HOTĂRÎRE Nr. 391 din 5 august 1993

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 203 din 24 august 1993
Intrat în vigoare
24.08.1993
Forma consolidată din
24.08.1993

privind asigurarea resurselor financiare pentru reluarea procesului investitional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se autorizeaza Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și Ministerul Finanțelor sa constituie la Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. un depozit în limita a 25 miliarde lei, în vederea reluării procesului investitional la blocurile de locuințe aflate în stadii avansate de execuție.

Depozitul menționat la alineatul precedent se va constitui din:

- până la 15 miliarde lei pe seama alocațiilor bugetare prevăzute în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului pe anul 1993 la capitolul "Gospodărie comunală și locuințe";

- 10 miliarde lei puse la dispoziție de Banca Naționala a României în baza hotărârii consiliului de administrație al acesteia.

Articolul 2

Din depozitul constituit potrivit prevederilor de la art. 1 alin. 1, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului împreună cu Ministerul Finanțelor, pe baza cererilor formulate de consiliile județene, vor repartiza și pune la dispoziția acestora sumele stabilite pentru fiecare județ, în conturi speciale deschise la sucursalele județene ale Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A.

Sumele aflate în conturile speciale deschise la sucursalele județene ale Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. se vor utiliza de consiliile județene în stricta conformitate cu destinatiile stabilite la art. 1 alin. 1 din prezenta hotărâre, urmînd să fie reconstituite și apoi folosite potrivit prevederilor normelor metodologice din anexa la prezenta hotărâre.

Articolul 3

Consiliul municipiului București va deschide același cont special, ca și consiliile județene, la sucursala Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., prin care va derula în continuare procesul investitional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție. Contul special se va alimenta din aceleași categorii de resurse din care se reconstituie conturile speciale de la nivel județean. Constituirea resurselor și destinația acestora se fac în conformitate cu prevederile din normele metodologice, anexa la prezenta hotărâre.

Articolul 4

Consiliile județene și Consiliul municipiului București vor stabili și dispune măsurile corespunzătoare pentru reluarea procesului investitional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție, inclusiv plata lucrărilor executate și nedecontate, precum și rambursarea eventualelor credite bancare contractate de agenții economici beneficiari ai investițiilor de locuințe, în ordinea și în condițiile prevăzute în normele metodologice, anexa la prezenta hotărâre.

Articolul 5

Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, împreună cu consiliile județene și al municipiului București, răspund de aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE VACAROIU

Contrasemnează:

---------------

Ministru de stat, ministrul finanțelor,

Florin Georgescu

p. Ministrul lucrărilor publice și

amenajării teritoriului,

Victor Dumitrache,

secretar de stat

Guvernatorul Băncii Naționale a României,

Mugur Isarescu

Anexa 1

NORME METODOLOGICE

cu privire la constituirea și utilizarea fondurilor necesare terminării locuințelor și celorlalte spații cu alta destinație din cadrul blocurilor aflate în diferite stadii de execuție

A. Acțiuni premergătoare terminării și dării în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție

1. Pentru partea executată și decontată până la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, la locuintele și spațiile cu alta destinație, aflate în diferite stadii de execuție, se vor aplica prevederile dinLegea nr. 85/1992în legătură cu condițiile de avans, de plată integrală sau în rate a prețului și de dobinzi.

2. Încasările obținute din punerea în aplicare a prevederilorLegii nr. 85/1992(din avansuri, plati integrale, rate, licitații, dobinzi - după deducerea comisionului etc.) vor fi virate în conturile speciale deschise la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., în vederea folosirii acestora pentru terminarea și darea în folosință a locuințelor și spațiilor cu alta destinație aflate în diferite stadii de execuție. Conturile speciale vor fi desfășurate analitic pe localități și, în cadrul acestora, pe fiecare bloc de locuințe, de către titularii investițiilor respective.

3. Anterior acțiunii de licitare a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție, pentru care nu au fost emise repartiții sau nu au fost încheiate precontracte ori contracte de vînzare-cumpărare, autoritățile publice locale vor stabili, prin protocoale, locuintele care se vor trece fără plata - la terminarea acestora - în patrimoniul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Roman de Informații, ca locuințe de serviciu, potrivit prevederilorart. 2 alin. 2 din Legea nr. 85/1992.

B. Pentru terminarea și darea în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție

1. În scopul realizării și dării în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție, la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, consiliile județene și Consiliul municipiului București, în colaborare cu toate unitățile interesate, vor elabora și aproba un program, după modelul cuprins în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, cu termene și responsabilități care să permită garantarea continuării și încheierii procesului investitional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție.

2. Ministerul Finanțelor și Banca Română pentru Dezvoltare - S.A., pentru a asigura derularea operațiunilor, vor încheia o convenție în care se vor stabili condițiile de utilizare a depozitului, nivelul dobinzilor și comisioanelor practicate, precum și obligațiile părților.

3. Pe seama consiliilor județene și a Consiliului municipiului București se vor deschide, la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., conturi distincte prin care se vor derula alimentarile cu fonduri din depozitul constituit și din alte surse precizate în aceste norme metodologice și se vor efectua plati numai pe baza detaliilor, la programul aprobat, prin care se vor stabili și nominaliza blocurile de locuințe a căror execuție trebuie continuată și încheiată, începând cu acele blocuri aflate în stadii foarte avansate și avansate de execuție.

Consiliile județene, pe baza înțelegerilor cu consiliile locale pe teritoriul cărora se afla locuințe în diferite stadii de execuție, pot repartiza acestora sumele necesare terminării lucrărilor la locuințe.

În acest scop, consiliile locale vor solicita sucursalelor din teritoriu ale Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. deschiderea de conturi speciale în care vor primi alimentarile cu fonduri și din care vor efectua plati numai pentru continuarea și terminarea lucrărilor la locuintele care fac obiectul acestor norme metodologice.

4. În baza inventarierilor și evaluărilor efectuate potrivit pct. 1 din Programul privind realizarea și darea în folosință a locuințelor și a celorlalte spații cu alta destinație din cadrul blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție, plățile pe bază de acte justificative din conturile speciale care se vor deschide la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. se vor efectua, prioritar, pentru :

a) lucrările executate și nedecontate și rambursarea eventualelor credite bancare contractate de agenții economici beneficiari ai investițiilor de locuințe, aflate în stadiu de finisaj foarte avansat sau finalizate, cu regasirea în stadiile fizice realizate, ce vor fi certificate de respectivii beneficiari de investiții;

b) terminarea lucrărilor la blocurile de locuințe cu structura închisă, în faza avansată de finisaj.

În prima etapa se va asigura utilizarea integrală a depozitelor de 21-25 miliarde lei pentru prioritățile de la lit. a) și b);

c) terminarea lucrărilor la blocurile de locuințe cu structura închisă, în faza de început de finisaj, după plata lucrărilor executate și nedecontate și rambursarea eventualelor credite bancare contractate pentru aceste locuințe.

Alocarea sumelor se va face pentru fiecare bloc de locuințe în parte, astfel încât să se asigure finalizarea lui cu încadrare în plafonul valoric negociat pe bază de contract.

La contractele încheiate între unitățile în a căror evidenta sunt înregistrate blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție și agenții economici constructori se vor aditiona clauze speciale care vor prevedea:

- termenul limita stabilit pentru recepția definitivă a construcției și care trebuie să aibă în vedere un ritm de lucru susținut, cu asigurarea aprovizionarii cu materiale, strict corelat cu ritmul execuției;

- orice influente în costurile construcției ca rezultat al depășirii termenelor limita de recepție în condiții de inflație vor fi suportate de constructor, beneficiarul având dreptul de a-l acționa în justiție;

- verificarea la fața locului, de către inspectorii direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și ai Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., în condițiile stabilite prin convenție, a stadiului fizic de realizare a construcțiilor finanțate din fondurile speciale, corelat cu plățile efective și cu prevederile din documentație;

- verificarea situațiilor de lucrări se va face de către dirigintii nominalizați pentru fiecare lucrare în parte, de către regia autonomă sau societatea comercială beneficiara a fondurilor de investiții. Decontarea lunară a lucrărilor executate se va face prin sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. în urma verificării și însușirii de către diriginti a situațiilor de lucrări și avizate de personalul de specialitate anume desemnat de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului din cadrul inspecțiilor de stat în construcții de pe teritoriul județelor, respectiv al municipiului București.

Situațiile de lucrări se vor întocmi în baza Ordinului nr. 197/D din 23.07.1990 al ministrului transporturilor și al ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului. La terminarea și receptionarea lucrărilor, pe scări și tronsoane, se vor prezenta de către constructor situațiile de lucrări întocmite potrivit Ordinului nr. 74/D din 28.04.1993 al ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului.

Orice abateri de la clauzele contractuale, concretizate în majorarea nejustificată a costurilor construcției, vor fi opozabile constructorului.

În condițiile în care, pe plan local, exista situații deosebite în ceea ce privește problema locuințelor, autoritățile publice județene și cele ale municipiului București, precum și celelalte autorități publice locale pot hotărî includerea în prioritățile acestei etape și a unor blocuri care se afla cu structura în execuție, condiționat însă de asigurarea integrală a plăților pentru terminarea blocurilor de locuințe cu structura închisă.

Aceasta speta nu poate face însă obiectul utilizării depozitelor inițiale.

5. La terminarea și după receptionarea blocurilor de locuințe, repartizarea apartamentelor se va face prin grija autorităților publice locale pe raza cărora sunt situate blocurile de locuințe, cu respectarea aprobărilor anterioare date de organele legale competente.

6. Agenții economici sau autoritățile publice locale în ale căror evidente se afla investițiile respective vor acționa astfel încât, o dată cu recepția definitivă a locuințelor, sa dispună de următoarele informații:

a) suma plătită de viitorul proprietar (avans din surse proprii sau împrumutate și credite pe termen lung contractate cu Casa de Economii și Consemnațiuni sau plati integrale din surse proprii la prețul inițial al locuinței), stabilită pe bază de acte doveditoare;

a1) împrumutul contractat de către beneficiarii de repartiții, precum și de către titularii de precontracte sau contracte de vînzare-cumpărare pentru partea de locuințe executată și decontată, în baza prevederilorLegii nr. 85/1992;

b) suma care se mai datorează de către viitorul proprietar, fie ca diferența între costul definitiv al apartamentului și suma pozițiilor de la lit. a) și a1) de mai sus, fie ca diferența între costul definitiv al apartamentului și suma reprezentind avansul și plata parțială facuta de beneficiarii de repartiții eliberate de autoritățile locale competente;

c) calitatea de salariat, taran sau pensionar a persoanei care a contractat locuinta și dacă împreună cu membrii de familie nu au în proprietate o alta locuinta (prin familie se înțelege soț și sotie, cu sau fără copii în întreținere);

d) încadrarea celor care au solicitat locuințe, pe bază de acte doveditoare, în una din următoarele categorii:

d1) tineri căsătoriti care la data contractării locuinței au vârsta de până la 30 ani;

d2) invalizi de gradul I și II;

d3) handicapati;

d4) răniți, precum și familii și părinți ai celor decedati, ca urmare a participării la victoria Revoluției din decembrie 1989;

d5) persoane și familii care își schimba domiciliul din orașe la sate și lucrează în agricultura sau silvicultura;

d6) personal calificat din învățământ și sănătate care își schimba domiciliul la sate;

d7) persoane sau familii care își schimba domiciliul dintr-un sat în alt sat pentru a lucra pământul cu care au fost improprietarite.

7. Autoritățile publice locale vor stabili și aproba pentru familiile sau persoanele care au fost încadrate în una din categoriile prevăzute la pct. 6 lit. d) din prezentele norme metodologice, cu excepția celor prevăzute la lit. d4), subvenții care se vor suporta de către stat în vederea realizării locuinței, acestea urmînd a fi cuprinse între 50.000 lei și echivalentul a 30% din valoarea locuinței la data emiterii repartiției, a încheierii precontractului sau contractului inițial de vînzare-cumpărare.

Subvențiile astfel stabilite se vor solicita, în mod centralizat, de către consiliile județene, respectiv Consiliul municipiului București, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului în al cărui buget sunt prevăzute fondurile corespunzătoare.

Cererea de subvenții se va face după modelul cuprins în anexa nr. 1 a) la prezentele norme metodologice.

Pentru persoanele și familiile prevăzute la lit. d4), subvențiile în sume fixe se stabilesc, se aproba și se suporta de la bugetul de stat în condițiile prevăzute în completările la Precizările nr. 182362/1992 și nr. 18/2244/1992, emise de Ministerul Finanțelor și Subsecretariatul de Stat pentru Problemele Victimelor Revoluției, astfel încât acestea nu se includ în cererile care se vor transmite la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, în cadrul creditelor bugetare deschise în acest scop, va transmite consiliilor județene și Consiliului municipiului București subvențiile cuvenite, care vor fi înregistrate în contul "Sume de mandat".

În condițiile în care sarcinile decurgind din Programul privind realizarea și darea în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție au fost descentralizate pe seama autorităților publice locale, consiliile județene și Consiliul municipiului București vor proceda la repartizarea subvențiilor respective pe localități și la virarea sumelor respective la dispoziția consiliilor locale care, de asemenea, le vor inregistra în contul "Sume de mandat".

Sumele stabilite și aprobate pentru a fi acordate ca subvenții persoanelor îndreptățite potrivit legii, se vor comunică de către autoritățile publice locale agenților economici pentru a fi deduse din sumele care se mai datorează pentru locuintele construite, determinate potrivit prevederilor de la pct. 6 lit. b).

Întreaga subvenție primită și dedusă din sumele datorate de viitorii proprietari va fi virata în conturile speciale deschise la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. pe seama consiliilor județene, Consiliului municipiului București sau a consiliilor locale, reintregindu-se astfel fondurile avansate din depozitul constituit pentru realizarea programului de locuințe.

8. Pentru sumele datorate de persoanele beneficiare de locuințe stabilite potrivit pct. 6 lit. b) și care se vor diminua, după caz, cu subvențiile în sume fixe acordate potrivit pct. 7, agenții economici beneficiari ai investițiilor de locuințe vor încheia, cu persoanele fizice beneficiare de locuințe, contracte de împrumut după modelul cuprins în anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice, cu respectarea următoarelor condiții:

a) împrumutul urmează să se ramburseze în termen de maximum 15 ani, de regula în rate chenzinale sau lunare;

b) dobinda la împrumutul acordat va fi de 30% pe an și se va suporta astfel:

b1) 15 puncte procentuale de către beneficiarii de locuințe din categoriile menționate la pct. 6 lit. d) din prezentele norme metodologice;

b2) 15 puncte procentuale de către beneficiarii de locuințe, salariați, țărani și pensionari care nu sunt cuprinși în categoriile menționate la pct. 6 lit. d) din prezentele norme metodologice, dar au contribuit la realizarea locuinței cu sume care să reprezinte cel puțin 20% din costul definitiv al locuinței;

b3) 18 puncte procentuale de către beneficiarii de locuințe, salariați, țărani și pensionari care nu sunt încadrați la lit. b1) și b2) de mai sus;

b4) 15 puncte procentuale din bugetul de stat pentru beneficiarii de locuințe de la lit. b1) și b2) de mai sus;

b5) 12 puncte procentuale din bugetul de stat pentru beneficiarii de locuințe de la lit. b3) de mai sus;

c) pentru nerambursarea la termen a împrumutului, precum și pentru neplata dobinzii, beneficiarii de împrumuturi vor suporta penalități și celelalte consecințe prevăzute de dispozițiile legale, care se vor înscrie în clauzele contractuale;

d) dobinzile se vor calcula și se vor incasa de la persoanele fizice beneficiare de locuințe o dată cu ratele scadente la împrumuturile acordate;

e) agenții economici în a căror evidenta se afla investițiile respective și în a căror răspundere s-a preluat evidenta, urmărirea și încasarea ratelor la împrumuturile acordate și a dobinzilor la împrumuturile respective, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de aceste operațiuni, vor calcula un comision de 1%, care se va aplica la suma încasată ca rata la împrumutul acordat, comision ce se va retine din dobinzile plătite de împrumutați;

f) pentru dobinzile care se plătesc din bugetul de stat, agenții economici în a căror evidenta se afla investițiile vor stabili cuantumul lunar al acestora pe care-l vor prezenta, cu viza de control financiar preventiv, până la data de 5 a fiecărei luni, consiliilor locale sau consiliilor județene și Consiliului municipiului București, în funcție de subordonarea agentului economic, în a căror evidenta se afla investițiile, după modelul cuprins în anexa nr. 2. Datele centralizate cu privire la dobinzile care se plătesc din bugetul de stat se vor transmite, până la data de 15 a fiecărei luni, prin grija consiliilor județene și Consiliului municipiului București, după modelul cuprins în anexa nr. 2a), la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului în bugetul căruia sunt prevăzute fondurile pentru suportarea acestor dobinzi.

Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, în limita creditelor bugetare deschise în acest scop, va vira, până la data de 25 a fiecărei luni, contravaloarea tuturor dobinzilor, în contul special deschis la Banca Română pentru Dezvoltare - S.A., în vederea refacerii depozitului constituit.

După efectuarea acestei virari, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului va confirma consiliilor județene și Consiliului municipiului București plata dobinzilor din bugetul de stat, aferente împrumuturilor acordate pentru locuințe, care, la rindul lor, vor transmite agenților economici, beneficiari ai investiției, confirmarea plății dobinzilor pentru a fi luate în evidentele privind derularea contractelor de împrumut;

g) încasările din ratele la împrumuturile acordate, precum și din dobinzile aferente acestor împrumuturi plătite de persoanele fizice, după deducerea comisionului care se retine de agentul economic, beneficiar al investiției, se vor vira de fiecare agent economic, chenzinal, la data de 15 a fiecărei luni și în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, în contul special deschis la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., în vederea refacerii depozitului inițial constituit.

9. Agenții economici beneficiari ai investiției în a căror răspundere s-a preluat evidenta, urmărirea și încasarea ratelor la împrumuturile acordate, precum și a dobinzilor la împrumuturile respective, până la data de 6 a fiecărei luni care urmează perioadei de execuție, vor transmite la consiliul județean, respectiv la Consiliul municipiului București situația operațiunilor efectuate pentru realizarea locuințelor și a celor din derularea contractelor de împrumut după modelul cuprins în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice.

O copie de pe aceasta situație va fi remisă consiliilor locale, județene și al municipiului București, pentru informare.

10. Consiliile județene și Consiliul municipiului București, până la data de 10 a fiecărei luni, pe baza informațiilor primite de la agenții economici potrivit pct. 9 și a celor din extrasele de cont primite de la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., vor transmite la Ministerul Finanțelor - Direcția generală a bugetului de stat -, la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și, în mod corespunzător, la Banca Naționala a României situația prevăzută în modelul cuprins în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice.

11. Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. va asigura, prin sistemul propriu informațional, transmiterea la Ministerul Finanțelor - Direcția generală a bugetului de stat - până la data de 10 a fiecărei luni, pentru perioada expirată, decontul care se va stabili pe bază de convenție.

Admiterea la plata a cheltuielilor pentru realizarea locuințelor care fac obiectul acestor norme metodologice se face cu respectarea prevederilor din convenția anuală semnată între Ministerul Finanțelor și Banca Română pentru Dezvoltare - S.A.

12. Depozitul constituit pentru realizarea locuințelor aflate în diferite stadii de execuție se va reconstitui, prin grija tuturor organelor implicate, prin virarea în conturile speciale deschise la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. a încasărilor provenite din:

a) dobinda care se va bonifica de către Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. la soldul depozitului respectiv;

b) ratele încasate la împrumuturile pentru care agenții economici în a căror evidenta se afla investițiile au încheiat contracte potrivit prevederilorLegii nr. 85/1992și celor de la cap. B pct. 8 din aceste norme metodologice;

c) dobinzile plătite de împrumutați, diminuate cu comisioanele reținute de agenții economici în a căror evidenta se afla investițiile, în condițiile prevăzute deLegea nr. 85/1992și pct. 8 din aceste norme metodologice;

d) dobinzile plătite din bugetul de stat ca protecție socială pentru construcții de locuințe;

e) subvențiile în sume fixe acordate din bugetul de stat ca protecție socială pentru construcțiile de locuințe;

f) contribuția adusă de beneficiarii de locuințe ca avans, în cazul persoanelor care nu au participat inițial cu avansuri din surse proprii sau împrumutate, precum și plati parțiale sau integrale făcute de beneficiarii de locuințe care doresc sa reducă împrumutul ori sa nu contracteze împrumut pentru locuințe;

g) sumele nete obținute din vânzarea la licitație a spațiilor cu alta destinație decît aceea de locuinta, situate în blocurile de locuințe terminate și date în folosință;

h) sumele nete obținute din vânzarea la licitație a apartamentelor pentru care nu au fost încheiate precontracte ori contracte de vînzare-cumpărare cu populația, nu au fost repartizate prin comunicări oficiale populației sau nu au fost încheiate protocoale de trecere ca locuințe de serviciu potrivit prevederilorart. 2 alin. 2 din Legea nr. 85/1992;

i) ratele și dobinzile încasate de la beneficiarii locuințelor finalizate ca urmare a utilizării depozitului Băncii Naționale a României;

j) sumele obținute din licitațiile care se vor organiza pentru spațiile cu alta destinație decît aceea de locuinta și pentru locuințe vor fi virate după deducerea cheltuielilor ocazionate de organizarea licitațiilor.

Organizarea licitațiilor, precum și cheltuielile ocazionate de organizarea licitațiilor se vor face cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.

13. Pe măsura ce disponibilitățile existente în conturile speciale deschise la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. depășesc nevoile de plati stabilite în ordinea de prioritate prevăzută la cap. B pct. 4 din prezentele norme metodologice, consiliile județene, Consiliul municipiului București și consiliile locale, după caz, vor dispune reluarea lucrărilor la blocurile de locuințe care se afla în stadiul de structura în execuție, până la terminarea și darea în folosință a acestora, după care se va proceda la valorificarea acestora în aceleași condiții, procesul urmînd sa continue cu locuintele a căror execuție este la fundație sau la cota zero.

14. Autoritățile publice locale, în cadrul competentelor conferite de prevederile Legii administrației publice locale nr. 69/1991, pot aproba ca din locuintele astfel realizate sa retina un număr de locuințe, pentru a rezolva unele probleme sociale deosebite, Locuinta socială este definitivă, în înțelesul prezentei metodologii, în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice.

15. Lucrările tehnico-edilitare, conexe ansamblurilor de locuințe, necesare punerii în funcțiune a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție se vor efectua corelat cu programul de realizare și punere în funcțiune a locuințelor, iar finanțarea se va asigura din sursele proprii ale beneficiarilor, credite bancare angajate de agenții economici și alocații de la bugetele locale, inclusiv pe seama transferurilor de la bugetul de stat destinate investițiilor în infrastructura conform prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 1993 - pentru acele lucrări care în conformitate cu dispozițiile legale pot fi finanțate de la buget -, în limita veniturilor proprii ale fiecărui buget local și cu încadrarea în sumele defalcate din impozitul pe salarii, rămase la dispoziția autorităților locale.

Pentru lucrările tehnico-edilitare ai căror beneficiari finali sunt agenți economici, autoritățile publice locale, în condițiile în care, pentru realizarea acestor lucrări, au contribuit cu fonduri din sumele încasate și reținute din vânzarea locuințelor, iar pentru anul 1993 din alocațiile bugetelor locale vor încheia convenții pentru recuperarea de la agenții economici respectivi a sumelor astfel avansate; sumele încasate pe baza unor asemenea convenții se vor face venit la bugetele locale ale unităților administrative pe a căror rază teritorială au fost realizate investițiile respective.

Anexa 1

Nr. crt.ObiectiveleExecutăCoordonează și răspundTermene 1.Încheierea inventarierii blocurilor de locuințe, precum și a lucrărilor tehnico-edilitare aferente acestora, aflate în diferite stadii de execuție și evaluarea cheltuielilor necesare pentru terminare și dare în folosințăAgenții economici în ale căror evidențe se află investițiile respective, împreună cu constructoriiConsiliile județene și Consiliul municipiului București, precum și consiliile locale pe teritoriul cărora se află locuințele, în colaborare cu Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului30 de zile de la aprobarea Hotărârii Guvernului nr. 391/1993 a) Ordinea de realizare: - blocuri cu structura închisă, în faza de finisaj foarte avansat sau finalizate și cu lucrări executate și nedecontate, precum și credite bancare contractate de agenții economici beneficiari ai investițiilor de locuințe; - blocuri cu structura închisă, în fază de finisaj avansat; - blocuri cu structura închisă, în fază de început de finisaj; - blocuri cu structura în execuție; - blocuri la fundație sau cu cota zero terminată; b) În cadrul evaluării preliminare a cheltuielilor pentru terminarea lucrărilor se vor evidenția distinct, pe structurile de la lit. a) de mai sus: - cheltuielile aferente terminării locuințelor, din care, dacă sunt cazuri, cheltuieli pe bază de situații definitive de lucrări rămase nedecontate și decontările efectuate pe seama creditelor bancare contractate în acest scop de agenții economici beneficiari ai locuințelor; - cheltuielile aferente terminării spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuințe, situate în blocuri de locuințe, din care, dacă sunt cazuri, cheltuieli pe bază de situații definitive de lucrări rămase nedecontate; c) Pentru lucrările tehnico-edilitare aferente locuințelor aflate în diferite stadii de execuție se vor face evaluări separate 2.Analiza și pregătirea tuturor informațiilor referitoare la cheltuielile efectuate pentru partea executată, pe baza cărora să se aplice prevederile Legii nr. 85/1992, ținând seama de precizările de la cap. A din prezentele norme metodologice:IdemIdem - lucrările se vor realiza pe structurile și în aceleași termene prevăzute la pct. 1 din prezentul program 3.Constituirea depozitelor pe măsura creării resurselor la Banca Română pentru Dezvoltare - S.a. în scopul finanțării locuințelor aflate în stadii finale de execuțieDirecția generală A trezoreriei și Direcția generală a bugetului de stat, în colaborare cu Ministerul Lucrărilor publice și Amenajării Teritoriului și Banca Națională a RomânieiDepartamentul bugetului de stat și datoriei publice din Ministerul Finanțelor și Direcția generală de lucrări Publice și locuințe din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și Banca Națională a României5 zile de la aprobarea Hotărârii Guvernului nr. 391/1993 4.Repartizarea sumelor constituite ca depozit pe județe și transmiterea acestei repartizări la Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. în vederea virării sumelor în conturi speciale deschise pe seama autorităților publice județeneMinisterul Finanțelor prin Direcția generală a bugetului de stat și Direcția generală a trezoreriei, în colaborare cu Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării TeritoriuluiIdem3 zile de la alimentarea depozitului 5.Repartizarea pe consilii locale și virarea în conturile speciale deschise pe seama acestora la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.a. (dacă local se decide astfel) A sumelor necesare pentru terminarea locuințelor aflate în diferite stadii de execuție, cu defalcare pe blocuriDirecția programe, prognoză și buget-finanțeConsiliile județene și Consiliul municipiului București3 zile de la primirea în cont a sumei repartizate 6.Formularea cererilor pentru subvențiile în sume fixe care se acordă din bugetul de stat potrivit formularului - anexa nr. 1 a) la prezentele norme metodologiceDirecția programe, prognoze și buget-finanțeConsiliile județene și Consiliul municipiului BucureștiPână la data de 20 a fiecărei luni 7.Solicitarea deschiderilor de credite pentru subvențiile în sume fixe la Ministerul FinanțelorDirecția generală de lucrări Publice și locuințeMinisterul Lucrărilor publice și Amenajării TeritoriuluiPână la data de 25 a fiecărei luni 8.Virarea sumelor reprezentând subvenții în sume fixe - la nivelul deschiderilor de credite aprobate la județe și municipiul București și, unde este cazul, de către acestea la Consiliile locale pentru a fi înregistrate În contul "Sume de mandat"Direcția generală de lucrări Publice și locuințe Direcția programe, prognoze și buget-finanțeMinisterul Lucrărilor publice și Amenajării Teritoriului consiliile județene și Consiliul municipiului Bucureștiîn aceeași zi în care se aprobă deschiderea de credite 9.Virarea sumelor reprezentând subvenții în sume fixe din cont, sume de mandat în conturile speciale deschise la sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. și comunicarea acestor subvenții agenților economici beneficiari ai investițieiDirecția programe, prognoze și buget-finanțeConsiliile județene, Consiliul municipiului București și consiliile locale, după cazPână în ultima zi lucrătoare din fiecare lună 10.Întocmirea și transmiterea situației privind dobânzile stabilite a se plăti din bugetul de stat pentru împrumuturile acordate persoanelor fizice pentru construcții de locuințe, potrivit anexei nr. 2 la prezentele norme metodologiceAgenții economiciDirectorul și conducătorul organului financiar-contabilPână la data de 5 a fiecărei luni 11.Întocmirea și transmiterea situației centralizate privind dobânzile stabilite a se plăti din bugetul de stat pentru împrumuturile acordate persoanelor fizice pentru construcții de locuințe, potrivit anexei nr. 2 a), la prezentele norme metodologiceDirecția programe, prognoze și buget-finanțeConsiliile județene și Consiliul municipiului BucureștiPână la data de 15 a fiecărei luni 12.Solicitarea deschiderilor de credite pentru dobânzile care se plătesc din bugetul de stat pentru locuințeDirecția generală de lucrări Publice și locuințeMinisterul Lucrărilor publice și Amenajării TeritoriuluiPână la data de 20 a fiecărei luni 13.Virarea sumelor reprezentând dobânzi care se plătesc din bugetul de stat pentru locuințe, În limita deschiderilor de credite aprobate, și confirmarea acestor virări către consiliile județene și Consiliul municipiului BucureștiDirecția generală de lucrări Publice și locuințeMinisterul Lucrărilor publice și Amenajării Teritoriuluiîn aceeași zi în care se aprobă deschiderea de credite 14.Confirmarea către agenții economici beneficiari ai investiției a plăților din bugetul de stat a dobânzilor pentru locuințeDirecția programe, prognoze și buget-finanțeConsiliile județene și Consiliul municipiului BucureștiPână în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni 15.Virarea în conturile speciale deschise La sucursalele Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A. a sumelor încasate drept rate la împrumuturile acordate, precum și a dobânzilor aferente acestor împrumuturi plătite de persoanele fiziceAgenții economiciDirectorul și organul financiar-contabilla data de 15 și în ultima zi lucrătoare din lună 16.Transmiterea situației lunare privind operațiunile efectuate pentru realizarea locuințelor și a celor din derularea contractelor de împrumut, potrivit anexei nr. 3 la prezentele norme metodologiceAgenții economiciDirectorul și organul financiar-contabilPână la data de 6 a fiecărei luni 17.Transmiterea situației lunare privind rulajul contului special deschis pentru realizarea și darea în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție, potrivit anexei nr. 4 la prezentele norme metodologiceDirecția programe, prognoze și buget-finanțeConsiliile județene și Consiliul municipiului BucureștiPână la data de 10 a fiecărei luni 18.Terminarea și darea în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție la data punerii în aplicare:Agenții economici constructori, precum și agenții economici beneficiari ai investițiilorConsiliile județene, Consiliul municipiului București și consiliile locale, după cazPotrivit programelor stabilite și aprobate pe plan local - blocuri de locuințe cu structura închisă, în fază de finisaj foarte avansat sau finalizate; - blocuri de locuințe cu structura închisă, în fază de finisaj avansat; - blocuri de locuințe cu structura închisă, în fază de început de finisaj; Fără a depăși anul 1994 - blocuri de locuințe cu structura în execuție; - blocuri de locuințe la fundație sau cu cota zero terminată

(la Normele Metodologice)

PROGRAM

cu privire la realizarea și darea în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție

NOTĂ:

Agenții economici în ale căror evidente sunt locuintele aflate în diferite stadii de execuție vor încheia contracte cu constructorii în legătură cu terminarea și darea în folosință a blocurilor de locuințe, cu eșalonarea în timp a lucrărilor, și vor prezenta autorităților publice locale programe concrete și detaliate, inclusiv pentru lucrările tehnico-edilitare necesare funcționarii locuințelor.

Termenele care vor fi prevăzute în cadrul acestui punct din program sunt considerate ca limite maxime, putind fi devansate dacă pe plan local se vor asigura condițiile materiale, financiare și de forta de muncă.

Începerea unor noi construcții de locuințe, cu protecția statului prin subvenții în sume fixe și facilități în plata dobinzilor, se va putea realiza pe baza reglementărilor care se vor aproba în acest scop.

Anexa 1 a)

CERERE

de subvenții în sume fixe, de la bugetul de stat, pentru construcții de locuințe

------------------------------------------------------------------------------- Nr. Nr. Subvenția totală Subvenția medie crt. Categorii de beneficiari cazuri - mii lei - pe beneficiar - mii lei - -------------------------------------------------------------------------------- 1. Tineri căsătoriți care la data contractării locuinței au vîrsta de pînă la 30 ani 2. Invalizi de gradul I și II 3. Handicapati 4. Persoane și familii care își schimba domiciliul din orașe la sate și lucrează în agricultura sau silvicultura 5. Personal calificat din învățămînt si sănătate care își schimba domiciliul la sate 6. Persoane sau familii care își schimba domiciliul dintr-un sat în alt sat pentru a lucra pămîntul cu care au fost împroprietăriți TOTAL -------------------------------------------------------------------------------

NOTĂ:

Subvenții în sume fixe se pot solicita pentru persoanele prevăzute la nr. crt. 4, 5 și 6 numai în condițiile în care acestea au precontractat, contractat ori li s-au repartizat locuințe aflate în diferite stadii de execuție în satele în care își stabilesc (schimba) domiciliul.

Anexa 2

Nr. cazuriNumele și prenumele persoanei beneficiare de împrumut pentru care statul contribuie la plata dobânziiDobânda lunară stabilită a se plăti din bugetul de stat - lei -Dobânda totală stabilită a se plăti din bugetul de stat - mii lei -Numărul de luni pentru care se datorează dobândaAnul și luna din care începe plata dobânziiAnul și luna în care se încheie plata dobânzii A Persoane pentru care, din bugetul de stat, se suportă o dobândă echivalentă cu 12 puncte procentuale la împrumutul acordat 1. 2. ▪ ▪ ▪ n TOTAL 1 xx B Persoane pentru care, din bugetul de stat, se suportă o dobândă echivalentă cu 15 puncte procentuale la împrumutul acordat 1. 2. ▪ ▪ ▪ n TOTAL 2 xx TOTAL GENERAL xx

........................*)

SITUAȚIA

dobinzilor stabilite a se plati din bugetul de stat pentru împrumuturile acordate persoanelor fizice pentru construcții de locuințe, la finele lunii ..... 199......

Notă *) Agentul economic.

NOTĂ:

Pentru fiecare din lunile care urmează, atât la litera A, cît și la litera B, pe primul rind se va trece:

- report din perioada anterioară,

apoi, numerotarea cazurilor continua de la numărul rămas din ultima reportare.

Anexa 2 a)

CONSILIUL JUDEȚEAN..............

CONSILIUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

SITUAȚIA

dobinzilor stabilite a se plati din bugetul de stat pentru împrumuturile acordate persoanelor fizice pentru construcții de locuințe, la finele lunii ................ 199..

A. Pentru persoane pentru care, din bugetul de stat, se suporta o dobinda echivalenta cu 12 puncte procentuale la împrumutul acordat

1. Număr de cazuri .... contracte 2. dobânda lunară stabilită a se plati din bugetul de stat .... mii lei 3. dobânda totală stabilită a se plati din bugetul de stat .... mii lei din care: - anul 1993 .... mii lei - anul 1994 .... mii lei

B. Pentru persoane pentru care, din bugetul de stat, se suporta o dobinda echivalenta cu 15 puncte procentuale la împrumutul acordat

1. Număr de cazuri .... contracte 2. dobânda lunară stabilită a se plati din bugetul de stat .... mii lei 3. dobânda totală stabilită a se plati din bugetul de stat .... mii lei din care: - anul 1993 .... mii lei - anul 1994 .... mii lei

NOTĂ:

Situația va fi actualizată lunar pe baza informațiilor primite de la agenții economici conform anexei nr. 2.

Anexa 3

- mii lei - ─────────── I. Operațiuni efectuate pentru realizarea locuințelor 1. Încasări din sumele virate de autoritățile publice locale 2. Plăți pentru realizarea locuințelor, din care pentru: 2.1. locuințe cu structura închisă, în fază de finisaj foarte avansat sau finalizate 2.2. locuințe cu structura închisă, în fază de început de finisaj 2.3. locuințe cu structura închisă, în fază de început de finisaj 2.4. locuințe cu structura în execuție 2.5. locuințe la fundație sau cu cota zero terminată 3. Disponibil (1-2) II. Operațiuni privind derularea contractelor de împrumut- mii lei - 1. Rate la împrumuturile acordateSume încasateSume virate pentru reconstituirea depozitului 2. Dobânzi plătite de populație la împrumuturile acordate 1) 3. Contribuții aduse de beneficiarii de locuințe ca avans, plăți parțiale sau integrale - după punerea în aplicare a Legii nr. 85/1992 2) 4. Sume obținute din licitarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuințe 2) 5. Sume obținute din licitarea locuințelor ___________ *) Agentul economic. 1) Sume încasate din care se deduc comisioanele (pct. 6 din date informative). 2) Sume încasate din care se deduc cheltuielile efectuate cu licitațiile (pct. 6 și pct. 7, după caz, din date informative). III. Date informative- mii lei - 1. Restanțe la ratele scadente pentru împrumuturile acordate 2. Dobânzi restante la împrumuturile acordate populației 3. Dobânzi scadente care se plătesc de stat la împrumuturile acordate populației 4. Dobânzi pentru care au fost primite confirmări că s-au plătit din bugetul de stat 5. Subvenții în sume fixe plătite din bugetul de stat 6. Comisionul reținut de agenții economici 7. Cheltuieli efectuate cu organizarea licitațiilor pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință 8. Cheltuieli efectuate cu organizarea licitațiilor pentru locuințe Număr apartamente ───────────────── 9. Locuințe date în funcțiune, din care: 9.1. peste program 9.2. sub program

....................*)

SITUAȚIA

privind operațiunile efectuate pentru realizarea locuințelor și a celor din derularea contractelor de împrumut pentru locuințe, la finele lunii .......... 199 ....

Anexa 4

I. Resurse- mii lei - ............ 1. Alimentări primite din depozitul constituit, inclusiv din subvențiile în sume fixe și din dobânzile care se plătesc de la bugetul de stat 2. Încasări din ratele scadente la împrumuturile acordate 3. Încasări din dobânzile plătite de populație la împrumuturile acordate 4. Contribuții aduse de beneficiarii de locuințe ca avans, plăți parțiale sau integrale 5. Încasări nete din vânzarea la licitație a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință 6. Încasări nete din vânzarea la licitație a locuințelor II. Cheltuieli............ din care pentru: - locuințe cu structura închisă, în fază de finisaj foarte avansat sau terminate, dar nedecontate - locuințe cu structura închisă, în fază de finisaj avansat - locuințe cu structura închisă, în fază de început de finisaj - locuințe cu structura în execuție - locuințe la fundație sau cu cota zero terminată III. Disponibil (I-II)............ Date informative: 1. Restanțe la ratele scadente la împrumuturile acordate 2. Dobânzi restante la împrumuturile acordate populației 3. Dobânzi scadente care se plătesc de stat la împrumuturile acordate populației 4. Dobânzi pentru care au fost primite confirmări că s-au plătit din bugetul de stat 5. Subvenții în sume fixe plătite din bugetul de stat 6. Comisionul reținut de agenții economici beneficiari ai investițiilor 7. Cheltuieli efectuate cu organizarea licitațiilor pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință 8. Cheltuieli efectuate cu organizarea licitațiilor pentru locuințe Număr apartamente 9. Locuințe date în funcțiune, din care: 9.1. peste program 9.2. sub program

CONSILIUL JUDEȚEAN .............

CONSILIUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

SITUAȚIA

rulajului contului special deschis pentru realizarea și darea în folosință a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție la finele lunii ............ 199 ....

NOTĂ:

La raportarile pe structurile de la cap. II "Cheltuieli" se vor avea în vedere stadiile de execuție la data reluării procesului investitional în baza Hotărârii Guvernului nr. 391/1993.

Anexa 5

CONTRACT DE ÎMPRUMUT

Nr. .... din ........ 199 ...

Între ...........................*), reprezentat prin.............., pe de o parte, și ................, născut în ......., județul .................., la data de ........, fiul lui ........... și al ............., cu domiciliul în ..........., str. ......... nr. ...., bloc ......, scara ....., etajul ...., apartamentul ...., posesor al buletinului de identitate seria.... nr. ....., eliberat de ....., în ...., pe de altă parte, a intervenit următorul contract de împrumut:

1. ................................*), pe baza resurselor avansate temporar de către stat în vederea realizării și punerii în funcțiune a locuințelor aflate în diferite stadii de execuție, acorda beneficiarului ......................... un împrumut de lei ...., pe termen de ..... ani, cu o dobinda de 30% pe an, care se suporta astfel:

15%

18% de către beneficiarul împrumutului

15%

12% din bugetul de stat

Rata curenta la împrumutul de .... lei + dobinda curenta datorată de beneficiarul de împrumut de .... lei = .... lei.

Rata ultima la împrumut de .... lei + dobinda ultima datorată de beneficiarul de împrumut de .... lei = .... lei.

2. Împrumutul acordat, precum și dobinda, stabilite în rate lunare de .... lei, se vor retine pe statul de plată de către unitatea la care beneficiarul de împrumut are de încasat drepturi bănești, începând cu luna ........ 199 .... și până în luna ..... anul ..... .

Pentru perioada de timp cît beneficiarul de împrumut nu are de încasat drepturi bănești, rata lunară în suma de .... lei se achită prin băncile comerciale sau Casa de Economii și Consemnațiuni în contul nr. ..... al ......*), ori direct la casieria ........................*).

Ca alternativa:

Achitarea împrumutului, precum și a dobinzilor aferente se face în următoarele condiții:

...............................................................................

3. Neplata la scadenta a 6 rate atrage executarea silită asupra locuinței și evacuarea deținătorilor acesteia. Executarea silită se face în baza prezentului contract care are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu.

4. Pentru nerambursarea la scadenta a împrumutului se aplică penalități de 1% pentru fiecare zi care depășește termenul de plată stabilit, aplicat la datoria restanta.

5. Alte clauze**)

...............................................................................

Încheiat la data de ...., în ... exemplare, din care .... exemplare au fost înaintate beneficiarului de împrumut.

......................... *) Beneficiarul de împrumut, Director, Organul financiar-contabil, Garantul,

NOTĂ:

La contract se anexează declarația garantului.

Notă *) Agentul economic.

Notă **) Convenite între părți pentru a asigura garantarea rambursarii împrumutului.

Anexa 6

LOCUINTA SOCIALĂ

1. În practica internationala locuinta socială este definită ca parte componenta a politicii de locuire, iar la definirea acesteia se au în vedere atât forma de proprietate, cît și modul de finanțare în scopul realizării ei.

Rezultă, de asemenea, ca locuinta socială poate fi în proprietatea unor autorități publice locale, a unor organizații nonprofit sau chiar a unor unități ale cooperației.

Astfel de locuințe sunt, de regula, închiriate unor persoane, familii a căror situație economică și socială nu le permite sa realizeze o locuinta în proprietate personală și nici chiar să dețină o locuinta în calitate de chiriași, în condițiile nivelului unei chirii care se stabilește de piața, în funcție de cerere și oferta, localitate și, în cadrul acesteia, zona în care este situata locuinta, mărime, grad de confort etc.

2. Având în vedere ca locuintele car fac obiectul acestor norme metodologice, ca locuințe sociale, se realizează din fondurile statului ori ale autorităților publice locale, trebuie să vizeze acele familii sau persoane care nu pot sa realizeze o locuinta proprietate personală datorită situației financiare precare, dar care din veniturile pe care le obțin pot să asigure plata chiriei - protejate de stat -, precum și a cheltuielilor de întreținere și funcționare a locuinței.

De aceea, locuinta socială trebuie să aibă în vedere unele standarde legate de mărimea acesteia, corelata cu situația numerică a familiei, zona în care este situata, gradul de dotare și costul acesteia.

Locuinta socială, prin definiție sa, nu poate fi schimbată, instrainata, subinchiriata decît în condițiile stabilite de proprietar și aduse la cunoștința persoanei care o deține, în calitate de chiriaș, prin clauzele prevăzute în contractul de închiriere.

-----------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.