LEGE nr. 95 din 31 decembrie 1993 (*republicată*)

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 12 februarie 2002
Intrat în vigoare
12.01.1994
Forma consolidată din
12.01.1994

privind continuarea participării României la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina și asigurarea resurselor de finanțare necesare

-------------

Notă *) Republicată în temeiul art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 3/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2001.

Legea nr. 95/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 12 ianuarie 1994, a fost modificată prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 3 din 4 ianuarie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 368 din 10 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 13 iulie 2001.

Articolul 1

Se aprobă continuarea participării României la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina.

Condițiile continuării participării României la construirea obiectivului se vor stabili prin protocol interguvernamental româno-ucrainean de modificare și adaptare a prevederilor Convenției guvernamentale româno-sovietice, semnată la 29 decembrie 1986 la Moscova.

Articolul 2

Ministerul Industriei și Resurselor*) - ca reprezentant al Guvernului României în relațiile cu Guvernul Ucrainei - va urmări aducerea la îndeplinire a tuturor prevederilor din protocolul interguvernamental româno-ucrainean prevăzut la art. 1 alin. 2.

Ministerul Industriei și Resurselor va asigura coordonarea și urmărirea îndeplinirii obligațiilor părții române la construirea obiectelor Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, prevăzute în Convenția interguvernamentală din 29 decembrie 1986 și în protocolul interguvernamental româno-ucrainean.

Obligațiile și drepturile ce revin părții române din participarea la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog se realizează prin societățile comerciale semnatare ale contractelor încheiate în acest scop cu partea ucraineana.

---------------

Notă *) Potrivit art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 3/2001 atribuțiile și responsabilitățile fostului Minister al Comerțului, prevăzute la art. 2 alin. 1 și la art. 3 din Legea nr. 95/1993 , se preiau integral de Ministerul Industriei și Resurselor.

Articolul 3

Ministerul Industriei și Resurselor va stabili cu organele de resort din Federația Rusa și Ucraina modalitatea de compensare a valorii mașinilor și utilajelor livrate din România unor întreprinderi metalurgice din Federația Rusa și din alte republici din fosta U.R.S.S., livrate drept cota de participare la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, valoare care, potrivit Convenției interguvernamentale din 29 decembrie 1986, trebuia să fie achitată prin livrări de pelete din producția combinatului.

Articolul 4

Finanțarea cheltuielilor pentru îndeplinirea angajamentelor guvernamentale privind construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog se asigura din fondurile prevăzute anual cu aceasta destinație în bugetul de stat, pe baza fundamentarii prezentate de Ministerul Industriei și Resurselor.

Pentru finanțarea, în anul 1993, a livrărilor de utilaje și a lucrărilor de construcții-montaj la Combinatul minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, Ministerul Finanțelor Publice va contracta un împrumut în suma de 40 miliarde lei de la o banca comercială care oferă cele mai avantajoase condiții, în care scop Banca Naționala a României acorda o linie specială de finanțare.

Dobânda aferentă împrumutului se suporta de la bugetul de stat, capitolul "Dobânzi pentru datoria publică".

Articolul 5

Veniturile provenite din valorificarea la intern sau la export a minereurilor de fier-pelete, preluate de la partea ucraineana în contul rambursarii datoriei sale, se vărsa în contul Ministerului Finanțelor Publice, pe măsura realizării lor, urmând a fi utilizate pentru rambursarea creditelor bancare contractate la intern în vederea finanțării livrărilor de utilaje și a lucrărilor de construcții-montaj la Combinatul minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, precum și pentru plata dobânzilor, a comisioanelor și a altor speze aferente acestor credite bancare.

Sumele rămase după restituirea fondurilor consumate pentru construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog se vărsa la bugetul de stat.

Articolul 6

Mecanismul de decontare la intern a minereului de fier-pelete se stabilește prin norme metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Industriei și Resurselor și Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului.

Articolul 7

Importul de minereu de fier-pelete, preluat în contul rambursarii datoriei părții ucrainene pentru Combinatul minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, este scutit de plată taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, exporturile de utilaje, materiale și alte produse destinate construirii Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, precum și importul de minereu de fier-pelete, preluat în contul rambursarii datoriei părții ucrainene pentru acest obiectiv, sunt scutite de plată comisionului de 0,5% pentru prestarea serviciilor vamale, instituit prin Hotărârea Guvernului nr. 387/1992.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.