Conținutul documentației pentru obținerea avizului sau aprobării, după caz, a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și a Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie de scoatere a terenurilor din circuitul agricol va cuprinde:
avizul (OJCGC) va conține date reale, bazate pe verificări făcute la fața locului de către delegatul acestuia.
La baza documentației se vor afla:
A. Memoriul tehnic al lucrării, care trebuie să facă justificarea detaliată pe obiecte și suprafețe în cadrul obiectivului de investiții și sa urmărească îndeplinirea următoarelor condiții:
1. gruparea cat mai concentrata a construcțiilor propuse să se realizeze în incinta și folosirea pe cat posibil a sistemului de construcții multietajat în scopul reducerii suprafețelor de teren aferente obiectivului;
2. dimensionarea stricta a căilor de acces, a platformelor de depozitare, a rețelelor tehnico-edilitare etc. din cadrul incintei;
3. modul de realizare a obiectivului de investiție într-o singura etapa sau în mai multe etape, cu precizarea suprafețelor ce urmează să se ocupe în fiecare etapa;
4. eliminarea spațiilor libere din incinta propusă și incintele existente;
5. pentru lucrările extractive care se realizează în cariere deschise se vor menționa suprafețele necesare pentru fiecare an de exploatare. Exploatarea materiilor prime de pe terenurile respective se va face continuu până la epuizarea totală a acestora, astfel ca terenurile excavate să poată fi amenajate de către titularii de investiții potrivit prevederilor art. 101 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare. În cazul extinderilor se va preciza în mod expres dacă terenurile rămase în urma exploatării materiilor prime au fost nivelate și amenajate pentru producția agricolă, silvică sau piscicolă;
6. în cazul lucrărilor de modernizare a drumurilor, căilor ferate, de regularizare de albii ale râurilor se vor menționa suprafețele tronsoanelor abandonate, care urmează să fie nivelate și amenajate pentru producția agricolă de către titularii de investiții;
7. depozitele de zgura și cenusa se vor amplasa numai pe terenuri neagricole, neproductive sau pe terenuri agricole cu folosințe inferioare și slab productive și în nici un caz pe terenuri arabile sau plantații de vii și pomi. Dimensionarea depozitelor se va face în funcție de cantitatea de zgura și cenusa rezultată în cursul unui an;
8. precizarea poziției terenurilor solicitate față de intravilan, a categoriilor de folosință ce urmează să se ocupe pe suprafețe, a lucrărilor de îmbunătățiri funciare sau alte investiții existente propuse pentru dezafectare, modul în care se refac aceste investiții și în care se asigura funcționarea normală a sistemelor de irigații și desecări;
9. ocuparea temporară a terenurilor agricole se poate face pe o perioadă de maximum 2 ani;
10. în cadrul lucrărilor de îmbunătățiri funciare se vor arata suprafețele, pe folosințe și pe proprietari, ale terenurilor neagricole, neproductive, care se dau producției agricole în cadrul perimetrului de amenajat, precum și ale celor agricole cu exces de umiditate prelungit.
B. Acordul proprietarilor de teren:
1. pentru terenurile proprietatea persoanelor fizice sau juridice se va prezenta actul de proprietate. În actul de proprietate vor fi consemnate atât valoarea terenului, cat și alte clauze convenite între părți;
2. pentru terenurile aflate în posesia sau în administrarea persoanelor fizice sau juridice se vor prezenta documentele de deținere (concesionare, asociere, închiriere, transmitere etc.) și acordul proprietarului sau, după caz, al organului central;
3. în toate cazurile copiile de pe actele de proprietate sau de deținere vor fi legalizate prin notariat.
C. Unele precizări pe care trebuie să le conțină avizul de scoatere din circuitul agricol:
1. denumirea obiectivului de investiții și titularul acestuia;
2. poziția amplasamentului față de intravilan, denumirea localității pe teritoriul căreia se amplaseaza, categoriile de folosință care sunt afectate, suprafața defalcata definitiv și temporar și proprietarii terenurilor. Pentru terenurile care se ocupa temporar se vor preciza termenul de redare în producția agricolă și condițiile în care se redau;
3. se vor preciza în mod expres dacă terenurile sunt amenajate pentru irigat, desecat sau cu lucrări de combatere a eroziunii solului, precum și măsurile ce trebuie luate pentru refacerea și funcționarea normală a sistemelor de irigații, desecare sau de combatere a eroziunii solului;
4. pentru lucrările extractive care se realizează în cariere deschise se vor arata obligațiile ce revin investitorilor, de nivelare și amenajare a terenurilor excavate, concomitent cu lucrările de exploatare a materiilor prime. De asemenea, se va arata modul în care titularii lucrărilor extractive au respectat prevederile art. 101 din Legea nr. 18/1991, republicată, în cazul extinderilor sau deschiderii de noi cariere;
5. se va preciza numărul documentului de plată prin care titularii de investiții au virat sumele datorate conform Legii nr. 18/1991, republicată, Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind acumularea cantității de 3 milioane tone de cărbune energetic de către Administrația Naționala a Rezervelor de Stat în anul 2001 și prezentului ordin, rezultate din nota de calcul al taxei întocmite de evaluatori autorizați de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și de Asociația Naționala a Evaluatorilor din România. Sumele datorate se virează, după caz, astfel:
a) Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor:
- pentru scoaterea definitivă, în contul nr. 50574221187, deschis la Trezoreria Municipiului București;
- pentru scoaterea temporară, în contul nr. 50664221187, deschis la Trezoreria Municipiului București;
b) Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie:
- pentru scoaterea definitivă, în contul nr. 50099051601, deschis la Trezoreria Municipiului București;
- pentru scoaterea temporară, în contul nr. 50099051601, deschis la Trezoreria Municipiului București.
D. Dispoziția de virare a taxelor de protecție la Fondul de ameliorare a fondului funciar
La solicitarea avizării sau aprobării scoaterii terenurilor din producție titularii de investiții au obligația de a anexa la documentație o copie de pe dispoziția de virare a sumelor ce reprezintă taxele de protecție pentru terenurile agricole care se ocupa definitiv, precum și garanția în bani pentru terenurile ce se ocupa temporar, care este egala cu taxa prevăzută pentru terenurile ce se scot definitiv din circuitul agricol.
E. Planul de situație al amplasamentului obiectivului de investiție va conține, pe lângă elementele prevăzute la cap. II, unele date referitoare la lucrările de îmbunătățiri funciare, și anume:
1. evidentierea prin culori a terenurilor neagricole, neproductive, care se amenajeaza și se pun în circuitul agricol ca efect al lucrărilor de îmbunătățiri funciare;
2. evidentierea terenurilor agricole slab productive și cu exces de umiditate prelungit.
F. Suprafețele terenurilor menționate la lit. E se vor prezenta sub forma unui tabel pe planul de situație, structurat pe categoriile de folosință existente și transformate.
G. Planul de situație va evidenția distinct limita intravilanului aprobat legal, amplasamentul pentru care s-a obținut acordul de principiu al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și al Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie.
H. Planul de detaliu cu amplasarea construcțiilor căilor de acces, a rețelelor edilitare etc. pe terenurile din incinta propusă se redactează la o scara convenabila reprezentării tuturor obiectelor din incinta de 1:500 sau 1:1.000.
Pe acest plan se vor mai evidenția:
1. construcțiile existente în imediata vecinătate a amplasamentului propus, limita incintei obiectivului de investiții, spațiile libere, distanțele dintre obiectiv și construcțiile existente, precum și dintre obiectiv și căile de acces existente în afară acesteia, la care are acces;
2. recapitulatia suprafețelor, detaliată pe obiecte prin care se justifica suprafața terenului solicitat;
3. în cazul solicitării unei extinderi într-o incinta existenta pe plan se vor figura construcțiile existente, spațiile libere și amplasarea obiectivelor proiectate.
I. Certificat de urbanism:
1. plan urbanistic general;
2. plan urbanistic zonal;
3. plan urbanistic de detaliu;
4. hotărârea consiliului local de aprobare a planului urbanistic general, planului urbanistic zonal, planului urbanistic de detaliu, după caz.
J. Documentația pentru încadrarea în clase de calitate, întocmită de oficiul de studii pedologice și agrochimice județean.
K. Expertiza de evaluare a terenurilor conform prevederilor anexei nr. 1 la Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, efectuată de evaluatorii atestați de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și de Asociația Naționala a Evaluatorilor din România.
L. Cerere de solicitare din partea beneficiarului de investiții.
M. Acordul de principiu, avizul sau aprobarea, după caz, pentru scoaterea terenului din circuitul agricol va fi semnată de directorul general al DGAIA și de directorul general al OJCGC.
N. Un exemplar al documentației avizate se va păstra în mod obligatoriu la OJCGC.