NORMA DE METROLOGIE LEGALĂ din 13 decembrie 2001

NORMĂ Ministerul Industriei ?i Resurselor
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 7 februarie 2002
Intrat în vigoare
07.02.2002
Forma consolidată din
07.02.2002
Cuprins

privind "NML CEE-77/95 Taximetre"

Articolul 1

Prezenta norma de metrologie legală CEE se aplică aparatelor de măsurat timpul și distanta, denumite taximetre.

Articolul 2

(1) Se admite aplicarea marcajelor CEE pe taximetrele care îndeplinesc prevederile prezentei norme de metrologie legală CEE.

(2) Taximetrele se supun controlului metrologic prin aprobare de model CEE și verificare inițială CEE, în conformitate cu prevederile pct. 1.2.2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.055/2001 privind condițiile de introducere pe piața a mijloacelor de măsurare și în condițiile stabilite în anexa la prezenta norma de metrologie legală CEE.

Articolul 3

(1) Introducerea pe piața a taximetrelor nu poate fi împiedicată, interzisă sau restrictionata dacă acestea poarta marcajele CEE pentru aprobare de model și verificare inițială, prevăzute la pct. 3.2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.055/2001, sau dacă sunt fabricate într-un stat membru al Uniunii Europene și poarta marcajele CEE corespunzătoare.

(2) Biroul Roman de Metrologie Legală va controla dacă operațiunile aferente etapelor suplimentare verificării inițiale CEE sunt efectuate conform prevederilor pct. 7.3 din anexa la prezenta norma de metrologie legală CEE înainte de punerea în funcțiune a taximetrelor și dacă acestea nu au fost deja efectuate într-un stat membru al UE.

Articolul 4

Anexa face parte integrantă din prezenta norma de metrologie legală CEE.

Anexa 1

-------

la NML CEE-77/95

----------------

1. Terminologie

1.1. Aparate de măsurat timpul și distanta, denumite taximetre

Aparatele de măsurat timpul și distanta, denumite în continuare taximetre, sunt aparatele care, în funcție de caracteristicile autovehiculului pe care sunt instalate și de tarifele pentru care sunt setate, calculează automat și afișează constant, în timpul funcționarii, sumele datorate de utilizatorii autovehiculelor destinate transportului public, denumite autovehicule taxi, pe baza distantei parcurse și, sub o anumită limita de viteza, a timpului de ocupare a autovehiculului.

Prezenta anexa urmează să fie revizuită conform prevederilor art. 27 din Hotărârea Guvernului nr. 1.055/2001, pentru a include taximetrele care incorporeaza un dispozitiv electronic în succesiunea masurarii. Până atunci taximetrele electronice nu pot obține aprobarea de model CEE.

1.2. Termeni specifici

Indicația taximetrului depinde - indiferent de poziția tarifara - de constanta "k" a aparatului și de coeficientul caracteristic "w" al autovehiculului pe care acesta este montat. Coeficientul "w" este funcția de circumferinta efectivă "u" a rotilor autovehiculului și a raportului de transmisie între numărul de rotatii efectuate de roti și numărul de rotatii ale piesei prevăzute pe autovehicul pentru racordarea la taximetru.

1.2.1. Constanta "k" a taximetrului

Constanta "k" a taximetrului este mărimea caracteristica ce indica tipul și numărul de semnale pe care taximetrul le receptioneaza pentru a indica corect distanta parcursă.

Constanta "k" se exprima:

- în rotatii pe kilometru (rot./km); sau

- în impulsuri pe kilometru (impuls/km),

în funcție de forma sub care informația referitoare la distanta parcursă de autovehicul este înregistrată de taximetru, respectiv sub forma de număr de rotatii efectuate de cablul flexibil de antrenare în punctul în care acesta intră în taximetru sau sub forma de semnale electrice.

1.2.2. Coeficientul caracteristic "w" al autovehiculului

Coeficientul caracteristic "w" al autovehiculului este mărimea care indica tipul și numărul de semnale destinate antrenarii taximetrului, afișată de piesa corespunzătoare din dotarea autovehiculului, special prevăzută în acest scop, corespunzător distantei parcurse.

Coeficientul "w" se exprima:

- în rotatii pe kilometru parcurs (rot./km); sau

- în impulsuri pe kilometru parcurs (impuls/km),

în funcție de forma sub care informația referitoare la distanta parcursă de autovehicul este înregistrată de taximetru, respectiv sub forma de număr de rotatii efectuate de piesa care antreneaza taximetrul sau sub forma de semnale electrice.

Coeficientul caracteristic "w" al autovehiculului variaza în funcție de o serie de factori, în special de gradul de uzura a pneurilor și de presiunea în pneuri, de incarcatura transportată de autovehicul și de condițiile de călătorie. Acest coeficient este determinat în condițiile de referința pentru încercarea autovehiculului, prevăzute la pct. 1.2.7.

1.2.3. Circumferinta efectivă "u" a rotilor

Circumferinta efectivă "u" a rotii autovehiculului, care antreneaza direct sau indirect taximetrul, este distanta parcursă de autovehicul în timpul unei rotatii complete a rotii respective. Dacă taximetrul este acționat simultan de doua roti, circumferinta efectivă reprezintă media circumferintelor efective ale fiecăreia dintre cele doua roti, exprimată în milimetri.

Circumferinta efectivă "u" a rotii este corelata cu coeficientul caracteristic "w" al autovehiculului, prevăzut la pct. 1.2.2, și, acolo unde este necesar să fie identificata, aceasta se determina în condițiile de referința pentru încercarea autovehiculului, prevăzute la pct. 1.2.7.

1.2.4. Dispozitiv de adaptare

Dispozitivul de adaptare este destinat reglarii coeficientului caracteristic "w" al autovehiculului, în funcție de constanta "k" a taximetrului.

1.2.5. Erori tolerate

Erorile tolerate menționate la pct. 5 depind exclusiv de taximetru. Valorile adevărate, menționate la pct. 5, utilizate la determinarea erorilor, se calculează în funcție de constanta "k" a taximetrului și de tarifele pentru care acesta a fost programat.

1.2.6. Viteza de comutare

Viteza de comutare este viteza cu care mecanismul de antrenare a dispozitivului de înregistrare al taximetrului trece de la măsurarea timpului la măsurarea distantei parcurse sau invers.

Viteza de comutare se obține impartind tariful după timp la tariful după distanta.

1.2.7. Condițiile de referința pentru încercarea autovehiculului, în vederea determinării coeficientului caracteristic al acestuia

Condițiile de referința pentru încercarea autovehiculului sunt îndeplinite dacă:

a) roata sau rotile care acționează taximetrul sunt prevăzute cu pneuri a căror circumferinta efectivă "u" este aceeași cu cea a rotilor folosite la determinarea coeficientului caracteristic "w". Pneurile trebuie să fie în stare buna și să fie umflate la presiunea corecta;

b) sarcina transportată de autovehicul este de aproximativ 150 kg. (Aceasta corespunde prin convenție greutatii a doua persoane adulte, inclusiv soferul);

c) autovehiculul se deplaseaza prin autopropulsie pe o suprafața plana, în linie dreapta, cu o viteză de 40 ± 5 km/h.

Dacă încercările se efectuează în alte condiții decât cele menționate mai sus, de exemplu alte greutăți, alte viteze sau la viteza de mers la pas, utilizând un stand pentru încercări etc., rezultatele vor fi corectate aplicându-se coeficienții de conversie necesari pentru a transforma valoarea rezultată în valoarea care s-ar fi obținut în condițiile de referința pentru încercarea autovehiculului, menționate la lit. a), b) și c).

2. Unități de măsura

Unitățile de măsura utilizate exclusiv pentru indicațiile generate sau afișate de taximetre sunt următoarele:

- metrul sau kilometrul, pentru distanta;

- secunda, minutul sau ora, pentru timp.

Costul călătoriei se va exprima în lei.

3. Caracteristici tehnice

3.1. Aparat de măsurat și dispozitiv de calcul

3.1.1. Taximetrul este construit astfel încât sa calculeze și sa afiseze costul călătoriei exclusiv în funcție de:

a) distanta parcursă (calcul după distanta), când autovehiculul se deplaseaza cu o viteză mai mare decât viteza de comutare;

b) timp (calcul după timp), când autovehiculul se deplaseaza cu o viteză mai mica decât viteza de comutare sau când stationeaza.

3.1.2. Calculul după distanta se efectuează prin intermediul rotilor autovehiculului, iar mersul în marsarier al autovehiculului nu are ca efect reducerea costului călătoriei sau a distantei afișate.

Calculul după timp se efectuează prin intermediul unui cronometru care este acționat numai prin pornirea dispozitivului de comanda al taximetrului.

În cazul în care cronometrul mecanic este cu întoarcere manuală, acesta trebuie să funcționeze cel puțin 8 ore neintors sau doua ore în cazul în care este prevăzut cu un mecanism de întoarcere care se declanseaza la fiecare actionare manuală premergătoare pornirii taximetrului.

Dacă cronometrul mecanic este cu întoarcere electrica, procesul trebuie să fie automat.

Cronometrajul electric trebuie să fie în permanenta în stare de funcționare.

3.1.3. În cazul calculului după distanta, pentru fiecare tarif prima modificare a indicatiei taximetrului se produce după parcurgerea unei distanțe inițiale, care poate fi diferita de intervalele de distanta ulterioare. Următoarele modificări ale indicațiilor taximetrului corespund unor intervale de distanta egale.

În cazul calculului după timp, pentru fiecare tarif prima modificare a indicatiei taximetrului se produce după un interval de timp inițial, care poate fi diferit de intervalele de timp ulterioare. Următoarele modificări ale indicațiilor taximetrului corespund unor intervale de timp egale între ele.

În condițiile în care nu se produce nici o schimbare de antrenare, raportul dintre distanta inițială și intervalele de distanta ulterioare este identic cu raportul dintre timpul inițial și intervalele de timp ulterioare, indiferent de tariful practicat.

3.1.4. Dispozitivul de adaptare este construit astfel încât sa nu permită accesul la alte piese componente ale taximetrului prin deschiderea carcasei.

3.1.5. Taximetrul este proiectat astfel încât orice modificare în dispozitivul de calcul, impusa de necesitatea schimbării tarifelor, să poată fi ușor executată.

Dacă taximetrul este conceput pentru mai multe poziții tarifare, acesta calculează și afișează costul călătoriei în toate pozițiile suplimentare, pe baza tarifului selectat.

3.2. Dispozitivul de comanda

3.2.1. Taximetrul este construit astfel încât sa nu poată fi pus în funcțiune înainte de a fi acționat de un dispozitiv de comanda fixat în una dintre următoarele poziții autorizate:

3.2.2. Poziția "liber"

În poziția "liber":

a) pe cadranul taximetrului nu este afișat nici un cost sau indicația acestuia este zero. În poziția "liber" taximetrul poate însă sa indice taxa de pornire;

b) atât calculul după distanta, cat și cel după timp nu activează dispozitivul care afișează suma de plată;

c) dispozitivul de afișare a eventualelor sume suplimentare, menționate la pct. 3.3.7, nu indica nimic sau este la poziția "zero".

3.2.3. Alte poziții

Dispozitivul de comanda este astfel conceput încât, pornind de la poziția "liber", taximetrul să poată fi fixat succesiv în următoarele poziții de operare:

a) în poziția "ocupat", în diversele poziții de funcționare la oricare dintre tarifele existente, fiind activate calculul după timp și calculul după distanta;

b) în poziția "total" (sau "plata") afisand suma totală de plată. În aceasta poziție calculul după timp este oprit, iar calculul după distanta este pornit la tariful selecționat anterior, pe poziția "ocupat".

3.2.4. Funcționarea dispozitivului de comanda

Funcționarea dispozitivului de comanda se supune următoarelor restrictii:

a) pornind de la poziția "ocupat" de funcționare la un tarif oarecare, nu este posibila readucerea taximetrului la poziția "liber" fără a trece prin poziția "total" ("plata"). Este posibila comutarea de la un tarif la altul;

b) pornind de la poziția "total" ("plata"), nu este posibila readucerea taximetrului în poziția "ocupat" de funcționare la un tarif oarecare fără a trece prin poziția "liber";

c) taximetrul este proiectat astfel încât comutarea de la un tarif la altul, prin trecerea sa prin poziția "liber", să fie posibila numai dacă, la trecerea sa prin aceasta poziție, sunt întrunite condițiile prevăzute pentru poziția respectiva pe dispozitivul de comanda prevăzut la pct. 3.2.2;

d) dispozitivul de comanda este conceput astfel încât sa nu poată fi acționat, pentru a permite taximetrului să fie fixat în alte poziții de funcționare decât cele menționate la lit. a), b) și c).

3.2.5. Dispoziții speciale

Independent de cerințele stabilite la pct. 3.2.4, diversele tarife se succed automat, în funcție de distanta parcursă sau de timpul în care vehiculul a fost ocupat.

3.3. Dispozitivul de afișare

3.3.1. Panoul frontal al taximetrului este construit astfel încât indicațiile care interesează pasagerul să fie lizibile atât ziua, cat și noaptea.

3.3.2. Suma de plată este ușor de observat prin simpla citire a unui șir de cifre de minimum 10 mm înălțime.

Când aparatul este pornit de la poziția "liber" prin actionarea dispozitivului de comanda, cadranul afișează suma fixa reprezentând taxa de pornire.

După aceea suma de plată afișată se modifica discontinuu, majorandu-se succesiv cu o valoare monetara constanta.

3.3.3. Taximetrul este prevăzut cu un dispozitiv care afișează constant pe cadran poziția de funcționare activata a dispozitivului de comanda.

3.3.4. Taximetrul este proiectat astfel încât să permită unui repetor al pozițiilor dispozitivului de comanda sa afiseze, în exteriorul vehiculului, poziția de funcționare sau tariful practicat.

Acest repetor nu perturba funcționarea corecta a taximetrului și nici nu permite accesul la mecanismul de antrenare a taximetrului.

3.3.5. Dacă afișarea indicațiilor obligatorii nu apare sub forma de cifre sau litere luminoase, taximetrul trebuie să fie dotat cu un dispozitiv de iluminat pentru aceste afisaje, suficient de puternic pentru a permite citirea cu usurinta, dar fără sa deranjeze vederea.

Dispozitivul de iluminat este astfel conceput încât să permită înlocuirea sursei de lumina fără a fi necesară demontarea pieselor sigilate ale aparatului.

3.3.6. Taximetrul este astfel proiectat încât să fie posibila dotarea sa cu totalizatoarele care indica:

a) distanta totală parcursă de autovehicul;

b) distanta totală parcursă de autovehiculul ocupat;

c) numărul total de curse;

d) numărul de valori monetare menționate la pct. 3.3.2.

Totalizatoarele trebuie să își îndeplinească corect funcția pentru care au fost concepute. Ele afișează informația sub forma unui șir de cifre de minimum 4 mm înălțime.

3.3.7. Taximetrul este astfel proiectat încât să poată fi dotat cu un dispozitiv de afișare a unor sume suplimentare, care acționează independent de indicatorul de cost și revine automat la zero când vehiculul este în poziția "liber".

Acest dispozitiv afișează eventualele sume suplimentare sub forma unui șir de cifre de minimum 8 mm înălțime, dar nu mai mari decât cifrele care arata costul călătoriei.

3.4. Dispozitive suplimentare opționale

Taximetrul poate fi dotat cu dispozitive suplimentare, cum ar fi:

a) dispozitive de înregistrare, utile deținătorului vehiculului;

b) dispozitive de imprimat cu banda sau cartela, pentru redarea sumei de plată.

Prezenta și funcționarea dispozitivelor opționale nu afectează funcționarea corecta a taximetrului.

3.5. Construcție

3.5.1. Taximetrele sunt construite rezistente și sigure.

Componentele lor de baza sunt confectionate din materiale care le conferă rezistenta și stabilitatea adecvate.

3.5.2. Carcasa taximetrului și a dispozitivului de adaptare neincorporat în carcasa taximetrului, precum și mansoanele elementelor de transmisie se confectioneaza astfel încât componentele de baza ale mecanismelor încorporate sa nu fie accesibile din exterior și să fie protejate împotriva prafului și umezelii.

Componentele care permit reglarea taximetrului nu sunt accesibile fără ruperea sigiliilor de protecție menționate la pct. 6.

4. Marcaje

4.1 Semne de marcare și identificare generală

Fiecare taximetru poarta pe cadran sau pe o placuta atașată următoarele marcaje, vizibile și lizibile în condiții normale de instalare:

a) numele, adresa sau marca producătorului;

b) tipul taximetrului, numărul și anul de fabricație;

c) marcajul aprobării de model CEE;

d) constanta taximetrului "k" (determinata cu o incertitudine mai mica de ± 0,2%).

Fiecare taximetru va fi prevăzut cu spații pentru:

a) informații suplimentare, dacă este cazul, referitoare la taximetru sau la vehicul;

b) alte marcaje, exceptând marcajul CEE de verificare inițială parțială.

4.2. Semne de marcare speciale

4.2.1. Semnificatia valorilor înregistrate de taximetru apare clar, lizibil și vizibil în dreptul ferestrei fiecărui dispozitiv de afișare.

4.2.2. Denumirea sau simbolul unității monetare este afișat în dreptul cadranului care arata costul călătoriei și al cadranului care afișează sumele de plată suplimentare.

5. Erori tolerate

Pentru verificarea pe standul de încercare a unui taximetru pregătit pentru instalare și dotat cu accesoriile sale, valoarea adevarata a marimilor măsurate este cea rezultată din valoarea "k" afișată pe aparat și tariful (tarifele) pentru care taximetrul a fost programat.

Valoarea adevarata a acestor marimi se situeaza între limita maxima și limita minima a indicațiilor admise.

5.1. În cazul calculului după distanta, erorile tolerate pentru o distanta parcursă data nu trebuie să depășească:

a) pentru distanta inițială, menționată la pct. 3.1.3: ±1% din valoarea convențional adevarata; totuși, pentru distanțe inițiale de sub 1.000 m se accepta un interval de ±10 m;

b) pentru distanțele ulterioare: ±1% din valoarea adevarata.

5.2. În cazul calculului după timp, erorile tolerate pentru un timp dat nu trebuie să depășească:

a) pentru timpul inițial, menționat la pct. 3.1.3: ±1,5% din valoarea adevarata; totuși, pentru timpi inițiali de până la 10 minute se accepta un interval de ±9 secunde;

b) pentru timpii ulteriori: ±1,5% din valoarea adevarata.

6. Sigilii

6.1. Următoarele componente ale taximetrului sunt construite astfel încât să permită aplicarea unui sigiliu:

a) carcasa în care este inclus mecanismul intern al taximetrului;

b) carcasa dispozitivului de adaptare;

c) capacele de protecție ale dispozitivelor mecanice sau electrice care leagă punctul de intrare al taximetrului de piesa corespunzătoare din dotarea autovehiculului, destinată cuplarii acestuia la aparatul de taxat, inclusiv piesele detasabile ale dispozitivului de adaptare;

d) racordurile de cabluri electrice, în cazul în care mecanismele de cronometrare sunt cu întoarcere electrica și dispozitivul de comanda al taximetrului este acționat electric;

e) toate placutele destinate marcajelor obligatorii sau marcajelor de verificare;

f) cablurile electrice de conexiune aferente dispozitivului repetor menționat la pct. 3.3.4, dacă acesta exista.

6.2. Toate aceste sigilii se aplică astfel încât accesul la componentele și conexiunile protejate sa nu fie posibil fără distrugerea sigiliului.

6.3. Certificatul de aprobare de model CEE indica locurile de aplicare a sigiliilor și, dacă este cazul, tipul și forma dispozitivelor de sigilare.

7. Verificarea inițială CEE

7.1. Dacă se solicita o verificare CEE completa, verificarea inițială a taximetrului este efectuată în mai multe etape.

7.2. Prima etapa: taximetrul primește marca CEE de verificare inițială parțială, dacă:

a) modelul a primit aprobarea de model CEE;

b) taximetrul este conform modelului aprobat și poarta marcajele prevăzute la pct. 4.1;

c) erorile taximetrului respecta cerințele pct. 5.1 și 5.2.

7.3. Etapele suplimentare verificării inițiale CEE a căror responsabilitate aparține Biroului Roman de Metrologie Legală.

Acestea sunt:

1. înainte de montarea în vehicul:

a) verificarea reglajelor aparatului;

b) verificarea reglajelor tarifare;

2. după montarea în vehicul:

- verificarea ansamblului taximetru-autovehicul.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.