În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/129 din 25.03.2026,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Senatul României:
1. consideră că implementarea inițiativei Noul Bauhaus european reprezintă o oportunitate de a promova transformarea durabilă a mediului construit, de a integra principiile economiei circulare în sectorul construcțiilor și de a valorifica soluțiile bazate pe natură pentru creșterea rezilienței climatice a orașelor;
2. susține obiectivul comunicării de a promova inovația, sustenabilitatea și incluziunea în mediul construit și comunitățile locale, cooperarea transdisciplinară și punerea în aplicare a proiectelor verzi și durabile la nivel european.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 7 aprilie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA ABRUDEAN
București, 7 aprilie 2026.