Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 51 din 19 august 1999 privind investigatia tehnica a accidentelor și incidentelor din aviația civilă, emisă în temeiul art. 1 lit. H pct. 3 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 31 august 1999, cu următoarele modificări și completări:
1. Alineatele (1) și (2) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței este autoritatea de stat responsabilă cu organizarea, conducerea și controlul activităților de investigatie tehnica a accidentelor și incidentelor din aviația civilă în cazurile prevăzute la art. 1.
(2) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței asigura, direct sau prin delegare, printr-un organism specializat și permanent, conducerea sau controlul, după caz, al investigatiilor tehnice."
2. La articolul 7 alineatul (1), după litera b) se introduce litera c) cu următorul cuprins:
"c) organul de trafic aerian."
3. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței stabilește criteriile pe baza cărora sunt selecționate persoanele competente pentru activitatea de investigatie tehnica. Persoanele astfel selecționate sunt împuternicite și își exercită atribuțiile în baza legitimatiei speciale ale carei model și conținut se aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței."
4. Alineatul (2) al articolului 16 va avea următorul cuprins:
"(2) Constatarea contravenției, precum și aplicarea sancțiunii se fac de organele abilitate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței."
5. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - Cheltuielile ocazionate de investigatia tehnica a accidentelor și incidentelor din aviația civilă, cu excepția cheltuielilor de personal, vor fi suportate din veniturile cu destinație specială ale bugetului de stat." Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 8 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 19 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
OVIDIU CAMELIU PETRESCU
---------------