LEGE nr. 306 din 2 noiembrie 2023

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1001 din 3 noiembrie 2023
Intrat în vigoare
06.11.2023
Forma consolidată din
06.11.2023

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României și de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 28 septembrie 2020, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

(1) Prin lucrător frontalier, în sensul prezentei legi, se înțelege persoana care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

a) își exercită activitatea profesională pe teritoriul unui stat vecin, altul decât cel de domiciliu/reședință/rezidență, în baza unui contract de muncă valabil, încheiat pe durată nedeterminată sau pe durată determinată;

b) revine periodic, zilnic sau cel puțin săptămânal, în statul de domiciliu/reședință/rezidență.

(2) În baza acordurilor bilaterale încheiate între statele menționate la alin. (1), angajatorii lucrătorilor frontalieri eliberează, la cerere, un certificat privind încadrarea în muncă a acestora.

2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

În punctele de trecere a frontierei de stat rutiere unde infrastructura o permite, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția de Frontieră Română, deschide benzi speciale de trecere dedicate lucrătorilor frontalieri care posedă certificatul prevăzut la art. 1 alin. (2).

3. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 3

Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, asigură personal de specialitate, echipamente specifice de control și infrastructura de comunicații și informatică, în vederea operaționalizării benzilor speciale de trecere prevăzute la art. 2, cu sprijinul administratorilor acestora, dacă este cazul.

4. Articolul 4 se abrogă.

Articolul II

Legea nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României și de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 28 septembrie 2020, cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VASILE-DANIEL SUCIU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ

București, 2 noiembrie 2023.

Nr. 306.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.