Articolul 1
Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 118 din 30 iunie 1999 privind înființarea și utilizarea Fondului național de solidaritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, cu următoarele modificări și completări:
1. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Scopul Fondului național de solidaritate este acela de a contribui, pe baza principiului solidarității naționale, la reducerea saraciei în familiile aflate în situații de extrema dificultate, la cofinantarea unor programe de servicii sociomedicale, la acordarea de ajutoare materiale persoanelor cu afecțiuni de sănătate deosebit de grave pentru tratament medical și intervenții chirurgicale în străinătate, la întreținerea, construcția, reparația, amenajarea și modernizarea unor instituții de asistența socială și la alte acțiuni similare."
2. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Ordonatorul principal de credite pentru Fondul național de solidaritate este ministrul muncii și solidarității sociale, iar ordonatori secundari sunt directorii direcțiilor județene de muncă și solidaritate socială, precum și directorul general al Direcției generale de muncă și solidaritate socială a municipiului București."
3. La articolul 2, litera d) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
"d) venituri financiare provenite din dobânzi la conturi curente și de depozit ale fondului, la titluri de stat, bonuri de tezaur și hârtii de valoare asimilabile, precum și venituri provenite din operațiuni financiar-bancare."
4. La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Disponibilitățile Fondului național de solidaritate se păstrează în conturi deschise la unitățile trezoreriei statului și la bănci comerciale, fiind purtătoare de dobânzi. Regimul disponibilităților se reglementează prin convenții încheiate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu bănci comerciale, respectiv cu Ministerul Finanțelor Publice."
5. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Pentru constituirea Fondului național de solidaritate se instituie taxa de timbru social, după cum urmează:
a) timbrul social asupra jocurilor de noroc, definite și reglementate de legislația în vigoare, aplicat asupra participarilor de orice fel la astfel de activități ale persoanelor fizice. Timbrul social este în valoare de 10% din prețul fiecărei participari și se adauga acestui preț;
b) timbrul social de 1% asupra valorii autovehiculelor noi din import cu o capacitate cilindrică de minimum 2.000 cm 3 , achiziționate de persoane fizice și juridice.
Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" va condiționa eliberarea documentelor în vederea înmatriculării de prezentarea dovezii de plată, din care să rezulte achitarea taxei de timbru social în contul indicat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, fără ca regia autonomă să aibă obligația de a constitui și de a colecta sumele;
c) la toate jocurile de noroc organizate de Compania Naționala "Loteria Română" - S.A. taxa de timbru social se include în suma achitată de participanți, fără a afecta veniturile și cheltuielile Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A.;
d) la toate jocurile de noroc tip cazinou taxa fixa lunară pe masa de joc este echivalentul în lei al sumei de 1.000 dolari S.U.A., la cursul oficial pentru ziua precedenta celei în care se face plata."
6. La articolul 4 se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Refuzul de colectare, constituire și virare a taxei de timbru social conduce la reținerea taxei de timbru social din veniturile persoanelor fizice și juridice prevăzute la alin. (1)."
7. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Sumele atrase la Fondul național de solidaritate vor fi utilizate pentru:
a) completarea fondurilor destinate plății alocațiilor acordate beneficiarilor Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, ai Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social, ai Legii nr. 119/1997 privind alocația suplimentară pentru familiile cu copii;
b) alocații de solidaritate;
c) microcreidite pentru persoanele fizice care desfășoară activități pe cont propriu, aducatoare de venituri, în vederea întreținerii materiale;
d) cheltuieli cu întreținerea, construcția, reparația, amenajarea și modernizarea instituțiilor de asistența socială;
e) ajutoare financiare pentru persoane și familii aflate în extrema dificultate datorită stării de sănătate sau altor cauze justificate;
f) cheltuieli de administrare a Fondului național de solidaritate, inclusiv cheltuieli de capital;
g) cofinantarea unor programe de servicii sociomedicale;
h) acordarea de ajutor persoanelor cu afecțiuni de sănătate deosebit de grave pentru tratament medical și intervenții chirurgicale în străinătate;
i) finanțarea unor măsuri active materializate în programe pentru crearea de locuri de muncă, inclusiv programe privind lucrări de interes public.
(2) Sumele acordate pentru destinatiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu excepția celor prevăzute la lit. b) și c).
(3) Sumele necesare aprobate de la bugetul de stat, destinate plății prestațiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) nu vor fi diminuate cu valoarea veniturilor realizate din Fondul național de solidaritate.
(4) Microcreditele se aproba de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar procedurile de acordare și cuantumul acestora se stabilesc pe baza Normelor metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului."
8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Cuantumul alocațiilor de solidaritate se stabilește și se plătește de către direcțiile de muncă și solidaritate socială județene și, respectiv, de Direcția generală de muncă și solidaritate socială a municipiului București, pe baza cererii solicitantului și a anchetei sociale.
(2) Cuantumul alocațiilor de solidaritate acordate pe familie nu poate depăși nivelul de 1 milion lei, nivel care se poate indexa prin hotărâre a Guvernului."
9. În tot cuprinsul ordonanței de urgenta sintagmele Ministerul Muncii și Protecției Sociale, direcțiile generale de muncă și protecție socială teritoriale și directorul general al direcției generale de muncă și protecție socială teritorială se înlocuiesc cu sintagmele Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, direcțiile județene de muncă și solidaritate socială și directorul general al direcției județene de muncă și solidaritate socială.