NORME METODOLOGICE din 12 decembrie 2002

NORMĂ Ministerul Industriei ?i Resurselor
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 13 ianuarie 2003
Intrat în vigoare
13.01.2003
Forma consolidată din
13.01.2003

de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 158/2002 privind acordarea gratuita, în anul 2003, a unui ajutor în îngrășăminte chimice producătorilor agricoli care au în proprietate teren arabil în extravilan, în suprafața totală de până la 2,5 ha

Articolul 1

(1) Beneficiarii acestui ajutor sunt producători agricoli care au în proprietate teren arabil în extravilan, în suprafața totală de până la 2,5 ha, și îl exploatează direct.

(2) Acordarea ajutorului se face proporțional cu suprafața exploatată, conform grilei prezentate în anexa nr. 1.

Articolul 2

Furnizorii de îngrășăminte chimice sunt producători de îngrășăminte autohtoni și au obligația de a deschide împreună cu direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București centre de distribuție a ingrasamintelor chimice, pe județele arondate, stabilite în anexa la contractul-cadru, care va fi întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor împreună cu furnizorii de îngrășăminte chimice.

Articolul 3

Nivelul ajutorului acordat, de maximum 410 mii lei pentru fiecare "cantitate standard - 50 kg", include prețul ingrasamantului, taxa pe valoarea adăugată, ambalajul, manipularea, transportul până la centrul de distribuție, precum și cheltuielile de depozitare până în momentul ridicării ingrasamintelor de către producătorii agricoli.

Articolul 4

Contractarea cantității de îngrășăminte chimice se realizează de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor cu furnizorii de îngrășăminte chimice, la un preț maxim de 410 mii lei pentru fiecare "cantitate standard - 50 kg" ambalata și care să conțină cel puțin două elemente fertilizante, dintre care unul obligatoriu fosfor, cu o concentrație minima de 40% substanța activa, pe baza contractului-cadru, conform modelului prezentat în anexa nr. 2.

Articolul 5

(1) Pentru obținerea acestui sprijin producătorii agricoli completează cereri în doua exemplare, conform modelului prezentat în anexa nr. 3, pe care le prezintă primăriei pe raza căreia se afla terenul arabil.

(2) Cererile se înregistrează la primărie într-un registru numerotat și parafat.

(3) Cererile se verifica de centrul agricol comunal sau de șeful serviciului comunitar pentru cadastru și agricultura sau de agentul agricol și se vizează de primar, un exemplar rămânând la primărie, iar celălalt la beneficiarul sprijinului.

(4) Centralizatorul cererilor avizate se depune la direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București în trei exemplare pentru aprobare, conform modelului prezentat în anexa nr. 4.

(5) Centralizatorul cererilor aprobate se transmite astfel: un exemplar la centrul de distribuție, unul la primărie, iar cel de-al treilea rămâne la direcția generală pentru agricultura și industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului București.

Articolul 6

Pentru beneficiarii care nu au posibilitatea de a ridica direct aceste îngrășăminte primării localităților pot imputernici alte persoane, inclusiv prestatori de servicii în numele acestora, conform modelului prezentat în anexa nr. 5.

Articolul 7

În scopul aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentelor norme metodologice specialiștii din centrele agricole comunale sau serviciile comunitare pentru cadastru și agricultura ori agenții agricoli au următoarele atribuții:

a) verifica cererile beneficiarilor și certifica corectitudinea datelor înscrise de aceștia;

b) stabilesc necesarul de îngrășăminte chimice pentru fiecare producător agricol, în funcție de suprafața, conform grilei;

c) întocmesc centralizatorul și îl înaintează la direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București.

Articolul 8

În scopul aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentelor norme metodologice conducerile primăriilor au următoarele atribuții:

a) asigura înregistrarea cererilor;

b) avizează și stampileaza cererile;

c) eliberează împuterniciri pentru prestatorii de servicii;

d) avizează și stampileaza centralizatoarele.

Articolul 9

În scopul aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentelor norme metodologice direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București au următoarele atribuții:

a) numesc, prin decizie, un responsabil pentru derularea acestui program. Un exemplar al deciziei se transmite la Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor - Direcția generală de implementare, reglementare și de management al resurselor biotehnologice, în termen de 5 zile de la emiterea acesteia;

b) verifica și aproba centralizatorul cererilor;

c) transmit centralizatoarele cererilor aprobate, un exemplar la primărie și unul la centrul de distribuție;

d) înregistrează într-un registru special, numerotat sii sigilat, centralizatoarele cererilor aprobate, conform modelului prezentat în anexa nr. 6;

e) împreună cu centrele de distribuție urmăresc aprovizionarea centrelor de distribuție și repartizarea ingrasamintelor chimice la producători;

f) comunică decadal la Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor situația privind desfășurarea activității, conform modelului prezentat în anexa nr. 7.

Articolul 10

(1) Beneficiarii acestei forme de ajutor sau împuterniciții acestora vor prezenta la centrele de distribuție actul de identitate sau împuterniciri și tabelul cu beneficiarii.

(2) În vederea livrării ingrasamintelor centrele de distribuție vor verifica identitatea beneficiarilor cu datele înscrise în centralizatoarele aprobate de direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București.

(3) La livrarea ingrasamintelor centrele de distribuție vor emite documente legale de livrare.

(4) Pentru plata sumelor aferente cantităților de îngrășăminte livrate furnizorii de îngrășăminte chimice vor depune la direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene, respectiv a municipiului București, documente justificative cuprinzând:

- factura fiscală;

- documentul care atesta livrarea mărfii;

- lista beneficiarilor care au ridicat cantitățile de îngrășăminte, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 8.

Articolul 11

Direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București verifica deconturile prezentate și în termen de doua zile de la verificarea acestora solicita Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor sumele necesare pentru plata acestora, conform modelului prezentat în anexa nr. 9.

Articolul 12

În baza centralizatoarelor privind sumele de la bugetul de stat reprezentând contravaloarea ajutorului în îngrășăminte chimice acordate gratuit producătorilor agricoli, transmise de direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin Direcția generală de patrimoniu public și de gestiune a mijloacelor financiare, întocmește situația centralizatoare la nivelul direcțiilor generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București a cererilor privind acordarea unui ajutor gratuit în îngrășăminte chimice producătorilor agricoli de la bugetul de stat, prevăzută în anexa nr. 10, și solicita Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite bugetare pentru alimentarea conturilor direcțiilor generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București.

Articolul 13

Direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București efectuează plățile furnizorilor de îngrășăminte chimice.

Articolul 14

Repartiția pe județe a cantităților de îngrășăminte chimice rezultate în baza situațiilor centralizatoare privind numărul de producători agricoli și suprafețele de teren aferente, transmise de direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București, este prezentată în anexa nr. 11.

Articolul 15

Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Anexa 1

Nr. crt.Suprafața (ha)Cantitatea de îngrășăminte chimice kg substanță activăkg fizic 1.0,01-0,502050 2.0,51-1,0040100 3.1,01-1,5060150 4.1,51-2,0080200 5.2,01-2,50100250

────────

la normele metodologice

────────────────────────

GRILA

privind suprafețele și cantitățile de îngrășăminte chimice

aferente acestora

Anexa 2

────────

la normele metodologice

────────────────────────

CONTRACT - CADRU

de furnizare de produse

1. Părți contractante

Între:

autoritatea contractantă ......, adresa/sediul ......, telefon/fax ......., număr de înmatriculare ........., codul fiscal ............, cont (trezorerie, banca) .........., reprezentată prin ........./(denumirea conducătorului)......., funcția ..........................,în calitate de achizitor,

și

furnizorul ...../(denumirea)....., adresa/sediul ......, telefon/fax ........, numărul de înmatriculare ........., codul fiscal ..........., cont (trezorerie, banca) ..........., reprezentat prin ......./(denumirea conducătorului)........, funcția ..............., în calitate de furnizor,

a intervenit prezentul contract.

2. Obiectul și prețul contractului

2.1. Furnizorul se obliga sa furnizeze îngrășăminte chimice ambalate în saci - 50 kg, care să conțină cel puțin două elemente fertilizante, dintre care unul obligatoriu fosfor, cu o concentrație minima de 40% substanța activa, în perioada/perioadele convenită/convenite și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul contract.

2.2. Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil furnizorului de către achizitor conform graficului de plati, este de ......... mii lei, din care T.V.A. ........ mii lei.

3. Durata contractului

3.1. Furnizorul se obliga sa furnizeze îngrășăminte chimice, astfel cum este prevăzut în graficul de livrare, în decurs de ......... de la data intrării în vigoare a contractului, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2003.

4. Definiții

4.1. În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretati astfel:

a) contract - actul juridic care reprezintă acordul de voința al celor două părți, încheiat între o autoritate contractantă, în calitate de achizitor, și un furnizor de produse, în calitate de furnizor;

b) achizitor și furnizor - părțile contractante, astfel cum sunt acestea denumite în prezentul contract;

c) prețul contractului - prețul plătibil furnizorului de către achizitor, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate prin contract;

d) produse - îngrășăminte chimice pe care furnizorul se obliga prin contract să le furnizeze achizitorului;

e) servicii - servicii aferente livrării produselor, respectiv activități legate de furnizarea produselor, cum ar fi: transportul, manipularea și depozitarea;

f) standarde - standardele, reglementările tehnice sau altele asemenea, prevăzute în caietul de sarcini și în propunerea tehnica;

g) origine - locul unde produsele au fost realizate sau fabricate. Produsele sunt fabricate atunci când prin procesul de fabricare, prelucrare sau asamblare majoră și esențială a componentelor rezultă un produs nou, recunoscut comercial, care este diferit, prin caracteristicile sale de baza, prin scop sau prin utilitate, de componentele sale. Originea produselor și serviciilor poate fi distinctă de naționalitatea furnizorului;

h) destinație finala - locul unde furnizorul are obligația de a furniza produsele;

i) zi - zi calendaristică; an - 365 de zile;

j) reprezentantul legal al achizitorului în decontarea produselor livrate - direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București.

5. Aplicabilitate

5.1. Contractul intră în vigoare după semnarea acestuia de ambele părți.

6. Documentele contractului

6.1. Documentele contractului sunt:

a) graficul de livrare;

b) acte adiționale, dacă exista;

c) propunerea tehnica și propunerea financiară;

d) caietul de sarcini;

e) alte anexe la contract.

7. Standarde

7.1. Produsele furnizate în baza contractului vor respecta standardele prezentate de furnizor în propunerea sa tehnica.

7.2. Când nu este menționat nici un standard sau nici o reglementare aplicabilă se vor respecta standardele sau alte reglementări autorizate în țara de origine a produselor.

8. Caracterul confidențial al contractului

8.1. - (1) O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părți:

a) de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei terțe părți, în afară acelor persoane implicate în îndeplinirea contractului;

b) de a utiliza informațiile și documentele obținute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

(2) Dezvaluirea oricărei informații față de persoanele implicate în îndeplinirea contractului se va face confidențial și se va extinde numai asupra acelor informații necesare în vederea îndeplinirii contractului.

8.2. O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvaluirea de informații referitoare la contract, dacă:

a) informația era cunoscută părții contractante înainte ca ea sa fi fost primită de la cealaltă parte contractantă; sau

b) informația a fost dezvaluita după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvaluire; sau

c) partea contractantă a fost obligată în mod legal sa dezvaluie informația.

9. Ambalare și marcare

9.1. Furnizorul are obligația de a ambala produsele în saci de 50 kg pentru ca aceștia să facă fața, fără limitare, la manipularea dura din timpul transportului, tranzitului și expunerii la temperaturi extreme, la soare și la precipitatiile care ar putea să apară în timpul transportului și depozitarii în aer liber, în asa fel încât sa ajungă în buna stare la destinația finala.

9.2. Ambalarea și marcarea din afară sacilor vor respecta strict cerințele ce vor fi special prevăzute în contract, inclusiv cerințele suplimentare.

9.3. Toate materialele de ambalare a produselor rămân în proprietatea achizitorului . În caz de deteriorare a materialelor de ambalare furnizorul va asigura înlocuirea acestora, cu suportarea de către acesta a eventualelor cheltuieli suplimentare.

10. Livrarea produselor și a documentelor care le însoțesc

10.1. Furnizorul are obligația de a livra produsele la centrele de distribuție județene, respectând:

a) datele din graficul de livrare; și

b) termenul comercial stabilit.

10.2. Furnizorul va transmite achizitorului documentele care însoțesc produsele:

a) factura fiscală;

b) avizul de expediție.

10.3. Livrarea produselor se considera încheiată în momentul în care sunt îndeplinite prevederile clauzelor 10.1 și 10.2.

11. Transport

11.1. Furnizorul are obligația de a asigura și de a plati transportul ingrasamintelor chimice până la centrele de distribuție.

12. Servicii

12.1. Pe lângă furnizarea efectivă a produselor furnizorul are obligația de a presta și serviciile aferente furnizarii produselor, fără a modifica prețul contractului.

13. Perioada de garanție acordată produselor

13.1. Perioada de garanție acordată produselor de către furnizor este cea declarata în certificatul de calitate nr. ..........

13.2. Perioada de garanție a produselor începe cu data recepției și livrării produsului.

13.3. Achizitorul are dreptul de a notifica imediat furnizorului în scris orice plângere sau reclamație ce apare în conformitate cu aceasta garanție.

13.4. La primirea unei astfel de notificări furnizorul are obligația de a înlocui produsul în perioada convenită, fără costuri suplimentare pentru achizitor. Produsele care în perioada de garanție le înlocuiesc pe cele defecte beneficiază de o noua perioada de garanție care curge de la data înlocuirii produsului.

14. Modalități de plată

14.1. Plata se face prin direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene și a municipiului București, pe măsura livrării produselor ce fac obiectul prezentului contract, pe baza facturii fiscale și a avizelor de expediție.

15. Actualizarea prețului contractului

15.1. Pentru produsele livrate și pentru serviciile prestate plățile datorate de achizitor furnizorului sunt cele declarate în propunerea financiară, fără posibilitatea de actualizare.

16. Amendamente

16.1. Părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului prin act adițional numai în cazul apariției unei circumstanțe care lezeaza interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

17. Întârzieri în îndeplinirea contractului

17.1. Furnizorul are obligația de a îndeplini contractul în perioada/perioadele înscrisă/înscrise în graficul de livrare (1 ianuarie- 30 aprilie 2003).

17.2. Dacă pe parcursul îndeplinirii contractului furnizorul nu respecta graficul de livrare sau de prestare a serviciilor, acesta are obligația de a notifica în timp util achizitorului; modificarea datei/perioadelor de furnizare asumate în graficul de livrare se face cu acordul părților, prin act adițional.

17.3. Cu excepția prevederilor clauzei 19 și în afară cazului în care achizitorul este de acord cu o prelungire conform clauzei 17.2, o întârziere în îndeplinirea contractului da dreptul achizitorului de a solicita penalități furnizorului.

18. Rezilierea contractului

18.1. Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți da dreptul părții lezate de a cere rezilierea contractului de furnizare și de a pretinde plata de daune-interese.

18.2. Achizitorul își rezerva dreptul de a denunta unilateral contractul în cel mult 30 de zile de la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului și care conduc la modificarea clauzelor contractuale în asa măsura încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară interesului public.

18.3. În cazul prevăzut la clauza 18.2 furnizorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data denunțării unilaterale a contractului.

19. Forta majoră

19.1. Forta majoră este constatată de o autoritate competentă.

19.2. Forta majoră exonereaza părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.

19.3. Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

19.4. Partea contractantă care invoca forta majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat și în mod complet, producerea acesteia și de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.

20. Soluționarea litigiilor

20.1. Achizitorul și furnizorul vor rezolva pe cale amiabila, prin tratative directe, orice neînțelegere sau disputa care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

20.2. Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale achizitorul și furnizorul nu reușesc sa rezolve în mod amiabil o divergenta contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluționeze fie prin arbitraj la Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, fie de către instanțele judecătorești din România.

21. Limba care guvernează contractul

21.1. Limba care guvernează contractul este limba română.

22. Comunicări

22.1. - (1) Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului contract trebuie să fie transmisă în scris.

(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cat și în momentul primirii.

22.2. Comunicările dintre părți se pot face și prin telefon, telegrama, fax sau e-mail, cu condiția confirmării în scris a primirii comunicării.

23. Legea aplicabilă contractului

23.1. Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

Achizitor, Furnizor,

............... ..................

(semnatura autorizata) (semnatura autorizata)

Anexa 3

────────

la normele metodologice

────────────────────────

Primăria Comunei ............................

Nr. de înregistrare .........................

Vizat

────────

Verificat Primar,

────────── ...............

Centrul agricol/ (semnatura și ștampila)

Serviciul comunitar pentru cadastru și agricultura/

Agentul agricol

Semnatura și ștampila

CERERE

Subsemnatul:

Persoana fizica ............, cu domiciliul în localitatea .............., str. ........... nr. ......., județul/sectorul ................., deținător al buletinului/cărții de identitate seria ....... nr. ......, eliberat/eliberata la data de ........ de ..............;

Persoana juridică ........, cu sediul în localitatea .................., județul ..................., înscrisă la Registrul comerțului sub nr. ........, reprezentată de director/președinte .............., deținător al buletinului/cărții de identitate seria ....... nr. ...., eliberat/eliberata la data de .......... de ..................,

având în proprietate suprafața de teren arabil în extravilan de ................ ha, pe care îl exploatez în mod direct, solicit cantitatea de îngrășăminte chimice cuvenită de ...... kg, pentru suprafața aferentă.

Cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declarații, confirm pe propria răspundere exactitatea datelor prezentate și ma oblig sa respect prevederile Ordinului ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al ministrului industriei și resurselor nr. 573/629/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 158/2002 privind acordarea gratuita, în anul 2003, a unui ajutor în îngrășăminte chimice producătorilor agricoli care au în proprietate teren arabil în extravilan, în suprafața totală de până la 2,5 ha.

Am întocmit prezenta cerere în 2 (doua) exemplare, iar după avizare un exemplar rămâne la primărie și un exemplar la beneficiarul ajutorului.

Beneficiar,

...................

(semnatura)

Anexa 4

────────la normele metodologice──────────────────────── Comuna .............................. Județul ............................. Nr. ................................. Avizat Aprobat ────── ──────── Primar, DGAIA ......................... ........................ (semnatura și ștampila) (semnatura și ștampila) CENTRALIZATOR cuprinzând evidenta cererilor beneficiarilor ajutorului acordat în îngrășăminte chimice producătorilor agricoli care au în proprietate teren arabil în extravilan, în suprafața totală de până la 2,5 haNr. crt. Beneficiarul Actul de identitate (seria nr.) Suprafața arabila în extravilan Cantitatea de îngrășăminte aprobată (kg) TOTAL

Întocmit centralizator:

──────────────────────

Șef centru agricol/

Șef serviciu comunitar pentru cadastru

și agricultura/

Agentul agricol,

.........................

(semnatura)

NOTĂ:

Beneficiarii se înscriu în ordinea înregistrată în registru.

Anexa 5

Vizat DGAIA Nr. crt.BeneficiarulActul de identitate (seria, nr.)Suprafața arabilăCantitatea aprobată (kg)Semnătura beneficiarului

────────

la normele metodologice

────────────────────────

Primăria Comunei ................

ÎMPUTERNICIRE

Nr. ........ din ..........

Primăria Comunei ......., reprezentată de ......, în calitate de primar, și ..........., în calitate de secretar al primăriei, împuternicește pe:

a) persoana fizica ......., domiciliata în localitatea ......., str. ......... nr. ....., județul/sectorul ........., deținătoare a buletinului/cărții de identitate seria ...... nr. ......, eliberat/eliberata la data de ....... de ........;

sau

b) persoana juridică ........., cu sediul în localitatea ........, județul ........., înscrisă la Registrul comerțului sub nr. .........., reprezentată de director/președinte ............., contabil-șef/director economic ..........,

pentru a ridica cantitatea de îngrășăminte chimice de ....... kg, în numele producătorilor agricoli prevăzuți în lista care face parte integrantă din prezenta împuternicire, și care se obliga sa predea întreaga cantitate beneficiarului/beneficiarilor.

LISTA

cuprinzând producătorii agricoli pentru care se acordă gratuit un ajutor

în îngrășăminte chimice, conform Împuternicirii

nr. ........... din ...............

Semnatura primarului ..........................

Anexa 6

Nr. crt.ComunaNumărul centralizatoruluiNumărul beneficiarilorSuprafața totalăCantitatea de îngrășăminte (kg) aprobatăridicată

────────

la normele metodologice

────────────────────────

DGAIA ...................

REGISTRUL CENTRALIZATOARELOR

Anexa 7

────────la normele metodologice──────────────────────── DGAIA ................... SITUAȚIA privind desfășurarea programului pentru acordarea unui ajutor în îngrășăminte chimice producătorilor agricoli la data de ..................Nr. crt Suprafața totală conform Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 158/2002 Cantitatea necesară conform Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 158/2002 Cantitatea fizica sosita în județ Cantitatea distribuita Observații

Director general

(responsabil program),

.............................

Anexa 8

────────la normele metodologice──────────────────────── Furnizorul ...................... LISTA beneficiarilor care au ridicat cantitatea de îngrășăminteNr. crt. Comuna Numărul centralizatorului Beneficiarul Cantitatea livrata (kg)

....................

(semnatura)

Anexa 9

────────la normele metodologice──────────────────────── DGAIA ................ CENTRALIZATOR privind sumele de la bugetul de stat reprezentând contravaloarea ajutorului în îngrășăminte chimice acordate gratuit producătorilor agricoliCantitatea de îngrășăminte livrata (kg) Valoarea ajutorului/kg (mii lei) Valoarea totală a ajutorului (mii lei)

Director general,

....................

Anexa 10

Nr. crt.JudețulCantitatea de îngrășăminte livrată (kg)Valoarea ajutorului/kg (mii lei)Valoarea totală a ajutorului (mii lei)

────────

la normele metodologice

────────────────────────

MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAȚIEI ȘI PĂDURILOR

Se aprobă,

────────────

Ordonator principal de credite,

SITUAȚIA CENTRALIZATOARE

la nivelul județelor și al municipiului București a cererilor privind

acordarea unui ajutor gratuit în îngrășăminte chimice producătorilor

agricoli de la bugetul de stat, conform Normelor metodologice de aplicare

a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 158/2002

Direcția generală de patrimoniu public și de

gestiune a mijloacelor financiare

Director general,

..............................

Anexa 11

Nr. crt.JUDEȚULNr. de gospodăriiTOTAL s.a. toneÎngrășăminte chimice tone fizicVALOAREA mii lei 0TOTAL2.645.667133.558333.8962.737.944.740 1ALBA55.5752.5746.43452.758.800 2ARAD46.0132.4676.16650.564.890 3ARGEȘ88.5353.6969.23975.763.080 4BACĂU120.3315.39913.496110.670.480 5BIHOR96.2325.36413.411109.971.020 6BISTRIȚA52.5272.5526.38052.318.460 7BOTOȘANI96.3925.68014.199116.434.670 8BRAȘOV22.0451.1872.96924.342.930 9BRĂILA25.0661.3103.27426.847.210 10BUCUREȘTI1.882611541.258.700 11BUZĂU66.2783.4568.64070.849.230 12CARAȘ-SEVERIN38.8322.0005.00041.002.460 13CĂLĂRAȘI23.8061.0542.63421.601.670 14CLUJ88.9624.57611.44093.804.720 15CONSTANȚA26.8561.4443.60929.595.440 16COVASNA26.6611.1712.92824.007.960 17DÂMBOVIȚA98.9884.62411.56094.791.180 18DOLJ100.3076.17215.430126.526.410 19GALAȚI50.1222.7136.78255.609.940 20GIURGIU67.4223.8409.59978.715.490 21GORJ79.2853.3898.47269.468.760 22HARGHITA57.1302.4166.03949.519.800 23HUNEDOARA33.7271.6644.16134.121.430 24IALOMIȚA11.4866431.60713.179.040 25IAȘI126.0507.11617.790145.874.310 26ILFOV35.0161.5823.95432.424.440 27MARAMUREȘ84.2863.1907.97465.387.210 28MEHEDINȚI51.3473.0317.57862.135.500 29MUREȘ77.6363.9819.95181.601.070 30NEAMȚ79.5793.7049.26175.941.020 31OLT75.0464.18210.45485.722.390 32PRAHOVA78.4253.2728.17967.068.620 33SATU-MARE58.3833.1177.79263.893.580 34SĂLAJ54.3873.0567.64162.654.560 35SIBIU40.0202.6056.51353.403.730 36SUCEAVA105.7675.60814.019114.954.160 37TELEORMAN75.6684.34110.85388.991.730 38TIMIȘ46.3052.5116.27951.484.110 39TULCEA37.1921.7954.48736.789.710 40VASLUI68.5353.7399.34876.651.140 41VÂLCEA95.2873.8249.56078.388.310 42VRANCEA82.2783.4568.64170.855.380

─────────

la normele metodologice

────────────────────────

REPARTIȚIA

INGRASAMINTELOR CHIMICE PE JUDEȚE ȘI VALOAREA ACESTORA

─────────────────

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.