Articolul 1
În luna iulie 2002 se efectuează cea de-a doua etapa de recorelare a pensiilor, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001 privind măsuri suplimentare de recorelare a pensiilor din sistemul public de pensii.
privind aplicarea în luna iulie 2002 a celei de-a doua etape de recorelare a pensiilor din sistemul public
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, precum și ale art. 168 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
În luna iulie 2002 se efectuează cea de-a doua etapa de recorelare a pensiilor, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001 privind măsuri suplimentare de recorelare a pensiilor din sistemul public de pensii.
(1) De prevederile prezentei hotărâri beneficiază pensionării pentru limita de vârsta cu vechime integrală și pensionării urmași ale căror drepturi de pensie s-au deschis până la data de 1 ianuarie 1998 și al căror punctaj mediu anual, corectat conform prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001, este mai mic de 3 puncte.
(2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) numărul suplimentar de puncte care se adauga în aceasta etapa de recorelare se determina ca diferența între numărul total de puncte prevăzute a fi acordate în anul 2002 și numărul de puncte acordate în prima etapa de recorelare, conform prevederilor anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001.
(1) Pentru persoanele care beneficiază de pensii provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor, stabilite anterior datei de 29 iulie 1992, procedura de recorelare este cea prevăzută de art. 7 lit. a)-g) din Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001.
(2) Din punctajul suplimentar stabilit conform procedurii prevăzute la alin. (1), în aceasta etapa de recolerare, se acordă un procent de 12,5%.
(1) În a doua etapa recorelarea pensiilor se efectuează prin adăugarea numărului suplimentar de puncte, stabilit conform prevederilor art. 2 și 3, la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plata la data de 30 iunie 2002.
(2) La stabilirea numărului suplimentar de puncte se utilizează cinci zecimale.
(1) Cuantumul pensiilor recorelate se determina prin înmulțirea punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor art. 4 cu valoarea unui punct de pensie egala cu 2.098.959 lei.
(2) Cuantumul pensiei recorelate, stabilit conform prevederilor alin. (1), se majorează cu suma corespunzătoare contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, datorată potrivit legii.
(3) La determinarea cuantumului pensiei recorelate conform prevederilor alin. (1) și (2), fracțiunile de leu se intregesc la un leu în favoarea pensionarului.
Sumele rezultate în urma aplicării măsurilor de recorelare a pensiilor din sistemul public prevăzute în prezenta hotărâre se suporta din bugetul asigurărilor sociale de stat.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
---------------
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marian Sarbu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
--------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.