HOTĂRÂRE nr. 1.526 din 18 decembrie 2002

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002
Intrat în vigoare
28.12.2002
Forma consolidată din
28.12.2002

privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2003 al Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonomă de interes național aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului

În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 38 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 și al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 59/2002,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2003 al Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonomă de interes național aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", prevăzut la art. 1, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

(2) În cazul în care în execuție se înregistrează depășiri sau nerealizari ale veniturilor totale aprobate, Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" va efectua cheltuieli totale, altele decât cele de natura cheltuielilor de personal, proporțional cu gradul de realizare a veniturilor totale.

Articolul 3

(1) Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.

(2) Contravenției prevăzute la alin. (1) i se aplică dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.

Articolul 4

Contravenția se constata și amenda se aplică de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.

────────────────

Notă *) Anexa se comunică Secretariatului General al Guvernului.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

────────────────

Ministrul pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului,

Petru Șerban Mihailescu

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

p. Ministrul muncii

și solidarității sociale,

Razvan Ionut Cirica,

secretar de stat

București, 18 decembrie 2002.

Nr. 1.526.

────────────────

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.