ORDIN nr. 616 din 17 decembrie 2002

ORDIN Ministerul Agriculturii, Alimenta?iei ?i Pădurilor
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 6 martie 2003
Intrat în vigoare
05.04.2003
Forma consolidată din
05.04.2003
Cuprins

pentru aprobarea Normei sanitare veterinare referitoare la unele produse utilizate pentru nutritia animalelor

În temeiul prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în baza Hotărârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

vazand Referatul de aprobare nr. 160.116 din 2 decembrie 2002, întocmit de Agenția Naționala Sanitară Veterinara,

ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Norma sanitară veterinara referitoare la unele produse utilizate pentru nutritia animalelor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București, precum și inspectoratele de poliție sanitară veterinara de frontieră vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Agenția Naționala Sanitară Veterinara va controla modul de ducere la îndeplinire a prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării lui.

Ministrul agriculturii,

alimentației și pădurilor,

Ilie Sarbu

București, 17 decembrie 2002.

Nr. 616.

Anexa

NORMA SANITARĂ VETERINARA

referitoare la unele produse utilizate pentru nutritia animalelor

Articolul 1

(1) Prezenta norma sanitară veterinara se referă la produse ce constituie surse directe sau indirecte de proteine, ce sunt fabricate prin anumite procese tehnologice și care sunt comercializate pe teritoriul României ca furaje sau în structura unei retete furajere.

(2) Prezenta norma sanitară veterinara va fi aplicată, fără a se aduce atingere reglementărilor naționale, pentru:

a) aditivii din furaje;

b) fixarea nivelelor maxime pentru substantele și produsele nedorite din furaje;

c) fixarea nivelelor maxime pentru reziduuri de pesticide în produsele destinate consumului uman sau pentru nutritia animala;

d) comercializarea furajelor combinate;

e) microorganismele patogene din furaje;

f) furaje pentru scopuri nutritionale speciale;

g) circulația materiilor furajere.

Articolul 2

Definițiile prevăzute de art. 2 al "Normei sanitare veterinare privind aditivii din furaje" se vor aplica și prezentei norme sanitare veterinare.

Articolul 3

(1) Furajele care aparțin uneia din grupele de produse prezentate în anexa sau care conțin astfel de produse, pot fi comercializate numai dacă:

a) produsul în cauza apare în anexa,

b) sunt îndeplinite toate condițiile stabilite de aceasta.

(2) Autoritatea veterinara centrala a României poate să emita derogări de la prevederile alin. (1), în scopuri experimentale sau științifice, cu condiția să se efectueze o inspecție oficială corespunzătoare.

(3) Autoritatea veterinara centrala a României trebuie să solicite ca produsele la care se referă cap. I, pct. 1, lit. a din "Norma sanitară veterinara privind condițiile pentru autorizarea și înregistrarea anumitor unități și intermediari care operează în sectorul nutritiei animalelor" să poată fi puse în circulație numai de unități sau intermediari care îndeplinesc condițiile stabilite de art. 2 sau după caz de art. 3 al normei sanitare veterinare mai sus menționate.

(4) Alin. (3) se va aplica fără a se aduce atingere prevederilor art. 4 alin. (2) al "Normei sanitare veterinare privind condițiile pentru autorizarea și înregistrarea anumitor unități și intermediari care operează în sectorul nutritiei animalelor".

Articolul 4

(1) Prin derogare de la art. 3 alin. (1), până când este luată o decizie în conformitate cu art. 6, autoritatea veterinara centrala a României poate menține:

a) autorizațiile, emise pe teritoriul României înainte de data aplicării prezentei norme sanitare veterinare, privind produsele care nu sunt menționate în baza grupărilor de produse indicate de anexa, cu excepția produselor obținute din varietatile fungilor de "Candida" și cultivate pe n-alkani.

b) autorizațiile emise pe teritoriul României înainte de notificarea prezentei norme sanitare veterinare privind, pe de o parte, produse obținute din varietati de fungi "Candida" și cultivate pe n-alkani și pe de altă parte, produsele înscrise în anexa, secțiunea 1.2.1 și care îndeplinesc cerințe ce diferă de cele stabilite de aceasta.

(2) Autoritatea veterinara centrala a României trebuie să trimită Comisiei Europene, lista de produse permise pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile alin. (1).

Articolul 5

(1) Fără a se aduce atingere prevederilor privind etichetarea furajelor simple și combinate, autoritatea veterinara centrala a României trebuie să permită ca produsele prevăzute în anexa sa nu fie marcate ca furaje sau încorporate în furaje, numai dacă toate detaliile stabilite de prezenta norma sanitară veterinara apar pe lotul ori containerul sau pe o eticheta atașată la acestea.

(2) Pentru materialul comercializat în vrac, detaliile la care se referă alin. (1) vor fi înscrise pe un document de însoțire.

Articolul 6

(1) Amendamentele ce se vor aduce la prezenta norma sanitară veterinara, ca rezultat al dezvoltării cunoștințelor științifice și tehnice, vor fi adoptate în conformitate cu procedura naționala elaborata de autoritatea veterinara centrala a României. În cazul produselor obținute din varietati de fungi "Candida" și cultivate pe n-alkani, la care se referă art. 4 alin. (1), va fi adoptată o decizie în conformitate cu procedura naționala elaborata de autoritatea veterinara centrala a României.

(2) În cazul completării prevederilor anexei, vor fi respectate următoarele principii:

A. Un produs va fi inclus în anexa numai dacă:

a) acesta are valoare nutritiva pentru animale, deoarece constituie o sursa de azot, sau

b) atunci când este utilizat cu precautie, acesta nu are efect negativ pentru sănătatea publică și a animalelor sau pentru mediul înconjurător și nu dauneaza consumatorului prin modificarea caracteristicilor specifice ale produselor animaliere.

c) acesta poate fi monitorizat în furaje.

B. Un produs va fi scos din anexa dacă nu este satisfacuta una din condițiile prevăzute anterior.

(3) Criteriile ce fac posibila definirea produselor, cărora le sunt aplicabile prevederile prezentei norme sanitare veterinare, în special criteriile de compoziție, puritate și proprietățile fizico-chimice sau biologice, pot fi stabilite pe baza cunoașterii științifice și tehnice și în conformitate cu procedura naționala elaborata de autoritatea veterinara centrala.

Articolul 7

(1) Pentru a se asigura ca produsele la care se referă secțiunile 1.1 și 1.2 ale anexei, sunt conforme cu principiile stabilite de art. 6, alin. (2), autoritatea veterinara centrala a României va trimite, oficial, un dosar întocmit conform prevederilor alin. (2), Comisiei Europene și, dacă se solicita aceasta, va putea fi consultat de membrii Comitetului Științific stabiliți de Comisia Europeană.

(2) Dacă sunt solicitări, din motive întemeiate, autoritatea veterinara centrala a României va cere Comisiei Europene și celorlalți primitori ai dosarului la care se referă alin. (1), să se asigure ca informațiile, a căror dezvaluire ar putea afecta drepturile de proprietate industriala sau comercială, sunt păstrate confidențial. Secretul industrial sau comercial nu se va aplica pentru: numele și compozitia produsului și pentru orice informație cu privire la substratul și microorganismul utilizat, pentru proprietățile fizico-chimice și biologice ale produsului, pentru interpretarea datelor farmacologice, toxicologice și ecotoxicologice și metodele analitice pentru monitorizarea produsului în structura furajului.

Articolul 8

Dacă, pe baza unor motivatii detaliate datorate datelor noi sau unei noi evaluări a datelor existente care au devenit importante de la adoptarea prevederilor în cauza, autoritatea veterinara centrala a României găsește ca unul din produsele înscrise în anexa sau utilizarea acestuia în baza oricăror condiții ce au fost stabilite, reprezintă un pericol pentru sănătatea publică sau a animalelor, chiar dacă acesta este conform cu prevederile prezentei norme sanitare veterinare, autoritatea veterinara centrala a României poate suspenda sau restrictiona temporar aplicarea acestor prevederi pe teritoriul României și va informa de îndată Comisia Europeană despre aceasta.

Articolul 9

În cadrul comerțului dintre statele membre ale Uniunii Europene și România, prevederile la care se referă art. 5 vor fi furnizate în cel puțin una din limbile oficiale ale tarii de destinație.

Articolul 10

Autoritatea veterinara centrala a României stabilește ca, în ceea ce privește prezenta și etichetarea produselor înscrise în anexa, furajele ce se conformează prevederilor prezentei norme sanitare veterinare sunt supuse numai restrictiilor de comercializare conținute de aceasta.

Articolul 11

Produsele de origine animala nu sunt supuse nici unei restrictii, ca rezultat al aplicării prezentei norme sanitare veterinare.

Articolul 12

Autoritatea veterinara centrala a României trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura ca este monitorizata oficial conformitatea furajelor cu cerințele prezentei norme sanitare veterinare, cel puțin prin prelevarea de probe în timpul comercializării.

Articolul 13

Prezenta norma sanitară veterinara nu se aplică furajelor pentru care s-a dovedit, prin cel puțin o informație relevanta, ca sunt destinate pentru export către tari terțe.

Articolul 14

(1) Autoritatea veterinara centrala a României, prin Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, poate adopta documente legislative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme sanitare veterinare pentru a se asigura implementarea și conformitatea cu prevederile acesteia.

(2) Autoritatea veterinara a României va dispune măsurile necesare și va sanctiona, potrivit legii, orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.

(3) Atunci când autoritatea veterinara centrala a României adopta cele menționate la alineatele precedente, trebuie să facă referire expresă la prezenta norma sanitară veterinara. Autoritatea veterinara centrala a României poate modifica, completa sau abroga total sau parțial prevederile prezentei norme sanitare veterinare.

---------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.