funcționare a aparatelor de marcat electronice și a balantelor cu afisaj electronic.
Anexa 1
activităților care se exceptează de la obligația de a utiliza aparate de marcat electronice
1. Comerțul ambulant, exercita pe bază de autorizație, în zone publice ori la domiciliul cumpărătorului, precum și vânzările prin automate comerciale și sifonarii.
2. Vânzările de ziare și reviste prin distribuitori specializați.
3. Vânzările de pine și produse de panificatie, lapte și produse lactate, prin magazine sau raioane specializate.
4. Transportul de produse, pe bază de bilete sau abonamente, precum și cu metroul și cu taximetrele.
6. Activitățile în care încasările se realizează pe baza se bonuri cu valoare fixa (bilete de acces la spectacole, muzee, expoziții, tîrguri și oboare, grădini zoologice și botanice,biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule și altele similare).
Activitățile de la pozițiile 1, 2 și 3 se exceptează și de la emiterea de bon de mina pe formular tipizat.
Anexa 3
Nr. crt.CaracteristicaValoarea 1.Afișaj casierDA 2.Afișaj clientDA 3.Înălțime minimă cifră afișaj7 mm 4.Număr minim cifre: - introducere de valori7 - totalizare8 - total general care nu se șterge10 5.Imprimantă bonDA 6.Imprimantă registruDA 7.Înălțime minimă cifră imprimantă2,5 mm 8.Concordanța imprimării bon/registruDA 9.Imposibilitatea imprimării separate bon sau registruDA 10.Blocarea funcționării în absența suportului pentru imprimarea bonului sau registruluiDA 11.Imposibilitatea ștergerii sau modificării numărului consecutiv de goliri și a totalului generalDA 12.Imposibilitatea înregistrării de valori care să aibă ca efect depășirea capacității registrelor interne, cu excepția totalului generalDA 13.Imposibilitatea programării aparatului în alte situații decât după golireDA 14.Semnalizarea oricărei secvențe incorecte de tastare fără blocarea aparatului sau perturbarea funcționării aparatuluiDA 15.Acumulator tampon care asigură păstrarea informațiilor, fără alimentarea casei - minim700 ore 16.Număr minim de operatori2 17.Informații minime în bonul pentru client: - denumire agent economicDA - cod fiscal agent economicDA - cod raion emitentDA - cod/denumire produsDA - încasări parțiale și totaleDA - numărul curent al bonuluiDA - data emiterii bonuluiDA - taxa pe valoarea adăugată calculată la total bonDA 18.Informațiile minime în banca de control: a) în regim de înregistrare: - informațiile din bonul pentru client, cu excepția denumirii și a codului fiscal ale agentului economicDA b) în regim de închidere: - totaluri încasări pe grupeDA - total încasăriDA - total T.V.A.DA - total corecții și anulăriDA - total sume introduse și scoase din sertarDA - numărul bonurilor emiseDA - numărul progresiv al aducerilor la zeroDA - total general care nu se ștergeDA
privind distribuirea și utilizarea, de către agenții economici, a aparatelor de marcat electronice și a balantelor electronice
1. a) Aparatul de marcat electronic )A.M.E. este un calculator specializat în înregistrarea valorii tranzacțiilor efectuate, vinzari sau servicii, într-o formă adecvată specificului acestor tranzacții. De acea, aparatul are variante specifice pentru:
- comerțul cu amănuntul sau prestati de servicii;
Specializarea menționată mai sus consta în aceea ca, față de un calculator de uz general, A.M.E., indiferent de domeniul de utilizare, poseda:
- un afisaj dublu, pentru operator și pentru client, pe care apar valorile introduse, precum și operațiunile efectuate;
- o tastatura cu funcții specifice operațiunilor de înregistrare a tranzacțiilor încheiate;
- un sistem de imprimare, care asigura tipărirea bonului și a unei benzi de control, în care se înregistrează toate tranzacțiile efectuate. Sistemul de imprimare a benzii de control trebuie să aibă un dispozitiv special pentru colectarea benzii tipărite sub forma de role de hirtie;
- posibilitatea tipăririi unui raport X, de vizualizare a totalurilor tranzacțiilor efectuate, de la ultima golire a A.M.E. și până în momentul raportului;
- posibilitatea de golire (ștergere a registrelor interne) cu tipărirea în prealabil a unui raport Z, care conține totalurile înregistrate, în acel moment, în aparat;
- posibilitatea de calcul automat a valorii T.V.A. datorate ca urmare a tranzacțiilor efectuate, pentru minimum doua niveluri de taxa;
- posibilitatea de calcul automat al valorilor totale supuse regimului de impozitare;
- posibilitatea de înregistrare separată a plăților făcute din casa sau a sumelor introduse în casa, din alte surse decît din vinzari, cu evidentierea lor separată în raporturi;
- posibilitatea de corectare a valorilor introduse în timpul unei tranzacții, cu gestionarea separată a tuturor acestor valori;
- posibilitatea de anulare (VOID) a unei tranzacții greșit înregistrate, dar în regim special și cu totalizarea separată a tuturor acestor valori;
- un bloc de chei pentru stabilirea regimului de lucru și a drepturilor de acces la registrele interne ale aparatului.
b) Caracteristici tehnico-functionale minime
În tabelul care urmează sunt prezentate caracteristicile tehnico-functionale minime obligatorii:
2. Sunt aparate de marcat electronice, în sensul dispozițiilor art. 1 și 3 din hotărâre, casele de marcat electronice și casele concentratoare.
Casele de marcat electronice sunt aparate de marcat electronice care funcționează automat, chiar dacă nu sunt conectate la alte sisteme.
Casele concentratoare sunt aparate de marcat electronice care, pe lângă funcțiile caselor de marcat, pot accepta introducerea de date de la alte dispozitive (balante electronice, cititoare de coduri de bare, cititoare de cărți de credit, alte case de marcat) sau pot fi conectate la sisteme de calcul de nivel superior.
3. Pe teritoriul României nu este permisă decît distribuirea și utilizarea de aparate de marcat electronice pentru care distribuitorul a obținut, în prealabil, avizul de conformitate cu cerințele impuse de prezentele norme, din partea unui organism desemnat de Ministerul Comerțului și Ministerul Industriilor. Distribuitorii de aparate de marcat electronice sunt obligați sa însoțească fiecare aparat vîndut cu o copie, autentificată cu ștampila și semnatura proprie, a avizului emis de organismul sus-menționat.
Utilizatorii de astfel de aparate sunt obligați sa păstreze în buna stare aceste avize și să le prezinte, la cerere, organelor de control.
4. Agenții economici care utilizează aparate de marcat electronice sunt obligați sa conserve registrele de casa, emise de aceste aparate, pe timpul prevăzut de legislația în vigoare.
5. Balantele electronice, în sensul art. 3 din hotărâre, sunt balantele care permit afișarea simultană, pe dispozitivele electronice, a masei cintarite a prețului unitar și a valorii totale corespunzătoare și care pot fi echipate sau nu cu dispozitiv de imprimare și emitere a bonului. Înregistrarea valorii marcate se face obligatoriu pe casa de marcat, în condițiile prezentei hotărâri.
6. Balantele electronice trebuie să asigure, pentru client, afișarea vizibila a masei produsului cintarit, în unități de masa legale, a prețului unitar exprimat în lei/unitate de masa și a valorii totale în lei.
7. Distribuitorul de balante electronice este obligat, în conformitate cu prevederile legislației metrologice în vigoare, să solicite Biroului Roman de Metrologie Legală aprobarea de model pentru fabricatia sau importul acestor mijloace de măsurare.
8. Agenții economici care achiziționează balante electronice, fabricate în țara sau din import, au obligația sa verifice existenta marcii metrologice de mode, a marcii de verificare metrologica, precum și a buletinului de verificare în termen de valabilitate.
9. Agenții economici care dețin și utilizează balante electronice au obligația să le exploateze corect, să le declare la organele teritoriale ale Biroului Roman de Metrologie Legală pentru luarea în evidenta și să solicite verificarea metrologica periodică la termenele scadente, conform normelor în vigoare,sau ori de cîte ori au dubii cu privire la corectitudinea măsurătorilor efectuate.
10. Distribuitorul de aparate de marcat electronice și balante cu afisaj electronic este obligat să asigure service-ul în garanție și postgaranție, precum și materialele consumabile specifice, pe întreg teritoriul României, în conformitate cu durata de viața normata comunicată de producător pentru respectiva clasa de aparate.