Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82 din 14 iulie 2005 pentru aprobarea numărului de exemplare din speciile urs, lup, râs și pisică sălbatică, care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2005-2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 19 iulie 2005, cu următoarele modificări:
1. Titlul ordonanței va avea următorul cuprins:
"ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
pentru aprobarea numărului de exemplare din speciile urs, lup, pisică sălbatică și râs, care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2005-2006"
2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Se aprobă numărul de exemplare din speciile urs (Ursus arctos), lup (Canis lupus), pisică sălbatică (Felis silvestris) și râs (Lynx lynx), care se pot recolta, în cadrul sezonului de vânătoare 2005-2006, după cum urmează:
a) urs (Ursus arctos) - 250 de exemplare;
b) lup (Canis lupus) - 400 de exemplare;
c) pisică sălbatică (Felis silvestris) - 500 de exemplare;
d) râs (Lynx lynx) - 150 de exemplare."
3. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Eliberarea autorizațiilor de vânătoare pentru speciile de urs, lup, pisică sălbatică și râs către vânătorii români și străini, precum și către personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare se face în următoarele condiții:
a) pentru speciile de urs, pisică sălbatică și râs, cu încadrarea în numărul de exemplare aprobat pe fiecare fond de vânătoare;
b) pentru specia lup, pe fondurile de vânătoare unde se constată concentrări temporare de efective, cu încadrarea în numărul total de exemplare aprobat pe gestionar."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
DAN RADU RUȘANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 5 octombrie 2005.
Nr. 271.
-------