(1) Colegiul de conducere al Autorității pentru Privatizare lucrează valabil în prezenta a cel puțin 3 dintre membrii săi și ia decizii valabile cu votul majorității celor prezenți.
(2) Colegiul de conducere se întrunește în ședințe ordinare, cel puțin o dată pe luna, la convocarea președintelui.
(3) Colegiul de conducere poate fi convocat în ședințe extraordinare de președinte sau la cererea a cel puțin 2 membri, în cazul în care este necesar să se soluționeze urgent probleme ale activității curente.
(4) Ședințele colegiului de conducere vor fi conduse de președintele Autorității pentru Privatizare, care este și președintele colegiului de conducere, sau, în absenta acestuia, de unul dintre vicepreședinți, nominalizat de președinte. La ședințe pot fi invitați și directorii generali sau directorii.
(5) Pregătirea ședințelor colegiului de conducere se face de Secretariatul general al Autorității pentru Privatizare. Secretarul general este secretarul colegiului de conducere și răspunde de urmărirea întocmirii materialelor pentru ședința, de difuzarea acestora membrilor colegiului de conducere și de întocmirea procesului-verbal.
(6) În caz de incompatibilitate sau din alta cauza care provoacă vacanta unui loc în colegiul de conducere, Autoritatea pentru Privatizare va solicita primului-ministru o noua numire.
(7) În cazul în care un membru al colegiului de conducere, sotia, rudele sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv au într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare Autorității pentru Privatizare, el trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți membri ai colegiului de conducere și sa nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operațiune.
(8) Nerespectarea de către un membru al colegiului de conducere a prevederilor alin. (7) atrage răspunderea individuală pentru daune produse Autorității pentru Privatizare.
Colegiul de conducere al Autorității pentru Privatizare are următoarele competente:
a) aproba strategia proprie de privatizare care urmează să fie înaintată spre aprobare Guvernului și lista cuprinzând societățile comerciale care se privatizează, în conformitate cu termenele stabilite în programul-oferta anual de privatizare, precum și lista suplimentară cuprinzând societățile comerciale care nu au fost incluse în acest program;
b) aproba vânzarea în condițiile legii a acțiunilor/părților sociale ale societăților comerciale din portofoliu;
c) aproba structura organizatorică și numărul de posturi utilizate în aparatul sau central și local, nomenclatorul de funcții-salarii, precum și structura în detaliu;
d) analizează și redimensioneaza structura organizatorică în funcție de evoluția portofoliului de societăți comerciale și a sarcinilor ce decurg din dispozițiile legale în domeniul de activitate al Autorității pentru Privatizare;
e) analizează periodic activitatea departamentelor, a direcțiilor și a compartimentelor din structura centrala a Autorității pentru Privatizare, precum și a structurilor teritoriale;
f) adopta raportul anual asupra activității Autorității pentru Privatizare, pe care îl înaintează spre aprobare Guvernului;
g) aproba contul de profit și pierderi, precum și bilanțul contabil al Autorității pentru Privatizare, care se transmit Ministerului Finanțelor Publice;
h) analizează, avizează și supune spre aprobare Guvernului bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității pentru Privatizare;
i) propune condițiile esențiale ale mandatului care urmează să fie acordat agentului de privatizare, care va fi supus spre aprobare Guvernului;
j) aproba mandate speciale ale reprezentanților Autorității pentru Privatizare în adunările generale ale societăților comerciale aflate în portofoliul propriu, întrunite pentru a hotărî asupra:
- dizolvării, lichidării, închiderii operationale, parțiale sau totale, precum și asupra prelungirii duratei de funcționare a societăților comerciale;
- desființării uneia sau mai multor unități ale societății comerciale;
- fuziunii, divizării, constituirii de sucursale și filiale sau alte reorganizari, inclusiv asupra schimbării formei juridice;
- majorării sau reducerii capitalului social;
- modificării obiectului de activitate al societății comerciale;
- gajarii, ipotecarii, închirierii, asocierii în participațiune sau asupra dării în locatie de gestiune a unor active;
- vânzării de active sau încheierii de contracte de leasing imobiliar cu clauze irevocabile de vânzare, prin negociere directa cu chiriașii/locatarii/asociații, potrivit actelor normative din domeniul privatizării și al întreprinderilor mici și mijlocii;
- modificării contractului de societate și statutului, inclusiv asupra schimbării sediului social;
- cesiunii acțiunilor/părților sociale deținute la alte societăți comerciale cu capital mixt și la cele la care exista aprobarea conducerii Autorității pentru Privatizare în procesul de privatizare, ca urmare a cesiunii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni/părți sociale;
- vânzării activelor societății comerciale;
- participării societăților comerciale aflate în portofoliul propriu la constituirea de noi societăți comerciale sau la majorarea capitalului social al unor societăți comerciale existente;
- transformarii societății comerciale din societate "deschisă" în societate "închisă", conform prevederilor legale;
- conversiei datoriilor societăților comerciale în acțiuni sau asupra majorării capitalului social prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni la aceasta, conform prevederilor legale;
- autorizării dobândirii propriilor acțiuni de către societățile comerciale la care Autoritatea pentru Privatizare administrează participatiile statului sau ale unei autorități a administrației publice locale, în conformitate cu prevederile legale;
- emisiunii de obligațiuni pe piața de capital de către societățile comerciale la care Autoritatea pentru Privatizare administrează participatiile statului sau ale unei autorități a administrației publice locale, în conformitate cu prevederile legale;
k) aproba lista cuprinzând societățile comerciale care urmează să fie privatizate de sucursalele regionale;
l) aproba notele privind analiza îndeplinirii obligațiilor contractuale de către cumpărători;
m) aproba angajarea cheltuielilor legate de funcționarea aparatului propriu al Autorității pentru Privatizare;
n) aproba proportiile de utilizare a veniturilor Autorității pentru Privatizare potrivit prevederilor legale în vigoare, precum și sumele cu care Autoritatea pentru Privatizare participa la majorarea capitalului social al unor societăți comerciale în cazurile prevăzute de lege;
o) aproba normele, procedurile și competentele de angajare și de efectuare a cheltuielilor specifice Autorității pentru Privatizare;
p) aduce la îndeplinire hotărârile Guvernului;
q) poate delega unele dintre atribuțiile sale Comitetului de direcție al Autorității pentru Privatizare.
Atribuțiile președintelui Autorității pentru Privatizare sunt în principal următoarele:
a) coordonează întreaga activitate de aplicare a strategiei Guvernului privind procesul de privatizare și administrare a participatiilor statului în economie;
b) prezintă Guvernului raportul anual privind activitatea Autorității pentru Privatizare;
c) coordonează și îndrumă activitatea departamentelor și a direcțiilor subordonate nemijlocit;
d) prezintă spre aprobare Guvernului proiectul bugetului de venituri și cheltuieli;
e) numește și revoca din funcție personalul cu funcții de conducere din cadrul Autorității pentru Privatizare;
f) reprezintă și angajează Autoritatea pentru Privatizare în relațiile cu persoanele fizice și juridice, române sau străine, precum și în fața instanțelor judecătorești sau arbitrale;
g) semnează contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, altele decât cele pentru care competența a fost delegată;
h) numește pe bază de contract reprezentantul Autorității pentru Privatizare în adunările generale ale acționarilor la societățile comerciale aflate în portofoliul Autorității pentru Privatizare;
i) aproba statele de funcții ale Autorității pentru Privatizare;
j) angajează și concediază salariații Autorității pentru Privatizare potrivit reglementărilor în vigoare;
k) aproba angajamente de plati, cu excepția celor pentru care a fost delegată competența.
Atribuțiile vicepreședinților sunt în principal următoarelor:
a) coordonează activitatea curenta a departamentelor nominalizate prin ordin al președintelui;
b) reprezintă Autoritatea pentru Privatizare în relațiile cu persoane fizice și juridice, române sau străine, pe domeniul de activitate coordonat, dacă aceasta atribuție este delegată de președinte;
c) aproba angajamente de plati date în competența de către președinte;
d) semnează contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni/părți sociale, contractele cu societățile de valori mobiliare și băncile de investiții, date în competența de către președintele Autorității pentru Privatizare;
e) îndeplinesc și alte atribuții stabilite de președinte;
f) pot delega o parte din atribuții directorului general de departament.
Atribuțiile secretarului general sunt în principal următoarele:
a) coordonează activitatea departamentelor și direcțiilor subordonate nemijlocit;
b) asigura legătură operativă dintre Colegiul de conducere și compartimentele Autorității pentru Privatizare;
c) aproba angajamentele de plati date în competența sa de către președinte;
d) pregătește documentația necesară pentru ședințele Guvernului;
e) asigura organizarea activității și documentația necesară în vederea funcționarii colegiului de conducere, consiliului interministerial și comitetului de direcție;
f) conlucreaza cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului și cu secretarii generali din celelalte instituții;
g) angajează cheltuielile legate de funcționarea aparatului propriu al Autorității pentru Privatizare;
h) poate delega o parte din atribuțiile sale directorului general de departament;
i) îndeplinește și alte atribuții stabilite de președinte.
(1) Consiliul interministerial al Autorității pentru Privatizare funcționează pe lângă Autoritatea pentru Privatizare și este format din președinte, vicepreședinte și din 9 membri, reprezentanți ai ministerelor economice.
(2) Președintele consiliului interministerial este președintele Autorității pentru Privatizare, iar vicepreședintele consiliului interministerial este vicepreședintele, cu rang de secretar de stat, din cadrul Autorității pentru Privatizare, pe probleme de privatizare. Ceilalți membri ai consiliului interministerial sunt numiți prin ordin al ministrului de resort, la nivel de secretar de stat.
(3) Ministerele reprezentate în consiliul interministerial sunt: Ministerul Industriei și Resurselor, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Dezvoltării și Prognozei, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Ministerul Sănătății și Familiei.
(4) Consiliul interministerial lucrează valabil în prezenta a cel puțin 6 membri și ia decizii valabile cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.
(5) Consiliul interministerial se întrunește în ședințe ordinare trimestriale și poate fi convocat în ședințe extraordinare de președinte sau la cererea a cel puțin unei treimi din numărul membrilor săi.
(6) Ședințele consiliului interministerial sunt conduse de președinte sau, în absenta acestuia, de vicepreședinte. La fiecare ședința se va întocmi un proces-verbal care va cuprinde ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunit și opiniile separate.
Comitetul de direcție are următoarele atribuții;
a) avizează bugetul de venituri și cheltuieli, raportul anual de activitate și raportul privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli și le prezintă Colegiului de conducere al Autorității pentru Privatizare;
b) aproba negocierea și vânzarea la prețul pieței, în baza raportului dintre cerere și oferta, a acțiunilor emise de societățile comerciale mari, mijlocii și mici, după caz, sau a părților sociale, dacă aceasta atribuție îi este delegată de Colegiul de conducere al Autorității pentru Privatizare;
c) dispune sau avizează publicarea în presa scrisă și/sau în sistem electronic, pe plan intern și internațional, a anunțurilor de vânzare a acțiunilor/părților sociale deținute de societățile comerciale care se privatizează, dacă aceasta atribuție îi este delegată de Colegiul de conducere al Autorității pentru Privatizare;
d) desemnează reprezentantul Autorității pentru Privatizare în adunările generale ale acționarilor/asociaților la societățile comerciale din portofoliu, dacă aceasta atribuție îi este delegată de Colegiul de conducere al Autorității pentru Privatizare;
e) aproba mandatul special pentru reprezentantul Autorității pentru Privatizare în adunările generale ale acționarilor privind divizarea, fuziunea, dizolvarea și lichidarea societăților comerciale, gajarea și ipotecarea de mijloace fixe și de active pentru contractarea de credite bancare, asocieri, precum și pentru constituirea de noi societăți comerciale, dacă aceasta atribuție îi este delegată de Colegiul de conducere al Autorității pentru Privatizare;
f) aproba programe de restructurare și de închidere operationala totală sau parțială.