Articolul 1
Prezentele norme se referă la condițiile privind natura, conținutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea și păstrarea sucurilor de legume destinate comercializării pentru consum uman.
cu privire la natura, conținutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea și păstrarea sucurilor de legume
(actualizate până la data de 2 august 2007*)
----------
Prezentele norme se referă la condițiile privind natura, conținutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea și păstrarea sucurilor de legume destinate comercializării pentru consum uman.
Produsele menționate la art. 1 se comercializează numai dacă respecta definițiile și regulile stabilite în prezentele norme. Aceleași condiții se aplica și în cazul produselor oferite cu titlu gratuit de către agenții economici, asociații sau fundații.
(1) În sensul prezentelor norme, sucurile de legume, în care este inclus și sucul de tomate, sunt produse obținute din legume proaspete, sănătoase și coapte, nefermentate, prin zdrobire și strecurare; acestea pot fi pasteurizate sau sterilizate și ambalate în recipiente închise ermetic.
(2) Sucurile de legume pot fi simple sau cu adaos de: sare, zahăr, miere, suc de fructe, condimente, plante aromatice și extracte naturale cu rol de aromatizare.
(3) Sucurile de legume pot fi fabricate dintr-o singura specie de legume sau din amestecuri de legume.
(4) Sucul de tomate este produsul obținut direct prin zdrobirea și strecurarea tomatelor proaspete, sănătoase, întregi, ajunse la maturitate industrială, de culoare roșie intensă, fără semne de fermentare sau mucegai, neatacate de boli, ori obținute prin reconstituire cu apă fie din suc concentrat de tomate care prezintă conținutul de substanță uscată solubilă naturală din roșii cuprins între 8-18% (exclusiv), urmărindu-se menținerea compoziției și calității sucului, fie din concentrat de tomate care prezintă conținutul de substanță uscată solubilă naturală din roșii cuprins între 18-24% (exclusiv).
----------
Alin. (4) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 416 din 1 iunie 2005 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 4 august 2005.
(5) Aditivii alimentari utilizați la fabricarea sucurilor de legume sunt numai cei permiși de legislația în vigoare.
Ingredientele, respectiv materiile prime și auxiliare utilizate la fabricarea sucurilor de legume, trebuie să corespundă următoarelor definiții și descrieri:
1. Legumele sunt produse proaspete, sănătoase și coapte, nefermentate, întregi, fără lovituri mecanice, neatacate de boli, curate, de culoare, mărime și forma specifice soiului, recoltate la stadiul de maturitate industriala, cu un conținut ridicat în substanțe nutritive.
2. Apa utilizata în scopuri tehnologice - spălare, pasteurizare, sterilizare - trebuie să corespundă normelor sanitare și condițiilor tehnice de calitate impuse de normativele în vigoare referitoare la apa potabilă.
3. Sarea folosită trebuie să fie de uz alimentar și să cuprindă condițiile de calitate impuse de reglementările în vigoare.
4. Zahărul și mierea utilizate trebuie să corespundă normativelor tehnice de calitate în vigoare pe produs.
5. Condimentele, plantele aromatice și extractele naturale cu rol de aromatizare utilizate trebuie să corespundă normativelor tehnice de calitate în vigoare pe produs.
6. Sucul de fructe folosit trebuie să corespundă normativelor tehnice de calitate în vigoare pe produs.
7. Aditivii alimentari folosiți vor corespunde cerințelor de puritate cerute de reglementările în vigoare.
8. Sucul concentrat de tomate este produsul obținut din suc de tomate prin îndepărtarea fizică a unei cantități din conținutul de apă, având substanța uscată solubilă mai mică de 18% grade refractometrice, la 20°C.
----------
Pct. 8 al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 416 din 1 iunie 2005 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 4 august 2005.
9. Concentratul de tomate este produsul obținut prin concentrarea lichidului obținut prin zdrobirea și strecurarea tomatelor proaspete, sănătoase, întregi, ajunse la maturitate industrială, de culoare roșie intensă, fără semne de fermentare sau mucegai, neatacate de boli; concentrația să în substanță uscată solubilă naturală din tomate este cuprinsă între 18-24% (exclusiv).
----------
Pct. 9 al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 416 din 1 iunie 2005 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 4 august 2005.
(1) La fabricarea sucurilor de legume nu este permisă adăugarea coloranților și a substanțelor conservante.
(2) Nu este permisă fabricarea sucului de tomate prin diluarea pastei de tomate.
(3) La fabricarea sucurilor de legume nu sunt admise următoarele operații:
a) diluarea sucurilor de legume;
b) abrogată;
----------
Lit. b) a alin. (3) al art. 5 a fost abrogată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 416 din 1 iunie 2005 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 4 august 2005.
c) adaosul de alcool, în orice proporție, sucului de legume.
Este admisă adăugarea de sare și/sau zahăr la sucul de tomate numai cu acordul beneficiarului.
Proprietățile organoleptice și caracteristicile fizico-chimice pe care trebuie să le îndeplinească sucurile de legume sunt redate în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezentele norme.
Proprietățile microbiologice, conținutul de metale grele și pesticide din sucurile de legume trebuie să se încadreze în limitele stabilite de normele sanitare în vigoare.
Metodele de analiză utilizate pentru verificarea caracteristicilor prevăzute la art. 8 trebuie să corespundă prevederilor următoarelor standarde:
1. proprietăți microbiologice conform STAS 8924-86 - Conserve alimentare în recipiente închise ermetic. Analiza microbiologica;
2. conținutul de pesticide conform:
a) STAS 12497-86 - Produse de legume și fructe; determinarea reziduurilor de pesticide organoclorurate;
b) STAS 12905-90 - Produse de legume și fructe; determinarea reziduurilor de pesticide organofosforice;
3. conținutul de metale grele, conform:
a) STAS 5954/1-86 - Produse de legume și fructe; mineralizarea probelor în vederea determinării metalelor;
b) STAS 7118-79 - Determinarea arsenului;
c) STAS 5955-86 - Determinarea plumbului;
d) STAS 7852-80 - Determinarea cadmiului;
e) STAS 5954/2-77 - Determinarea cuprului;
f) STAS 7119-91 - Determinarea staniului.
Determinarea conținutului de substanță uscată solubilă la sucul de tomate cu sare sau cu sare și zahăr se face conform calculului prezentat în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentele norme.
(1) Sucurile de legume se ambalează în recipiente de diferite capacități, cu posibilități de închidere ermetică, confecționate din materiale pentru produse alimentare, avizate de Ministerul Sănătății și Familiei.
(2) Ambalajele de transport trebuie să asigure integritatea produselor, să fie curate, uscate și în stare buna. Ambalajele folosite sunt: lăzi din lemn, carton, folie termocontractibilă sau alte ambalaje stabilite prin contract.
(1) Marcarea și etichetarea sucurilor de legume trebuie să se facă cu respectarea reglementărilor în vigoare privind etichetarea alimentelor, înscrierea tuturor informațiilor necesare, astfel încât consumatorul să fie informat corect la momentul cumpărării produsului.
(2) Elementele suplimentare de etichetare a sucurilor de legume sunt următoarele:
a) denumirea "suc" trebuie să fie urmată de indicarea speciei de legume din care provine; în cazul amestecului de sucuri provenite de la legume de specii diferite, denumirea sub care se vinde produsul se înscrie cu caractere identice și va conține enumerarea legumelor acestora în ordinea descrescătoare a ponderii în amestec;
b) în cazul amestecurilor de sucuri de legume denumirea sub care se vinde produsul poate fi înlocuită de expresia "cocteil de suc de legume", care va fi urmată de enumerarea legumelor în ordinea descrescătoare a ponderii acestora în amestec;
c) în ceea ce privește denumirea "suc de roșii cocteil", aceasta nu poate fi utilizată decât pentru produsul suc de roșii la care s-au adăugat condimente și extracte aromatizante;
d) în cazul în care sucurile provin din concentrate, expresia «obținut din concentrat de...», urmată de numele legumelor/fructelor, se va înscrie sub denumirea sub care se vinde produsul; caracterele literelor vor fi de același tip și aceeași mărime cu cele utilizate pentru înscrierea denumirii sub care se vinde produsul;
- se interzice înscrierea termenului «natural»;
- eticheta trebuie să conțină lista completă a ingredientelor, înscrise în ordinea descrescătoare a ponderii acestora; se exceptează de la înscriere apa utilizată la reconstituirea sucului din concentrat.
----------
Lit. d) a alin. (2) al art. 12 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 416 din 1 iunie 2005 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 4 august 2005.
e) în cazul în care sucul de legume sau amestecul de sucuri de legume conține ingredientele menționate la art. 3 alin. (2), denumirea sub care se vinde produsul se completează cu numele ingredientului utilizat.
Adaosul de sare și/sau zahăr, după caz, va fi înscris vizibil, în același câmp vizual cu denumirea produsului.
Depozitarea sucurilor de legume se face în încăperi curate, uscate, ferite de razele solare sau de îngheț, la o temperatura de 4-20°C și o umiditate relativă a aerului de maximum 75%.
Transportul trebuie să se facă cu vehicule curate, acoperite, în condiții care să asigure integritatea ambalajelor și menținerea calității produselor, precum și protecția contra razelor solare sau înghețului.
Fiecare transport trebuie să fie însoțit de documente care să ateste proveniența produselor.
Data durabilității minimale este stabilită de producător.
------- la norme -------- PROPRIETĂȚI ORGANOLEPTICE ale sucurilor de legume ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Caracteristici Condiții de admisibilitate ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Aspectul recipientului: - exterior - curat, ermetic închis, cu capacul nebombat, neruginit, cu eticheta curata, vizibil imprimata cu toate elementele de identificare, lipită simetric în plan pe recipient; la cutia metalică se admit ușoare deformări la corp, dar nu la falt; - interior - curat; capacul și cutia metalică fără pete de rugină sau exfolieri ale peliculei protectoare Aspectul conținutului - lichid omogen cu particule fine de pulpa în suspensie, cu o ușoară tendința de separare prin sedimentare; nu este admisă prezenta semințelor, fragmentelor de semințe, fragmentelor de coji, a părților verzi, a particulelor negre Consistenta - fluidă, normală, de lichid în amestec cu pulpa Culoarea - specifica componentelor utilizate; la sucul de tomate culoarea este roșie sau roșie-portocalie, caracteristica soiului de tomate Gustul și mirosul - plăcut, bine exprimat, caracteristic componentelor; nu sunt admise gustul și mirosul străine, de fermentare, mucegai etc. Corpuri străine - nu se admit ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Examenul organoleptic se efectuează în conformitate cu prevederile SR 1754-94.
------- la norme -------- CARACTERISTICI FIZICO-CHIMICE ale sucurilor de legume ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Caracteristici Condiții de Metoda admisibilitate analizei ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Substanța uscată solubilă (exclusiv adaosul de sare sau de zahăr), % grade refractometrice, la 20°C, minim 6,0 STAS 5956/71 - pentru suc cu adaos de suc de fructe, % minim 8,0 Aciditate totală, exprimată în acid malic, raportată la substanța uscată solubilă, % maxim 10,0 STAS 5952/79 Aciditate volatilă, exprimată în acid acetic, raportată la substanța uscată solubilă, % maxim 0,6 STAS 5952/79 Clorura de sodiu, % maxim 1,0 STAS 5953/85 Impurități minerale insolubile, raportate la substanța uscată solubilă, % maxim 0,015 STAS 5959/70 Substanță uscată solubilă (exclusiv adaosul 5956/71 de sare și zahăr), % grade refractometrice, la 20°C min. - pentru suc de tomate, % minim 5,0 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----------
Anexa 2 a fost completată de art. I din ORDINUL nr. 146 din 27 iunie 2007/ORDINUL nr. 832 din 18 mai 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 2 august 2007.
-------
la norme
--------
A. Determinarea conținutului de substanța uscată solubilă la sucul de tomate cu adaos de sare:
Substanța uscată solubilă = S(1) - 1,2 (C-1),
în care:
S(1) - conținutul de substanță uscată solubilă, în procente, corespunzător gradelor citite la refractometru, cu corecția de temperatura pentru 20°C;
C - conținutul total de clorura de sodiu, în procente, determinat conform STAS 5953/85;
1 - conținutul mediu de clorura de sodiu din tomate, în procente;
1,2 - grade refractometrice corespunzătoare unui procent de clorura de sodiu.
B. Determinarea conținutului de substanță uscată solubilă la sucul de tomate cu adaos de sare și zahăr:
Substanța uscată solubilă = S(1) - 1,2 (C - 1) - (Z - 2),
în care:
S(1), C, 1 și 1,2 au aceeași semnificație ca la lit. A;
Z - conținutul total de zahăr, în procente;
2 - conținutul mediu de zahăr din tomate, în procente.
Conținutul total de zahăr se determina conform SR 3063-94.
C. Raportarea la substanța uscată solubilă a rezultatelor determinărilor pentru aciditatea totală volatilă și impuritățile minerale se face după următoarea formula:
100
R = R(1) -----,
S
în care:
R - rezultatul determinărilor raportat la substanța uscată solubilă, în procente;
R(1) - rezultatul determinării raportat la produsul ca atare, în procente;
S - conținutul de substanță uscată solubilă (exclusiv adaosul de sare și/sau zahăr), în procente.
---------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.