pentru organizarea și funcționarea Consiliului de onoare al Ordinului Meritul Sportiv
În temeiul dispozițiilor Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 9/2003 privind Ordinul Meritul Sportiv și Medalia Meritul Sportiv și ale art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 29/2000, se adoptă prezentul regulament.
(1) Se constituie Consiliul de onoare al Ordinului Meritul Sportiv, denumit în continuare consiliul de onoare.
(2) Consiliul de onoare prevăzut la alin. (1) judecă sub aspect moral, în condițiile legii, faptele dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului Meritul Sportiv, altele decât faptele penale sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
(1) Consiliul de onoare este format din 5 membri, după cum urmează:
a) un membru ales din rândul Ordinului Meritul Sportiv clasa a III-a;
b) doi membri aleși din rândul Ordinului Meritul Sportiv clasa a II-a;
c) doi membri aleși din rândul Ordinului Meritul Sportiv clasa I.
(2) Președintele consiliului de onoare va fi, de regulă, cel mai în vârstă membru din clasa I.
(3) În cazul absenței de la ședința consiliului de onoare a președintelui ales, membrii prezenți vor desemna ca președinte, pentru ședința respectivă, pe cel mai în vârstă dintre aceștia, având clasa cea mai înaltă.
(1) Membrii consiliului de onoare sunt aleși pentru un mandat de 5 ani, cu prilejul primei întruniri a cavalerilor Ordinului Meritul Sportiv, ce va avea loc de ziua ordinului.
(2) Până la alegerea consiliului de onoare potrivit alin. (1), competențele acestuia vor fi îndeplinite de un consiliu numit prin decret al Președintelui României pe o perioadă de 3 ani.
(3) La expirarea mandatului consiliului de onoare pot fi realeși pentru un nou mandat cel mult trei dintre membrii vechiului consiliu, dintre care cel puțin unul trebuie să provină din cele două clase inferioare (clasa a III-a și clasa a II-a).
(4) În cazul decesului unui membru al consiliului de onoare, numărul membrilor se completează cu o persoană care face parte din aceeași clasă a Ordinului Meritul Sportiv cu cel decedat.
(1) Consiliul de onoare judecă și faptele persoanelor decorate cu Medalia Meritul Sportiv, prevăzute la art. 1 alin. (2), situație în care în consiliul de onoare vor fi cooptați și doi titulari ai medaliei, care vor avea drept de vot deliberativ.
(2) Nominalizarea celor două persoane va fi făcută prin tragere la sorți dintre cei cu cea mai mare vechime în distincția respectivă.
(1) Cavalerii Ordinului Meritul Sportiv pot semnala consiliului de onoare fapte comise de alți membri ai Ordinului Meritul Sportiv, considerate că aduc prejudicii morale acestora.
(2) Ca urmare a sesizării, după înștiințarea Cancelariei Ordinelor se convoacă consiliul de onoare și persoana învinuită, în termen de maximum 30 de zile de la sesizare.
(1) Cavalerii Ordinului Meritul Sportiv pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini și fapte pe care le consideră dezonorante, comise de alți cavaleri ai ordinului, care le aduc prejudicii morale și ating demnitatea și onoarea ordinului.
(2) La primirea sesizării Cancelaria Ordinelor va convoca consiliul de onoare și va invita persoana învinuită, data ședinței urmând a avea loc în cel mult 45 de zile de la data primirii sesizării.
(3) În cazul în care persoana învinuită nu se prezintă la termenul fixat de Cancelaria Ordinelor, consiliul de onoare o convoacă la alt termen, dar nu mai mare de 15 zile de la prima convocare, iar în cazul neprezentării și a doua oară, cazul va fi judecat în lipsă.
(4) Consiliul de onoare adoptă hotărâri în prezența majorității membrilor săi.
(5) Consiliul de onoare deliberează și poate decide imediat sau după cercetarea cazului, însă nu mai târziu de 60 de zile de la prima întrunire.
(1) Consiliul de onoare adoptă hotărâri cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor săi. Votul este secret.
(2) Hotărârea consiliului de onoare, motivată, se comunică Cancelariei Ordinelor, cu propunerea de retragere a decorației sau de respingere a sesizării, după caz.
Cancelaria Ordinelor ia act de hotărârea consiliului de onoare și înaintează Președintelui României, spre aprobare, decretul privind retragerea ordinului sau a medaliei respective.
(1) După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului de retragere a ordinului, Cancelaria Ordinelor va solicita persoanei căreia i s-a retras decorația să înapoieze însemnul împreună cu brevetul respectiv, solicitând pentru aceasta, dacă este cazul, și sprijinul organelor de ordine.
(2) Cancelaria Ordinelor va comunică în scris membrilor consiliului de onoare radierea din evidența ordinului a persoanei căreia i s-a retras decorația.
(1) Cheltuielile necesare pentru desfășurarea reuniunilor de lucru ale consiliilor de onoare (deplasare, cazare, diurnă etc.) vor fi suportate din bugetul instituției de resort (minister sau agenție), care va asigura și spațiul de lucru necesar.
(2) Cancelaria Ordinelor va ține, într-un dosar special, procesele-verbale pentru constituirea consiliului de onoare, realegerea membrilor acestuia, sesizările primite, convocările trimise, materialele ședințelor și hotărârile luate în cadrul fiecărei ședințe.
(1) La reuniunile de lucru ale consiliului de onoare poate participa fără drept de vot, în calitate de șef al tuturor ordinelor, Președintele României.
(2) La reuniunile de lucru ale consiliului de onoare participă fără drept de vot Cancelarul Ordinelor sau altă persoană desemnată de acesta.
(3) Lucrările de secretariat ale consiliului de onoare se asigură de Cancelaria Ordinelor.
Dispozițiile prezentului regulament se completează cu prevederile Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, cu modificările și completările ulterioare.