LEGE Nr. 91 din 30 decembrie 1993

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 3 din 10 ianuarie 1994
Intrat în vigoare
10.01.1994
Forma consolidată din
10.01.1994

privind datoria publică

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Datoria publică reprezintă totalitatea obligațiilor pecuniare la un moment dat, rezultate din împrumuturi interne și externe, pe termen mediu sau lung, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta.

Articolul 2

Activitățile privind contractarea și garantarea de împrumuturi interne și externe rambursabile, pe termen mediu sau lung, și gestionarea datoriei publice se exercită de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor, în condițiile prezentei legi.

Articolul 3

Stabilirea condițiilor în care se pot contracta împrumuturi publice, interne și externe, negocierea și încheierea de acorduri și convenții, precum și utilizarea altor instrumente juridice generatoare de datorie publică se fac în cadrul instituțional reglementat prin această lege.

Capitolul 2 — Datoria publică interna ↑ Cuprins

Articolul 4

Guvernul poate contracta, în limita sumei aprobate de Parlament, împrumuturi de stat de pe piața financiară interna, de la persoane juridice sau fizice, în vederea asigurării resurselor bănești necesare.

Articolul 5

Împrumuturile de stat pot fi angajate pentru acoperirea unor necesitați determinate de:

a) deficitul bugetar prevăzut prin legea anuală de aprobare a bugetului de stat;

b) cheltuieli publice de interes național pentru obiective de investiții, care nu se pot finanta din resursele curente ale bugetului de stat;

c) refinantarea datoriei publice interne;

d) alte necesitați, aprobate prin legi speciale.

Articolul 6

Împrumuturile pentru necesitați ale administrației publice locale pot fi angajate de către aceasta, în condițiile prevederilor din Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice, din Legea nr. 69/1991 privind administrarea publică locală, precum și ale dispozițiilor din prezenta lege.

Ministerul Finanțelor este împuternicit sa avizeze contractarea împrumuturilor de către administrațiile publice locale după constatarea existenței posibilităților de rambursare.

Articolul 7

Împrumuturile de stat se realizează și prin emisiuni de valori mobiliare: obligațiuni, bonuri de tezaur, titluri de renta sau alte înscrisuri de stat.

Emisiunile de valori mobiliare reprezentind împrumuturi de stat, vânzarea și răscumpărarea acestora, precum și plata dobinzilor și a altor speze aferente se fac direct de către Ministerul Finanțelor sau prin intermediul altor instituții financiare specializate, care dobândesc calitatea de agent al statului, în baza convențiilor încheiate. ART. 8

Valorile mobiliare reprezentind împrumuturi de stat se plaseaza prin subscripție publică sau prin alte procedee tehnice specifice.

Articolul 9

Plățile datorate pentru rambursarea datoriei publice interne, reprezentind ratele scadente într-o perioadă de un an, dobinzile și comisioanele aferente, precum și cheltuielile ocazionate de emisiunea și plasarea valorilor mobiliare, formează serviciul datoriei publice interne.

Articolul 10

Rambursarea împrumuturilor contractate se asigura, după caz, din excedentele bugetului de stat, din împrumuturile de stat pentru refinantarea datoriei publice interne, precum și din alte resurse stabilite prin dispoziții legale.

Dobinda aferentă datoriei publice interne, precum și cheltuielile ocazionate de emisiunea și plasarea valorilor mobiliare reprezintă cheltuieli în bugetul de stat, dacă prevederile legale nu stabilesc altfel.

Articolul 11

Gestionarea datoriei publice interne se asigura de către Ministerul Finanțelor și consta în contractarea împrumuturilor de stat, organizarea și ținerea evidentei prin conturi specifice, rambursarea datoriei publice, calculul și plata dobinzii, comisioanelor și spezelor datorate, precum și în efectuarea de alte operațiuni specifice.

Capitolul 3 — Datoria publică externa ↑ Cuprins

Articolul 12

Guvernul poate angaja, în condițiile legii, împrumuturi externe pe termen mediu sau lung, contractate direct sau de către societățile comerciale, regiile autonome și autoritățile publice locale cu garanția statului, pentru realizarea programelor de dezvoltare, restructurare economică, realizarea altor obiective sau acțiuni de interes public, crearea și menținerea rezervei valutare a statului, asigurarea resurselor necesare inlaturarii efectelor determinate de calamitati naturale sau în alte cazuri de forta majoră. ART. 13

Necesarul de împrumuturi externe se determina pe baza strategiei privind datoria publică externa, în limita plafonului de credite externe și de îndatorare externa, propuse de Guvern și aprobate de Parlament.

Articolul 14

Garantarea în numele și contul statului de către Ministerul Finanțelor a unor credite externe pentru realizarea de obiective de investiții de către societățile comerciale, regiile autonome și autoritățile publice locale se face pe baza analizelor de proiect ale Băncii de Export-Import a României - S.A. și cu aprobarea Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior.

Articolul 15

Emisiunea de titluri de valoare lansate pe piețele financiare externe se aproba de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanțelor, solicitindu-se și avizul consultativ al Băncii Naționale a României.

Articolul 16

Derularea operațiunilor privind realizarea angajamentelor de datorie publică externa se efectuează de către Ministerul Finanțelor care, în acest scop, încheie convenții cu băncile comerciale și cu beneficiarii împrumuturilor contractate.

Articolul 17

Supravegherea generală a execuției de casa a angajamentelor de datorie publică externa se exercită de către Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României, conform normelor metodologice elaborate în temeiul acestei legi.

Articolul 18

Răspunderea pentru gestionarea și utilizarea împrumuturilor externe contractate de societățile comerciale, regiile autonome și autoritățile publice locale cu garanția statului, precum și pentru constituirea resurselor necesare rambursarii ratelor scadente și plății dobinzilor, spezelor și comisioanelor aferente revine beneficiarilor de împrumut.

Ministerul Finanțelor, Banca Naționala a României și băncile comerciale poarta răspunderea pentru respectarea întocmai a destinației creditelor angajate sau/și garantate la extern.

Articolul 19

Plățile datorate pe o perioadă de un an pentru rambursarea datoriei publice externe, reprezentind ratele scadente, dobinzile, spezele și comisioanele aferente, constituie serviciul datoriei publice externe.

Rambursarea ratelor scadente și plata dobinzilor, spezelor și comisioanelor aferente angajamentelor de datorie publică externa se realizează din resursele cu aceasta destinație prevăzute în bugetul de stat, în bugetul local și în bugetul propriu al beneficiarului de împrumut, după caz.

Articolul 20

Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României vor asigura prevederea în balanța de plati externe a resurselor necesare rambursarii împrumuturilor externe, a plății dobinzilor, spezelor și comisioanelor aferente.

Articolul 21

Pentru riscurile financiare decurgind din garantarea de către stat a împrumuturilor externe contractate de societățile comerciale și regiile autonome, Ministerul Finanțelor va constitui fondul de risc, care se va administra pe regim extrabugetar și se va alimenta din sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii împrumuturilor externe garantate, dobinzile încasate din plasamentele pe piața ale sumelor temporar disponibile din fondul de risc și alte resurse, potrivit prevederilor legale.

Sumele datorate la fondul de risc de către beneficiarul împrumutului extern garantat se determina de către Ministerul Finanțelor prin aplicarea unor cote procentuale negociabile, diferențiate în funcție de bonitatea financiară a beneficiarului, perioada de grație și cuantumul ratei medii de rambursare.

Cuantumul sumelor datorate la fondul de risc, termenele de vărsare și celelalte obligații care revin beneficiarului împrumutului se prevăd în contractul încheiat de acesta cu Ministerul Finanțelor.

Articolul 22

Orice angajament de datorie publică externa se înregistrează în Registrul datoriei publice externe, instituit, prin această lege, la Ministerul Finanțelor.

Articolul 23

Ministerul Finanțelor urmărește constituirea resurselor de rambursare de către beneficiarii împrumuturilor externe garantate de stat, tine evidenta creanțelor statului provenite din executarea garanțiilor acordate și acționează pentru recuperarea lor de la debitori.

Articolul 24

În calitate de garant al împrumuturilor externe în numele statului, Ministerul Finanțelor evalueaza riscurile financiare, oportunitatea și condițiile de emitere a garanției pentru a nu afecta credibilitatea financiară a statului român pe plan internațional, participa la negocierea acordurilor și a altor instrumente juridice internaționale prin care se contractează împrumuturi externe garantate de stat.

Articolul 25

Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României urmăresc sistematic evoluția resurselor valutare ale tarii, analizează eventualele dificultăți în rambursarea datoriei publice externe și propun Guvernului măsuri de soluționare a acestora.

Articolul 26

Guvernul analizează, când situația o impune, oportunitatea și condițiile de reesalonare sau refinantare a datoriei publice externe și prezintă propuneri Parlamentului în vederea aprobării.

Articolul 27

Ministerul Finanțelor, în colaborare cu Banca Naționala a României, elaborează anual proiectul balanței de plati externe.

Banca Naționala a României urmărește în execuție balanța de plati externe și transmite trimestrial Ministerului Finanțelor situația drepturilor și angajamentelor externe ale statului.

Ministerul Finanțelor împreună cu Banca Naționala a României prezintă semestrial Guvernului informări asupra modului de realizare a prevederilor balanței de plati externe și propune soluții de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanței de plati externe.

Guvernul prezintă spre aprobare Parlamentului, până la 30 iunie, execuția anuală a balanței de plati externe.

Articolul 28

Ministerul Finanțelor întocmește și prezintă Guvernului rapoarte semestriale privind evoluția datoriei publice externe și transmite organismelor financiar-bancare internaționale date statistice privind datoria externa, conform obligațiilor decurgind din calitatea României de membru al acestor organisme.

Articolul 29

Datele privind realizarea fiecărui împrumut în contul datoriei publice externe se raportează la Ministerul Finanțelor de către beneficiarii împrumuturilor și de către băncile comerciale prin care acestea se derulează, potrivit normelor metodologice elaborate în aplicarea prezentei legi.

Capitolul 4 — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 30

În aplicarea prezentei legi, Ministerului Finanțelor îi revin următoarele atribuții:

a) elaborează strategia atragerii și utilizării capitalului disponibil pe piața interna și externa;

b) acționează pentru aplicarea prevederilor oricăror legi vizind contractarea împrumuturilor de stat;

c) elaborează și propune Guvernului proiecte de acte normative în domeniul împrumuturilor de stat;

d) încheie, în numele statului, contracte de împrumut de pe piața financiară interna; analizează, avizează și participa la negocierea contractării sau garantarii de împrumuturi externe;

e) asigura, împreună cu Banca Naționala a României, resursele necesare rambursarii împrumuturilor;

f) urmărește evoluția creditului și a dobinzii pe piața financiară și face propuneri pentru operațiuni de conversiune a datoriei publice;

g) organizează și tine evidenta tuturor angajamentelor de plată interne și externe asumate prin contracte, acorduri, convenții și alte instrumente juridice și urmărește execuția acestor angajamente;

h) informează Guvernul, Parlamentul și organismele internaționale cu care are încheiate înțelegeri în acest sens asupra evoluției și utilizării împrumuturilor de stat și a datoriei publice;

i) supraveghează utilizarea împrumuturilor generatoare de datorie publică conform destinației aprobate;

j) angajează și reprezintă statul în relațiile cu persoanele fizice și juridice, precum și în fața instanțelor judecătorești, în domeniul împrumuturilor de stat;

k) evalueaza riscurile financiare decurgind din garantarea împrumuturilor externe, oportunitatea și condițiile de emitere a garanției;

l) tine evidenta garanțiilor acordate și urmărește ca angajamentele decurgind din acordarea de garanții sa nu afecteze credibilitatea financiară a statului român pe plan internațional.

Articolul 31

Ministerul Finanțelor, prin organe de control specializate, exercita controlul folosirii resurselor împrumutate, potrivit destinațiilor aprobate, în condițiile legii.

Articolul 32

Banca Naționala a României, regiile autonome, societățile comerciale, instituțiile și alte organisme guvernamentale și neguvernamentale sunt obligate sa transmită informațiile necesare, solicitate, în legătură cu datoria publică.

Articolul 33

Constituie contravenții la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracțiuni:

a) neprezentarea documentelor juridice prin care s-au contractat împrumuturi generatoare de datorie publică externa sau împrumuturi externe cu garanția statului, în termenele stabilite de Ministerul Finanțelor;

b) neraportarea datelor referitoare la execuția împrumuturilor privind datoria publică interna și externa;

c) refuzul de a pune la dispoziția organelor de control documentele, datele și informațiile solicitate privind datoria publică interna și externa.

Contravențiile prevăzute mai sus se sancționează cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei.

Articolul 34

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către Ministerul Finanțelor și unitățile sale teritoriale împuternicite în acest scop.

În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 33 li se aplică prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25, 26, 27.

Articolul 35

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani următoarele fapte:

a) utilizarea fondurilor în lei și în valută provenite din angajamente de datorie publică externa în alte scopuri decît cele pentru care s-a aprobat contractarea sau garantarea acestora;

b) furnizarea de date eronate pentru fundamentarea garanției publice la contractarea de împrumuturi externe.

Constatarea faptelor prevăzute la alineatul precedent se face de către Ministerul Finanțelor și unitățile sale teritoriale, precum și de către alte organe abilitate în acest scop prin lege.

Articolul 36

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanțelor va elabora normele metodologice de aplicare.

Articolul 37

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga orice dispoziții contrare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 20 decembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ION RATIU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 21 decembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.