Articolul 1
Constituie contravenții la normele privind evidenta, folosirea, protecția și ameliorarea terenurilor agricole următoarele fapte, dacă nu sînt săvîrșite în astfel de condiții încît, potrivit legii penale, constituie infracțiuni:
a) refuzul de a prezenta, la cererea organelor de control și a persoanelor împuternicite, actele pentru aprobarea ocupării, folosirii, scoaterii din producția agricolă vegetala și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor agricole;
b) nerespectarea proiectelor de comasare a terenurilor aprobate potrivit normelor legale, precum și efectuarea schimburilor de terenuri între deținători, fără aprobarea legală;
c) folosirea de către deținătorii de terenuri și de unitățile socialiste a altor date cu privire la mărimea suprafețelor, destinația economică și categoria de folosință a terenurilor, decît cele înregistrate în cadastrul funciar general;
d) nedeclararea la organele județene de cadastru funciar, de către deținătorii cu orice titlu ai terenurilor agricole, a schimbărilor efectuate în condiții legale, cu privire la titularul deținerii, destinația economică, categoria de folosință a terenului, scoaterea sau redarea în producția agricolă vegetala, în termen de 60 de zile de la producerea acestor schimbări;
e) neluarea măsurilor, de către deținătorii de terenuri și de către persoanele autorizate, pentru păstrarea în bune condiții a bornelor geodezice, topografice, a reperelor metalice de nivelment, a piramidelor și balizelor de semnalizare și a punctelor geodezice, precum și degradarea ori distrugerea acestora din culpa;
f) neluarea măsurilor de către unitatea în intervalul căreia figurează terenurile agricole pentru a readuce, în administrarea sa, la expirarea termenului, terenurile ce au fost atribuite în folosință temporară altor organizații socialiste sau persoane fizice;
g) crearea de drumuri de exploatare agricolă sau poteci pe terenurile agricole, altele decît cele prevăzute prin proiectele de organizare a teritoriului și cele privind protecția și ameliorarea terenurilor;
h) organizarea de locuri de popas, instalarea de corturi sau staționarea autovehiculelor, în scop turistic, pe terenuri agricole cultivate, în afară perimetrelor delimitate de comitetele executive ale consiliilor populare județene, împreună cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și cu Ministerul Turismului, pentru a fi folosite în acest scop;
i) neaplicarea de către deținătorii de terenuri agricole a lucrărilor și măsurilor tehnice, stabilite prin studiile și proiectele de sistematizare și de organizare a teritoriului agricol, de protecția, amenajarea și ameliorarea terenurilor, aprobate potrivit normelor legale;
j) neluarea în cultura de către deținători a întregii suprafețe de teren ce dețin, inclusiv a terenurilor libere din curți, dintre construcții de orice fel, terenurile virane din perimetrele construibile ale localităților, a celor din jurul stilpilor de telecomunicații, de transport și de distribuire a energiei electrice, a capetelor parcelelor și tarlalelor de pe lîngă drumuri, cai ferate, canale de irigații, precum și alte terenuri asemănătoare;
k) neasigurarea de către unitățile socialiste neagricole a cultivarii terenurilor libere din incintele lor a căror suprafața, determinata potrivit normativelor aprobate, depășește nevoile stricte ale procesului de producție specifice, precum și neluarea de măsuri pentru cultivarea în parcuri și spații verzi de arbori și arbuști care să valorifice economic spațiile respective;
l) neexecutarea de către deținătorii de terenuri a lucrărilor necesare pentru punerea în cultura agricolă la termenele stabilite a terenurilor folosite neeconomic sau nefolosite, stabilite prin documentațiile tehnico-economice aprobate sau identificate de organele agricole, în vederea sporirii suprafeței agricole și îndeosebi a celei arabile;
m) nerecuperarea și neaducerea în stare de cultura, la termenele stabilite, a terenurilor prevăzute sa compenseze suprafețe de terenuri scoase din producția agricolă sau aprobate sa treacă în alta folosință agricolă, precum și necultivarea terenurilor pentru care s-a obținut aprobarea scoaterii din producția agricolă vegetala pînă la data trecerii efective a acestora la noua destinație;
n) neluarea măsurilor de scurgere a apelor în exces care, prin stagnare sau baltire, împiedica cultivarea terenurilor sau produc degradari terenurilor ori culturilor agricole, precum și de către unitățile socialiste, a măsurilor corespunzătoare pentru evitarea afectării terenurilor agricole de către reziduurile provenite din procesele lor de producție;
o) neexecutarea de către beneficiari a lucrărilor de amenajare, taluzare a malurilor, nivelare, degajare de resturi de materiale de pe terenuri în urma extragerii materiilor prime - argila, nisip, pietriș -, cele ocupate de sonde părăsite și altele, pentru folosirea lor în producția agricolă, piscicolă sau silvică;
p) ocuparea terenurilor agricole, aprobate a fi scoase din producția agricolă, vegetala, înainte de a fi delimitate, bornate și predate de către deținătorul de teren, în prezenta delegatului autorizat al organului agricol județean;
r) ocuparea și folosirea în mod temporar a terenurilor agricole pentru care, potrivit legii, s-a aprobat estimativ scoaterea din producția agricolă vegetala în scopul efectuării unor lucrări de prospecțiuni și exploatări geologice și geofizice, foraje de orice fel și a lucrărilor strict legate de acestea, înainte ca aceste terenuri sa fi fost delimitate de către organele competente;
s) ocuparea de terenuri agricole și scoaterea lor din producția agricolă vegetala, schimbarea categoriei de folosință agricolă în alta categorie de folosință agricolă, fără aprobare, precum și modificarea față de aprobarea data a amplasamentelor sau a mărimii suprafețelor, dacă faptele au fost săvîrșite pentru prima data;
t) degradarea, pe o suprafața redusă, a terenurilor și a culturilor agricole prin decopertarea stratului fertil, precum și depozitarea de materiale sau deșeuri - nisip, pietriș, moloz, diverse reziduuri solide, resturi menajere și altele -, săparea de gropi sau santuri pentru extragerea de pămînt, nisip, pietriș sau alte materii prime sau pentru instalarea de conducte sau cabluri pe terenurile agricole, fără aprobare legală;
u) neredarea de către unitatea socialistă a terenurilor în stare de a fi folosite în producția agricolă vegetala la expirarea termenului pînă la care a fost aprobată scoaterea temporară din producția agricolă vegetala a acestora;
v) nedecopertarea de către beneficiarii de investiții și de producție a stratului fertil și a altor straturi de profunzime bogate în elemente fertilizante, de pe terenurile aprobate a fi scoase din producția agricolă, nedepozitarea pămîntului fertil în condiții corespunzătoare și nenivelarea acestuia pe suprafețele stabilite în vederea ameliorării terenurilor agricole.