Având în vedere prevederile:
– Regulamentului (UE) nr. 2.831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
– Minutei reuniunii Consiliului interministerial „Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat“ din data de 5.04.2024, înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. 5.324 din 17.04.2024;
– Avizului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 397 din 19.04.2024, înregistrat cu nr. 140.513 din 10.07.2024;
– Avizului Consiliului Concurenței nr. 14.912 din 24.10.2024, înregistrat cu nr. 229.660 din 30.10.2024;
– Memorandumului Guvernului cu tema Schemă de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat“ privind oportunitatea promovării măsurii și încadrarea în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român, aprobat în ședința Guvernului din data de 12.12.2024;
– Referatului de aprobare al Direcției generale dezvoltare regională și infrastructură nr. 276.668 din 13.12.2024,
în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, interimar, emite următorul ordin:
Se aprobă Schema de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat“, prevăzută la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, interimar, Marin Țole, secretar de stat
București, 23 decembrie 2024.
ANEXĂ
SCHEMĂ
de ajutor de minimis "Sprijin acordat pentru
implementarea Programului național de consolidare
a clădirilor cu risc seismic ridicat"