LEGE nr. 538 din 11 octombrie 2001

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 22 octombrie 2001
Intrat în vigoare
22.10.2001
Forma consolidată din
22.10.2001

pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 61/2001 privind modificarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974 Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 61 din 25 aprilie 2001 privind modificarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 7 mai 2001, cu următoarele modificări:

1. La articolul I punctul 2, articolul 33 va avea următorul cuprins:

"Art. 33. - Rețeaua sanitară veterinara de stat se organizează ca sector distinct și autonom în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, este coordonata de către ministru și are următoarea structura:

- Agenția Naționala Sanitară Veterinara, care se organizează ca direcție generală în structura Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor;

- instituțiile publice de specialitate cu personalitate juridică, precum și instituțiile fără personalitate juridică, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și în coordonarea tehnica a Agenției Naționale Sanitare Veterinare, prevăzute în anexa nr. 6.

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților prevăzute în anexa nr. 6 se asigura din alocații de la bugetul de stat și din venituri extrabugetare.

Veniturile extrabugetare se constituie din tarifele de manopera pentru activități sanitare veterinare și de laborator, din consultanța și din alte prestații specifice: acțiuni de dezinfecție, dezinsecție, deratizare, examene și lucrări de laborator, precum și alte activități din domeniul sanitar veterinar.

Cuantumul tarifelor pentru veniturile extrabugetare se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor, la propunerea directorului general al Agenției Naționale Sanitare Veterinare."

2. La articolul I, punctul 4 se abroga.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 12 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

PAUL PACURARU

────────────

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.