Organele de aplicare sînt:
II. Comisiunea judeteana de expropriere;
III. Comisiunea de ocol pentru expropriere.
I. Comitetul agrar se compune din 18 membri și un președinte, numiți prin decret regal pe termen de 5 ani după propunerea ministrului de agricultura autorizat printr-un jurnal al consiliului de miniștri și va fi format jumătate din juriști și jumătate din specialiști în agronomie și economie politica.
Comitetul va forma din sanul sau trei secțiuni, și anume:
a) Secțiune pentru vechiul regat;
b) Secțiune pentru Transilvania;
c) Secțiune pentru Bucovina.
Fiecare secțiune va putea lucra în subsectii compuse din cel puțin trei membri.
Comitetul agrar este organul consultativ al ministerului de agricultura în toate chestiunile ce-i vor fi supuse cu privire la lucrările de expropriere și improprietarire.
El examinează orice cerere de revizuire ce i-ar fi supusă de ministru cu privire la hotărîrile definitive date de instanțele de expropriere sau cu privire la lucrările definitive de improprietarire, date în contrazicere cu legea.
Dacă comitetul agrar hotărăște revizuirea, el trimite lucrarea de expropriere înaintea unei alte comisiuni județene de expropriere din apropiere, care va reface lucrarea exproprierii. Iar dacă lucrarea revizuită va fi tabloul de improprietarire, el va cere comitetului de ocol refacerea acestui tablou printr-un supliment de cercetare.
Hotărîrea comisiunii județene de trimitere și tabloul de improprietarire de refăcut sînt definitive și executorii, neputându-se ataca pe nici o cale ordinară sau extraordinară.
Secțiunile lucrează ca delegatiuni ale comitetului pentru chestiunile speciale cari le sînt deferite.
II. Comisiunea judeteana de expropriere, una de fiecare județ, se compune din 4 membri:
a) Un consilier al Curții de apel, desemnat de ministerul de justiție ca președinte, sau în lipsa președintele tribunalului local sau un judecător de tribunal desemnat de acesta;
b) Un delegat al Casei centrale a împroprietăririi;
c) Un delegat al proprietarilor;
d) Un delegat al satenilor.
Odată cu alegerea delegaților proprietarilor și satenilor se face și alegerea câte unui supleant.
Pe lîngă fiecare comisiune judeteana va funcționa și un secretar. Normele alegerii delegaților și modul de funcționare a comisiunilor se vor determina prin regulament special.
Hotărîrile comisiunii se iau cu majoritate de voturi; în caz de paritate, votul președintelui este precumpanitor.
Aceste hotărîri vor fi semnate de membrii comisiunii și de secretarul ei și vor fi redactate în timp de cel mult 15 zile; ele vor cuprinde și părerile deosebite ale minorității.
Atribuțiunile comisiunilor județene sînt:
1. Se pronunța în prima instanța asupra prețului pămîntului și constructiunilor expropriate.
Proprietarul, satenii interesați, Casa centrala a împroprietăririi și toți acei cari au vreun drept real asupra imobilului expropriat, pot ataca cu apel hotărîrea comisiunii județene privitoare la prețul de expropriere.
Apelul se va face la Curtea de apel respectiva în termen de 30 zile dela publicarea în Monitorul Oficial.
Casa centrala va putea face apel oricînd, cat timp nu s-a pronunțat hotărîrea definitivă asupra prețului în apelurile făcute de alte părți interesate.
Apelul se va adresa în acest din urmă caz direct la instanța sesizată cu judecarea apelului uneia din părți.
Procedura se va îndeplini potrivit art. 66 și 68 din legea judecătorilor de ocoale și funcționarul însărcinat cu îndeplinirea ei va putea fi amendat în caz de neglijența cu 50-100 lei.
Apelurile privitoare la aceeași moșie se vor conexă chiar din oficiu.
2. Se rosteste în ultima instanța asupra apelurilor făcute în contra hotărârilor comisiunilor de ocol și comisiunilor județene de expropriere pentru înființarea pasunelor comunale, cu privire la situația juridică a proprietății, la calitatea, întinderea, alegerea și stabilirea terenului expropriat, asupra numărului mosiilor ce aparțin aceluias proprietar.
Hotărîrile comisiunii județene date în aceasta privinta sînt definitive și executorii, fără drept de opoziție, apel, recurs, cu rezerva dispozițiunilor prevăzute în Cap. V a prezentei legi și a dreptului de revizuire din partea Comitetului agrar, timp de un an dela executarea în fapt a hotărîrii.
Părțile au însă dreptul de contestație înaintea comisiunilor județene, în ultima instanța, asupra erorilor de executare în fapt, conform art. 50 și următoarele.
III. Comisiunea de ocol pentru expropriere, una pentru fiecare circumscripție de judecătorie de ocol, se compune din 4 membri:
a) Judecătorul de ocol ca președinte;
b) Un delegat al Casei centrale a împroprietăririi;
c) Un delegat al proprietarilor;
d) Un delegat al satenilor.
Odată cu alegerea delegaților proprietarilor și satenilor se face și alegerea câte unui supleant.
Pe lîngă fiecare comisiune de ocol va funcționa și un secretar.
Normele acestor alegeri și funcționari comisiunii se vor determina prin regulament special.
Delegații vor fi înlocuiți de drept, în caz de lipsa, de supleanții respectivi, iar în caz de lipsa și a acestora, ei vor fi înlocuiți de președintele comisiunii care desemnează după cererea delegatului Casei centrale a împroprietăririi alte persoane din categoria acelora al căror loc a rămas vacant.
Ședințele comisiunii de ocol se vor tine în localul judecătoriilor de ocol, administrațiilor de plasa sau primăriilor.
Hotărîrile comisiunilor de ocol se dau cu majoritate de voturi. În caz de paritate, votul președintelui hotărăște.
Ele vor fi semnate de toți membrii, inclusiv secretarul ei; vor fi redactate cel mai târziu în timp de 15 zile și vor cuprinde și părerile deosebite ale minorităților.
Hotărîrile date cu unanimitatea voturilor comisiunii, dacă nu sînt apelate de nici una din părți, sînt definitive și se executa de îndată după ridicarea recoltei.
Atribuțiunile comisiunilor de ocol sînt:
1. Se pronunța în prima instanța asupra situațiunii juridice a proprietăților din punctul de vedere al exproprierii, asupra întinderii aproximative și calității terenului supus exproprierii, conform dispozițiunii legii de fața, peste exproprierea facuta prin aplicarea scării progresive cuprinsă în decretul No. 3.697/948 și asupra alegerii și determinării aproximative a părții expropriate; de asemenea comisiunea se pronunța în prima instanța asupra tuturor exproprierilor făcute de comisiile locale și comisiile județene ca organe de apel prevăzute de art. 31 din legea pentru înființarea pasunelor comunale.
În acest din urma scop toate lucrările de expropriere și pentru pășuni comunale se vor trimite din oficiu de fostele comisiuni, cari rămîn desființate dela data prezentei legi, la comisiunile de ocol respective spre a le revizui în prima instanța, cu drept de apel la comisiunea arătată de art. 37, alin. II de mai sus.
Comisiunea își poate da avizul asupra necesității schimbului de moșie prevăzut la art. 18 și 19 din lege.
Pentru scopurile arătate mai sus, comisiunea da ascultare concluziunilor părților și va face toate investigațiile pentru dobândirea datelor ce va socoti necesare pentru darea hotărîrii.
Comisiunea va putea, pentru aceste lămuriri, insarcina ca experți orice persoane va crede; aceștia sînt obligați sa descinda pe teren pentru facerea expertizei.
2. Aduna toate elementele necesare;
a) Pentru evaluarea prețului pămîntului cultivabil expropriat după categorii (pămînt cultivabil, pasune și faneata) și calități;
b) Pentru evaluarea prețurilor pădurilor, viilor, plantatiunilor de orice fel, clădirilor, stabilimentelor industriale, baltilor, stufariilor, iazurilor, pămîntului inundabil, necultivabil, etc., cari cad sub expropriere. Hotărîrile comisiunii de ocol pentru expropriere sînt supuse apelului la comisiunea judeteana de expropriere în termenul prevăzut la art. 46 din prezenta lege.