NORME METODOLOGICE din 5 decembrie 2025

NORMĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1128 din 8 decembrie 2025
Intrat în vigoare
08.12.2025
Forma consolidată din
08.12.2025

Notă Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.056 din 5 decembrie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1128 din 8 decembrie 2025.

Articolul 1

Prezentele norme metodologice stabilesc dispoziții în aplicarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Autorizarea activităților desfășurate în sălile de culturism și/sau de fitness de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale și asociații în participațiune se face de către Agenția Națională Anti-Doping.

Articolul 3

(1) Autorizarea este procedura de abilitare a persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale și asociațiilor în participațiune, care se materializează prin eliberarea de către Agenția Națională Anti-Doping a certificatului de funcționare din punctul de vedere al reglementărilor antidoping, denumit în continuare certificat, act administrativ individual, pentru fiecare punct de lucru în parte.

(2) Prin titular al certificatului se înțelege persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau asociația în participațiune pentru care a fost eliberat certificatul.

(3) Modelul certificatului se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale Anti-Doping.

Articolul 4

(1) Persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială și asociația în participațiune care solicită autorizarea activităților desfășurate în sălile de culturism ori de fitness trebuie să facă dovada absolvirii cursului de instruire antidoping, organizat de către Agenția Națională Anti-Doping, de către o persoană cu care entitatea solicitantă are încheiat un contract individual de muncă sau un contract de prestări servicii prevăzut la art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 104/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Cursul de instruire antidoping prevăzut la alin. (1) vizează cunoașterea legislației naționale și internaționale care reglementează activitatea antidoping, cunoașterea substanțelor dopante, cunoașterea rolului utilizării suplimentelor alimentare și al nutriției în activitatea sportivă, precum și cunoașterea efectelor secundare ale utilizării substanțelor dopante și metodelor interzise.

Articolul 5

(1) Activitatea în sălile de culturism și/sau de fitness din punctul de vedere al reglementărilor antidoping se desfășoară pe baza certificatului eliberat de către Agenția Națională Anti-Doping.

(2) Certificatul se va afișa la sala de culturism și/sau fitness, într-un loc accesibil și vizibil publicului.

(3) Agenția Națională Anti-Doping va pune la dispoziția entităților un logo care să ateste însușirea reglementărilor antidoping, al cărui model se va aproba prin ordin al președintelui Agenției Naționale Anti-Doping.

Articolul 6

(1) Pentru eliberarea certificatului, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și asociațiile în participațiune ce desfășoară activități sportive de culturism ori de fitness depun la Agenția Națională Anti-Doping o cerere prin care solicită autorizarea.

(2) Modelul formularului-tip al cererii de autorizare se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale Anti-Doping.

Articolul 7

Pentru eliberarea certificatului, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și asociațiile în participațiune solicitante vor achita o taxă de autorizare.

Articolul 8

(1) Persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau asociația în participațiune care solicită eliberarea certificatului depune un dosar direct/online la Agenția Națională Anti-Doping, care conține în mod obligatoriu următoarele documente:

a) cerere de autorizare;

b) certificat unic de înregistrare sau alt document echivalent;

c) statut de funcționare și, după caz, actele modificatoare ale acestuia sau alt document echivalent din care să rezulte că desfășoară activități sportive de culturism și/sau de fitness;

d) certificat constatator sau alt document echivalent pentru fiecare punct de lucru;

e) certificat de cazier judiciar al administratorului/ administratorilor sau reprezentantului legal;

f) atestat de absolvire a cursului de instruire organizat de către Agenția Națională Anti-Doping;

g) documente din care să reiasă faptul că persoana care a absolvit cursul de instruire antidoping are încheiat un contract individual de muncă sau un contract de prestări de servicii cu entitatea solicitantă;

h) declarație pe propria răspundere în cazul în care entitatea nu comercializează suplimente alimentare;

i) listă cu suplimentele alimentare, însoțită de certificatul de notificare privind comercializarea acestora, în cazul în care entitatea comercializează suplimente alimentare;

j) dovada achitării taxei de autorizare;

k) declarație pe propria răspundere a reprezentantului persoanei juridice, persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale, întreprinderii familiale sau asociației în participațiune prin care se atestă că datele și documentele anexate corespund realității și că are cunoștință că falsul în declarații se pedepsește.

(2) Lista cu suplimentele alimentare prevăzută la alin. (1) lit. i) trebuie să cuprindă următoarele:

a) denumirea comercială a produsului;

b) denumirea societății producătoare și/sau distribuitoare;

c) lista ingredientelor;

d) numărul/data certificatului/certificatelor de notificare.

(3) Persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau asociația în participațiune poate solicita expres obținerea documentelor prevăzute la alin. (1) lit. d)-f) direct de la Agenția Națională AntiDoping.

(4) În situația în care dosarul este depus la sediul Agenției Naționale Anti-Doping, documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), e), i)-k) se depun în original și documentele prevăzute la lit. b)-d) și f)-h) se depun în copii certificate cu originalul.

(5) În situația în care dosarul este depus online la Agenția Națională Anti-Doping, documentele prevăzute la alin. (1) se depun în copii certificate cu originalul.

Articolul 9

(1) Emiterea certificatului se realizează în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii la Agenția Națională Anti-Doping, cu condiția ca toate documentele solicitate conform art. 8 alin. (1) să fie depuse.

(2) Dacă persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau asociația în participațiune nu completează documentația în termen de 30 de zile lucrătoare de la data comunicării neregularităților constatate, cererea de autorizare se respinge.

(3) Respingerea cererii de autorizare trebuie să fie motivată și se dispune prin ordin al președintelui Agenției Naționale Anti-Doping, care se comunică solicitantului.

(4) Ordinul prevăzut la alin. (3) poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 10

(1) În situația în care intervin modificări ale elementelor de identificare a persoanei juridice, persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale, întreprinderii familiale sau asociației în participațiune, aceasta este obligată, sub sancțiunea suspendării certificatului, să le notifice în scris Agenției Naționale Anti-Doping, în termen de 15 zile de la data producerii lor.

(2) În situația în care Agenția Națională Anti-Doping ia cunoștință, prin orice mod, de modificări ale elementelor de identificare care nu au fost notificate în termenul prevăzut la alin. (1), prin ordin al președintelui Agenției Naționale AntiDoping se suspendă certificatul.

(3) Ordinul prevăzut la alin. (2) se comunică persoanei juridice, persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale, întreprinderii familiale sau asociației în participațiune și produce efecte de la data comunicării până la emiterea unui nou certificat, la cererea scrisă a titularului.

Articolul 11

(1) Retragerea certificatului se dispune prin ordin de către președintele Agenției Naționale Anti-Doping, la propunerea personalului prevăzut la art. 18 din Legea nr. 104/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Ordinul de retragere prevăzut la alin. (1) se comunică titularului și poate fi atacat potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Ordinul de retragere a certificatului produce efecte de la data comunicării.

Articolul 12

(1) Eliberarea unui nou certificat în caz de pierdere sau distrugere ori în caz de furt se face la cererea scrisă a titularului acestuia, adresată Agenției Naționale Anti-Doping.

(2) La cererea scrisă a titularului se anexează dovada publicării într-un ziar de largă circulație a pierderii sau distrugerii certificatului.

Articolul 13

Agenția Națională Anti-Doping publică pe site-ul propriu denumirea entităților autorizate prevăzute la art. 3 alin. (1), perioada de valabilitate a certificatului și, după caz, perioada de suspendare a activității sălii de culturism și fitness ori retragerea certificatului.

Articolul 14

(1) Supravegherea respectării regimului juridic al substanțelor dopante de către Agenția Națională Anti-Doping se exercită prin verificarea documentelor și prin controale.

(2) Controalele se efectuează de către personalul anume împuternicit din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping.

(3) Personalul împuternicit din cadrul Agenției Naționale AntiDoping are drept de acces în toate spațiile și încăperile anexe ale sălii de culturism și/sau de fitness, pe baza legitimației de serviciu și în baza ordinului de control emis de președintele Agenției Naționale Anti-Doping.

(4) În situația în care persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, asociații în participațiune desfășoară activitatea de comerț cu amănuntul al suplimentelor alimentare în aceeași incintă în care se află sala de culturism și/sau fitness, personalul împuternicit din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping are drept de acces și în incintele în care se comercializează suplimente alimentare, pe baza legitimației de serviciu și în baza ordinului de control emis de președintele Agenției Naționale Anti-Doping.

(5) Cu ocazia controlului, personalul împuternicit din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping verifică:

a) existența și valabilitatea certificatului emis de către Agenția Națională Anti-Doping;

b) concordanța dintre soldul scriptic și soldul faptic al suplimentelor alimentare comercializate în cadrul sălilor de culturism sau de fitness;

c) sortimentele de suplimente alimentare care sunt vândute practicanților de culturism și fitness sau ce substanțe sunt utilizate de către aceștia;

d) existența și conformitatea certificatului de notificare privind comercializarea suplimentelor alimentare.

(6) Procedura de control se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale Anti-Doping.

Articolul 15

Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și asociațiile în participațiune cărora le-a fost retras certificatul pentru un punct de lucru pot solicita reautorizarea din punctul de vedere al reglementărilor antidoping, cu condiția îndeplinirii procedurilor de autorizare prevăzute de prezentele norme metodologice.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.