Articolul I
Norma sanitar-veterinară pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor și renilor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 208/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2023, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, litera b) a punctului 18 și punctul 46 se modifică și vor avea următorul cuprins:
b) exploatație comercială de tip A - exploatație de animale deținută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrate și autorizate de oficiul registrului comerțului, înregistrată în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor și care este înregistrată sanitar-veterinar; în cazul asociațiilor, composesoratelor, obștilor și al altor forme de organizare ce nu fac obiectul înregistrării la registrul comerțului, documentul ce atestă înregistrarea la registrul comerțului se înlocuiește cu certificatul de grefă emis de judecătoriile unde au fost înregistrate/certificatul de înregistrare de la administrația fiscală sau cu alte documente prevăzute de legislația în vigoare, în baza cărora își desfășoară activitatea;
..................................................................................................
46. utilizatori SNIIA - persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, composesorate, obști, asociații înregistrate legal, alte forme de organizare ce nu fac obiectul înregistrării la Registrul Comerțului, inclusiv medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, care dețin drept de editare utilizând aplicațiile electronice disponibile în SNIIA, în regim securizat;
2. La articolul 2, alineatele (3) și (4) și literele a) și b) ale alineatului (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(3) Animalele din speciile bovine, ovine, caprine, porcine, camelide, cervidee și reni circulă pe teritoriul României numai dacă sunt identificate și înregistrate potrivit prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare și însoțite de documente de circulație și, în cazul camelidelor, cervideelor și renilor, de documentul de identificare unic pe viață letric.
(4) Persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, asociațiile înregistrate legal, composesoratele, obștile și alte forme de organizare ce nu fac obiectul înregistrării la registrul comerțului sau persoanele juridice implicate în activitățile SNIIA garantează confidențialitatea tuturor datelor colectate, inclusiv a datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislația în vigoare.
..................................................................................................
a) aplicarea a două mijloace oficiale de identificare, din care unul trebuie să fie conform prevederilor art. 1 pct. 28 lit. a), iar celălalt trebuie să fie unul dintre mijloacele oficiale de identificare prevăzute la art. 1 pct. 28 lit. a)-d), pentru identificarea individuală a animalelor din specia bovină;
b) aplicarea a două mijloace oficiale de identificare, din care unul trebuie să fie conform prevederilor art. 1 pct. 28 lit. a), iar celălalt trebuie să fie unul dintre mijloacele oficiale de identificare prevăzute la art. 1 pct. 28 lit. b), c) sau d), pentru animalele din speciile ovine și caprine; prin excepție, fermierii care dețin ovine și caprine ale căror pavilioane auriculare nu permit atașarea mijloacelor oficiale de identificare prevăzute la art. 1 pct. 28 lit. a) și b) se asigură de identificarea animalelor în mod individual cu unul dintre mijloacele de identificare prevăzute la art. 1 pct. 28 lit. c) sau d);
3. La articolul 3 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) animalele din speciile bovine, în termen de până la 20 de zile de la naștere;
4. La articolul 3 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
d) animalele din speciile camelide, cervidee și reni, în termen de până la 9 luni de la naștere;
5. La articolul 5, alineatele (2) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) În vederea înregistrării ca utilizator SNIIA, reprezentantul organizației profesionale a crescătorilor de animale aprobate, al composesoratelor, obștilor și al altor forme de organizare ce nu fac obiectul înregistrării la registrul comerțului trebuie să depună la DSVSA competentă teritorial o cerere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
..................................................................................................
(5) Dreptul de utilizare a SNIIA se poate anula, conform legii, prin emiterea unei decizii de către directorul executiv al DSVSA, ca urmare a constatării nerespectării prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare; după aplicarea măsurilor legale în vigoare, DSVSA va actualiza baza națională de date.
6. La articolul 7 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) medicul veterinar de liberă practică împuternicit, numai pentru exploatațiile nonprofesionale; pentru exploatațiile comerciale de tip A, medicul veterinar de liberă practică împuternicit editează datele exploatației nonprofesionale în vederea transformării acesteia în exploatație comercială de tip A doar după obținerea de către proprietarul acesteia a înregistrării sanitar-veterinare; pentru tabere de vară/stâne, medicul veterinar de liberă practică împuternicit editează datele exploatației, datele proprietarului și adresa exactă a exploatației doar după obținerea de către proprietarul acesteia a înregistrării sanitar-veterinare;
7. La articolul 10, alineatele (2), (8), (13) și (24) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Proprietarul exploatației/Deținătorul animalelor verifică realitatea și corectitudinea datelor înscrise de medicul veterinar de liberă practică împuternicit pe formularul de identificare electronic/tipărit, prevăzut la anexa nr. 5, și confirmă realitatea și corectitudinea acestora prin una dintre următoarele variante:
a) semnătură olografă culeasă electronic;
b) semnătură electronică;
c) semnătură olografă;
d) notificare electronică.
..................................................................................................
(8) Proprietarul exploatației/Deținătorul animalelor verifică realitatea și corectitudinea datelor înscrise de medicul veterinar de liberă practică împuternicit pe documentul de circulație și confirmă realitatea și corectitudinea acestora, în ziua eliberării documentului, prin una dintre următoarele variante:
a) semnătură olografă culeasă electronic;
b) semnătură electronică;
c) semnătură olografă;
d) notificare electronică.
..................................................................................................
(13) În cazul în care deținătorul animalelor solicită înregistrarea și eliberarea unui document de circulație, dar animalul/animalele înscris/înscrise pe acesta nu a/au mai făcut obiectul mișcării, deținătorul are obligația să notifice, în maximum 3 zile lucrătoare de la data eliberării documentului, medicul veterinar de liberă practică împuternicit, prin predarea documentului de circulație și prin prezentarea animalelor care nu au mai făcut obiectul mișcării, în vederea notificării DSVSA cu privire la acest eveniment.
..................................................................................................
(24) Proprietarul exploatației/Deținătorul animalelor verifică realitatea și corectitudinea datelor înscrise de medicul veterinar de liberă practică împuternicit pe formularul de declarare eveniment electronic/tipărit și confirmă realitatea și corectitudinea acestora, în ziua eliberării documentului, prin una dintre următoarele variante:
a) semnătură olografă culeasă electronic;
b) semnătură electronică;
c) semnătură olografă;
d) notificare electronică.
8. La articolul 10, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1) cu următorul cuprins:
(3^1) Fiecare deținător de animale din speciile camelide, cervidee și reni ridică de la sediul DSVSA documentul de identificare unic pe viață, în termen de 14 zile lucrătoare de la data identificării și înregistrării în SNIIA;
9. La articolul 10, după alineatul (24) se introduce un nou alineat, alineatul (25), cu următorul cuprins:
(25) În termen de maximum 14 zile lucrătoare de la data eliberării formularului de declarare eveniment privind pierderea/ deteriorarea documentului de identificare unic pe viață letric, pentru animalele din speciile bovine, camelide, cervidee și reni, proprietarul exploatației/deținătorul animalelor ridică de la sediul DSVSA documentul de identificare unic pe viață duplicat, contra cost.
10. La articolul 11 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) să solicite, pentru taberele de vară și stâne, medicului veterinar de liberă practică împuternicit editarea datelor exploatației, a datelor proprietarului și a adresei exacte a exploatației doar după obținerea înregistrării sanitar-veterinare; în cazul exploatației comerciale de tip A, să solicite transformarea din exploatație nonprofesională, în SNIIA, doar după obținerea înregistrării sanitar-veterinare de la DSVSA competentă teritorial;
11. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul comercializării porcinelor din exploatațiile comerciale către exploatații nonprofesionale și exploatații comerciale de tip A, animalele sunt identificate cu mijloace oficiale de identificare conform prevederilor art. 1 pct. 28 lit. a) sau d), cu cod de identificare unic, și vor fi înregistrate în SNIIA înainte ca acestea să părăsească exploatația comercială.
12. La articolul 12, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) Fiecare deținător de animale din speciile camelide, cervidee și reni ridică de la sediul DSVSA documentul de identificare unic pe viață, în termen de 14 zile lucrătoare de la data identificării și înregistrării în SNIIA;
13. La articolul 12, alineatul (18) se modifică și va avea următorul cuprins:
(18) În cazul în care deținătorul animalelor solicită înregistrarea și eliberarea unui document de circulație, dar animalul/animalele înscris/înscrise pe acesta nu a/au mai făcut obiectul mișcării, acesta are obligația să notifice utilizatorul SNIIA, în maximum 3 zile lucrătoare de la eliberarea documentului, prin predarea către acesta a documentului de circulație și prin prezentarea animalelor care nu au mai făcut obiectul mișcării, în vederea notificării DSVSA cu privire la acesta.
14. La articolul 12, după alineatul (24) se introduc două noi alineate, alineatele (25) și (26), cu următorul cuprins:
(25) Proprietarul exploatației/Deținătorul animalelor care nu este utilizator SNIIA verifică realitatea și corectitudinea datelor înscrise de utilizatorul SNIIA pe formularul de declarare eveniment electronic/tipărit și confirmă realitatea și corectitudinea acestora, în ziua eliberării documentului, prin una dintre următoarele variante:
a) semnătură olografă culeasă electronic;
b) semnătură electronică;
c) semnătură olografă;
d) notificare electronică.
(26) În termen de maximum 14 zile lucrătoare de la data eliberării formularului de declarare eveniment privind pierderea/deteriorarea documentului de identificare unic pe viață letric, pentru animalele din speciile bovine, camelide, cervidee și reni, proprietarul exploatației/deținătorul animalelor ridică de la sediul DSVSA documentul de identificare unic pe viață duplicat, contra cost.
15. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 13
Obligațiile utilizatorilor SNIIA
(1) Utilizatorii SNIIA sunt responsabili cu efectuarea identificării animalelor din speciile bovine, ovine, caprine, porcine, camelide, cervidee și reni, ca urmare a notificării proprietarilor, și cu înregistrarea acestora în SNIIA, în cazul exploatațiilor pentru care au fost împuterniciți, potrivit legii.
(2) Utilizatorii SNIIA răspund în termen de maximum 7 zile lucrătoare notificării proprietarilor de exploatații privind identificarea și înregistrarea animalelor, prin operarea în SNIIA a intrărilor/ieșirilor în/din exploatații și a evenimentelor suferite de animale și prin eliberarea formularelor/documentelor de identificare/circulație/declarare eveniment, după caz, pentru animalele din exploatațiile pentru care sunt împuterniciți să opereze și să elibereze astfel de documente.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul evenimentelor de tip tăiere de urgență, ucidere preventivă, ucidere în focar sau moarte termenul de răspuns este de cel mult 24 de ore de la notificarea proprietarilor cu privire la acestea.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2), utilizatorii SNIIA răspund notificării privind nașterea unui animal, prin aplicarea mijloacelor oficiale de identificare, înregistrarea în SNIIA și eliberarea formularelor de identificare, astfel încât să fie respectate termenele de identificare și înregistrare stabilite pentru fiecare specie, respectiv în termen de 20 de zile de la naștere în cazul bovinelor, 9 luni de la naștere în cazul camelidelor, cervideelor și renilor, 60 de zile de la naștere în cazul porcinelor și 180 de zile de la naștere în cazul ovinelor și caprinelor, dar, în orice caz, înaintea ieșirii animalelor din exploatația în care s-au născut.
(5) Ulterior aplicării mijloacelor oficiale de identificare, utilizatorii SNIIA procedează astfel:
a) completează, în aceeași zi cu identificarea animalelor, rubricile formularului de identificare electronic, prin înscrierea codului mijlocului oficial de identificare, precum și a informațiilor solicitate în acesta; în cazul bovinelor, înscriu și datele corecte referitoare la codul de identificare a mamei și a mamei donatoare, după caz;
b) înregistrează și salvează în SNIIA datele cu privire la exploatațiile și animalele identificate;
c) se asigură de transmiterea către proprietari a formularelor de identificare completate, în vederea verificării și confirmării de către aceștia a realității și corectitudinii datelor înscrise de utilizatorii SNIIA pe formularul de identificare electronic/tipărit; confirmarea de către proprietar a realității și corectitudinii se efectuează prin una dintre următoarele variante:
1. semnătură olografă culeasă electronic;
2. semnătură electronică;
3. semnătură olografă;
4. notificare electronică.
(6) Formularele de identificare, documentele de circulație și formularele de declarare eveniment sunt valide doar după confirmarea de către proprietarii animalelor a realității și corectitudinii datelor înscrise de utilizatorul SNIIA pe aceste formulare/documente electronice/tipărite.
(7) Păstrează și arhivează o copie a formularului de identificare electronic/tipărit asumat de proprietarul animalului/ animalelor pentru o perioadă de 3 ani de la eliberarea acestuia.
(8) În cazul mișcării animalelor având ca efect creșterea numărului de animale în exploatația de referință, respectiv cumpărări, încredințări, moșteniri și donații, utilizatorul SNIIA preia de la deținătorul animalelor o copie a documentului de circulație, în cazul documentului în format tipărit, sau verifică recepția documentului de circulație electronic prin proceduri SNIIA și înregistrează în SNIIA evenimentul de intrare a animalelor în exploatație, în aceeași zi cu preluarea documentului.
(9) În cazul circulației animalelor având ca efect descreșterea numărului de animale în exploatația de referință, ca urmare a vânzărilor, donațiilor sau încredințărilor de animale - turmă în transhumanță, utilizatorul SNIIA înregistrează și eliberează un document de circulație pentru fiecare animal sau grup de animale, după caz, care urmează să fie mutat în afara exploatației și care are o destinație comună, doar după citirea codurilor de identificare a animalelor pentru care eliberează documentul de circulație și după verificarea existenței acestora ca staționare în exploatația-sursă; în situația în care animalele sunt preluate de către un mijlocitor de afaceri cu animale vii, utilizatorul SNIIA înscrie pe documentul de circulație codul acestuia și codul exploatației de destinație; documentul de circulație este valabil până la data sosirii animalelor în exploatația de destinație, dar nu mai mult de 3 zile; în situația grupurilor de animale aflate în mișcare de tip transhumanță, documentul de circulație este valabil până la data sosirii animalelor în exploatația de destinație; SNIIA permite înregistrarea și salvarea documentului de circulație în aplicația electronică doar dacă are toate rubricile completate, cu specificarea corectă a codului exploatației de destinație.
(10) În cazul animalelor pentru care a fost eliberat un document de circulație, dar, ulterior, mișcarea acestora nu a mai avut loc, utilizatorul SNIIA solicită DSVSA competente teritorial corecția respectivei mișcări, în maximum 24 de ore de la notificarea de către proprietar prin predarea către acesta a documentului de circulație și prin prezentarea animalelor care nu au mai făcut obiectul mișcării.
(11) Utilizatorii SNIIA monitorizează zilnic notificările privind documentele de circulație ce au înscrise ca exploatații de destinație exploatații pentru care sunt împuterniciți; în cazul în care există animale înscrise în aceste documente, dar care nu ajung în exploatația de destinație, utilizatorii SNIIA notifică acest lucru DSVSA competente teritorial, în termen de maximum 7 zile lucrătoare.
(12) În vederea înregistrării unor evenimente de tip sacrificare a animalelor pentru consum familial, dispariție a animalelor, pierdere/nefuncționare a mijloacelor oficiale de identificare aplicate animalelor, precum și regăsire a animalului, utilizatorul SNIIA procedează astfel:
a) răspunde notificării proprietarului exploatației sau deținătorului de animale prin constatarea evenimentului, înregistrarea formularului de declarare eveniment și înmânarea acestui formular solicitantului, în formă electronică sau tipărită; înregistrarea evenimentului de tip dispariție a animalelor este efectuată numai dacă deținătorul animalelor predă utilizatorului SNIIA o copie după declarația cu privire la evenimentul respectiv, înregistrată la secția de poliție în a cărei rază teritorială se află exploatația din care a dispărut animalul; în cazul animalelor dispărute ca urmare a unor calamități naturale, precum incendii, inundații, cutremure, dar și în cazul daunelor provocate de animalele sălbatice, deținătorul animalelor predă utilizatorului SNIIA o copie după documentul doveditor în acest sens sau în baza rezultatului anchetei oficiale;
b) colectează mijloacele oficiale de identificare ale animalelor sacrificate pentru consum familial și le predă DSVSA competente teritorial, în vederea distrugerii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
c) înregistrează evenimentul în SNIIA, prin salvarea formularului în aceeași zi cu constatarea evenimentului;
d) păstrează și arhivează o copie a formularului de declarare eveniment eliberat în format tipărit către fermier, precum și copia după declarația prevăzută la lit. a), pentru o perioadă de minimum 3 ani;
e) în cazul apariției unui animal declarat dispărut care are mijlocul/mijloacele oficial(e) de identificare aplicat(e), înregistrează formularul de declarare eveniment și transmite o formă electronică sau tipărită proprietarului exploatației/ deținătorului animalelor, în aceeași zi cu notificarea evenimentului de regăsire a animalului;
f) în cazul apariției unui animal declarat dispărut care nu mai are mijlocul/mijloacele oficial(e) de identificare aplicat(e), după finalizarea anchetei oficiale efectuate de către instituțiile abilitate și în cazul în care, în urma acesteia, a putut fi stabilită cu certitudine identitatea animalului, înregistrează în SNIIA formularul de declarare a evenimentului de tip regăsire animal și pierdere mijloc oficial de identificare, în aceeași zi cu stabilirea identității; aplică mijlocul/mijloacele oficial(e) de identificare duplicat(e), sub supravegherea medicului veterinar oficial.
(13) Utilizatorii SNIIA introduc în RUEN, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la primire, toate notificările înscrise de proprietarii exploatațiilor/deținătorii de animale în condica de notificări de la sediul utilizatorului SNIIA.
(14) Înregistrările din condica de notificări trebuie păstrate o perioadă de minimum 3 ani de la data înregistrării.
(15) Răspund, conform prevederilor legale în vigoare, de realitatea și corectitudinea datelor înscrise în documentele eliberate și de realitatea și corectitudinea datelor înregistrate în SNIIA.
(16) În cazul constatării într-o exploatație a existenței unui animal neidentificat, care nu este produsul vreunei femele din exploatația în cauză, anunță medicul veterinar oficial; în cazul în care deținătorul animalului nu poate face dovada trasabilității, acesta este considerat animal cu risc major în difuzarea de boli și se pune sub restricție în vederea sacrificării sau uciderii, cu condiția ca aceasta să fie măsura cea mai adecvată pentru a proteja sănătatea umană, precum și sănătatea și bunăstarea animalelor, pe cheltuiala deținătorului și respectând normele de bunăstare a animalelor.
16. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 16
Obligații în cazul vânzării de animale prin comerț intracomunitar sau export
(1) În cazul vânzării de animale prin comerț intracomunitar sau export, deținătorul animalului înregistrează în SNIIA, prin completarea formularului electronic de consemnare a tăierii în abator/exportului, evenimentul de export/comerț intracomunitar, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, menționând totodată și țara de destinație.
(2) În cazul vânzării de animale din speciile bovine, camelide, cervidee și reni prin comerț intracomunitar sau export, deținătorul animalului completează în documentul de identificare unic pe viață al animalelor evenimentul de export/comerț intracomunitar, cu cel mult 24 de ore înaintea plecării animalelor, menționând totodată și țara de destinație.
17. La articolul 19 alineatul (2), literele c) și j) se modifică și vor avea următorul cuprins:
c) să permită sacrificarea animalelor doar după ce s-a realizat citirea mijloacelor oficiale de identificare, vizual și cu cititorul electronic, după caz, și să asigure arhivarea datelor pe partide/zile de tăiere, pentru o perioadă de minimum 5 ani;
..................................................................................................
j) să înregistreze în SNIIA intrarea animalelor în abator, prin înregistrarea documentului de circulație, înregistrând data intrării, precum și tăierea, prin completarea formularului electronic de consemnare a tăierii în abator/exportului, sau, dacă este cazul, moartea acestora, în aceeași zi cu producerea evenimentului, înregistrând și codul exploatației-sursă;
18. Articolele 21, 22 și 23 se abrogă.
19. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 24
Obligații în cazul achiziționării de animale prin comerț intracomunitar sau prin import
(1) În cazul achiziționării de animale prin comerț intracomunitar sau prin import, medicul veterinar de liberă practică împuternicit are următoarele obligații:
a) verifică dacă există corespondență între codurile unice de identificare și documentele însoțitoare ale animalelor;
b) stabilește identitatea animalului, aplică mijlocul oficial de identificare și înregistrează în conformitate cu prevederile prezentei norme sanitar-veterinare, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data notificării, animalele provenite din țările terțe;
c) în cazul animalelor provenite din state membre ale Uniunii Europene, înregistrează în SNIIA animalul, specificând și codul unic de identificare a mamei, în cazul bovinelor, păstrându-se mijloacele oficiale de identificare din statul membru de origine; de la aceste prevederi sunt exceptate porcinele care au făcut obiectul comerțului intracomunitar, care se identifică în funcție de tipul exploatației de destinație;
d) colectează, după caz, toate documentele de identificare unice pe viață ale bovinelor, camelidelor, cervideelor și renilor de la deținătorul animalelor și le predă DSVSA, în maximum 7 zile lucrătoare de la colectare;
e) predă deținătorului animalelor o formă electronică sau tipărită a formularului de identificare;
f) transmite DSVSA un exemplar al formularului de identificare.
(2) Prin înregistrarea formularului de identificare a animalelor și înregistrarea acestora în SNIIA se generează, prin proceduri SNIIA, noile documente de identificare unice pe viață pentru bovinele, camelidele, cervideele și renii proveniți atât din statele membre ale Uniunii Europene, cât și din țările terțe, care sunt eliberate de către DSVSA, conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare.
20. La articolul 34, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) să valideze tipărirea, pe baza situației computerizate generate de SNIIA, a documentelor de identificare unice pe viață emise, în condițiile legii, pentru camelidele, cervideele și renii identificate/identificați și înregistrate/înregistrați, să le tipărească și să le predea deținătorilor animalelor/persoanelor împuternicite, încasând contravaloarea acestora; în cazul bovinelor identificate și înregistrate ce fac obiectul comerțului intracomunitar sau al exportului, să valideze tipărirea, pe baza situației computerizate generate de SNIIA, a documentelor de identificare unice pe viață emise, în condițiile legii, să le tipărească și să le predea deținătorilor animalelor/persoanelor împuternicite, încasând contravaloarea acestora. Documentul de identificare unic pe viață se tipărește de către DSVSA pe hârtie laser-copier - 160g/mp și se marchează în partea centrală sus, pe fiecare pagină a acestuia, cu timbru sec cu diametrul exterior de 30 mm, în care se înscriu: ANSVSA, iar central DSVSA și abrevierea județului.
21. Anexele nr. 2, 4, 5, 6 și 11 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-5, care fac parte integrantă din prezentul ordin.