NORMA nr. 7 din 13 decembrie 1993

NORMĂ Banca Na?ională a României
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 28 decembrie 1993
Intrat în vigoare
01.01.1994
Forma consolidată din
01.01.1994

privind deschiderea de unități teritoriale de către societățile bancare

În temeiul prevederilor art. 26 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României și ale art. 15 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară,

Banca Naționala a României emite următoarele norme:

1. Societățile bancare pot deschide unități teritoriale în țara pe baza aprobării organelor proprii de conducere, în conformitate cu prevederile din statutele societăților bancare în cauza și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

2. Societățile bancare vor lua măsurile de prudenta care se impun în vederea prevenirii riscurilor implicate de extinderea rețelei lor teritoriale.

3. Societățile bancare vor comunică Băncii Naționale a României - Direcția de reglementare și supraveghere bancară -, în termen de 5 zile de la data deschiderii unei unități teritoriale în țara, următoarele informații:

a) categoria de unitate teritorială (sucursala, filiala, agenție, reprezentanta) deschisă;

b) numărul și data înmatriculării unității teritoriale la Oficiul Registrului comerțului de la sediul acesteia;

c) sediul și numărul de telefon al unității teritoriale;

d) numele conducătorului unității teritoriale, însoțit de un curriculum vitae al acestuia.

Orice modificare a elementelor menționate la alineatul precedent va fi, de asemenea, comunicată Băncii Naționale a României - Direcția de reglementare și supraveghere bancară - în termen de 5 zile de la data producerii ei.

4. Sucursalele Băncii Naționale a României vor deschide conturi pentru unitățile teritoriale ale societăților bancare numai pe baza comunicării privind deschiderea unității teritoriale respective, primite din partea Direcției de reglementare și supraveghere bancară.

5. În situațiile în care Banca Naționala a României, prin Direcția de reglementare și supraveghere bancară, va constata o evoluție necorespunzătoare a indicatorilor de prudenta bancară ai unei societăți bancare, va interzice acesteia extinderea libera a rețelei teritoriale, orice deschidere de noi unități teritoriale urmînd a fi supusă aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.

6. Societățile bancare pot deschide unități în străinătate numai cu aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României.

Cererea de aprobare va conține următoarele informații:

a) operațiunile care urmează a fi desfășurate în străinătate;

b) capitalul de dotare al unității din străinătate;

c) conducătorii unității din străinătate;

d) sediul unității din străinătate.

La acordarea aprobării, se vor aplica prevederile legale privind autorizarea transferului de capital în străinătate.

7. Banca Naționala a României se va pronunța asupra cererilor prezentate pentru obținerea unei aprobări prealabile, conform pct. 5 și 6 din prezentele norme, în termen de 3 luni de la data primirii acestora.

8. La data intrării în vigoare a prezentelor norme, prevederile pct. 10, 11 și 12, respectiv cap. 3 "Organizarea teritorială a societăților bancare", precum și ale pct. 13 de la cap. 4 din Normele Băncii Naționale a României nr. 2/1992 privind modificarea situației societăților bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 7 aprilie 1992, se abroga.

9. Prezentele norme intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1994.

Președintele Consiliului de administrație

al Băncii Naționale a României,

Mugur Isarescu

------------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.