LEGE nr. 105 din 16 aprilie 2024

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 17 aprilie 2024
Intrat în vigoare
20.04.2024
Forma consolidată din
20.04.2024

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

La articolul 45^1 din Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Prin derogare de la art. 307 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, redevența minieră obținută prin concesionare, din activități de exploatare a resurselor la suprafață, a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, a apelor minerale terapeutice și a apelor termominerale se constituie venit după cum urmează:

a) 35% la bugetul local al județului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare;

b) 45% la bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare;

c) 20% la bugetul de stat.

Articolul II

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministrul finanțelor modifică, în mod corespunzător modificărilor dispuse prin prezenta lege, Ordinul ministrului finanțelor nr. 4.158/2022 privind aprobarea Procedurii de distribuire a sumelor reprezentând redevența obținută prin concesionare din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului și a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, cu includerea prevederilor art. I.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ALFRED-ROBERT SIMONIS PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ

București, 16 aprilie 2024.

Nr. 105.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.