LEGE Nr. 86 din 14 decembrie 1993

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 300 din 20 decembrie 1993
Intrat în vigoare
20.12.1993
Forma consolidată din
20.12.1993

pentru ratificarea înțelegerii, prin schimb de scrisori, pentru modificarea anexei nr. 1 la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineza de mărfuri pe credit părții române, semnat la 8 iulie 1991

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC

Se ratifica înțelegerea, prin schimbul de scrisori efectuat la 7 septembrie 1992 și 28 septembrie 1992, pentru modificarea anexei nr. 1 la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineza de mărfuri pe credit părții române, semnat la 8 iulie 1991.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 16 decembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 29 noiembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ADRIAN NASTASE

Stimate domnule adjunct al ministrului,

Cu referire la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineza de mărfuri pe credit părții române, semnat la 8 iulie 1991, am onoarea sa va comunic, din împuternicirea Guvernului României, următoarele:

În baza acceptului dumneavoastră, de principiu, la propunerea părții române, pe care ați avut amabilitatea sa mi-l comunicați în timpul vizitei în România din perioada 13-17 iulie 1992, Guvernul României a hotărît preluarea, în cadrul creditului comercial, de zahăr pentru consumul populației, în valoare de 18 milioane dolari S.U.A., prin înlocuirea porumbului, orezului, tricotajelor din bumbac și tesaturilor din bumbac.

În aceasta situație, anexa nr. 1 la Acordul de credit urmează a se modifica astfel:

1. Zahăr alb rafinat - 18 milioane dolari S.U.A.

2. Medicamente - 2 milioane dolari S.U.A.

Va rog sa aveti amabilitatea de a-mi confirma acordul Guvernului dumneavoastră asupra celor de mai sus.

Șeful Departamentului

comerțului exterior,

secretar de stat,

dr. Napoleon Pop

Domnului Gu Yongjiang,

adjunct al ministrului

relațiilor economice

și comerțului cu strainatatea

din Republica Populara Chineza

MINISTERUL RELAȚIILOR ECONOMICE ȘI COMERȚULUI

CU STRAINATATEA DIN REPUBLICA POPULARA CHINEZA

Către

Ministerul Comerțului și Turismului din România

Stimate domnule secretar de stat,

șef al Departamentului comerțului exterior, Napoleon Pop

Adresam Ministerului Comerțului și Turismului din România salutul Ministerului Relațiilor Economice și Comerțului cu Strainatatea din Republica Populara Chineza și va informăm următoarele:

Din însărcinarea Guvernului chinez, am onoarea sa va confirm ca, urmare scrisorii dumneavoastră din 14 septembrie, suntem de acord cu înlocuirea cu zahăr a porumbului, orezului, tricotajelor și tesaturilor din bumbac, în valoare totală de 18 milioane dolari S.U.A., prevăzute în anexa nr. 1 la Acordul privind livrarea de către partea chineza de mărfuri pe credit părții române.

În consecința, anexa nr. 1 se modifica după cum urmează:

1. Zahăr alb rafinat - 18 milioane dolari S.U.A.

2. Medicamente - 2 milioane dolari S.U.A.

Cu deosebită stima,

Adjunct al ministrului relațiilor economice

și comerțului cu strainatatea

din Republica Populara Chineza,

Gu Yongjiang

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.