HOTĂRÂRE nr. 1.365 din 27 decembrie 2001

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 28 ianuarie 2002
Intrat în vigoare
28.01.2002
Forma consolidată din
28.01.2002

privind producția și finanțarea stocului de octoxid de uraniu necesar Unității 2 din cadrul Centralei Nuclearoelectrica (CNE) Cernavoda în anul 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 126/2000 privind continuarea realizării Unității 2 din cadrul obiectivului de investiții "Centrala Nuclearoelectrica Cernavoda - 5 x 700 MW", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 335/2001,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă producerea și livrarea în anul 2002 de către Compania Naționala a Uraniului - S.A. a cantității de 30 de tone de octoxid de uraniu în vederea constituirii stocului aferent de către Societatea Naționala "Nuclearelectrica" - S.A., necesar punerii în funcțiune a Unității 2 din cadrul Centralei Nuclearoelectrica (CNE) Cernavoda.

Articolul 2

Cheltuielile necesare pentru producerea și constituirea stocului prevăzut la art. 1 vor fi finanțate din Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, constituit conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul industriei

și resurselor,

Iulian Iancu,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.