REGULAMENT din 21 martie 2002

REGULAMENT Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 2 aprilie 2002
Intrat în vigoare
01.07.2002
Forma consolidată din
01.07.2002

privind utilizarea sistemelor computerizate de rezervare în transportul aerian

Articolul 1

(1) Prezentul regulament cuprinde normele de utilizare a sistemelor computerizate de rezervare, care conțin produse de transport aerian, utilizate pe teritoriul României, indiferent de:

a) statutul sau naționalitatea furnizorului de sistem;

b) sursa de informații utilizata sau localizarea unității centrale de procesare a datelor;

c) localizarea geografică a aeroporturilor între care este efectuat transportul aerian.

(2) Prezentul regulament se aplică și în cazul în care în afisajul principal al sistemelor de rezervare menționate la alin. (1) sunt încorporate și produse de transport feroviar.

Articolul 2

În sensul prezentului regulament, prin următorii termeni se înțelege:

a) produs de transport aerian independent - transportul pe calea aerului al unui pasager între doua aeroporturi, incluzând orice servicii auxiliare aferente și avantaje suplimentare oferite spre vânzare și/sau vândute ca parte integrantă a produsului respectiv;

b) produs de transport aerian combinat - o combinație prestabilita între un produs de transport aerian independent și alte servicii care nu sunt auxiliare transportului aerian, oferite spre vânzare și/sau vândute împreună, incluse în același tarif;

c) produs de transport aerian - atât produsele de transport aerian independente, cat și cele combinate;

d) serviciu aerian regulat - o serie de zboruri având următoarele caracteristici:

- sunt efectuate de o aeronava pentru transportul de pasageri, marfa și/sau de posta, contra cost, de o asemenea maniera încât pentru fiecare zbor locurile sunt oferite consumatorilor spre vânzare individual, fie direct de transportatorul aerian, fie de agenții autorizați ai acestuia;

- sunt operate astfel încât să asigure traficul între aceleași doua sau mai multe puncte:

● după un orar publicat; sau

● prin zboruri cu o regularitate sau frecventa care îi conferă caracterul unei serii sistematice;

e) tarif - prețul plătit pentru produsele de transport aerian independente și condițiile de aplicare a prețului respectiv;

f) sistem computerizat de rezervare, denumit în continuare SCR, - un sistem computerizat care conține, printre altele, informații despre transportatorii aerieni, referitoare la orare, disponibilitati, tarife și servicii conexe, oferind sau neoferind facilități prin care se pot face rezervari ori se pot emite bilete, în măsura în care unele sau toate aceste servicii sunt puse la dispoziție abonatilor;

g) facilități de distribuție - facilitățile asigurate de către un furnizor de sistem pentru oferirea de informații despre orarele transportatorilor, disponibilitati, tarife și servicii conexe, precum și pentru efectuarea de rezervari, emiterea de bilete sau orice alte servicii aferente;

h) furnizor de sistem - orice persoană juridică, inclusiv filialele acesteia, responsabilă de exploatarea sau comercializarea unui SCR;

i) transportator principal - orice transportator aerian care, direct sau indirect, singur sau împreună cu alții, deține sau are controlul efectiv asupra unui furnizor de sistem, precum și orice transportator aerian pe care transportatorul principal îl deține sau pe care îl controlează efectiv;

j) control efectiv - o relație constituită din drepturi, contracte sau orice alte mijloace care, separat ori împreună și în conformitate cu prevederile legale aplicabile, oferă posibilitatea de exercitare directa sau indirecta a unei influente decisive asupra unei întreprinderi - transportatori și/sau furnizori de sistem - prin:

- dreptul de a utiliza parțial sau în totalitate activele întreprinderii;

- drepturi sau contracte care conferă o influența decisiva în privinta componentei, votului ori deciziilor structurilor de conducere ale întreprinderii sau conferă în orice alt mod influența decisiva în conducerea afacerilor întreprinderii;

k) transportator afiliat - transportatorul aerian care are un contract cu un furnizor de sistem pentru distribuirea produselor de transport aerian prin intermediul unui SCR. În măsura în care un transportator principal utilizează facilitățile propriului SCR, el va fi considerat transportator afiliat;

l) abonat - o persoană, alta decât un consumator sau transportator afiliat, care utilizează un SCR în baza unui contract sau a oricărui alt aranjament financiar încheiat cu un furnizor de sistem. Un aranjament financiar exista atunci când se efectuează o plata specifică pentru serviciile unui furnizor de sistem sau atunci când se achiziționează un produs de transport aerian;

m) consumator - orice persoană care este în căutare de informații cu privire la un produs de transport aerian și/sau intenționează sa cumpere un astfel de produs pentru folos personal;

n) afisaj principal - o expunere cuprinzatoare și neutra de date privitoare la serviciile de transport aerian pe perechi de orașe, pentru o anumită perioada;

o) durata călătoriei - diferența de timp dintre ora programata a plecării și cea a sosirii;

p) îmbunătățirea serviciului - orice produs sau serviciu, altul decât facilitățile de distribuție, oferit abonatilor de către un furnizor de sistem în nume propriu și care are legătură cu un SCR;

q) produs de transport feroviar independent - transportul pe calea ferată al unui pasager între doua gări, incluzând orice servicii auxiliare aferente și avantajele suplimentare oferite spre vânzare sau vândute ca parte integrantă a produsului respectiv;

r) produs de transport feroviar combinat - o combinație prestabilita a unui produs de transport feroviar independent cu alte servicii care nu sunt auxiliare transportului feroviar, oferită spre vânzare sau vândută în același tarif;

s) produs de transport feroviar - atât produsele de transport feroviar independent, cat și cele combinate;

t) bilet - un document valabil care da dreptul la transport ori un echivalent al acestuia, inclusiv sub forma electronică, eliberat sau autorizat de către transportator ori de agentul sau autorizat;

u) rezervare dubla - situația în care doua sau mai multe rezervari sunt efectuate pentru același pasager, dar în care este evident ca pasagerul respectiv nu va putea utiliza decât una dintre acestea.

Articolul 3

(1) Furnizorul de sistem poate încheia contracte sau alte acte juridice cu transportatori principali, transportatori afiliati și abonati. Furnizorul de sistem va avea personalitate juridică, respectiv calitatea de a acționa și de a fi acționat în justiție, în nume propriu, în condițiile legii.

(2) Furnizorul de sistem va permite oricărui transportator aerian sa beneficieze, în mod egal și nediscriminatoriu, de facilitățile sale de distribuție, în limitele capacității sistemului respectiv și în funcție de orice alte constrângeri de ordin tehnic aflate în afară controlului furnizorului.

(3) a) Furnizorul de sistem este obligat:

- sa nu impună condiții nerezonabile și discriminatorii în contractul încheiat cu transportatorul afiliat;

- sa nu solicite acceptarea unor condiții suplimentare care, prin natura lor sau potrivit uzantelor comerciale, nu au legătură cu participarea la respectivul SCR;

- să aplice aceleași condiții pentru servicii de nivel similar.

b) Furnizorul de sistem nu va impune drept condiție de afiliere a unui transportator la propriul SCR neparticiparea acestui transportator, în același timp, la un alt sistem.

c) Transportatorul afiliat va putea sa rezilieze contractul încheiat cu un furnizor de sistem printr-un preaviz de cel puțin 6 luni, care nu va expira însă înainte de sfârșitul primului an al contractului. În acest caz furnizorul de sistem va avea dreptul sa recupereze numai cheltuielile direct determinate de rezilierea contractului.

(4) În situația în care furnizorul de sistem decide sa imbunatateasca facilitățile de distribuție oferite sau echipamentul utilizat pentru asigurarea facilităților, acesta va asigura informarea corespunzătoare și va oferi aceste îmbunătățiri tuturor transportatorilor, începând cu aceeași dată și în aceleași condiții, fiind limitat numai de constrangerile de ordin tehnic aflate în afară controlului furnizorului de sistem, și într-o asemenea maniera încât sa nu existe nici o diferența între transportatorii principali și cei afiliati în ceea ce privește perioada de implementare a noilor îmbunătățiri.

Articolul 4

(1) a) Transportatorul principal nu va trata discriminatoriu un SCR concurent prin refuzul de a pune la dispoziție acestuia, la cerere și cu aceeași promptitudine ca și în cazul propriului SCR, informații privind orarele, tarifele și disponibilitățile referitoare la propriile servicii de transport aerian, similare cu cele pe care le pune la dispoziție propriului SCR, sau prin refuzul de a distribui produsele sale de transport aerian printr-un alt SCR și de a accepta sau confirma cu promptitudine o rezervare facuta printr-un SCR concurent pentru oricare dintre produsele sale de transport aerian distribuite și prin propriul SCR. Cu toate acestea, transportatorul principal nu va fi obligat sa accepte și sa confirme acele rezervari care nu sunt conforme cu tarifele și condițiile practicate de el.

b) Transportatorul principal nu este obligat sa suporte costurile generate de activitățile prevăzute la lit. a), excepție făcând costurile cu reproducerea informațiilor de furnizat și costurile pentru rezervarile acceptate. Tariful pentru rezervare datorat unui SCR pentru o rezervare acceptată, efectuată conform dispozițiilor prezentului articol, nu trebuie să depășească tariful solicitat de același SCR transportatorilor afiliati, pentru o tranzacție echivalenta.

c) Transportatorul principal va avea dreptul să efectueze controale pentru a se asigura ca cerințele prevăzute la art. 7 alin. (1) sunt respectate de orice SCR concurent.

(2) Obligația impusa prin prezentul articol nu se aplică în favoarea unui SCR concurent în cazul în care respectivul SCR nu respecta dispozițiile art. 6 sau 8 privind accesul neautorizat al transportatorilor principali la informații.

Articolul 5

(1) Transportatorii afiliati și orice alți furnizori de produse de transport aerian se vor asigura ca datele pe care le pun la dispoziție unui SCR sunt corecte, nu induc în eroare, sunt la fel de clare și de cuprinzatoare ca și cele puse la dispoziție altor SCR. Aceste date vor da posibilitatea furnizorului de sistem sa îndeplinească cerințele privind criteriile de clasificare menționate în anexa nr. 1. Datele transmise prin intermediari nu vor putea fi manipulate de aceștia într-o maniera care să conducă la informații incorecte, confuze sau discriminatorii. Cerințele stabilite în prezentul alineat se aplică și serviciilor feroviare în ceea ce privește datele transmise pentru a fi incluse în afisajul principal.

(2) Furnizorul de sistem nu va putea sa utilizeze datele menționate la alin. (1) într-o maniera care ar putea duce la oferirea de informații incorecte, confuze sau discriminatorii.

(3) Furnizorul de sistem va introduce și va procesa datele oferite de transportatorii afiliati cu egala grija și promptitudine, sub rezerva constrangerilor impuse de metoda de încărcare a datelor aleasă de către fiecare transportator afiliat și de formatele standard utilizate de respectivul furnizor.

Articolul 6

(1) Facilitățile de încărcare a datelor și/sau de procesare oferite de un furnizor de sistem vor fi puse la dispoziție tuturor transportatorilor principali și afiliati, fără discriminare. În cazul în care exista standarde general acceptate ale industriei de transport aerian, furnizorii de sistem vor oferi facilități compatibile cu acestea.

(2) Furnizorul de sistem nu va rezerva o anumită procedura de încărcare a datelor și/sau de procesare și nici o alta facilitate de distribuție numai pentru unul sau mai mulți dintre transportatorii săi principali.

(3) Furnizorul de sistem se va asigura ca facilitățile sale de distribuție sunt separate, în mod clar și verificabil, de inventarul sau privat, precum și de facilitățile de management și marketing ale oricărui transportator. Separarea se va realiza fie logic, prin mijloace software, fie fizic, într-o asemenea maniera încât orice legătură între facilitățile de distribuție și facilitățile private să se realizeze numai printr-o interfata de tip "de la aplicație la aplicație". În cazul în care exista standarde general acceptate ale industriei de transport aerian, furnizorul de sistem va oferi interfete compatibile cu acestea.

(4) Indiferent de metoda de separare adoptată furnizorul de sistem va pune interfata prevăzută la alin. (3) la dispoziție tuturor transportatorilor principali și afiliati în mod nediscriminatoriu, aceștia bucurandu-se de un tratament egal în ceea ce privește procedurile, intrările și ieșirile din sistem.

(5) Furnizorul de sistem va urmări ca oricare dintre terții care furnizează în numele sau toate sau o parte din facilitățile propriului SCR să respecte dispozițiile prezentului regulament.

Articolul 7

(1) a) Afisajele generate de un SCR vor fi clare și nediscriminatorii.

b) Furnizorul de sistem nu va afișa în mod intentionat sau din neglijența informații incorecte sau confuze în propriul SCR.

(2) Furnizorul de sistem are obligația:

a) sa pună la dispoziție un afisaj sau afisaje principale pentru fiecare tranzacție individuală efectuată prin propriul SCR și sa includă în acestea datele furnizate de transportatorii afiliati cu privire la orarele de zbor, tipurile de tarife și locurile disponibile, într-o maniera clara și cuprinzatoare, fără discriminare sau preferințe, în special în ceea ce privește ordinea în care sunt prezentate informațiile;

b) să ofere consumatorului, la cererea acestuia, un afisaj principal limitat numai la serviciile regulate sau la cele neregulate;

c) în compunerea și selectarea zborurilor pentru o anumită pereche de orașe în scopul includerii în afisajul principal, sa nu facă nici o discriminare între aeroporturile care deservesc același oraș;

d) să asigure clasificarea optiunilor de zbor în afisajul principal în conformitate cu prevederile anexei nr. 1;

e) să aplice criteriile folosite la clasificare, în mod nediscriminatoriu, tuturor transportatorilor afiliati.

(3) În cazul în care furnizorul de sistem oferă informații referitoare la tarife, afișarea va fi neutra și nediscriminatorie și va include cel puțin tarifele practicate pe toate zborurile transportatorilor afiliati incluși în afisajul principal. Sursa acestor informații va trebui să fie acceptată de transportatorii afiliati și de furnizorul de sistem implicat.

(4) Informațiile privind produsele combinate, referitoare, printre altele, la organizatorul călătoriei, tarife și disponibilitati, nu vor fi incluse în afisajul principal.

(5) Nu se va considera o încălcare a prezentului regulament schimbarea de către un SCR a unui afisaj în scopul satisfacerii cerințelor specifice ale unui consumator.

Articolul 8

(1) Punerea la dispoziție a informațiilor dintr-un SCR, statistic sau în alta maniera, de către un furnizor de sistem se va face cu respectarea următoarelor cerințe:

a) informațiile asupra rezervarilor individuale identificabile se furnizează numai transportatorului sau transportatorilor aerieni care participa la serviciul vizat prin rezervarea respectiva și abonatilor implicați în aceasta rezervare. Informațiile de care dispune furnizorul de sistem, referitoare la rezervarile individuale identificabile, se arhiveaza off-line (într-o baza de date cu acces restrictionat) în termen de 72 de ore de la momentul în care a fost finalizată ultima formalitate aferentă rezervarii individuale și se distrug după o perioadă de 3 ani. Accesul la aceste date nu este autorizat decât în caz de divergenta cu privire la modul de facturare a serviciilor SCR;

b) orice date referitoare la marketing, rezervari sau vânzări se furnizează cu respectarea următoarelor condiții:

(i) datele se oferă nediscriminatoriu și cu aceeași promptitudine tuturor transportatorilor afiliati și principali;

(îi) datele pot acoperi și, la cerere, acoperă toți transportatorii afiliati și/sau abonatii, dar nu vor include nici o informație personală privind un pasager sau o persoană juridică beneficiara și nici un fel de element care să permită, direct sau indirect, identificarea acestora;

(iii) toate solicitarile privind furnizarea unor astfel de date sunt tratate cu aceeași atenție și promptitudine, în funcție de metoda de transmitere aleasă de fiecare transportator;

(iv) informațiile se comunică, la cerere, transportatorilor afiliati și/sau abonatilor într-o maniera globală și în același timp selectiva din punct de vedere al pieței pe care aceștia își exercită activitatea;

(v) un grup de companii aeriene și/sau de abonati este îndreptățit sa cumpere datele în vederea unei prelucrari comune.

(2) Furnizorul de sistem nu va pune la dispoziție altor persoane care nu au legătură cu tranzacția informații personale referitoare la un pasager, fără acordul respectivului pasager.

(3) Furnizorul de sistem va asigura, prin mijloace tehnice și/sau prin măsuri de siguranță cuprinzând cel puțin mijloacele software, respectarea prevederilor alin. (1) și (2), astfel încât informațiile oferite de către sau create pentru transportatorii aerieni sa nu poată fi accesate de unul sau de mai mulți transportatori principali, cu excepția situațiilor permise de prezentul articol.

Articolul 9

(1) Obligațiile furnizorului de sistem față de transportatori, stipulate la art. 3, 5, 6, 7 și 8, nu se vor aplica în cazul transportatorului al cărui SCR propriu, care funcționează în afară teritoriului României, nu oferă transportatorilor aerieni români un tratament egal cu cel prevăzut de prezentul regulament.

(2) Obligațiile transportatorilor principali sau afiliati, prevăzute la art. 4, 5 și 10, nu se vor aplica în cazul unui SCR controlat de unul sau de mai mulți transportatori aerieni străini în măsura în care, în afară teritoriului României, transportatorilor principali sau afiliati nu li se acordă de respectivul SCR un tratament echivalent cu cel prevăzut de prezentul regulament.

(3) Transportatorii aerieni principali sau afiliati care operează în România vor informa Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței cu privire la neaplicarea de către un SCR concurent, pe teritoriul altui stat, a unui tratament echivalent cu cel prevăzut în prezentul regulament, precum și cu privire la identitatea entitatilor care controlează respectivul SCR. În cazul în care constata o discriminare în înțelesul alin. (1) și (2), Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va informa în acest sens toți furnizorii de sistem care funcționează în România, precum și transportatorii aerieni implicați.

(4) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței poate solicita unui SCR care respecta prevederile prezentului regulament pe teritoriul României, dar care în afară teritoriului României nu acorda transportatorilor principali sau afiliati români un tratament echivalent cu cel prevăzut de prezentul regulament, să își modifice modul de operare, în scopul eliminării respectivelor discriminări.

Articolul 10

(1) Transportatorul principal nu va condiționa, direct sau indirect, utilizarea unui anumit SCR de către un abonat de primirea vreunui comision sau a altei facilități pentru vânzarea produselor de transport aerian disponibile pe zborurile sale.

(2) Transportatorul principal nu va solicita unui abonat, direct sau indirect, utilizarea unui anumit SCR pentru vânzarea sau emiterea de bilete pentru oricare dintre produsele de transport aerian oferite, direct sau indirect, de respectivul transportator.

(3) Orice condiție pe care un transportator aerian ar putea sa o impună unui agent de turism atunci când îl autorizeaza sa vândă și sa emita bilete pentru produsele sale de transport aerian nu va putea sa aducă atingere alin. (1) și (2).

Articolul 11

(1) Furnizorul de sistem va pune la dispoziție oricărui abonat, fără discriminare, toate facilitățile de distribuție ale unui SCR.

(2) Furnizorul de sistem nu va solicita unui abonat să semneze un contract de exclusivitate și nici nu va împiedica, direct sau indirect, un abonat sa utilizeze ori să se aboneze și la alt sistem.

(3) O imbunatatire a serviciului acordată unui abonat va fi oferită de furnizorul de sistem tuturor abonatilor, fără discriminare.

(4) a) Furnizorul de sistem nu va impune condiții nejustificate în contractele cu abonatii pentru a le permite utilizarea propriului SCR.

Abonatul va putea rezilia contractul încheiat cu un furnizor de sistem printr-un preaviz de cel puțin 3 luni, care nu va expira înainte de sfârșitul primului an al contractului. În acest caz furnizorul de sistem va avea dreptul sa recupereze numai cheltuielile direct determinate de rezilierea contractului.

b) La rezilierea contractului furnizorul de sistem va recupera eventualele cheltuieli cu asigurarea echipamentului tehnic pus la dispoziție abonatului.

(5) Furnizorul de sistem va trebui sa prevadă în fiecare contract încheiat cu abonatul următoarele condiții:

a) afisajul principal, care se conformează prevederilor art. 7, să fie accesat pentru fiecare tranzacție individuală, cu excepția cazului în care un consumator solicita informații referitoare la un singur transportator aerian sau doar la produse de transport aerian combinat;

b) abonatul sa utilizeze datele puse la dispoziție prin SCR într-o maniera care să nu conducă la o prezentare incorectă, confuza sau discriminatorie a informațiilor către consumatori.

(6) Furnizorul de sistem nu va obliga un abonat sa accepte o ofertă de echipament tehnic sau software, dar va putea cere ca echipamentul tehnic și software utilizate să fie compatibile cu propriul sistem.

Articolul 12

(1) a) În ceea ce privește informațiile furnizate printr-un SCR, abonatul va utiliza un afisaj neutru în conformitate cu art. 7 alin. (2), cu excepția cazului în care este necesar un afisaj special pentru satisfacerea solicitării unui consumator.

b) Nici un abonat nu va utiliza informațiile furnizate printr-un SCR într-un mod care să conducă la o prezentare incorectă, confuza sau discriminatorie a acestor informații către consumator.

c) Abonatul va efectua rezervari și va elibera bilete în conformitate cu informațiile conținute în sistemul de rezervare utilizat sau asa cum a fost autorizat de transportatorul implicat.

d) Abonatul va informa fiecare consumator despre orice schimbare de mijloc de transport pe ruta în cauza, despre numărul de escale prevăzute, identitatea transportatorului aerian care operează efectiv zborul și despre toate schimbările de aeroport necesare pe orice itinerar furnizat, în măsura în care aceste informații sunt afișate de SCR. Un abonat va informa consumatorul despre numele și adresa furnizorului de sistem, despre scopul procesarii datelor, durata de păstrare a informațiilor individuale, precum și despre mijloacele prin care își poate exercita drepturile de acces la date.

e) Abonatul are obligația de a pune la dispoziție consumatorului o copie printata a afisajului unui SCR, în cazul în care nu i se oferă un afisaj paralel, care să prezinte imaginea afișată în acel moment abonatului.

f) Orice persoană are dreptul să aibă acces efectiv și gratuit la datele care o privesc, indiferent dacă aceste date sunt depozitate de un SCR sau de un abonat al acestuia.

(2) Abonatul va utiliza facilitățile de distribuție ale unui SCR conform anexei nr. 2.

Articolul 13

(1) a) Tarifele solicitate de un furnizor de sistem unui transportator afiliat vor fi nediscriminatorii, structurate în mod rezonabil în raport cu costul serviciului furnizat și utilizat și, în special, vor fi aceleași pentru un nivel similar al serviciului prestat.

Facturarea serviciilor unui SCR va fi suficient de detaliată pentru ca transportatorii afiliati să poată identifica exact ce fel de servicii au fost utilizate și tarifele solicitate pentru acestea; facturile aferente tarifelor de rezervare vor conține cel puțin următoarele informații pentru fiecare segment de călătorie:

(i) tipul de rezervare SCR;

(îi) numele pasagerului;

(iii) țara de origine;

(iv) codul IATA-ARC de identificare a agentului;

(v) codul orașului;

(vi) perechea de orașe care formează segmentul în cauza;

(vii) data rezervarii (a tranzacției);

(viii) data zborului;

(ix) numărul zborului;

(x) codificarea statutului rezervarii;

(xi) tipul (clasa) de servicii;

(xii) indicatorul de recunoaștere a numelui clientului (PNR);

(xiii) codul de rezervare/anulare.

Informațiile cuprinse în factura se oferă pe suport magnetic. Tariful pentru informațiile cuprinse în factura, furnizate pe suport magnetic, nu trebuie să depășească costul suportului propriu-zis, majorat cu costurile pentru transportul acestuia.

Transportatorului aerian afiliat i se va oferi facilitatea de a fi informat când se efectuează orice rezervare sau tranzacție pentru care urmează să fie încasat un tarif de rezervare. Dacă un transportator decide sa primească astfel de informații, acestuia i se va oferi și opțiunea de a refuza o rezervare sau o tranzacție, în afară de cazul în care rezervarea sau tranzacția a fost deja acceptată. În cazul unui astfel de refuz transportatorul aerian nu va fi tarifat pentru respectiva rezervare sau tranzacție.

b) Orice tarif solicitat unui abonat de către un furnizor de sistem pentru închirierea echipamentului sau pentru alt serviciu va fi nediscriminatoriu, structurat rezonabil în raport cu costul serviciului furnizat și utilizat și, în special va fi același pentru un nivel similar al serviciului. Primele de productivitate acordate abonatilor de furnizorii de sistem sub forma reducerii taxelor de închiriere sau plății unor comisioane vor fi considerate ca făcând parte din costurile de distribuție ale furnizorilor de sistem și vor fi fundamentate pe segmentele pentru care biletele au fost eliberate. În cazul în care, sub rezerva prevederilor pct. 5 din anexa nr. 2, furnizorul de sistem nu știe dacă un bilet a fost sau nu emis, acesta va lua în considerare notificarea numărului de bilet primită de la abonat.

Facturarea serviciilor unui SCR va fi suficient de detaliată pentru ca abonatii să poată vedea exact ce fel de servicii au fost utilizate și ce tarife au fost solicitate pentru acestea.

(2) Furnizorul de sistem va comunică părților interesate, inclusiv consumatorilor, la cerere, precizări privind procedurile în vigoare, tarifele și facilitățile oferite de sistem, inclusiv informații privind interfatarea, editarea și criteriile de afișare utilizate. Pentru consumatori aceste informații se furnizează gratuit și privesc procesarea datelor individuale. Totuși prezenta dispoziție nu va obliga un furnizor de sistem sa divulge informații care fac obiectul unui drept de proprietate, cum ar fi cele referitoare la software.

(3) Orice modificări ale nivelului tarifelor, ale condițiilor sau facilităților oferite, precum și motivele care au stat la baza acestor modificări vor fi comunicate tuturor transportatorilor afiliati și abonatilor, fără discriminare.

Articolul 14

(1) Prevederile art. 7, ale art. 11 alin. (5) și ale anexelor nu se aplică în cazul unui SCR utilizat de un transportator aerian sau un grup de transportatori aerieni:

- în biroul sau birourile proprii și la ghiseele de vânzare clar identificate ca atare; sau

- în vederea furnizarii informațiilor și/sau a facilităților accesibile prin intermediul unei rețele publice de telecomunicații, asigurând identificarea furnizorilor de informații, în mod clar și fără întrerupere.

(2) În cazul în care un transportator aerian efectuează direct rezervarea, acesta va trebui să respecte toate obligațiile ce revin unui abonat conform prevederilor art. 12 alin. (1) lit. d) și f).

Articolul 15

(1) Furnizorul de sistem se va asigura ca supravegherea conformitatii tehnice a propriului SCR cu cerințele art. 6 și 8 este realizată de un auditor autorizat independent, pe parcursul unui an calendaristic. În acest scop auditorul va avea acces, în orice moment, la toate programele, procedurile, operațiunile și memorizarile efectuate pe calculatoarele sau sistemele informatice prin care furnizorul de sistem asigura distribuirea facilităților sale. Fiecare furnizor de sistem va transmite Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în termen de 4 luni de la sfârșitul anului calendaristic luat în considerare, raportul de inspecție întocmit de auditor, însoțit de concluziile acestuia.

(2) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va analiza raportul prevăzut la alin. (1) și va dispune luarea măsurilor necesare pentru respectarea prevederilor prezentului regulament, inclusiv efectuarea unor controale și aplicarea de sancțiuni, în cazul în care se constata încălcări ale acestuia.

(3) Furnizorul de sistem va notifica transportatorilor afiliati, precum și Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței identitatea auditorului cu cel puțin 3 luni înaintea desemnării acestuia și cu cel puțin 3 luni înainte de fiecare reconfirmare anuală a desemnării.

(4) Dacă în termen de o luna de la notificare vreunul dintre transportatorii afiliati emite obiecții cu privire la capacitatea auditorului de a realiza atribuțiile ce îi revin potrivit alin. (1), în următoarele doua luni și după consultări cu auditorul, cu furnizorul de sistem și cu orice altă parte care este legitim interesată, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței poate decide înlocuirea auditorului de către furnizorul de sistem.

Articolul 16

(1) În conformitate cu prevederile acestui articol prezentul regulament se aplică și în cazul includerii produselor de transport feroviar în afisajul unui SCR.

(2) Un furnizor de sistem poate decide sa includă servicii feroviare în afisajul principal al propriului SCR.

(3) În situația în care furnizorul de sistem decide sa includă produsele feroviare în afisajul principal al propriului SCR, va respecta cerințele prevăzute la art. 3.

(4) Un operator de transport feroviar este asimilat, după caz, unui transportator principal sau unui transportator afiliat, în sensul prezentului regulament, în măsura în care a încheiat un acord cu un furnizor de sistem pentru distribuirea produselor sale prin utilizarea afisajului principal al unui SCR sau în măsura în care propriul sau sistem de rezervari este un SCR astfel cum este definit la art. 2 lit. f). Sub rezerva respectării dispozițiilor alin. (5), aceste produse se tratează ca produse de transport aerian și pot fi încorporate în afisajul principal al unui SCR în conformitate cu criteriile prezentate în anexa nr. 1.

(5) a) În cazul aplicării dispozițiilor pct. 1 și 2 din anexa nr. 1 la serviciile de transport feroviar, furnizorul de sistem va ajusta principiile de clasament în afisajul principal, ținând seama de necesitatea de a informa consumatorii într-un mod adecvat cu privire la serviciile feroviare care reprezintă o soluție concurentiala alternativa la serviciile aeriene. Furnizorii de sistem pot clasifica serviciile feroviare care comporta un număr limitat de opriri scurte la fel ca serviciile aeriene fără escala.

b) Furnizorii de sistem vor defini criterii clare pentru aplicarea prezentului articol în cazul serviciilor de transport feroviar. Aceste criterii vor reflecta în primul rând durata călătoriei și vor avea în vedere necesitatea de a evita afișarea unui exces de informații. Criteriile se transmit Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, pentru informare, cu cel puțin două luni înainte de punerea lor în aplicare.

(6) În aplicarea prezentului articol orice referire la zboruri facuta în prezentul regulament este considerată ca vizează, în mod egal, și serviciile de transport feroviar, iar orice referire la produsele de transport aerian este considerată ca include și produsele de transport feroviar.

Articolul 17

Furnizorii de sistem care oferă facilități de distribuție pe teritoriul României sunt obligați sa transmită Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, prin scrisoare recomandată, următoarele informații:

a) adresa sediului central;

b) adresa eventualelor filiale situate pe teritoriul României;

c) persoanele fizice sau juridice care dețin controlul efectiv asupra furnizorului de sistem, cu indicarea cetateniei, respectiv a naționalității, precum și a adresei acestora.

Articolul 18

(1) Prezentul regulament se aplică fără a prejudicia reglementările în vigoare referitoare la securitatea și protecția datelor sau a informațiilor.

(2) Beneficiarii drepturilor care decurg din prevederile art. 3 alin. (4), ale art. 6, 8 și 15 nu pot renunța la aceste drepturi pe cale contractuală sau prin alte mijloace.

Articolul 19

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1

--------

la regulament

-------------

CRITERII

de clasificare a zborurilor*) în afisajul principal

1. În afară cazului în care un consumator solicita o ordine diferita pentru o tranzacție individuală, în afisajul principal al unui SCR clasificarea optiunilor de zbor pentru ziua sau zilele solicitate se face în ordinea următoare:

a) zborurile directe, fără escale, între perechile de orașe implicate;

b) zborurile directe, cu escale, între perechile de orașe implicate, fără schimbare de avion sau de tren;

c) zborurile de conexiune.

2. Unui consumator trebuie să i se ofere cel puțin posibilitatea de a obține, la cerere, un afisaj principal cuprinzând o clasificare a zborurilor în ordinea cronologică a plecarilor sau a sosirilor și/sau în funcție de durata totală a călătoriei. În afară cazului în care un consumator solicita un afisaj special, afisajul principal trebuie să conțină o clasificare în ordinea cronologică a plecarilor pentru zborurile menționate la pct. 1 lit. a) și în funcție de durata totală a călătoriei pentru zborurile menționate la pct. 1 lit. b) și c).

3. În cazul în care un furnizor de sistem optează sa afiseze, pentru orice pereche de orașe, informații referitoare la orarele sau la tarifele transportatorilor neafiliati, fiind înțeles ca aceste informații nu se pot referi la toți acești transportatori, astfel de informații trebuie prezentate într-un mod clar și corect, care să nu producă nici o discriminare între transportatorii afisati.

4. În situația în care, în baza datelor cunoscute de un furnizor de sistem, informațiile privitoare la numărul serviciilor aeriene regulate directe și la identitatea transportatorilor aerieni implicați nu sunt considerate complete, acest fapt trebuie să fie semnalat în mod clar în afisajul corespunzător.

5. Zborurile, altele decât serviciile aeriene regulate, vor fi clar identificate.

6. Zborurile cu escale pe ruta vor fi clar identificate.

7. În cazul în care zborurile sunt asigurate de un transportator aerian, altul decât cel indicat prin codul de identificare a transportatorului aerian, operatorul care asigura efectiv zborul trebuie să fie clar identificat. Aceasta solicitare este obligatorie în toate cazurile, cu excepția aranjamentelor încheiate ad-hoc, pe termen scurt.

8. Furnizorul de sistem nu va utiliza spațiul unui ecran dintr-un afisaj principal în asa fel încât să ofere un loc excesiv de important unei anumite optiuni de voiaj sau prezentând optiuni de călătorie nerealiste.

9. Sub rezerva pct. 10 se aplică următoarele principii:

a) în cazul serviciilor directe nici un zbor nu va figura mai mult de o dată într-un afisaj principal;

b) în cazul serviciilor cu tronsoane multiple, care implica o schimbare de aeronava, nici o combinație de zboruri nu va figura mai mult de o dată într-un afisaj principal;

c) zborurile care implica o schimbare de aeronava sunt tratate și afișate ca zboruri de conexiune, câte o linie pentru fiecare tronson operat de o aeronava.

Cu toate acestea, printr-un SCR se va emite numai un cupon de zbor și se va taxa o singura rezervare în cazul în care astfel de zboruri sunt operate de un singur transportator, utilizând același număr de zbor, iar transportatorul aerian respectiv solicita un singur cupon de zbor și o singura rezervare.

10. 1) În cazul în care transportatorii afiliati s-au asociat sau au încheiat alte aranjamente care, conform contractului, prevăd ca 2 sau mai mulți dintre ei își asuma responsabilități distincte în ceea ce privește oferirea și vânzarea produselor de transport aerian pentru un zbor sau o combinație de zboruri, termenii zbor (pentru servicii directe) și combinație de zboruri (pentru servicii cu tronsoane multiple), utilizați la pct. 9, vor fi interpretati într-un mod care să permită ca fiecare transportator implicat - nu mai mult de 2 - sa figureze separat pe afisaj, cu codul sau de identificare ca transportator.

2) În cazul în care sunt implicați mai mult de 2 transportatori, transportatorul care asigura efectiv zborul îi va desemna pe cei 2 transportatori care urmează sa beneficieze de prevederile pct. 10. 1). În absenta unor informații suficiente din partea transportatorului care asigura efectiv zborul, furnizorul de sistem îi va desemna pe cei 2 transportatori, pe o baza nediscriminatorie.

11. Afisajul principal va include, în măsura posibilului, zborurile de conexiune cu serviciile regulate care sunt operate de transportatorii afiliati și pentru construcția cărora sunt utilizate cel puțin 9 puncte de conexiune. Furnizorul de sistem va accepta orice cerere a unui transportator afiliat pentru a include un zbor indirect, cu condiția ca lungimea rutei sa nu depășească 130% din distanta ortodromica ce separa cele doua aeroporturi sau cu condiția ca aceasta sa nu conducă la excluderea zborurilor cu o durată totală a timpului de călătorie mai scurta decât a zborului indirect respectiv.

-------------

Notă *) Referirile la termenul zboruri din prezenta anexa au în vedere și prevederile art. 16 alin. (6) din regulament.

Anexa 2

-------

la regulament

-------------

UTILIZAREA

facilităților de distribuție de către abonati

1. Abonatul va tine o evidenta precisa a tuturor operațiunilor de rezervare efectuate printr-un SCR. Aceasta evidenta implica în special extrasul numerelor de zbor, numerelor de identificare a rezervarilor, datei de călătorie, orelor de plecare și de sosire, statutului tronsoanelor de zbor, numelui și initialelor pasagerilor, cu adresa și/sau cu numărul lor de telefon, și al categoriei de tarifare. În cazul rezervarii sau anulării de spațiu abonatul va avea grija ca numărul de identificare a rezervarii sa corespundă tarifului plătit de pasager.

2. Abonatul nu va efectua, în mod deliberat, o dubla rezervare pentru unul și același pasager. În cazul în care nu este disponibil un spațiu confirmat care să răspundă alegerii clientului, pasagerul poate fi pus pe o lista de asteptare pentru zborul în cauza (dacă o lista de asteptare este disponibilă) și confirmat pentru un zbor alternativ.

3. În cazul în care un pasager anulează o rezervare, abonatul trebuie să elibereze imediat spațiul respectiv.

4. În cazul în care un pasager modifica itinerarul, abonatul va avea grija ca spațiul și toate serviciile conexe oferite în legătură cu acest spațiu să fie anulate în momentul în care sunt efectuate noile rezervari.

5. În măsura posibilului abonatul va solicita sau va efectua toate rezervarile aferente unui itinerar dat, precum și toate modificările ulterioare privitoare la acest itinerar, prin intermediul unui singur SCR.

6. Nici un abonat nu va solicita sau nu va vinde spațiu pe o companie aeriană decât dacă este solicitat de către un consumator.

7. Abonatul veghează ca fiecare bilet să fie eliberat în funcție de situația rezervarii fiecărui tronson și conform termenelor aplicabile. Abonatul nu va elibera un bilet care să menționeze o rezervare confirmată și un zbor determinat fără sa fi obținut confirmarea respectivei rezervari.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.