(1) Prezentul ordin se referă la măsurile care urmează să fie luate împotriva bacteriei Ralstonia solanacearum (Smith) Yabuuchi et al., cunoscută anterior sub denumirea de Pseudomonas solanacearum (Smith) Smith, denumita în continuare organism, cu privire la plantele-gazda ale organismului, prevăzute în anexa nr. I secțiunea I, denumite în continuare material de plantare, în scopul:
a) localizării și determinării distribuției;
b) prevenirii apariției și răspândirii;
c) împiedicării răspândirii și controlului în vederea eradicării, dacă a fost semnalată.
(2) Direcțiile fitosanitare județene și a municipiului București vor fi denumite în continuare direcții fitosanitare.
(3) Atribuțiile Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prevăzute în prezentul ordin, vor fi exercitate prin Direcția fitosanitara din cadrul ministerului.
(1) Direcțiile fitosanitare efectuează inspecții sistematice anuale asupra materialului de plantare originar din raza lor de activitate.
(2) În scopul identificării altor posibile surse de contaminare care amenința producția materialului de plantare, direcțiile fitosanitare efectuează o evaluare a riscului și, cu excepția cazului în care în timpul evaluării nu se identifica un risc de răspândire a organismului, desfășoară inspecții în zonele de producție a materialului de plantare pentru detectarea organismului asupra altor plante, altele decât materialul de plantare prevăzut la art. 1, inclusiv asupra plantelor-gazda solanacee sălbatice, precum și asupra apei de suprafața, asupra deșeurilor lichide provenite din procesările industriale sau din locurile de ambalare a materialului de plantare, utilizate pentru irigarea sau stropirea materialului de plantare.
(3) Direcțiile fitosanitare pot, de asemenea, să desfășoare inspecții pentru detectarea organismului pe materiale, cum ar fi medii de cultura, sol și deșeuri solide rezultate din procesările industriale sau locurile de ambalare.
(1) Inspecțiile prevăzute la art. 2 sunt efectuate:
a) asupra materialului de plantare, în conformitate cu prevederile anexei nr. I secțiunea II pct. 1;
b) asupra plantelor-gazda, altele decât materialul de plantare prevăzut la art. 1, și asupra apei, inclusiv asupra deșeurilor lichide, și, dacă este cazul, sunt prelevate probe și sunt supuse testelor de laborator, în conformitate cu metodele corespunzătoare, la Laboratorul Central pentru Carantina Fitosanitara sau alte laboratoare aprobate de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor;
c) după caz, asupra altor materiale, în conformitate cu metodele corespunzătoare.
(2) Detaliile suplimentare cu privire la procedurile de inspecție prevăzute la alin. (1), numărul, originea, stratificarea și momentul prelevării probelor sunt elaborate de Laboratorul Central pentru Carantina Fitosantiara și aprobate de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în baza principiilor științifice, statistice și a biologiei organismului, luând în considerare sistemul particular de producție a materialului de plantare și, după caz, al altor plante-gazda ale organismului.
(1) Direcțiile fitosanitare transmit Laboratorului Central pentru Carantina Fitosanitara, anual, până la data de 1 martie, rezultatele inspecțiilor prevăzute la art. 2, în conformitate cu prevederile anexei nr. I secțiunea II pct. 2.
(2) Laboratorul Central pentru Carantina Fitosanitara transmite datele centralizate Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor până la data de 15 mai.
(3) Informarea prevăzută la alin. (2) este prezentată Comisiei Europene până la data de 1 iunie, cu excepția datelor privind cartofii utilizați de persoanele fizice, precum și cartofii de sămânță pentru uz propriu, pentru care informarea este prezentată până la 1 septembrie.
(4) Datele prevăzute în prezentul articol se referă la producția anului precedent.
(1) Până la confirmarea sau infirmarea apariției organismului în conformitate cu art. 6, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin direcțiile fitosanitare: a) interzice circulația plantelor și tuberculilor din toate culturile, loturile sau transporturile din care s-au prelevat probe, cu excepția celor care se afla sub control și cu condiția să se fi stabilit că nu exista vreun risc identificabil de răspândire a organismului;
b) aplica măsuri de depistare a originii apariției suspectate a organismului;
c) introduce măsuri de precauție suplimentare, altele decât cele prevăzute la lit. a), bazate pe nivelul de risc estimat, în special în legătura cu producția materialului de plantare și cu circulația loturilor de cartofi de sămânță produși la locul de producție de unde s-au prelevat probele prevăzute la lit. a), în scopul prevenirii oricărei raspandiri a organismului.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica în cazul aparițiilor suspectate ale organismului în care este îndeplinită una dintre condițiile de mai jos:
a) au fost constatate simptome ale bolii cauzate de organism și s-a obținut un rezultat pozitiv în testul/testele de selecție rapida prevăzute în anexa nr. II secțiunea I pct. 1 și secțiunea II;
b) s-a obținut un rezultat pozitiv în testul/testele de selecție prevăzute în anexa nr. II secțiunea I pct. 2 și secțiunea III.
(1) În cazurile de apariție suspectată a organismului, în care exista riscul contaminării materialului de plantare sau a apei de suprafața dintr-o regiune în alta, direcția fitosanitara pe raza căreia a fost suspectată apariția, informează Laboratorul Central pentru Carantina Fitosanitara despre riscul identificat.
(2) Laboratorul Central pentru Carantina Fitosanitara notifica apariția suspectată a organismului Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1) se aplica măsuri de precauție în conformitate cu art. 7 alin. (1) lit. c) și orice alte măsuri, în conformitate cu art. 6 și 7.
(1) Dacă în urma testelor de laborator efectuate în conformitate cu metodele prevăzute în anexa nr. II la materialul de plantare se confirma prezenta organismului într-o proba prelevată în conformitate cu prezentul ordin, având în vedere principii științifice fundamentate, biologia organismului și producția specifica, comercializarea și sistemele de prelucrare a plantelor-gazda ale organismului, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin direcțiile fitosanitare, dispune măsurile prevăzute mai jos.
(2) În cazul materialului de plantare prevăzut la art. 1, direcția fitosanitara:
a) deschide o investigație pentru determinarea extinderii și sursei sau surselor primare de contaminare, în conformitate cu prevederile anexei nr. IV, cu testări suplimentare în conformitate cu art. 6, cel puțin asupra stocurilor de cartofi de sămânță înrudiți prin clonare;
b) desemnează, că fiind contaminate, materialul de plantare, transportul și/sau locul din care s-a prelevat proba și utilajele, vehiculul, vasul, depozitul și orice alte obiecte, inclusiv materialul de ambalare care a venit în contact cu materialul de plantare din care a fost prelevată proba;
c) desemnează ca fiind contaminate, dacă este cazul, câmpul sau câmpurile, unitatea sau unitățile de producție de culturi protejate și locul sau locurile de producție de unde s-a recoltat materialul de plantare și din care a fost prelevată proba;
d) pentru acele probe prelevate în perioada de vegetație desemnează ca fiind contaminate câmpul sau câmpurile, locurile de producție și, dacă este cazul, unitatea sau unitățile de producție de culturi protejate din care a fost prelevată proba;
e) determina, în conformitate cu prevederile anexei nr. V pct. 1, extinderea contaminării probabile prin contact înainte sau după recoltare, prin legături de producție, irigare sau stropire ori printr-o înrudire clonală;
f) demarchează o zona pe baza desemnării contaminării în conformitate cu prevederile lit. b), c) și d), a determinării extinderii contaminării probabile în conformitate cu lit. e) și a răspândirii posibile a organismului în conformitate cu prevederile anexei nr. V pct. 2 lit. i).
(3) În cazul culturilor de plante-gazda, altele decât cele prevăzute la art. 1, la care producția de material de plantare este identificată ca risc, direcția fitosanitara:
a) deschide o investigație în conformitate cu alin. (2) lit. a);
b) desemnează ca fiind contaminate plantele-gazda ale organismului de la care a fost prelevată proba;
c) determina contaminarea probabilă și demarchează o zona în conformitate cu alin. (2) lit. e), și respectiv, lit. f), în legătura cu producția de material de plantare.
(4) În cazul apelor de suprafața, inclusiv al deșeurilor lichide provenite din procesările industriale sau din locurile de ambalare a materialului de plantare, și pentru plantele-gazda solanacee sălbatice asociate acesteia, acolo unde producția de material de plantare este identificată ca risc prin irigație, stropire sau inundare cu apa de suprafața:
a) stabilește o investigație, inclusiv o inspecție în perioade corespunzătoare, asupra probelor prelevate din apele de suprafața și, dacă este cazul, asupra plantelor-gazda solanacee sălbatice, pentru stabilirea extinderii contaminării;
b) desemnează ca fiind contaminată apa de suprafața din care a fost prelevată proba sau probele, corespunzător extinderii contaminării și în baza investigațiilor efectuate în conformitate cu lit. a);
c) determina contaminarea probabilă și demarchează o zona pe baza stabilirii contaminării în conformitate cu lit. b) și a posibilei raspandiri a organismului, ținând seama de prevederile anexei nr. V pct. 1 și pct. 2 (ii).
În cazul în care a fost confirmată prezenta organismului în producția de cartofi de sămânță, se testează:
a) materialul timpuriu de propagare, inclusiv clonele selectate inițial, și clonele de baza de cartofi de sămânță;
b) toate clonele de baza de cartofi de sămânță sau materialul timpuriu de propagare, inclusiv clonele selectate inițial, în cazurile în care s-a stabilit ca nu exista nici o relație clonală;
c) fiecare planta obținută din clonele selectate inițial sau eșantioanele reprezentative de cartofi de sămânță de baza ori materialul timpuriu de propagare, în alte cazuri.