În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire bază de tratament cu bazine terapeutice și spații conexe medicale pentru maximizarea potențialului sanogenetic al apei nămolului sapropelic de Techirghiol - BALNEOTECHIRGHIOL - extindere Sanatoriu Balnear și de Recuperare Techirghiol“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul sănătății, Alexandru Rafila p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, interimar, Marin Țole, secretar de stat Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
București, 18 decembrie 2024.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Construire bază de tratament cu bazine terapeutice și spații conexe medicale pentru maximizarea potențialului sanogenetic al apei nămolului sapropelic de Techirghiol - BALNEOTECHIRGHIOL - extindere Sanatoriu Balnear și de Recuperare Techirghiol“Factori de riscFinanțarea investiției
Ordonator principal de credite: Ministerul Sănătății
Beneficiar: Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
Amplasament: orașul Techirghiol, bd. Dr. Victor Climescu nr. 34-40, județul Constanța
Indicatori tehnico-economici
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):mii lei296.898(în prețuri la data de 10.09.2024: 1 euro = 4,9742 lei),din care construcții-montajmii lei150.104Eșalonarea investițieiINV/C + MAnul IINV/C + Mmii lei/mii lei110.000/50.000Anul IIINV/C + M mii lei/mii lei110.000/50.000Anul IIIINV/C + Mmii lei/mii lei76.898/50.104
Capacități:- suprafața construită:mpAc3.058,88- suprafața construită desfășurată:mpAd10.435,70Durata de execuție a investițieiluni36
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.