Capitolul 2 — Descrierea pestei porcine clasice cu accente pe diagnosticul diferential ↑ Cuprins
1. Pesta porcina clasica este cauzată de un virus ARN incapsulat, care aparține genului Pestivirus din familia Flaviviridae. Acest virus este inrudit cu un pestivirus intalnit la rumegatoare care cauzează diareea virala bovina (BVDV) și boala de granita (BDV). Aceasta relație a avut consecințe serioase de diagnostic ca reactii incrucisate apărute ce pot da raspunsuri fals pozitive la testele de laborator.
2. Virusul pestei porcine clasice este relativ stabil în excretiile umede ale porcilor infectati, în carcasele de porci, în carnea proaspăta de porc și în unele produse din carne de porc. Acest virus este rapid inactivat de detergenti, solventi lipidici, proteaze și substanțe dezinfectante comune.
3. Principala cale naturala de infectie este cea oronazala, prin contact direct sau indirect cu porcii infectati sau prin consumul de hrana contaminata cu virus în zone cu densitate mare de porci, răspândirea virusului realizandu-se cu usurinta între exploatatiile de porci vecine. De asemenea, transmiterea bolii se poate realiza și prin materialul seminal al vierilor infectati.
4. Perioada de incubație pentru animale, individual, este de la o săptămâna până la 10 zile, dar în condiții de teren simptomele clinice pot deveni evidente într-o exploatatie doar după doua până la 4 săptămâni de la introducerea virusului sau chiar mai mult, dacă sunt implicați numai porcii adulti sau tulpini de patogenitate medie.
5. Semnele clinice ale pestei porcine clasice sunt extrem de variabile și aceasta poate fi confundata cu multe alte boli. Severitatea simptomelor depinde în principal de vârsta animalului și de virulenta virusului. În general, animalele ținere sunt afectate mai grav decât cele adulte. La porcii adulti evoluția infectiei este adesea moderata sau subclinica.
6. Pot fi identificate formele acute, cronice și prenatale de pesta porcina clasica.
1. Porcii intarcati și cei pentru ingrasat prezintă cel mai adesea forma acuta de pesta porcina clasica. Semnele inițiale sunt anorexia, letargia, febra, conjunctivita, inflamarea limfonodulilor, semne respiratorii și constipatie urmată de diaree. Hemoragii tipice ale pielii sunt, în general, observate pe urechi, coada, abdomen și pe partea interna a coapselor din timpul celei de-a doua și a treia săptămâni de la infectie și până la moarte. Semnele neurologice sunt frecvent observate, ca de exemplu: mersul titubant, incoordonarea miscarilor și convulsii. Un semn constant este febra. Aceasta este în general mai mare de 40°C, dar la porcii adulti febra nu depășește 39,5°C.
2. Virusul pestei porcine clasice cauzează leucopenie și imunosupresie, care adesea conduc la infectii respiratorii și enterice secundare. Semnele acestor infectii secundare pot masca sau se pot suprapune semnelor celor mai caracteristice ale pestei porcine clasice și pot induce în eroare fermierul sau medicul veterinar. Moartea apare de obicei în termen de o luna. Revenirea din boala, cu producere de anticorpi, apare cel mai adesea la animalele adulte de reproducție care nu prezintă semne clinice severe. Anticorpii împotriva pestei porcine clasice sunt detectabili la 2-3 săptămâni de la producerea infectiei.
3. La examinarea post-mortem modificările patologice vizibile sunt cel mai frecvent observate în limfonoduli și rinichi. Limfonodulii devin inflamati, edematiati și hemoragici. Hemoragiile în rinichi pot varia de la dimensiunea unei petesii greu vizibile până la hemoragii echimotice. Hemoragii similare pot fi, de asemenea, observate în vezica urinara, laringe, epiglota și cord și uneori răspândite pe seroasele abdominale și toracale. Este adesea intalnita encefalita nonpurulenta. Pot fi observate leziuni datorate infectiilor secundare ce pot induce în eroare medicul veterinar. Infarctele splenice sunt considerate patognomonice, dar nu sunt intalnite frecvent.
4. În general forma acuta a pestei porcine africane indica o imagine clinica și patologica similară cu cea a pestei porcine clasice. Atunci când sunt prezente hemoragii ale pielii și ale urechilor, acestea sunt ușor de detectat și conduc la suspiciunea de pesta porcina africana sau pesta porcina clasica. Alte câteva boli cauzează leziuni similare. Pesta porcina clasica acuta trebuie să fie, de asemenea, luată în considerare în cazul când este suspectat rujetul, sindromul reproductiv respirator al porcilor, intoxicatii cumarinice, purpura hemoragica, sindromul de slabire multisistemic după intarcare, dermatita porcina și sindromul nefrotic, infectii cu Salmonella ori Pasteurella sau orice sindroame enterice ori respiratorii cu febra, care nu răspund la tratament cu un antibiotic.
5. Virusul pestei porcine clasice este eliminat prin saliva, urina și fecale de la apariția semnelor clinice până la moartea animalului. Virusul pestei porcine clasice poate fi, de asemenea, eliminat prin sperma.
1. Forma cronica a bolii apare atunci când porcii nu pot dezvolta un răspuns imun împotriva virusului pestei porcine clasice. Inițial semnele unei infectii cronice sunt similare cu cele ale infectiei acute. Apoi sunt prezente semnele nespecifice, de exemplu: febra intermitenta, enterita cronica și cahexia. Lipsesc hemoragiile tipice de la nivelul pielii. Acești porci pot prezenta semne clinice de boala cu 2-3 luni înainte de moarte. Virusul pestei porcine clasice este constant eliminat de la apariția semnelor de boala până la moartea animalului. Anticorpii pot fi detectati temporar în probe de ser sanguin.
2. Modificările patologice sunt mai puțin tipice, nu pot fi observate hemoragii în organe și pe seroase. La animalele care prezintă diaree cronica leziunile necrotice sunt prezente pe ileon, pe valva ileocecala și rectala.
3. Semnele clinice ale formei cronice sunt aproape nespecifice și multe alte boli trebuie să fie luate în considerare pentru realizarea diagnosticului diferential. Hipertermia poate să nu fie prezenta la fiecare animal, dar în exploatatiile infectate poate fi detectata cel puțin la cativa porci.
D. Forma prenatala și inaparenta de boala
1. Virusul pestei porcine clasice poate trece prin placenta animalelor gestante și infecteaza fetusii, dar la scroafe boala este adesea subclinica. Infectarea scroafelor peste perioada de 90 de zile de gestatie poate duce la fatarea de purcei cu viremie persistenta, care pot fi normali clinic la naștere și pot sa supravietuiasca câteva luni. După naștere ei pot prezenta o creștere incetinita, slabire sau ocazional tremuraturi congenitale. Aceasta faza a infectiei se numește "izbucnirea tarzie a pestei porcine clasice" sau "forma inaparenta". Acești purcei pot juca un rol crucial în răspândirea bolii și în menținerea persistentei virusului în cadrul populației, atât timp cat ei elimina constant virus până la moarte.
2. Detectarea pestei porcine clasice poate fi dificila, în special în exploatatiile de reproducție a porcilor, deoarece evoluția infectiei poate fi foarte ușoară și poate fi ușor confundata cu multe alte aspecte patologice. Reducerea fertilitatii și avorturile pot fi cauzate atât de virusul pestei porcine clasice, cat și de infectia cu parvovirus, sindromul respirator reproductiv al porcilor, leptospiroza și boala lui Aujeszky. Materialul avortat, provocat de infectia cu virusul pestei porcine clasice, nu poate fi deosebit patologic de avorturile produse de agenții altor boli. În cazul suspectarii unei boli infectioase a tractusului reproductiv, trebuie să fie efectuată imediat o ancheta pentru prezenta pestei porcine clasice atunci când exploatatia în cauza poate fi considerată ca risc (de exemplu, datorită localizarii exploatatiei într-o zona unde pesta porcina clasica apare la porci salbatici) și, în orice caz, cu atât mai repede cu cat au fost eliminate mai multe boli infectioase comune ale tractusului respirator.
Capitolul 4 — Proceduri de verificare și prelevare a probelor ↑ Cuprins
A. Reguli și proceduri pentru examinarea clinica și prelevarea probelor de la porcii din exploatatiile suspecte
1. Autoritatea veterinara centrala a României se va asigura ca sunt efectuate examinari clinice adecvate, prelevări de probe și investigații de laborator în exploatatiile suspecte pentru a confirma sau a exclude pesta porcina clasica, conform regulilor și procedurilor stabilite la pct. 2-7.
1.1 Indiferent de aplicarea, în exploatatia respectiva, a măsurilor prevăzute în art. 4 alin. (3) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, aceste reguli și proceduri trebuie, de asemenea, să se aplice și în cazurile de boala, ori de câte ori pesta porcina clasica este luată în considerare pentru diagnosticul diferential, chiar și atunci când semnele clinice și structura epidemiologica a bolii care este observata la porci sugereaza o probabilitate redusă a prezentei pestei porcine clasice.
1.2 În toate celelalte cazuri în care unul sau mai mulți porci sunt suspecti a fi infectati cu virusul pestei porcine clasice trebuie să se aplice, în exploatatiile suspecte în cauza, măsurile prevăzute în art. 4 alin. (3) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice.
1.3 În cazul suspicionarii pestei porcine clasice la porci într-un abator sau un mijloc de transport, trebuie să se aplice mutatis mutandis regulile și procedurile stabilite la pct. 2-7.
2. Atunci când un medic veterinar oficial viziteaza o exploatatie suspecta pentru a confirma sau a infirma prezenta pestei porcine clasice:
a) trebuie să efectueze o verificare a producției și a înregistrărilor de sănătate, dacă aceste înregistrări sunt disponibile;
b) trebuie să fie efectuată o inspecție în fiecare subunitate, pentru a selecta porcii pentru examinarea clinica. Examinarea clinica trebuie să includă înregistrarea temperaturii corporale și trebuie, în principal, să fie efectuată următoarelor categorii sau grupe de porci:
1. porci bolnavi sau anorexici;
2. porci recent refacuti după boala;
3. porci recent introdusi din focare confirmate sau din alte surse suspecte;
4. porci ținuți în subunitati recent vizitate de vizitatori externi care au avut recent un contact direct cu porci suspecti sau infectati cu virusul pestei porcine clasice sau pentru care au fost identificate alte contacte de risc cu o potențiala sursa de virus al pestei porcine clasice;
5. porci examinati deja și testati serologic pentru pesta porcina clasica, în cazul în care rezultatele acestor teste au infirmat prezenta pestei porcine clasice, și porci de contact. Dacă inspecția în exploatatiile suspectate nu a indicat prezenta porcilor sau grupelor de porci la care s-a făcut referire anterior, autoritatea veterinara competența, fără a aduce atingere altor măsuri care trebuie aplicate în exploatatia în cauza conform Normei sanitare veterinare privind măsurile de control al pestei porcine clasice și ținând cont de situația epidemiologica, trebuie:
6. sa continue efectuarea examinarilor în exploatatia în cauza, conform pct. 3 de mai jos; sau
7. să se asigure ca sunt prelevate probe de sânge de la porcii din exploatatia în cauza pentru testări de laborator. În acest caz procedura de prelevare de probe menționată la pct. 5 și lit. F pct. 2 trebuie folosită în scopurile orientarii; sau
8. să aplice sau sa mențină în exploatatia în cauza măsurile stabilite la art. 4 alin. (3) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, pe parcursul următoarelor investigații; sau
9. sa infirme suspiciunea de pesta porcina clasica.
3. Atunci când se face referire la prevederile prezentului punct, examinarea clinica în exploatatia în cauza trebuie să fie efectuată la porci selectați la întâmplare din subunitatile pentru care a fost identificat sau suspectat un risc de introducere al virusului pestei porcine clasice. Numărul minim de porci ce urmează să fie examinati trebuie să permită detectarea hipertermiei în aceste subunitati, dacă aceasta apare la o prevalenta de 10% cu 95% certitudine, iar în cazul:
a) scroafelor de reproducție, numărul minim de scroafe ce urmează să fie examinate trebuie să permită detectarea hipertermiei, dacă aceasta apare la o prevalenta de 5% cu 95% certitudine;
b) vierilor din centrele de colectare a spermei, trebuie să fie examinati toți vierii.
4. Dacă într-o exploatatie suspecta sunt detectati porci morți sau muribunzi, examinarile post-mortem trebuie să fie efectuate la cel puțin 5 porci și în special la porcii:
a) care înainte de moarte au prezentat sau prezintă semne foarte evidente de boala;
4.1. Dacă la aceste examinari nu s-au evidențiat leziuni pe baza cărora să se suspicioneze pesta porcina clasica, ținând cont de situația epidemiologica, sunt absolut necesare următoarele investigații ulterioare:
a) o examinare clinica, conform pct. 3, și recoltarea probelor de sânge, conform pct. 5, în subunitatile în care au fost porcii morți sau muribunzi; și
b) examinari post-mortem la 3-4 porci de contact.
4.2. Independent de prezenta sau absenta leziunilor care indica pesta porcina clasica, trebuie să fie recoltate probe din organe sau tesuturi de la porcii care au fost examinati post-mortem, conform prevederilor cap. V lit. B pct. 1, pentru efectuarea testelor virusologice. Aceste probe trebuie să fie colectate, de preferinta, de la porcii morți recent.
4.3. Când este efectuată examinarea post-mortem, autoritatea veterinara competența trebuie să se asigure ca:
a) sunt luate măsurile de precautie și de igiena pentru a se preveni răspândirea bolii; și
b) în cazul porcilor muribunzi, aceștia sunt ucisi respectându-se prevederile Normei sanitare veterinare privind protecția animalelor în timpul tăierii sau uciderii acestora.
5. Dacă sunt depistate semne clinice sau leziuni suplimentare care pot sugera prezenta pestei porcine clasice într-o exploatatie suspecta, dar autoritatea veterinara competența considera ca aceste aspecte nu sunt suficiente pentru a confirma un focar de pesta porcina clasica și ca sunt necesare testări de laborator, trebuie recoltate probe de sânge de la porcii suspecti și de la alți porci din fiecare subunitate în care sunt ținuți porcii suspecti pentru testele de laborator, conform procedurii menționate anterior. Numărul minim de probe ce trebuie prelevate pentru testări serologice trebuie să permită detectarea în subunitatea în cauza a seroprevalentei de 10% cu 95% certitudine, iar în cazul:
a) scroafelor de reproducție, numărul minim de scroafe de la care trebuie să se recolteze probe trebuie să permită detectarea unei prevalente de 5% cu 95% certitudine*1);
b) unui centru de colectare a spermei, trebuie recoltate probe de la toți vierii.
Numărul probelor ce urmează a fi recoltate pentru testele virusologice va fi conform instrucțiunilor autorității veterinare competente, care va tine cont de varietatea testelor ce pot fi efectuate, de sensibilitatea testelor de laborator ce vor fi folosite și de situația epidemiologica.
6. Dacă suspicionarea pestei porcine clasice într-o exploatatie este legată de rezultatele testelor serologice anterioare, în plus față de probele de sânge ce urmează să fie recoltate de la porcii la care se face referire la pct. 2 lit. b) pct. 5, trebuie să se aplice următoarele proceduri:
a) dacă porcii seropozitivi sunt scroafe gestante, unele dintre ele, de preferinta nu mai puțin de 3, vor fi eutanasiate și supuse unei examinari post-mortem. Înainte de eutanasiere trebuie recoltate probe de sânge pentru testele serologice ulterioare. Fetusii trebuie supuși examinării pentru detectarea virusului pestei porcine clasice, a antigenului sau a genomului acestui virus, conform cap. VI, pentru a detecta infectia intrauterina;
b) dacă porcii seropozitivi sunt scroafe cu purcei sugari, trebuie recoltate probe de sânge de la toți purceii și acestea trebuie să fie supuse examinării pentru virusul pestei porcine clasice, a antigenului sau a genomului viral, la care se face referire în cap. VI. Probele de sânge trebuie, de asemenea, să fie prelevate de la aceste scroafe pentru testele serologice ulterioare.
7. Dacă după examinarea efectuată într-o exploatatie suspecta nu au fost detectate semne clinice sau leziuni caracteristice pestei porcine clasice, dar sunt solicitate de către autoritatea veterinara competența teste de laborator suplimentare pentru a infirma prezenta pestei porcine clasice, în scop de orientare trebuie să fie utilizate procedurile de prelevare de probe menționate la lit. C pct. 5.
*1) În unele cazuri, de exemplu când este suspectata pesta porcina clasica într-o exploatatie cu număr limitat de porci tineri, proporția scroafelor infectate poate fi foarte mica. În aceste cazuri trebuie să se preleveze probe de la un număr mai mare de scroafe.
B. Proceduri de prelevare a probelor într-o exploatatie în care sunt porci omorati în urma confirmării bolii
1. Pentru a putea fi stabilite maniera introducerii virusului pestei porcine clasice într-o exploatatie infectata și perioada de timp scursa de la introducerea acestuia, atunci când porcii sunt omorati în exploatatie ca urmare a confirmării unui focar de pesta porcina clasica, conform art. 5 alin. (1) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, trebuie să fie prelevate randomizat probe de sânge de la acești porci, când aceștia sunt ucisi în vederea efectuării testelor de laborator.
2. Numărul minim de porci de la care urmează a fi prelevate probe de sânge trebuie să permită detectarea unei seroprevalente de 10% cu o certitudine de 95% la porcii din fiecare subunitate a exploatatiei. Probele pentru testele virusologice trebuie, de asemenea, recoltate în concordanta cu instrucțiunile autorității veterinare competente, care va tine cont de varietatea testelor ce pot fi utilizate, sensibilitatea testelor de laborator utilizate și situația epidemiologica.
3. În cazul focarelor secundare autoritatea veterinara competența poate decide să facă o derogare de la pct. 1 și 2 și sa stabilească procedurile de prelevare a probelor ad-hoc, ținând cont de informațiile epidemiologice disponibile deja de la sursa, și mijloacele de introducere a virusului în exploatatie și răspândire potențiala a bolii în exploatatie.
C. Proceduri de prelevare de probe atunci când într-o exploatatie suspecta porcii sunt omorati ca măsura preventivă*1)
1. Pentru a confirma sau a infirma prezenta pestei porcine clasice și pentru a obține informațiile epidemiologice necesare, atunci când porcii sunt omorati într-o exploatatie, ca măsura preventivă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a) sau art. 7 alin. (2) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, probele de sânge pentru testele serologice, precum și probele de sânge sau de amigdale pentru testele virusologice trebuie să fie recoltate conform procedurilor stabilite la pct. 2.
2. Probele trebuie să fie recoltate, în primul rând, de la:
a) porcii cu semne clinice sau leziuni post-mortem care sugereaza prezenta pestei porcine clasice, precum și de la porcii de contact;
b) alți porci care ar fi putut avea contacte de risc cu porci infectati sau suspecti ori cu porci suspecti de a fi contaminati cu virusul pestei porcine clasice. Prelevarea de probe de la acești porci trebuie să fie efectuată conform instrucțiunilor autorității veterinare competente, care va tine cont de situația epizootologica. În acest caz procedurile de prelevare a probelor stabilite la pct. 3, 4 și 5 pot fi folosite pentru scopuri de orientare.
3. În plus, porcii care provin din fiecare subunitate a exploatatiei pot fi utilizați pentru prelevarea probelor în mod randomizat*2). În acest caz numărul minim de probe ce vor fi prelevate pentru testele serologice trebuie să permită detectarea în unitățile în cauza a unei prevalente de 10% cu 95% certitudine.
a) scroafelor de reproducție, numărul minim de scroafe utilizate pentru prelevare de probe trebuie să permită detectarea unor seroprevalente de 5% cu 95% certitudine*3);
b) unui centru de recoltare a materialului seminal, probele de sânge trebuie recoltate de la toți vierii.
5. Felul probelor ce trebuie prelevate pentru testele virusologice și tipul testului folosit vor fi conforme cu instrucțiunile autorității veterinare competente, care va tine cont de tipul testelor care pot fi utilizate, de sensibilitatea testelor și de situația epidemiologica.
*1) Totuși, dacă derogarea prevăzută de art. 6 alin. (1) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice a fost aplicată, prelevarea de probe trebuie să intereseze subunitatile exploatatiei, atunci când porcii au fost omorati, fără a se prejudicia examinarile și prelevarile de probe ulterioare ce urmează să se realizeze pentru porcii care au rămas în exploatatie, prelevări care vor fi efectuate în concordanta cu instrucțiunile autorității veterinare competente.
*2) Totuși, dacă autoritatea veterinara competența a limitat aplicarea medicinei preventive numai la o parte a exploatatiei unde sunt ținuți porci suspectati de a fi infectati sau contaminati cu virusul pestei porcine clasice, în concordanta cu art. 4 alin. (3) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, prelevarea de probe trebuie să se efectueze la subunitatile exploatatiei unde s-a aplicat măsura, fără a se prejudicia examinarile și prelevarile de probe ulterioare ce vor fi efectuate la porcii rămași în exploatatie și care se vor efectua în concordanta cu instrucțiunile autorității veterinare competente.
*3) În unele cazuri, de exemplu când pesta porcina clasica este suspectata într-o exploatatie cu un număr limitat de porci tineri, proporția de scroafe infectate poate fi foarte mica. În aceste cazuri trebuie prelevate probe de la un număr mai mare de scroafe.
D. Verificarea și procedurile de prelevare a probelor înainte de acordarea autorizației de a muta porcii din exploatatiile situate în zone de protecție sau de supraveghere și în cazul în care acești porci sunt taiati sau omorati
1. Fără a aduce atingere prevederilor art. 11 alin. (1) lit. f) pct. 2 din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, pentru a se acordă autorizația de a muta porcii din exploatații situate în zone de protecție sau de supraveghere, conform art. 10 alin. (3) din aceeași norma sanitară veterinara, examinarea clinica ce va fi efectuată de medicul veterinar oficial trebuie:
a) să fie efectuată într-o perioadă de 24 de ore înainte de mutarea porcilor;
b) să fie în concordanta cu prevederile stabilite la lit. A pct. 2.
2. În cazul porcilor care vor fi mutati într-o alta exploatatie, în plus față de investigațiile efectuate conform pct. 1, trebuie să fie efectuată o examinare clinica a porcilor în fiecare subunitate a exploatatiei în care sunt ținuți porcii ce urmează să fie mutati. În cazul porcilor mai mari de 3 până la 4 luni, examinarea trebuie să includă și înregistrarea temperaturii corporale la o anumită proporție de porci.
2.1. Numărul minim de porci ce urmează să fie verificați trebuie să permită detectarea în aceste subunitati a febrei, dacă aceasta apare la prevalenta de 10% cu 95% certitudine.
a) scroafelor de reproducție din subunitatile în care sunt ținute scroafe ce urmează să fie mutate, numărul minim de scroafe ce urmează să fie examinate trebuie să permită detectarea febrei, dacă aceasta apare la o prevalenta mai mare de 5% cu 95% certitudine;
b) vierilor, trebuie examinati toți vierii ce urmează să fie mutati.
3. În cazul porcilor ce trebuie livrați de la un abator la o fabrica de prelucrare sau în alte spații pentru a fi apoi omorati sau taiati, în plus față de investigațiile ce vor fi efectuate conform pct. 1, trebuie să fie efectuată o examinare a porcilor în fiecare subunitate în care sunt ținuți porcii ce vor fi mutati. În cazul porcilor mai mari de 3 sau 4 luni, aceasta examinare trebuie să includă înregistrarea temperaturii corporale la o anumită proporție din porcii existenți.
3.1. Numărul minim de porci ce urmează să fie verificați în subunitatile în cauza trebuie să permită detectarea febrei dacă aceasta apare la o prevalenta de 20% cu 95% certitudine.
3.2. Totuși, în cazul scroafelor de reproducție, numărul minim de porci ce urmează a fi examinati trebuie să permită detectarea febrei, dacă aceasta apare în subunitatile în care sunt ținuți porcii ce urmează a fi mutati, la o prevalenta de 5% cu 95% certitudine.
4. Atunci când porcii la care se face referire în pct. 3 sunt taiati sau omorati, probe de sânge pentru teste serologice ori probe de sânge sau de amigdale pentru testele virusologice trebuie să fie prelevate de la porci proveniți din fiecare dintre subunitatile din care au fost mutati porcii.
4.1. Numărul minim de probe ce urmează să fie prelevate trebuie să permită detectarea unei seroprevalente de 10% sau a unei prevalente a virusului cu o certitudine de 95% în fiecare subunitate.
4.2. Totuși, în cazul scroafelor de reproducție sau al vierilor, în subunitatile în care acești porci au fost ținuți numărul minim de porci ce urmează să fie utilizați pentru prelevare de probe trebuie să permită detectarea unei seroprevalente de 5% sau a unei prevalente a virusului cu o certitudine de 95%.
4.3. Felul probelor ce urmează să fie prelevate și testul ce urmează să fie utilizat vor fi conforme instrucțiunilor autorității veterinare competente, care va tine cont de varietatea testelor care pot fi efectuate, sensibilitatea testelor și de situația epidemiologica.
5. Totuși, dacă sunt depistate semne clinice sau leziuni post-mortem care indica pesta porcina clasica, atunci când porcii sunt taiati sau omorati, prin derogare de la pct. 4, trebuie să se aplice prevederile cu privire la prelevarea probelor prevăzute la lit. C.
E. Verificarea și procedurile de prelevare a probelor într-o exploatatie în relație cu repopularea
1. Atunci când sunt reintrodusi porci într-o exploatatie, în concordanta cu art. 13 alin. (2) lit. b) sau cu art. 19 alin. (8) lit. b) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, trebuie să se aplice următoarele proceduri de prelevare a probelor:
a) în cazul în care sunt reintrodusi porci santinela, probele de sânge pentru teste serologice trebuie prelevate în mod randomizat din fiecare subunitate a exploatatiei, de la un număr de porci ce permite detectarea unei prevalente de 10% cu o certitudine de 95%;
b) în cazul repopularii totale, probele de sânge pentru teste serologice trebuie prelevate în mod randomizat din fiecare subunitate a exploatatiei, de la un număr de porci care să permită detectarea unei seroprevalente de 20% cu o certitudine de 95%. Totuși, în cazul scroafelor de reproducție sau al vierilor, numărul probelor ce urmează să fie prelevate trebuie să permită detectarea unei seroprevalente de 10% cu o certitudine de 95%.
2. După reintroducerea porcilor autoritatea veterinara competența trebuie să se asigure ca, în cazul oricărui caz de boala sau de moarte la porcii din exploatatie, din motive necunoscute, porcii în cauza sunt imediat testati pentru pesta porcina clasica. Aceste prevederi trebuie să se aplice până când în exploatatia în cauza sunt ridicate restricțiile la care se face referire la art. 13 alin. (2) lit. a) și la art. 19 alin. (8) lit. b) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice.
F. Proceduri de prelevare a probelor în exploatații din zona de protecție, înainte de ridicarea restricțiilor
1. Pentru a putea fi ridicate măsurile prevăzute în art. 10 din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, într-o zona de protecție, în toate exploatatiile din acea zonă trebuie:
a) să fie efectuată o examinare conform procedurilor prevăzute la lit. A pct. 2 și 3;
b) să fie prelevate probe de sânge pentru testele serologice, asa cum este menționat la pct. 2.
2. În fiecare subunitate din exploatatie numărul minim de probe de sânge ce urmează a fi prelevate trebuie să permită detectarea unei seroprevalente de 10% cu o certitudine de 95% la porci. Totuși, în cazul:
a) scroafelor pentru reproducție, numărul minim al probelor ce urmează să fie prelevate trebuie să asigure detectarea unei seroprevalente de 5% cu o certitudine de 95%;
b) unui centru de colectare a spermei, trebuie prelevate probe de sânge de la toți vierii.
G. Proceduri de prelevare a probelor în exploatații din zona de supraveghere, înainte de ridicarea restrictiilor
1. Pentru a putea fi ridicate restricțiile prevăzute la art. 11 din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, într-o zona de supraveghere, trebuie să fie efectuată o examinare clinica în toate exploatatiile din zona, conform procedurilor prevăzute la lit. A pct. 2. În plus, trebuie să fie prelevate probe de sânge pentru teste serologice:
a) de la porcii din toate exploatatiile în care nu sunt ținuți porci între 2 și 8 luni;
b) când autoritatea veterinara competența considera ca pesta porcina clasica ar putea fi raspandita neobservat printre scroafele de reproducție;
c) de la porcii din orice alta exploatatie în care prelevarea probelor este considerată necesară de către autoritatea veterinara competența;
d) de la porcii din toate centrele de colectare a spermei.
2. Când este efectuată prelevarea probelor de sânge pentru teste serologice în exploatații situate în zona de supraveghere, numărul probelor de sânge ce urmează a fi prelevate din aceste exploatații trebuie să fie conform lit. F pct. 2. Totuși, dacă autoritatea veterinara competența considera ca pesta porcina clasica ar putea fi raspandita neobservat printre scroafele de reproducție, prelevarea probelor poate fi efectuată numai în subunitatile în care sunt ținute aceste animale.
H. Monitorizarea serologica și procedurile de prelevare a probelor în zonele în care pesta porcina clasica este suspectata sau a fost confirmată la porci salbatici
1. În cazul monitorizarii serologice la porci salbatici din zone în care pesta porcina clasica a fost confirmată sau este suspectata, mărimea și zona geografică a populației ținta ce urmează a fi utilizata pentru prelevarea probelor trebuie să fie definite anticipat, pentru a se stabili numărul probelor ce urmează a fi prelevate. Dimensiunea probei trebuie să fie stabilită în funcție de numărul estimat de animale vii, și nu în funcție de animalele impuscate.
2. Dacă nu sunt disponibile date cu privire la densitatea și dimensiunea populației, zona geografică ce face obiectul prelevarii de probe trebuie să fie identificata ținând cont de prezenta continua a porcilor salbatici și de existenta barierelor naturale sau artificiale eficiente pentru a preveni deplasarea masiva și continua a animalelor. Dacă nu apar aceste circumstanțe sau în cazul zonelor cu suprafețe mari este recomandat să se identifice zone de prelevare a probelor de până la 200 kmp în care poate trai o populație de 400 până la 1.000 de porci salbatici.
3. Fără a aduce atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, în cadrul zonei definite de prelevare a probelor, numărul minim de porci ce urmează a fi utilizați pentru aceasta operațiune trebuie să permită detectarea unei seroprevalente de 5% cu o certitudine de 95%. În acest scop trebuie să fie utilizate pentru prelevare de probe cel puțin 59 de animale din fiecare zona identificata. Este, de asemenea, recomandat ca:
a) în zonele în care presiunea de vânătoare este mai mare și este realizată cu regularitate sau este efectuată vânătoarea selectiva ca o măsura de control, aproximativ 50% din animalele aparținând clasei de vârsta între 3 luni și 1 an, 35% aparținând clasei de vârsta între 1 și 2 ani și 15% aparținând clasei de vârsta mai mare de 2 ani trebuie să fie utilizate pentru prelevare de probe;
b) în zonele în care vânătoarea este rara sau absenta, cel puțin 32 de animale trebuie să fie utilizate pentru prelevare de probe, pentru fiecare dintre aceste clase de vârsta;
c) prelevarea de probe trebuie să fie efectuată într-o perioadă scurta, de preferat nu mai mare de o luna;
d) vârsta animalelor utilizate pentru prelevare de probe trebuie să fie stabilită în funcție de eruptia dintilor.
4. Colectarea probelor pentru teste virusologice de la porcii salbatici impuscati sau gasiti morți trebuie să fie efectuată conform prevederilor cap. V lit. B pct. 1. Atunci când este considerată necesară monitorizarea virusologica a porcilor salbatici impuscati, aceasta trebuie să fie efectuată în primul rând pentru animalele în vârsta de 3 luni până la 1 an.
5. Toate probele ce urmează să fie trimise la laborator trebuie să fie însoțite de chestionarul prevăzut la art. 16 alin. (7) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice.
Capitolul 6 — Principiile și utilizarea testelor virusologice și evaluarea rezultatelor lor ↑ Cuprins
A. Detectarea antigenului viral
1. Testul cu anticorpi fluorescenti (TAF)
1.1. Principiul testului este detectarea antigenului viral din criosectiuni subtiri de material organic de la porci suspectati de a fi infectati cu virusul pestei porcine clasice. Antigenul intracelular este detectat prin utilizarea unui anticorp conjugat FITC. Un rezultat pozitiv trebuie să fie confirmat prin repetarea colorarii cu un anticorp monoclonal specific.
1.2. Organele adecvate sunt amigdalele, rinichii, splina, diferiți limfonoduli și ileonul. Un frotiu din celulele maduvei spinarii poate fi, de asemenea, utilizat în cazul porcilor salbatici, caz în care aceste organe nu sunt disponibile sau sunt autolizate.
1.3. Testul poate fi efectuat într-o zi. Aceste probe de organe pot fi obținute doar de la animale moarte, utilizarea acestora fiind limitată doar pentru scopurile screening. Confidenta în rezultatul testului poate fi limitată de defectele de colorare, în special atunci când nu a fost obținută experienta necesară în efectuarea testului sau dacă organele testate sunt autorizate.
2. Testul ELISA pentru detectarea antigenului
2.1. Antigenul viral este detectat utilizând diferite tehnici ELISA. Sensibilitatea testului ELISA pentru detectarea antigenului trebuie să fie suficient de mare pentru a indica un rezultat pozitiv la animale care prezintă semnele clinice de pesta porcina clasica.
2.2. Utilizarea testului ELISA pentru detectarea antigenului este recomandată pentru probele de la animale cu semne clinice sau leziuni patologice de boala. Nu este recomandată pentru investigarea individuală a animalelor. Probele recoltate sunt leucocitele, serul sanguin, sangele necoagulat, precum și suspensiile organelor la care se face referire la pct. 1, prelevate de la porci suspectati de a fi infectati cu virusul pestei porcine clasice*1).
2.3. Testul ELISA poate fi efectuat într-o zi și poate fi realizat prin echipament automat. Cel mai important avantaj este numărul mare de probe ce poate fi prelucrat într-o perioadă scurta. Este recomandat să fie utilizat acest test care da rezultate satisfăcătoare, pe material de referința. Totuși în prezent toate testele ELISA sunt mai puțin sensibile decât izolarea virusului pe culturi celulare, iar sensibilitatea lor este semnificativ mai buna pe probe de sânge de la purcei decât pe cele de la porcii adulti.
*1) În comerț sunt disponibile câteva antigene ELISA ale pestei porcine clasice, care sunt validate cu diferite tipuri de probe.
1. Izolarea virusului este bazată pe incubarea materialului proba pe culturi celulare sensibile de origine porcina. Dacă este prezent virusul pestei porcine clasice în proba, acesta se va replica în celule la un nivel care poate fi detectat, prin imunocolorarea celulelor infectate cu anticorpi conjugati. Anticorpii specifici pentru pesta porcina clasica sunt necesari pentru diagnosticul diferential față de alte pestivirusuri.
2. Probele preferate pentru izolarea virusului pestei porcine clasice sunt leucocitele, plasma sanguina și sangele integral obținut din probe de sânge necoagulat sau organele la care se face referire la lit. A pct. 1.
3. Izolarea virusului este mai potrivita pentru investigarea probelor de la un număr redus de animale decât pentru supraveghere. Procedura de izolare a virusului este laborioasa și necesita cel puțin 3 zile pentru ca rezultatele să fie disponibile. Cel puțin doua pasaje de culturi celulare sunt necesare pentru a fi detectat un nivel redus al virusului în probe. Aceasta poate necesita un timp de investigare mai mare de 10 zile până a fi obținut un rezultat final. Probele autolizate pot fi citotoxice pentru cultura celulara și în consecința limitează utilizarea acestora.
4. Acest test este recomandat pentru a se efectua izolarea virusului și, de asemenea, în cazul confirmării anterioare a pestei porcine clasice prin alte metode. Acesta trebuie să fie utilizat ca test de referința pentru confirmarea rezultatelor pozitive anterioare, folosind metodele ELISA, PCT sau TAF, respectiv colorarea indirecta cu peroxidaza.
Culturile de virus al pestei porcine clasice obținute pe aceasta cale sunt utile pentru caracterizarea virusului, incluzând tipizarea genetica și epidemiologia moleculara.
5. Toate culturile de virus ale pestei porcine clasice din toate focarele inițiale, de la primele cazuri de la porci salbatici sau de la cazurile din abatoare sau din mijloacele de transport, trebuie să fie tipizate genetic de către Laboratorul Național de Referința din România sau de Laboratorul Comunitar de Referința pentru Pesta Porcina Clasica, conform prevederilor lit. E.
În orice caz aceste culturi de virus trebuie să fie trimise fără întârziere Laboratorului Comunitar de Referința pentru Pesta Porcina Clasica pentru colecția de virus.
C. Detectarea genomului viral
1. Reactia de polimerizare în lant (PCR) este folosită pentru a se detecta genomul viral în probe de sânge, tesut sau organ. Fragmente mici ale ARN viral sunt transcrise în fragmente de ADN care apoi sunt amplificate de către PCR la cantități detectabile. Acest test detecteaza doar o secventa a genomului viral. PCR poate fi pozitiva chiar și atunci când nu este prezent virusul (de exemplu, tesuturi lizate sau probe de la porcii convalescenti).
2. PCR poate fi folosită pentru un număr mic de probe care au fost atent selectate de la animale suspecte sau din material de la fetusii avortati. Poate fi o metoda indicată pentru carcasele de porci salbatici, dacă materialul este autolizat și nu este posibila izolarea virusului datorită citotoxicitatii.
3. Materialul potrivit ca proba pentru diagnosticul prin PCR consta din organele descrise pentru izolarea virusului sau din sânge necoagulat.
4. PCR poate fi realizată în 48 de ore. Este necesar un echipament de laborator adecvat, spații separate și personal calificat. Un avantaj este ca particulele de virus nu au nevoie să fie replicate în laborator. Metoda este foarte sensibila, dar contaminarea se poate realiza ușor, ceea ce conduce la rezultate fals pozitive. De aceea sunt esențiale proceduri stringente pentru controlul calității. Unele metode sunt specifice mai degraba pentru pestivirusuri decât pentru virusul pestei porcine clasice, necesitand teste de confirmare ulterioară, cum ar fi secventarea rezultatului PCR.
D. Evaluarea rezultatelor testelor virusologice
1. Testele virusologice sunt esențiale pentru confirmarea pestei porcine clasice.
1.1. Izolarea virusului trebuie să fie considerată ca test virusologic de referința care trebuie să fie utilizat ca test de confirmare, atunci când este necesar. Utilizarea acestuia este recomandată, în special, în cazul rezultatelor pozitive la IF, ELISA sau PCR ce nu sunt asociate cu detectarea semnelor clinice sau a leziunilor de boala și în orice alt caz incert.
1.2. Totuși un focar primar de pesta porcina clasica poate să fie confirmat dacă au fost depistate semne clinice sau leziuni ale bolii la porcii în cauza și cel puțin două teste de detectare a antigenului sau genomului au avut un rezultat pozitiv.
1.3. Un focar secundar de pesta porcina clasica poate să fie confirmat dacă, în plus față de aspectele de corelatie epidemiologica cu un focar sau caz confirmat, au fost detectate semne clinice sau leziuni ale bolii la porcii în cauza sau un test de detectare a antigenului ori a genomului a avut un rezultat pozitiv.
1.4. Poate fi confirmat un caz primar de pesta porcina clasica la porcii salbatici după izolarea virusului sau dacă a fost obținut un rezultat pozitiv la cel puțin două teste de detectare a antigenului sau a genomului. Cazurile ulterioare de pesta porcina clasica la porcii salbatici, pentru care a fost determinata o legătură epidemiologica cu cazurile confirmate anterior, pot fi confirmate dacă un test de detectare a antigenului sau a genomului a dat un rezultat pozitiv.
2. Un rezultat pozitiv pentru pesta porcina clasica la un test de detectare a antigenului sau a genomului necesita ca testul în cauza sa fi fost realizat folosindu-se anticorpi specifici pentru virusul pestei porcine clasice sau primeri. Dacă testul utilizat nu a fost specific pentru virusul pestei porcine clasice, dar a fost specific doar pentru pestivirusuri, acest test trebuie să fie repetat utilizându-se reagenti specifici pentru pesta porcina clasica.
E. Tipizarea genetica a culturilor virusului pestei porcine clasice
1. Tipizarea genetica a culturilor virusului pestei porcine clasice este realizată prin determinarea secventei de nucleotide a unei porțiuni a genomului viral și prin dispunerea părților specifice ale segmentului 5 necodificat și/sau a genei glicoproteinei E(2). Similaritatea acestor secvente cu cele deja obținute de la culturile virale anterioare poate indica dacă focarele de boala sunt sau nu cauzate de tulpini noi ori deja recunoscute. Aceasta poate susține sau infirma ipoteza cu privire la căile de transmitere care au fost presupuse de ancheta epidemiologica. Tipizarea genetica a culturilor virusului pestei porcine clasice este de o importanța majoră pentru a se determina sursa bolii. Totuși o relație strânsă între tulpinile de virus obținute din diferite focare de boala nu este o dovadă absolută pentru o legătură epidemiologica directa.
2. Dacă tipizarea virusului nu poate fi efectuată într-un laborator național sau în orice alt laborator autorizat pentru diagnosticul pestei porcine clasice într-o perioadă scurta, proba originala sau cultura virala trebuie să fie trimisa cat mai repede posibil Laboratorului Comunitar de Referința pentru Pesta Porcina Clasica pentru tipizare.
2.1. Datele cu privire la tipizare și secventarea tulpinilor virusului pestei porcine clasice, disponibile în laboratoarele autorizate pentru diagnosticul acesteia, trebuie să fie trimise Laboratorului Comunitar de Referința pentru Pesta Porcina Clasica, pentru ca aceste informații să fie introduse în baza de date deținută de acest laborator.
2.2. Informațiile incluse în aceasta baza de date trebuie să fie disponibile tuturor laboratoarelor naționale de referința din statele membre ale Uniunii Europene și din România. Totuși, în scopul publicării în jurnale științifice, dacă este solicitat de laboratorul național în cauza, Laboratorul Comunitar de Referința pentru Pesta Porcina Clasica trebuie să garanteze confidențialitatea acestor date până când acestea sunt publicate.
Capitolul 7 — Principiile și utilizarea testelor serologice și evaluarea rezultatelor acestora ↑ Cuprins
A. Principii de bază și valoarea de diagnostic
1. La porcii infectati cu virusul pestei porcine clasice anticorpii sunt de obicei detectati în probele de ser la 2-3 săptămâni după infectie. La porcii care sunt refacuti după boala anticorpii de neutralizare protectori pot fi detectati pentru cativa ani sau chiar pe tot parcursul vieții. Anticorpii sunt, de asemenea, detectati sporadic în stadiul terminal al animalelor bolnave. La unii porci cu forma cronica de pesta porcina clasica pot fi detectati anticorpii pentru câteva zile, la sfârșitul primei luni de după infectie. Purceii infectati intrauterin pot să fie imunotoleranti împotriva virusului omolog al pestei porcine clasice și dezvolta anticorpi nespecifici. Totuși anticorpi de origine maternala pot fi detectati în timpul primelor zile de viața. Timpul de injumatatire a anticorpilor maternali la purceii sanatosi neviremici este de aproximativ doua săptămâni. Dacă se găsesc anticorpi ai pestei porcine clasice la purcei mai mari de 3 luni, este puțin probabil ca aceștia să fie de origine maternala.
2. Detectarea anticorpilor împotriva virusului pestei porcine clasice în probe de sânge sau plasma sanguina este efectuată pentru a ajuta diagnosticul pestei porcine clasice în exploatatiile suspecte, pentru stabilirea perioadei de la infectare în cazul focarelor confirmate și pentru scopurile monitorizarii și supravegherii. Totuși testele serologice sunt de valoare limitată pentru detectarea pestei porcine clasice într-o exploatatie, în cazul unei infectii recente. Cativa porci seropozitivi cu un titru scăzut la titrul de neutralizare pot să fie indicatori ai unei infectii recente (2-4 săptămâni). Mulți porci cu titru mare la titrul de neutralizare pot indica intrarea în exploatatie a virusului cu mai mult de o luna înainte. Pozitionarea porcilor seropozitivi în exploatatie poate furniza informații valabile privind introducerea virusului pestei porcine clasice în exploatatie. Totuși trebuie să fie efectuată o evaluare adecvată a rezultatelor testelor serologice, ținând cont de toate constatările clinice, virusologice și epidemiologice, în cadrul anchetei ce trebuie să fie realizată în cazul suspectarii sau confirmării pestei porcine clasice, în concordanta cu art. 8 din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice.
B. Teste serologice recomandate
1. Testul de virus neutralizare (TVN) și ELISA sunt testele cele mai indicate pentru diagnosticul serologic al pestei porcine clasice. Calitatea și eficacitatea diagnosticului serologic efectuat de laboratoarele naționale de referința trebuie să fie verificate cu regularitate în cadrul testelor comparative interlaboratoare organizate periodic de Laboratorul Comunitar de Referința pentru Pesta Porcina Clasica.
2. TVN este bazat pe determinarea activității de neutralizare a anticorpilor antivirali din probe de ser, exprimat ca punct final de neutralizare de 50%. O cantitate constanta de virus al pestei porcine clasice este incubata la 37°C cu ser diluat. În scopul efectuării screeningului serul este inițial diluat 1/10. Atunci când este necesară o titrare completa, pot fi realizate doua dilutii ale serului începând cu 1/2 sau 1/5. Fiecare dilutie este amestecata cu un volum egal de suspensie de virus conținând 100 de doze infectioase. După incubare amestecul este inoculat în culturi celulare care sunt incubate 3-5 zile. După această perioadă de incubație culturile sunt fixate și orice replicare virala în celulele infectate este detectata de un sistem imun de etichetare. Pot fi folosite atât testul de neutralizare a anticorpilor legați de peroxidaza (NPLA), cat și testul de neutralizare-imunofluorescenta (NIF). Rezultatele TVN sunt exprimate ca reciproce ale dilutiei inițiale a serului la care jumătate din culturile celulare inoculate (50% punct final) nu reușesc sa indice replicarea virala (nu este etichetare specifică). Este estimat ca un punct între doua niveluri de dilutie. Sistemul final de dilutie este bazat pe dilutia actuala a serului în timpul reacției de neutralizare (de exemplu, după adăugarea virusului, dar înainte de adăugarea suspensiei celulare).
3. TVN este cel mai sensibil și sigur test pentru detectarea anticorpilor împotriva virusului pestei porcine clasice. De aceea acesta este recomandat pentru examinarea serologica a unui singur animal, precum și pentru un lot. Totuși prin acest test pot fi detectati anticorpii pentru neutralizare incrucisata specifici infectarii porcilor cu pestivirusuri pentru rumegatoare. TVN pentru detectarea anticorpilor împotriva virusului BVD și a virusului BD urmează aceleași principii menționate mai sus și sunt realizate pentru diagnosticul diferential al pestei porcine clasice.
4. Tulpinile de pestivirusuri ce trebuie utilizate în testele de neutralizare trebuie să fie în concordanta cu recomandarea Laboratorului Comunitar de Referința pentru Pesta Porcina Clasica.
5. Au fost perfectate câteva tehnici ELISA ce folosesc anticorpi monoclonali specifici, care sunt bazate pe doua variante: ELISA competitiv sau de blocare și ELISA necompetitiv. ELISA competitiv sau de blocare este de obicei bazat pe anticorpi monoclonali. Dacă proba de ser conține anticorpi ai virusului clasic, legătură unui anticorp monoclonal selectat conjugat cu peroxidaza la antigenul viral va fi inhibata, rezultând un semnal redus. În testul ELISA necompetitiv legătură anticorpilor din ser cu antigenul viral este masurata direct, utilizându-se anticorpi antiporc conjugati la peroxidaza.
6. Controlul calității cu privire la sensibilitatea și specificitatea fiecărui lot de ELISA trebuie să fie efectuat în mod regulat de către laboratoarele naționale, folosindu-se lista serurilor de referința prevăzută de Laboratorul Comunitar de Referința pentru Pesta Porcina Clasica. Aceasta lista va cuprinde:
a) ser de la porci în prima faza de infectare cu virusul pestei porcine clasice (înainte de 21 de zile de la infectare);
b) ser de la porcii convalescenti (după 21 de zile de la infectare);
c) ser de la porci infectati cu pestivirusuri ale rumegatoarelor.
Testul ELISA ce urmează a fi utilizat pentru diagnosticul serologic al pestei porcine clasice trebuie să recunoască toate serurile de referința de la porcii în convalescenta. Toate rezultatele obținute cu seruri de referința trebuie să fie repetabile. Este, de asemenea, recomandat ca acestea sa detecteze toate serurile pozitive provenite de la porci în faza inițială a bolii și să prezinte o minima reactie de incrucisare cu serurile de la porcii infectati cu pestivirusuri ale rumegatoarelor. Rezultatele obținute cu seruri de la porci în faza inițială a infectiei indica sensibilitatea testului ELISA.
7. Sensibilitatea testului ELISA este evaluată ca fiind mai mica decât a TVN și se recomanda ca aceasta să fie folosită ca un test screening aplicat la un lot de porcine. Totuși testul ELISA necesita facilități mai puțin specializate și poate fi realizat mult mai rapid, grație sistemului automatic, spre deosebire de TVN. Testul ELISA poate să asigure identificarea tuturor cazurilor de infectie cu virusul pestei porcine clasice în stadiul de convalescenta și implica faptul de a fi cat de liber posibil de interferenta prin reactiile incrucisate prin anticorpi cu pestivirusurile rumegatoarelor.
C. Interpretarea rezultatelor serologice și diagnosticul diferential cu infectii datorate pestivirusurilor rumegatoarelor (BVDV și BDV)
1. Fără a aduce atingere prevederilor art. 4 alin. (3) sau ale art. 7 alin. (2) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, în cazul depistarii unui titru de neutralizare a virusului pestei porcine mai mare de 10 ND(50) la probe de ser sanguin prelevate de la unul sau mai mulți porci sau a unui rezultat pozitiv la testul ELISA la probe de ser sanguin provenite de la un grup de porci trebuie să fie aplicate imediat în exploatatia vizata măsurile prevăzute în art. 4 alin. (2) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice sau trebuie să se continue aplicarea acestora. Probele deja prelevate din aceasta exploatatie trebuie să fie retestate prin TVN, prin titrarea comparativa a dilutiei finale a anticorpilor neutralizanti ai virusului pestei porcine clasice și a pestivirusurilor rumegatoarelor.
2. Dacă testele comparative evidențiază anticorpi față de pestivirusurile rumegatoarelor și un titru de anticorpi în mod evident mai scăzut (mai puțin de 3 ori) față de virusul pestei porcine clasice, suspiciunea de pesta porcina clasica trebuie să fie exclusa, în afară de cazul în care exista alte motive care garantează aplicarea continua a măsurilor la care se face referire la art. 4 alin. (2) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, în exploatatia vizata.
3. Dacă testele comparative evidențiază la mai mulți porci un titru de virus neutralizare mai mare sau egal cu 10 ND(50), iar acest titru este mai mare sau egal cu titrurile față de alte pestivirusuri, autoritatea veterinara centrala a României trebuie să se asigure ca pesta porcina clasica va fi confirmată, cu condiția ca în exploatatia vizata sa fi fost constatate dovezi epidemiologice ale bolii.
4. Fără a aduce atingere prevederilor art. 4 alin. (3) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice, dacă nu s-au constatat dovezi epidemiologice ale bolii sau dacă rezultatele testelor precedente nu sunt concludente, autoritatea veterinara locală trebuie să se asigure ca în exploatatia vizata:
a) se va continua aplicarea măsurilor prevăzute la art. 4 alin. (2) din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice;
b) sunt efectuate investigații ulterioare, cat mai curând posibil, pentru a se confirma sau a se exclude existenta pestei porcine clasice, conform cap. IV.
5. Totuși controalele ulterioare și testele prevăzute la pct. 4 nu permit excluderea pestei porcine clasice, fiind necesară efectuarea unor prelevări de probe ulterioare, pentru testarea serologica a porcilor din exploatatie, după ce trec cel puțin două săptămâni de la controlul precedent. În cadrul acestei prelevări ulterioare de probe, porcii de la care deja s-au recoltat probe și care sunt deja testati trebuie să fie retestati, pentru o testare serologica comparativa cu probele prelevate anterior, în vederea depistarii seroconversiei pentru virusul pestei porcine clasice sau pentru pestivirusurile rumegatoarelor. Dacă aceste controale și teste ulterioare nu permit confirmarea pestei porcine clasice, măsurile prevăzute la art. 4 din Norma sanitară veterinara privind măsurile de control al pestei porcine clasice pot fi ridicate.