I. în domeniul planificării strategice și al funcționării sistemului judiciar și a justiției ca serviciu public:
1. formulează propuneri pentru programul legislativ al Guvernului în domeniul său de competență, în vederea îndeplinirii Programului de guvernare;
2. elaborează, coordonează și evaluează aplicarea strategiilor și programelor și asigură promovarea acestora;
3. negociază și gestionează, în conformitate cu cadrul legal și instituțional specific acestora, programele cu finanțare nerambursabilă pentru sistemul justiției;
4. exercită competențele prevăzute de Constituție și de alte reglementări cu privire la organizarea sistemului judiciar și buna funcționare a justiției ca serviciu public;
5. exercită competențele și procedurile prevăzute de legi sau alte reglementări pentru asigurarea exercitării autorității prevăzute la art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată;
6. elaborează proiectele de reglementări în sfera sa de competență, în condițiile prevăzute la pct. II subpct. 1 și 4;
II. în domeniul reglementării cadrului normativ și al îmbunătățirii acestuia:
1. constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri și de alte acte normative complexe ce interesează domeniul justiției, de documentare și/sau elaborare a studiilor de fundamentare a acestora și a strategiilor în domeniul justiției, putând folosi, în condițiile legii, și colaboratori externi - cadre didactice din învățământul superior juridic, cercetători științifici, judecători, procurori, membri ai profesiilor juridice reglementate sau alți specialiști, procedura de selecție și modul de organizare și funcționare a comisiilor fiind stabilite prin ordin al ministrului justiției;
2. încheie parteneriate, bazate pe voluntariat sau finanțate din fondurile proprii ale partenerilor, cu instituții de învățământ superior juridic și juridico-administrativ, cu organizațiile profesionale ale profesiilor juridice, cu institutele de pregătire profesională inițială și continuă a profesiilor juridice, precum și cu alte entități de interes public din domeniul juridic și juridico-administrativ sau de apărare a drepturilor și libertăților cetățenești, în vederea elaborării și promovării de strategii, studii, documentații sau programe privind politici publice și proiecte legislative;
3. elaborează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate; participă la susținerea proiectelor de legi care au legătură cu domeniul său de activitate în cadrul comisiilor parlamentare și în plenul celor două Camere;
4. evaluează legislația, în sfera de competență, din punctul de vedere al constituționalității, al tehnicii legislative și al compatibilității cu dreptul Uniunii Europene și tratatele și convențiile internaționale ori cu alte documente juridice cu caracter internațional la care România este parte și propune Guvernului, altor ministere sau autorități soluții de îmbunătățire legislativă, inclusiv în forma unor proiecte de acte normative;
5. formulează propuneri de promovare a recursului în interesul legii;
6. analizează și avizează, după caz, exclusiv din punctul de vedere al constituționalității, legalității și tehnicii legislative, proiectele de acte normative elaborate de alte ministere;
7. editează buletine informative, culegeri de acte normative și de practică judiciară, precum și alte materiale din domeniul său de activitate, fiind autorizat în exclusivitate să editeze și să publice edițiile oficiale ale codurilor și ale altor acte normative complexe;
8. distribuie, cu titlu gratuit, codurile și alte acte normative complexe, pe care este autorizat în exclusivitate să le editeze și să le publice în ediții oficiale, instituțiilor publice pentru care Ministerul Justiției are, în condițiile legii, calitatea de ordonator principal de credite, precum și, în limita fondurilor disponibile, instituțiilor cu care cooperează și colaborează instituțional; în limita fondurilor disponibile poate distribui materiale informative către justițiabili;
III. în domeniul internațional, al drepturilor și libertăților cetățenești:
1. exercită competențele de autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaționale, precum și pe cele prevăzute de tratatele și acordurile internaționale interesând domeniul justiției;
2. îndeplinește formalitățile pentru negocierea și semnarea tratatelor internaționale interesând domeniul justiției;
3. fundamentează, coordonează și asigură, în domeniile de activitate și de competență specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări, identificarea și realizarea obiectivelor României ca stat membru al Uniunii Europene, participarea la procedurile decizionale ale Uniunii Europene și îndeplinirea obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru al acesteia;
4. sprijină, la solicitarea instituțiilor publice implicate, pregătirea reprezentării României în cadrul procedurilor desfășurate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele care privesc domeniile sale de competență;
5. reprezintă, în aria proprie de competență, Ministerul la comitetele și la grupurile de lucru ale Consiliului Uniunii Europene, inclusiv la Consiliul Justiție și Afaceri Interne, și ale Comisiei Europene și pregătește mandatele necesare pentru participare, alături de direcțiile de specialitate;
6. stabilește și urmărește îndeplinirea obiectivelor României care derivă din calitatea de stat membru al Uniunii Europene și care vizează aspecte de fond din aria proprie de competență a Ministerului;
7. participă la alte reuniuni internaționale în domeniile de activitate și de competență specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări;
8. întocmește și transmite avize consultative privind cererile de grațiere individuală la solicitarea Președintelui României;
IV. în domeniul supravegherii executării pedepselor:
1. coordonează activitatea sistemului de probațiune și a sistemului penitenciar;
2. coordonează executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri privative ori neprivative de libertate și asigură condițiile pentru respectarea drepturilor persoanelor față de care s-au dispus astfel de pedepse sau măsuri;
3. elaborează proiectul de lege privind grațierea colectivă atunci când aceasta este inițiată de către Guvern;
V. în domeniul organizării, coordonării și controlului unor profesii și servicii juridice conexe:
1. îndeplinește atribuțiile care îi sunt încredințate prin lege cu privire la notarii publici și executorii judecătorești;
2. autorizează operatorii, își exprimă acordul sau dezacordul la împuternicire în cazul agenților și îndeplinește atribuțiile stabilite prin lege, în calitate de autoritate de supraveghere a Registrului Național de Publicitate Mobiliară;
3. autorizează interpreții și traducătorii folosiți în activitatea judiciară;
4. coordonează, în condițiile legii, activitatea de autorizare și evidență a experților criminaliști;
5. coordonează, autorizează și ține evidența din punct de vedere administrativ și metodologic activitatea de expertiză tehnică judiciară;
6. coordonează activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;
7. gestionează Registrul național al persoanelor juridice fără scop lucrativ și îndeplinește atribuțiile privind verificarea disponibilității de denumire, în condițiile legii;
8. organizează Registrul central al beneficiarilor reali pentru asociații și fundații, în condițiile legii;
9. exercită atribuțiile prevăzute de lege în materia acordării ajutorului public judiciar, a asistenței judiciare în materie penală și a asistenței juridice în cauzele privind cooperarea judiciară internațională în materie civilă și penală;
VI. în domeniul gestionării resurselor:
1. exercită atribuțiile ce îi revin privind recrutarea, numirea și eliberarea din funcție a personalului propriu și a altor categorii de personal care, potrivit legii, sunt numite prin ordin al ministrului justiției, precum și privind gestionarea carierei acestora;
2. exercită atribuțiile prevăzute de lege în legătură cu polițiștii de penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, denumită în continuare ANP;
3. exercită atribuțiile prevăzute de lege privind gestionarea carierei asistenților judiciari;
4. emite, prin compartimentul de specialitate informatică din cadrul Ministerului, avizul conform privind numărul specialiștilor IT din cadrul instanțelor judecătorești, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare;
5. asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a instituțiilor subordonate sau aflate în coordonarea Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora;
6. coordonează și îndrumă activitatea economică și de investiții a instanțelor judecătorești, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 304/2022, cu modificările ulterioare, a aparatului propriu și unităților subordonate Ministerului, putând emite, în condițiile legii, norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale; normele și instrucțiunile sunt obligatorii atât pentru ordonatorii secundari și terțiari direcți de credite, cât și pentru ordonatorii terțiari de credite din subordinea ordonatorilor secundari de credite; rolul de coordonare și îndrumare a activității economice și de investiții a instanțelor judecătorești se va realiza în mod similar și la nivelul ordonatorilor secundari de credite față de ordonatorii terțiari de credite subordonați;
7. organizează și conduce contabilitatea, organizează activitatea de control financiar preventiv propriu, asigură salarizarea personalului din aparatul propriu al Ministerului și centralizarea situațiilor financiare;
8. asigură accesarea și gestionarea programelor și implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din domeniile sale de activitate și gestionează fondurile alocate în acest scop;
9. elaborează proiectul de hotărâre a Guvernului privind Strategia de informatizare a sistemului judiciar; implementează strategia și programele guvernamentale de informatizare în unitățile sistemului judiciar; coordonează, îndrumă și verifică din punct de vedere tehnic, metodologic și profesional activitatea informatică a instanțelor și unităților subordonate;
10. gestionează, în condițiile legii, cota de 15% prevăzută la art. 28 alin. (2) din Legea nr. 297/2018 privind publicitatea mobiliară, republicată, asigură protecția juridică a patrimoniului propriu și a intereselor sale legitime în fața instanțelor de judecată;
11. participă, alături de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la procesul de coordonare și îndrumare a activității de statistică judiciară a instanțelor judecătorești și a parchetelor;
VII. în domeniul auditului public intern:
1. organizează și asigură, în condițiile legii, exercitarea activităților de audit public intern la nivelul Ministerului;
2. asigură exercitarea activității de audit la unitățile subordonate Ministerului și instituțiile publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator de credite, care nu au instituit compartiment de audit public intern, în condițiile legii;
3. coordonează, îndrumă și verifică din punct de vedere tehnic și metodologic activitatea de audit public intern a unităților subordonate și instituțiilor publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator de credite, care au instituit compartiment de audit public intern, putând emite, în condițiile legii, norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale;
4. coordonează, îndrumă și evaluează activitatea de audit public intern desfășurată în cadrul compartimentelor de audit intern din entitățile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea ministrului justiției, prin verificarea respectării normelor, instrucțiunilor, precum și a Codului privind conduita etică, și poate iniția măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul entității publice în cauză;
VIII. alte atribuții:
1. asigură condițiile necesare acordării asistenței medicale personalului din sistemul justiției, potrivit legii;
2. ia măsuri pentru asigurarea condițiilor de securitate și sănătate în muncă și prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale la nivelul personalului din aparatul propriu;
3. asigură condițiile de odihnă, tratament și de recuperare a stării de sănătate a personalului din sistemul justiției; asigură, prin ANP, gestionarea bazei materiale aflate în administrare, formată din case de odihnă, de tratament, cluburi, unități hoteliere și alte dotări destinate acestui scop; execută lucrări de întreținere și reparații;
4. îndeplinește atribuțiile prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, și de Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare;
5. îndeplinește atribuțiile de coordonator național al Identificatorului european de jurisprudență, denumit în continuare ECLI; în exercitarea acestor atribuții, colaborează cu instituții de la nivel european și național care au competențe în domeniu;
6. îndeplinește atribuțiile privind aplicarea metodologiei de emitere, distribuire și decontare a voucherelor destinate victimelor infracțiunii, privind stabilirea cuantumului acestora, precum și a criteriilor de selectare a entităților publice și private înrolate în mecanismul de acordare;
7. organizează și conduce auditarea externă a sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată, în condițiile art. 58 din Legea nr. 304/2022, cu modificările ulterioare;
8. stabilește, prin compartimentul de specialitate informatică, cu consultarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin compartimentul de specialitate informatică din cadrul acestuia, normele privind avizarea și autorizarea, sub aspect tehnic și al securității tehnologiei informației, a soluțiilor informatice dezvoltate de specialiștii IT din cadrul instanțelor judecătorești, în condițiile art. 131 din Legea nr. 304/2022, cu modificările ulterioare, care se aprobă prin ordin al ministrului justiției;
9. coordonează sau implementează acțiuni/măsuri strategice menite a îmbunătăți administrarea justiției, ca serviciu public, și interacțiunea dintre cetățean și sistemul judiciar. În acest sens, colaborează cu celelalte instituții din sistemul judiciar, precum și cu instituții ale administrației publice centrale sau locale;
10. îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin hotărâri ale Guvernului, precum și însărcinările încredințate de Guvern sau de prim-ministru, în limitele competenței Ministerului.