Articolul 1
Se aprobă inventarele bunurilor din domeniul public al statului, prevăzute în anexele nr. 1-44*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului
În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Se aprobă inventarele bunurilor din domeniul public al statului, prevăzute în anexele nr. 1-44*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Anual, în termen de 90 de zile de la data depunerii situațiilor financiare anuale, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autoritățile publice centrale vor reactualiza inventarele bunurilor din domeniul public al statului în funcție de rezultatele inventarierii anuale a patrimoniului, efectuată conform prevederilor legale în vigoare.
Până la inventarierea anuală a patrimoniului, efectuată conform prevederilor legale în vigoare, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autoritățile publice centrale implicate au obligația ca în timpul anului sa actualizeze inventarele cu modificările intervenite ca urmare a transferurilor de bunuri efectuate în baza unor hotărâri ale Guvernului.
La inventarierea bunurilor din domeniul public al statului ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autoritățile publice centrale implicate vor respecta prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 618/2002 pentru aprobarea Precizărilor privind inventarierea bunurilor din domeniul public al statului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 7 iunie 2002.
(1) Nerespectarea prevederilor art. 2-4 constituie contravenție, iar persoana fizica vinovata de aceasta se sancționează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.
(2) Contravențiile se constata și sancțiunile se aplică de către organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice.
(3) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autoritățile publice centrale implicate vor lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2001 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 15 ianuarie 2002.
-----------
Notă *) Anexele nr. 1-44 se comunică instituțiilor interesate, de către Ministerul Finanțelor Publice.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
----------------
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
București, 16 ianuarie 2003.
Nr. 45.
--------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.