NORME din 27 decembrie 2001

NORMĂ Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 22 ianuarie 2002
Intrat în vigoare
22.01.2002
Forma consolidată din
22.01.2002

privind regimul confidențialității informațiilor

Articolul 1

(1) În conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu poate dezvălui informații obținute în timpul exercitării atribuțiilor sale.

(2) Obligația de confidențialitate prevăzută mai sus nu se aplică în cazul în care informația este data:

a) cu acordul scris al asiguratorului implicat;

b) la solicitarea instanței judecătorești;

c) în interesul asiguraților.

Articolul 2

(1) Este considerată informație confidențială orice informație care este adusă la cunoștința Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sau care este obținută de aceasta în cursul sau ca urmare a exercitării atribuțiilor sale legale și care nu este destinată publicității prin rapoartele și informarile specificate la alineatele de mai jos.

(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va prezenta Parlamentului, în termen de 6 luni de la expirarea fiecărui exercițiu financiar, un raport asupra pieței asigurărilor din România, precum și o informare privind activitățile desfășurate.

(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va edita și va publică un raport informativ anual asupra pieței de asigurări și asupra instituțiilor și organismelor acesteia, cu respectarea prevederilor art. 1.

Articolul 3

(1) Membrii Consiliului și angajații Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum și orice alte persoane care au efectuat sau efectuează activități în numele acesteia, inclusiv experții, sunt obligate sa păstreze stricta confidențialitate asupra informațiilor obținute în cursul și ca urmare a exercitării atribuțiilor lor și care nu au devenit accesibile publicului larg, fiind supuse în privinta acestor informații regimului legal al secretului de serviciu.

(2) De asemenea, persoanelor prevăzute la alin. (1) le este interzisă utilizarea informațiilor confidențiale pentru obținerea de profituri personale.

(3) Obligațiile prevăzute la alin. (1) și (2) atrag interdicția de a dezvălui oricărei persoane sau autorități informațiile confidențiale de care iau cunoștința în timpul exercitării atribuțiilor lor, cu excepția unor date generale făcute publice prin reprezentantul desemnat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, astfel încât societățile de asigurare și de brokeraj sa nu poată fi individualizate și fără ca prin informațiile furnizate să se prejudicieze cauzele judiciare aflate în curs de desfășurare.

(4) Face excepție de la dispozițiile menționate mai sus situația în care, în vederea prevenirii sau constatării insolvabilitatii unui asigurator, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile art. 30 și 31 din Legea nr. 32/2000, sesizează Curtea de Apel București, caz în care informațiile din care rezultă aceste aspecte sunt înaintate instanței de judecată.

Articolul 4

Dezvaluirea informațiilor confidențiale poate fi facuta doar pentru motive de ordin prudential și în scopul protejării interesului asiguraților, dar numai cu respectarea prevederilor art. 1.

Articolul 5

(1) În exercitarea atributiei de supraveghere prevăzute la art. 5 lit. b) din Legea nr. 32/2000 Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate întreprinde controale periodice sau inopinate la asiguratori sau la brokeri de asigurare, intrand astfel în posesia unor informații confidențiale referitoare la activitatea acestora.

(2) Controalele la asiguratori urmăresc verificarea modului de conducere a activității de asigurare, de realizare și menținere a rezervelor tehnice și matematice în baza legislației în vigoare, cat și evaluarea investițiilor asigurătorilor, a marjei de solvabilitate și a programului de reasigurare.

(3) Brokerii de asigurare sunt obligați sa pună la dispoziție Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la cerere, documentele și înregistrările contabile care să evidențieze și să justifice operațiunile efectuate în timpul desfășurării activității, cuprinzând informații asupra contractelor de asigurare încheiate și asupra înțelegerilor cu asiguratorii.

(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu este obligată sa anunțe efectuarea controalelor la asiguratorii și brokerii de asigurare. Dacă se constata săvârșirea unor fapte penale, ca urmare a controalelor efectuate, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este obligată sa sesizeze organele de cercetare competente, conform art. 227 din Codul de procedură penală.

(5) În exercitarea atribuțiilor sale Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate folosi, pe lângă angajații proprii, specialiști din cadrul Corpului experților în asigurări, organism care funcționează pe lângă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum și specialiști care funcționează în cadrul altor organe (Corpul experților contabili și contabililor autorizați din România, Corpul experților tehnici etc.).

Articolul 6

Informațiile confidențiale pe care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor le primește în baza art. 5 pot fi utilizate numai pentru îndeplinirea obiectivelor sale, respectiv:

a) examinarea modului de desfășurare a activității de asigurare și facilitarea condițiilor de îndeplinire a acestei activități; sau

b) dispunerea de sancțiuni.

Articolul 7

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate colabora, prin schimb de informații sau în orice alt mod, cu alte autorități publice internaționale sau cu instituții străine, având ca obiect reglementarea sau supravegherea piețelor de asigurări, pe baza unor înțelegeri bilaterale, dar aceste schimburi de informații sunt supuse regimului confidențialității prevăzut în prezentele norme. Înțelegerile de cooperare cu autoritățile de supraveghere ale terțelor tari, pentru schimburi de informații, se vor încheia numai cu condiția ca informațiile comunicate să fie supuse regimului confidențialității prin stabilirea unor condiții cel puțin egale cu cele prevăzute de prezentele norme.

Articolul 8

Nerespectarea dispozițiilor stabilite în prezentele norme se sancționează în condițiile legii.

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.