Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 29 din 30 ianuarie 2000 privind reabilitarea termica a fondului construit existent și stimularea economisirii energiei termice, emisă în temeiul art. 1 lit. G pct. 2 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 31 ianuarie 2000, cu următoarele modificări și completări:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Prezenta ordonanță instituie cadrul legal pentru reabilitarea și modernizarea termica a clădirilor și instalațiilor aferente, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de igiena și confort termic și de a reduce pierderile de căldură, consumurile energetice, costurile de întreținere pentru încălzire și alimentare cu apa calda menajera, precum și de reducere a emisiilor poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie."
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Reabilitarea și modernizarea termica a clădirilor și instalațiilor aferente este parte integrantă a politicii energetice a statului și se realizează prin programe naționale armonizate cu prevederile tratatelor internaționale referitoare la eficienta energetica și la protecția mediului și dezvoltarea durabila."
3. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - Activitatea de reabilitare și modernizare termica a clădirilor urmărește îmbunătățirea performantelor de izolare termica a elementelor de construcție care delimiteaza de exterior spațiile interioare incalzite, precum și creșterea eficientei energetice a instalațiilor interioare de încălzire și de alimentare cu apa calda menajera, a centralelor termice, punctelor termice și rețelelor de distribuție a agentului termic și a apei calde menajere, care se găsesc în interiorul clădirilor sau adiacente acestora."
4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Statul sprijină persoanele fizice și juridice care întreprind măsuri de reabilitare și modernizare termica a clădirilor și instalațiilor aferente, prin acțiuni de informare gratuita a utilizatorilor, prin facilități fiscale acordate unor categorii de utilizatori și agenților economici care acționează efectiv în acest domeniu și prin stimularea promovării surselor regenerabile de energie."
5. Titlul capitolului II va avea următorul cuprins:
"Programele de reabilitare și modernizare termica"
6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) În baza politicii energetice a statului Guvernul va adopta anual programe naționale de reabilitare și modernizare termica a clădirilor și instalațiilor aferente, la propunerea ministerelor interesate.
(2) Pentru fundamentarea programelor de reabilitare și modernizare termica a clădirilor și a instalațiilor aferente sunt necesare următoarele măsuri:
a) elaborarea de studii pentru stabilirea ordinii de prioritate a măsurilor de reabilitare termica;
b) elaborarea de studii de fundamentare pentru stabilirea gradului de protecție termica a clădirilor, a necesarului de materiale și echipamente și a fondurilor pentru proiectarea și executarea lucrărilor;
c) revizuirea și actualizarea reglementărilor tehnice referitoare la proiectarea și executarea protecției termice a clădirilor și a instalațiilor aferente și stabilirea criteriilor de optimizare a acesteia;
d) elaborarea de proiecte directoare și soluții-cadru pentru reabilitarea și modernizarea clădirilor și a instalațiilor aferente;
e) elaborarea de studii în vederea stabilirii costului real al caldurii pentru încălzire și alimentare cu apa calda menajera;
f) elaborarea de standarde naționale de eficienta energetica pentru clădiri."
7. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Pentru clădirile prevăzute la art. 3 se eliberează certificatul energetic prin care se atesta performanta energetica a acestora - izolarea termica, randamentul energetic al echipamentelor și altele, după caz."
8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - Societățile naționale și ceilalți agenți economici care operează în domeniul producerii și distribuirii energiei termice pentru încălzire și pentru prepararea apei calde menajere vor proceda la:
a) efectuarea de bilanțuri energetice pentru sistemele care asigura alimentarea cu căldură și apa calda menajera;
b) efectuarea de reglaje periodice ale instalațiilor de încălzire și de alimentare cu apa calda menajera;
c) depistarea pierderilor de căldură și de apa din rețelele de distribuție pentru alimentarea cu căldură și apa calda menajera și efectuarea remedierilor necesare;
d) controlul termoizolatiei pentru conducte, cazane și schimbatoare de căldură și luarea, după caz, de măsuri de remediere sau de înlocuire."
9. La articolul 9, litera a) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
"a) evaluarea stării tehnice a clădirii asupra căreia se intervine, prin:
- contactarea unui birou de consultanța sau a unei societăți comerciale de management și servicii energetice pentru efectuarea auditului energetic, stabilirea procedurii de intervenție și a asistenței tehnice de specialitate necesare, precum și pentru elaborarea certificatului energetic al clădirii;
- contractarea elaborării expertizei tehnice privind starea clădirii și a instalațiilor aferente, formularea și analizarea variantelor de reabilitare și modernizare;"
10. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Activitatea de reabilitare și modernizare termica a clădirilor existente și a instalațiilor aferente se va asigura de:
a) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, pentru:
- coordonarea activității de elaborare a reglementărilor tehnice din domeniul construcțiilor;
- asigurarea elaborării studiilor și proiectelor directoare și a standardelor de eficienta energetica, prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. b), d) și f);
- a propune Guvernului spre aprobare programele naționale anuale de reabilitare și modernizare termica a clădirilor și instalațiilor aferente;
- stabilirea procedurii de atestare, autorizare sau certificare a firmelor și a persoanelor fizice sau juridice implicate în activitatea de consultanța, expertizare, proiectare, execuție și exploatare, conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții;
- elaborarea și coordonarea programelor de pregătire și instruire a personalului cu atribuții în reabilitarea și modernizarea termica a clădirilor și instalațiilor aferente;
b) Ministerul Industriei și Resurselor, prin Agenția Română pentru Conservarea Energiei și prin filialele acesteia din țara, pentru:
- elaborarea de studii prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a);
- elaborarea de studii de fundamentare a reabilitării termice a clădirilor și încadrarea în politica energetica a statului;
- monitorizarea performantelor clădirilor reabilitate termic, în scopul stabilirii direcțiilor de actionare și a politicilor de finanțare;
- inițierea de acțiuni promotionale pentru educarea populației pe plan local;
c) Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, pentru emiterea reglementărilor tehnice cu privire la consumatorii finali de energie termica asigurata din surse de alimentare centralizata;
d) direcțiile și/sau serviciile de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor județene și al Consiliului General al Municipiului București, municipiilor, orașelor și sectoarelor municipiului București, pentru:
- eliberarea certificatului energetic al clădirii;
- verificarea și avizarea documentației de reabilitare termica a clădirilor, finanțate prin bugetul local;
e) administrația publică locală, pentru susținerea acțiunilor coordonate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, referitoare la economisirea energiei utilizate pentru încălzirea clădirilor și alimentarea cu apa calda menajera."
11. La articolul 11, litera c) va avea următorul cuprins:
"c) atragerea de fonduri de la firme sau societăți comerciale de management și servicii energetice;"
12. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - Proprietarii persoane fizice și/sau juridice române, care reabiliteaza sau modernizează termic clădirile de locuit aflate în proprietate, beneficiază de:
a) scutire de taxe la eliberarea certificatului energetic al clădirii și a autorizației de construire pentru lucrările de reabilitare termica;
b) scutire de impozit pe locuinta pe care o dețin, pe perioada de rambursare a creditului obținut pentru reabilitarea termica."
13. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, cu consultarea Agenției Române pentru Conservarea Energiei, va elabora reglementări tehnice necesare operațiunilor de audit și expertiza energetica a clădirilor existente."
14. Articolul 16 se abroga.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 22 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
---------