pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice și stomatologice
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și președintele Colegiului Medicilor din România, în temeiul prevederilor:
- Legii asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997 cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice și stomatologice;
- Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu modificările și completările ulterioare,
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice și stomatologice prevăzute în anexele nr. 1-12, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2002. De la această dată își încetează aplicabilitatea prevederile referitoare la asistența medicală ambulatorie de specialitate din Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Colegiului Medicilor din România nr. 269/79/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru anul 2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 22 bis din 15 ianuarie 2001.
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Președintele
Casei Naționale de Asigurări Colegiului Medicilor din România
de Sănătate prof. dr. Mircea Cinteza
prof. univ. dr. Eugeniu Turlea
Ministrul Sănătății și Familiei